Postulatul echivalenţei dintre un câmp gravitaţional şi un câmp magnetic

Să presupunem că un corp cosmic foarte îndepărtat, despre ale cărui sarcină electrică şi masă nu ştim nimic datorită distanţei la care se află de noi şi de celelalte corpuri din Univers, se deplasează prin spaţiu cu o anumită viteză pe o anumită traiectorie. Şi vrem să determinăm câteva dintre proprietăţile corpului şi ale spaţiului din vecinătatea acelui corp folosindu-ne de informaţiile pe care le putem obţine doar din analiza traiectoriei acelui corp. Aşadar, să vedem ce ne poate spune traiectoria singură despre proprietăţile corpului şi ale spaţiului din jurul său. Pentru aceasta, vom descompune studiul nostru în mai multe etape, desfăşurate în funcţie de complexitatea traiectoriei şi a presupunerilor noastre.

​

Pentru început, vom admite simplu că traiectoria corpului este una rectilinie, iar mişcarea acestuia este uniformă. În acest caz simplu, vom concluziona că nu putem determina nici masa şi nici sarcina electrică a corpului, căci nu avem indicii despre ele. Trecem repede peste acest caz simplu, nu doar pentru că este foarte sărac în informaţii, ci şi pentru că este foarte improbabil, dacă nu chiar imposibil.

​

Mai interesant va fi studiul atunci când vom constata că, de fapt, traiectoria corpului studiat este tocmai o elice. Acesta este un caz mult mai interesant şi mai bogat în informaţii. Aşadar, să vedem ce ne poate spune faptul că traiectoria unui corp este o elice, în condiţiile în care nu ştim cât este masa corpului sau sarcina sa electrică?

O primă presupunere pe care o putem face în legătură cu proprietăţile corpului ce se mişcă pe elice este aceea de a considera că sarcina electrică a corpului este nulă.

Aşadar, pentru început, admitem că corpul nostru nu este încărcat electric, ci are doar masă. Atunci, în aceste condiţii, de ce se mişcă el pe o elice? Păi, cine poate devia un corp neutru de la o linie dreaptă? Singurul răspuns posibil în acest caz este acela că corpul dat se află sub influenţa unei forţe gravitaţionale. Deci, mişcarea pe o elice a unui corp neutru din punct de vedere electric ne obligă să admitem că în vecinătatea corpului dat trebuie să se afle încă un alt corp care produce un câmp gravitaţional suficient de intens încât să devieze traiectoria corpului studiat.

Dar, vai, în condiţiile date, când corpul este foarte îndepărtat, nimic nu ne obligă să admitem că sarcina electrică a corpului studiat este nulă, ci, dimpotrivă, este recomandat să credem că acel corp poate avea o oarecare sarcină electrică nenulă, chiar dacă ea este mică de tot. Măcar de dragul generalităţii studiului nostru, vom putea presupune că corpul studiat are şi sarcină electrică, nu doar masă.

Ei, acu-i acu! Păi, dacă ştim că corpul nostru are şi sarcină electrică, atunci pe seama cui vom pune devierea traiectoriei sale? Vom pune această deviere doar pe seama unui câmp gravitaţional produs de un corp neutru aflat în apropiere? Sau, dimpotrivă, vom aduce în discuţie şi posibilitatea raţională ca acel corp să se mişte de fapt într-un câmp magnetic ce acţionează asupra corpului cu o forţă Lorentz?​

O primă ipoteză realistă ar fi aceea să admitem că ambele cauze determină devierea traiectoriei. Mai precis, dacă admitem că corpul dat are atât masă cât şi sarcină electrică, atunci avem dreptul să admitem că asupra lui acţionează atât o forţă gravitaţională, cât şi o forţă Lorentz.

Problema apare când încercăm să evaluăm cele două forţe. Care din cele două forţe produce mai multă deviere, forţa gravitaţională sau forţa Lorentz? Cum am putea decide care din cele două forţe are o importanţă mai mare în studiul nostru din moment ce nu ştim câtă sarcină electrică are corpul şi nu ştim nici măcar câtă masă are el?

Ce s-ar întâmpla dacă, de exemplu, am presupune ceva mult mai bizar şi anume, am presupune chiar că acel corp nu are masă deloc, ci are doar sarcină electrică? Ne împiedică cineva sau ceva să credem aşa ceva în condiţiile date în care vedem doar un corp care se deplasează pe o elice? Prin ce metode fundamentale am putea distinge dacă acel corp are mai multă masă şi mai puţină sarcină sau invers?

Păi, fraţilor, prin nici una! Nu putem distinge nicicum dacă acel corp îndepărtat are mai multă masă şi mai puţină sarcină sau invers! Nu putem distinge nicicum dacă devierea de la traiectorie este produsă mai degrabă de forţa gravitaţională decât de forţa Lorentz!

​

​

Şi cum toate corpurile sunt, într-un sens fundamental, îndepărtate de noi, am ajuns cu studiul nostru în stadiul în care avem premisele formulării unui nou postulat important al Fizicii elicoidale: prin nici o metodă fundamentală nu putem stabili dacă un corp se mişcă pe o elice datorită forţei gravitaţionale sau datorită forţei Lorentz.

​

Un asemenea postulat este foarte curajos şi pretenţios, motiv pentru care trebuie analizat cu atenţie, căci nu poate fi acceptat cu uşurinţă, gratuit. El ne spune o mulţime de lucruri bizare care trebuie bine înţelese. De exemplu, ne spune că Pământul se roteşte în jurul Soarelui nu neapărat pentru că Soarele ar atrage Pământul, ci poate chiar pentru că Galaxia produce în zonă un câmp magnetic aproape uniform, perpendicular pe ecliptică, prin care se mişcă un Pământ încărcat cu sarcină electrică. În baza acestui postulat, nu ştim ce proprietate să atribuim Pământului, nu ştim dacă Pământul are o masă cutare şi nu are deloc sarcină electrică sau că nu are deloc masă şi are doar sarcină electrică sau are din ambele câte puţin.

Avem astfel posibilitatea şi libertatea să valorificăm din nou ipoteza că nu există masă de repaus, ci doar masă de mişcare şi că această masă de mişcare nu este altceva decât manifestarea proprietăţilor electromagnetice ale corpurilor, fapt ce ne aminteşte de ideea conform căreia nu există tardioni în sens fundamental, ci doar luxoni, iar aceştia nu au decât sarcină electrică, masa lor fiind doar masă de mişcare, electromagnetică.

Am speranţa că formularea acestui postulat vă va stimula puternic următoarele idei ale Fizicii viitorului.