Formarea compușilor chimici și rezonanța orbitală

Oare există vreo legătură între formarea compușilor chimici și rezonanța orbitală? Mă gândesc că așa cum sateliții lui Jupiter sunt în rezonanță orbitală în jurul acestuia și s-au legat astfel puternic de planetă, tot astfel compușii chimici se formează atunci când se produce rezonanța la nivel molecular. Mai rămâne de analizat prin ce diferă, dacă diferă, rezonanța electrică de rezonanța gravitațională.

O asemenea analogie sugerează, de exemplu, că sistemul galilean format de Jupiter cu cei patru sateliți galileeni este asemănător cu molecula de metan. Până unde merge această analogie?

Fizica elicoidală explică elegant existenţa cristalelor lichide

În materialul anterior am „uitat” să mai povestim despre o altă stare de agregare a substanţei, care nu poate fi considerată gaz, lichid sau solid. Este vorba despre cristalele lichide.

Spuneam că în gaze moleculele se deplasează pe orice fel de traiectorii şi cu orice viteză. De asemenea, spuneam că în lichide moleculele se deplasează cu orice viteză dar pe traiectorii cu darbuzian constant (motiv pentru care lichidele au volum propriu). În fine, am vorbit despre solide că ar fi compuse din particule care se deplasează în toate direcţiile pe elice circulare de darbuzian constant şi lancretian constant.

În toată această discuţie n-am povestit însă despre corpurile alcătuite din particule ce se deplasează pe traiectorii cu lancretian constant şi cu darbuzian variabil. Ei bine, această ultimă categorie de corpuri trebuie să fie tocmai acele cristale lichide, pe care nu ştiu dacă Fizica oficială le poate explica tot atât de elegant precum am făcut-o eu aici.

Să observăm că mişcarea pe o traiectorie de lancretian constant impune apariţia unor direcţii privilegiate, căci numai elicea (nu neapărat circulară) are lancretian constant, iar elicea este curba ce păstrează un unghi constant cu o direcţie fixă din spaţiu. Acesta este motivul pentru care cristalele lichide se „cristalizează” precum solidele.

Să mai observăm de asemenea că Fizica elicoidală explică (sau, dacă vreţi, anticipează) şi de ce cristalele lichide nu au volum propriu: pentru că particulele lor componente nu se deplasează pe traiectorii cu darbuzianul constant precum este în cazul lichidelor (sau solidelor), ci pe traiectorii cu un darbuzian uşor de modificat, întocmai precum se întâmplă în cazul gazelor.

Forţele elicoidale şi stările de agregare