Definițiile vectorului material, vectorului conjuncțiilor și vectorului opozițiilor

Continuăm raționamentele din articolul precedent introducând noțiuni noi care pot adânci studiul Fizicii elicoidale. 

Vom numi „vector material” vectorul care unește centrul de masă al corpusculului negativ cu centrul de masă al corpusculului pozitiv, are mărimea dată de distanța dintre cele două centre și este orientat dinspre corpusculul negativ înspre corpusculul pozitiv.

Mai definim apoi noțiunea de „vectorul conjuncțiilor” ca fiind vectorul care unește centrul de masă din momentul conjuncției inițiale cu centrul de masă din momentul conjuncției finale, are mărimea dată de distanța dintre aceste centre și este orientat dinspre conjuncția inițială înspre conjuncția finală. 

În fine, definim apoi noțiunea mai subtilă de „vectorul opozițiilor” ca fiind vectorul care unește centrul de masă din momentul opoziției inițiale cu centrul de masă din momentul opoziției finale, are mărimea dată de distanța dintre aceste centre și este orientat dinspre centrul opoziției inițiale înspre centrul opoziției finale. 

În această imagine am exagerat corpusculul pozitiv pentru a putea distinge pozițiile centrelor de masă în cele două situații distincte care pot apărea în general.

Observați că vectorul opozițiilor ar fi nul sau foarte mic dacă cei doi corpusculi sunt identici sau aproape identici și este cu atât mai mare cu cât cei doi corpusculi sunt mai diferiți din punct de vedere masic. În cazul radiației electromagnetice în vid vectorul opozițiilor este minim, fiind mai mare în medii diferite de vid.

Mai observați perpendicularitatea (sau, în general, aproape perpendicularitatea) dintre vectorul conjuncțiilor și vectorul opozițiilor.

De asemenea, când vectorul opozițiilor este mare, impulsul nu mai variază într-un plan. Acesta este cazul general, valabil atât la nivel microscopic, cât și la nivel astronomic.

Aceste noțiuni permit descrierea cantitativă mai amănunțită a sistemului format de corpusculul pozitiv și cel negativ. Ce doi vectori ai conjuncțiilor și opozițiilor pot fi puși în analogie cu vectorii asociați câmpului electric și magnetic.

Polarizarea luminii în Fizica elicoidală, concepție corpusculară

În completarea unui articol precedent în care arătam că prin concepția corpusculară putem explica interferența luminii, vin acum cu amănunte mai profunde privind o asemenea concepție.

    Noțiuni introductive

    În Fizica elicoidală, lumina (și orice radiație) este alcătuită din perechi de corpusculi care se deplasează în tandem, cu viteza maximă, pe două elice coaxiale de aceeași curbură (extrem de mică, egală în vid cu inversul razei Universului) dar cu torsiuni opuse și egale în valoare absolută cu curbura (astfel, raportul dintre curbură și torsiune, adică lancretianul, este unitar). 

    Corpusculul a cărui torsiune este pozitivă va fi numit „corpuscul pozitiv”, iar corpusculul a cărui torsiune este negativă va fi numit „corpuscul negativ”.

În deplasarea lor pe cele două elice coaxiale, acești doi corpusculi pot ajunge în opt poziții relevante (numite „momente”): 

1. conjuncție inițială (momentul CI),
2. cvadratură post-conjuncție inițială (momentul PCI), 
3. opoziție inițială (momentul OI), 
4. cvadratură post-opoziție inițială (momentul POI), 
5. conjuncție finală (momentul CF), 
6. cvadratură post-conjuncție finală (momentul PCF), 
7. opoziție finală (momentul OF), 
8. cvadratură post-opoziție finală (momentul POF).

Avem mai jos imaginile și descrierile lor.

În momentul conjuncției inițiale (notat cu CI), cei doi corpusculi se află la distanța minimă unul de celălalt, iar impulsurile lor sunt reciproc perpendiculare și fac un unghi de 45° cu axa sistemului (axa elicelor). Corpusculul pozitiv se deplasează „în jos”, iar corpusculul negativ se deplasează „în sus”. Componenta transversală a impulsului total este nulă.

În momentul cvadraturii post-conjuncție inițială (notat cu PCI), cei doi corpusculi s-au îndepărtat din momentul conjuncției inițiale la o distanță unghiulară egală cu aceea a unui unghi drept. Ei continuă să se îndepărteze. Componenta transversală a impulsului total crește în modul și este orientată „spre dreapta”.

În momentul opoziției inițiale (OI) cei doi corpusculi se găsesc în poziții diametral opuse, la distanța maximă unul de celălalt, iar impulsurile lor sunt paralele. Ambii corpusculi se deplasează „spre dreapta”. Componenta transversală a impulsului total are valoarea maximă în modul și este orientată „spre dreapta”. 

În momentul cvadraturii post-opoziție inițială (pe care îl vom nota cu POI), cei doi corpusculi s-au apropiat din momentul opoziției inițiale la o distanță unghiulară egală cu aceea a unui unghi drept. Ei continuă să se apropie. Componenta transversală a impulsului total scade în modul și rămâne orientată „spre dreapta”.

În momentul conjuncției finale (notat cu CF), cei doi corpusculi se află pentru a doua oară la distanța minimă unul de celălalt, iar impulsurile lor sunt din nou perpendiculare. Corpusculul pozitiv se deplasează acum „în sus”, iar corpusculul negativ se deplasează „în jos”. Componenta transversală a impulsului total s-a anulat din nou.

În momentul cvadraturii post-conjuncție finală (notat cu PCF), cei doi corpusculi s-au îndepărtat din momentul conjuncției finale la o distanță unghiulară egală cu aceea a unui unghi drept. Ei continuă să se îndepărteze. Componenta transversală a impulsului total crește din nou și este orientată „spre stânga”.

În momentul opoziției finale (OF) cei doi corpusculi se găsesc din nou în poziții diametral opuse, la distanța maximă unul de celălalt, iar impulsurile lor sunt paralele. Ambii corpusculi se deplasează acum „spre stânga”. Componenta transversală a impulsului total are valoarea maximă și este orientată „spre stânga”.

În momentul cvadraturii post-opoziție finală (pe care îl vom nota cu POF), cei doi corpusculi s-au apropiat din momentul opoziției finale la o distanță unghiulară egală cu aceea a unui unghi drept. Ei continuă să se apropie. Componenta transversală a impulsului total începe din nou să scadă și este orientată „spre stânga”.

Polarizarea impulsului

Impulsul total al sistemului format cu perechea de corpusculi definiți astfel variază periodic. El are două componente rezultante: o componentă rezultantă constantă, paralelă cu axa comună a  elicelor și o componentă rezultantă variabilă, transversală, perpendiculară pe axa sistemului și paralelă cu dreapta care unește pozițiile conjuncțiilor.

În momentele conjuncțiilor componenta transversală a impulsului total se anulează, iar în momentele opozițiilor componenta transversală capătă valoarea maximă și este paralelă cu dreapta care unește pozițiile conjuncțiilor.

Drept urmare, impulsul total variază periodic într-un plan format de axa elicei și de dreapta care unește pozițiile conjuncțiilor.

Consider astfel că această interpretare a luminii permite explicarea polarizării acesteia și deschide un drum luminos către o Fizică absolută. Invit toate mințile agere să mediteze profund la posibilitățile nebănuite pe care ni le pune la dispoziție această nouă interpretare a luminii ce revigorează concepția conform căreia lumina este alcătuită din corpusculi.

Intensitatea elicei, tensiunea elicei. Jet constant, jet variabil

Mă gândesc că intensitatea curentului electric ar fi, de fapt, proporțională cu numărul de spire pe unitatea de lungime al elicei pe care se deplasează electronii prin firul de curent. Mă gândesc chiar că electronii ar fi doar corpuri obișnuite (neutre electric) foarte mici care se deplasează pe elice circulare prin firul de curent.

Mă mai gândesc că unei elice circulare îi putem asocia noțiunea de „intensitate” ca fiind proporțională cu numărul de spire pe unitatea de lungime. Mă gândesc atunci că unei elice îi putem asocia și noțiunea de „tensiune”.

Am putea vorbi atunci despre „elice constante” ca fiind elicele cu un număr de spire constant pe unitatea de lungime și am putea vorbi despre „elice variabile” ca fiind elicele al căror număr de spire pe unitatea de lungime este variabil. Elicea constantă ar putea fi asociată atunci cu un curent electric continuu, iar elicea variabilă ar putea fi asociată unui curent electric alternativ.

Mă gândesc, de asemenea, că dacă curentul electric alternativ este oarecum mai eficient decât curentul continuu, atunci poate un jet variabil al rachetelor ar putea aduce mai multă eficiență în propulsarea lor.

Până unde merge această analogie? Ce sunt bobinele, ce sunt condensatorii, în lumea elicelor?