Singura Știință este Matematica, restul sunt protoștiințe

Domnul Cristian Român, un respectabil apărător al Științei, a scris recent un articol interesant în care m-am simțit oarecum vizat. Așa că mi-am permis să îmi ofer dreptul la replică, cu speranța vie că nu voi supăra pe nimeni dacă îmi voi exprima punctul de vedere.

Eu consider că Știința nu are nevoie de scepticism, căci, prin definiție, Știința ar trebui să fie (dacă nu cumva chiar și este deja) o colecție de cunoștințe indubitabile, pe care omenirea se poate baza. Căci dacă nu avem cunoștințe indubitabile, atunci nu putem spune că avem Știință, ci, eventual, protoștiință, adică, știință în formare. Ceea ce nu este indubitabil, nu poate fi considerat Știință. 

Acuma se pune problema dacă există astfel de cunoștințe indubitabile și unde pot fi găsite acestea. Da, ele există și le putem găsi doar în Matematică.  Tot ceea ce este indubitabil este parte integrantă a Matematicii și tot ceea ce este parte integrantă a Matematicii este indubitabil. Altfel spus, tot și numai ceea ce a fost clarificat pentru eternitate face cumva parte din Matematică. 

Iar acolo unde domnește indubitabilul, scepticismul nu mai are loc. Că doar n-o să fiu sceptic în privința teoremei lui Pitagora.

Desigur, există și în Matematică ipoteze despre care nu știm dacă sunt adevărate sau false, dar de la a ne îndoi de câteva propoziții până la a ne îndoi de tot și toate (căci asta înseamnă a fi sceptic) este o cale prea lungă.  

Așadar, scepticismul nu caracterizează Știința. Nu știu cine ne-a băgat în cap ideea asta cu scepticismul, dar, după cum vedeți, nu e bună. Ba, dimpotrivă, eu cred că este dăunătoare pentru generația tânără, care nu mai știe în ce să mai aibă încredere. 

Sper să nu se supere pe mine nimeni (căci și eu mă consider un apărător al Științei), dar eu așa văd lucrurile. 

Despre forma descoperirilor

Care sunt rezultatele pe care le poate obţine un cercetător? Ce formă pot avea ele? Care este cea mai generală formă a lor, una care să poată fi tradusă şi în limbajul calculatorului?

​

Un răspuns direct este că orice cunoştinţă posibilă poate fi scrisă sub forma generală: „dacă P, atunci Q”, unde P este o propoziţie simplă (sau o conjuncţie de propoziţii simple), iar Q este o propoziţie simplă (sau o disjuncţie de propoziţii simple).

​

Într-un asemenea context, orice nouă descoperire se concretizează prin adăugarea unei propoziţii simple la conjuncţia din P (sau echivalent, la disjuncţia din Q). Înaintea unei descoperiri, omenirea consideră, de exemplu, că este adevărată propoziţia „dacă X, atunci Z”, iar după descoperire omenirea constată că abia propoziţia „dacă X şi Y, atunci Z” este adevărată (nefiind suficient doar X ca să Z). Aşadar, o descoperire nouă aduce o condiţie suplimentară în premisa unei implicaţii.

​

Să luăm un exemplu concret. Înaintea descoperirii teoriei relativităţii se considerau valabile transformările lui Galilei. Însă, după apariţia teoriei einsteiniene, transformările lui Galilei rămâneau valabile doar dacă puneam condiţia suplimentară ca raportul v/c să fie mic.

​

În limbajul propus aici, acest exemplu poate fi tradus astfel: înaintea lui Einstein am avut adevărul (cunoştinţa) „dacă evaluăm compunerea vitezelor, atunci putem folosi transformările lui Galilei”, iar după Einstein avem adevărul „dacă evaluăm compunerea vitezelor şi aceste viteze sunt mici în comparaţie cu viteza luminii în vid, atunci putem folosi transformările lui Galilei”.

​

N-am întâlnit cunoştinţe care să nu poată fi puse sub forma generală „dacă P, atunci Q”. Dar, bineînţeles, această formă este greu de utilizat pentru a formaliza unitar toate cunoştinţele omenirii.