Care ar fi consecințele negării principiului actual al inerției?

Se știe că de la Galilei încoace nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește principiul inerției. În toată Fizica actuală, acest principiu rămâne o piatră de temelie. Conform acestuia, corpurile libere se mișcă rectiliniu uniform sau stau pe loc.

Cum ar arăta o Fizică în care acest principiu ar suna altfel? Măcar un pic altfel... Și cum s-ar putea modifica acesta?

Care ar fi consecințele presupunerii că toate centrele de masă ale corpurilor din Univers se deplasează cu aceeași viteză și pe o traiectorie cu aceeași torsiune? Ar apărea vreo contradicție cu experiența?

Viteza luminii este o consecință filozofică a vitezei infinite

Între viteza luminii și viteza infinită nu mai există altă viteză, așa cum între infinitul numărabil și infinitul nenumărabil nu mai există alt infinit. Această afirmație, după ce va fi precizată, va justifica titlul ales pentru articol.

Imaginați-vă un punct A care se mișcă pe o elice cu viteza $\vec V$. Proiecția punctului pe axa elicei este un alt punct, B, care are o altă viteză, $\vec v$, mai mică decât viteza punctului A, al cărei modul este dat de formula $$v=V\cdot\cos\alpha,$$ unde $\alpha=\arctan\frac{\kappa}{\tau}$ este unghiul format de viteza punctului A cu axa elicei (și, implicit, cu viteza punctului B), $\kappa$ și $\tau$ fiind, respectiv, curbura și torsiunea elicei.

Cu acestea în minte, observați că dacă micșorăm curbura elicei, unghiul $\alpha$ scade, viteza $\vec v$ crește, iar elicea se apropie de o dreaptă. Iar dacă micșorăm curbura elicei și mai mult, până la anularea ei, obținem faptul că punctul A se deplasează pe o dreaptă, deci obținem coincidența dintre cele două viteze (se anulează unghiul $\alpha$).

Dar ce se întâmplă dacă micșorăm torsiunea? Micșorând torsiunea, unghiul $\alpha$ crește, viteza $\vec v$ scade, iar elicea se apropie de un cerc. Astfel, la anularea torsiunii, corpul se va mișca pe un cerc, iar viteza punctului B va fi nulă.

Dacă totul a fost clar până aici, greul vine abia de-acum încolo, când vom încerca să înțelegem ce s-ar întâmpla dacă punctul A ar avea viteză infinită. Mai precis, vom încerca să înțelegem ce viteză ar avea punctul B atunci când torsiunea este anulată.

Dacă torsiunea este anulată, atunci unghiul $\alpha$ este $\frac{\pi}{2}$ sau $-\frac{\pi}{2}$, iar aceasta este deja o primă nedeterminare matematică, nedeterminarea semnului. Asta înseamnă că, în timp ce punctul A se mișcă pe un cerc cu viteză infinită, nu știm încotro va dori s-o ia punctul B, spre stânga, ori spre dreapta. De asemenea, nu vom ști nici cu ce viteză $\vec v$ va dori să se deplaseze punctul B, căci va apărea o altă nedeterminare dată de produsul dintre valoarea lui $V$, care este infinită, și valoarea lui $\cos\alpha$ care este zero, aceasta fiind nedeterminarea valorii.

De aici încolo ne ajută numai Fizica. Numai ea ne spune că punctul  B se va deplasa cu singura viteză fizică posibilă care poate fi asociată (din punct de vedere filozofic) vitezei infinite a punctului A și anume viteza luminii în vid. Așadar, nedeterminarea valorii este rezolvată de Fizică prin capacitatea ei experimentală, concretizând valoarea la o constantă universală.

Tot Fizica ne ajută și cu nedeterminarea semnului. Putem admite, tot filozofic vorbind, că semnul este determinat de natura punctului B. Dacă punctul B este asociat materiei, atunci el se va deplasa într-un sens, iar dacă este asociat antimateriei, atunci se va deplasa în sens contrar.

Desigur, argumentele filozofice invocate de mine aici nu pot fi luate în considerare decât într-o nouă Fizică, o Fizică a viitorului, construită numai pe Matematică, Filozofie și Experiment.

Distincția dintre viteza reală și viteza aparentă

Imaginați-vă un corp care se deplasează pe o elice circulară, adică, un corp ce descrie simultan un cerc și o dreaptă (traiectoria albastră din figura de mai jos). Un corp care se mișcă pe o elice circulară se mișcă de fapt pe suprafața unui cilindru de o anumită rază.

Viteza reală a corpului este exprimată prin săgeata roșie, oblică, tangentă mereu la traiectorie, dar săgeata neagră exprimă viteza aparentă.

Vreau să vorbim puțin și despre această viteză aparentă, oarecum neglijată în Fizica actuală. În desenul de mai sus, distincția dintre viteza reală și cea aparentă este ușor de realizat, deoarece se vede clar că traiectoria albastră diferă de o dreaptă. 

Observați că săgeata neagră este întotdeauna mai mică decât săgeata roșie sau cel mult egală cu ea, adică viteza aparentă este mereu mai mică decât cea reală sau cel mult egală cu ea, niciodată mai mare. Cele două viteze pot fi eventual egale doar în cazul în care corpul s-ar deplasa rectiliniu, dar în general mișcarea nu este rectilinie.

Există și o relație cantitativă între modulul celor două viteze, exprimată prin 
$$v=c\cos\alpha, $$
unde $c$ este modulul vitezei reale, $v$ este modulul vitezei aparente, iar $\alpha$ este unghiul dintre cele două viteze, unghi care, la rândul său, se obține din raportul dintre curbura traiectoriei și torsiunea acesteia sau dintre raza cilindrului și generatoarea sa. 

Dar, imaginați-vă acum că acel corp s-ar mișca pe un cilindru de rază mult mai mică, precum cel din desenul de mai jos

și pe o traiectorie cu mult mai multe spire, traiectorie mult mai „densă”, cu torsiunea mică, deci cu pași mai mici, mai mărunți.

E clar că în această situație, deosebirea dintre viteza reală și viteza aparentă este mult mai greu de realizat. Ba, mai mult, dacă privim această mișcare de la o distanță foarte mare, atunci singura viteză pe care o mai putem constata cu ajutorul mijloacelor noastre de observație este viteza aparentă, adică un fel de viteză medie a corpului.

Așadar, EXISTĂ în Fizică și noțiunea de „viteză aparentă” și este important să știm care este deosebirea dintre cele două viteze și să nu le confundăm. De asemenea, este necesar să acordăm și acestei viteze atenția cuvenită. 

În acest context, dați-mi voie să pun câteva întrebări. Oare de câte ori sunt confundate viteza aparentă cu viteza reală în Fizica actuală? De câte ori credem că viteza reală a unui corp este de fapt viteza lui aparentă? Oare vitezele măsurate ale corpurilor din Sistemul Solar, viteze așezate cu grijă în tabelele specifice, nu sunt de fapt doar viteze aparente, înșelătoare, care ne determină să tragem concluzii greșite privind mișcarea corpurilor în Sistemul Solar și chiar în Galaxie? Nu cumva deosebirea dintre legea vitezelor în Sistemul Solar și a celor de la periferia galaxiilor se datorează de fapt tocmai deosebirii dintre viteza reală și cea aparentă și nu unei presupuse materii întunecate? Nu cumva vitezele stelelor de la periferia galaxiilor sunt mai mari pentru că sunt mai apropiate de viteza reală a stelelor (unghiul $\alpha$ este mai mic pentru stele) decât pentru corpurile din Sistemul Solar? Nu cumva viteza reală a tuturor corpurilor din Univers este una și aceeași și doar vitezele aparente ale acestora diferă?

Încă nu cunosc răspunsul la aceste întrebări, dar mă preocupă. Voi ce spuneți?

Facem presupuneri chiar și atunci când măsurăm

Am întâlnit plafonați care o tot dădeau înainte cu dictonul că măsurarea este cel mai important proces prin care obținem cunoștințe corecte în Știință și că măsurarea ar face parte astfel din metoda științifică, metodă pe care ei, chipurile, o cunosc foarte foarte bine și că ei sunt tobă de carte și sunt dăștepții Pământului și pe ei trebuie să-i ascultăm până în pânzele albe dacă vrem să fim oameni de Știință, altfel suntem pseudoștiințifici și suntem de „bezna minții”.

Ei bine, nu! Măsurarea nu este suficientă în Știință, așa cum lasă plafonații oficiali să se înțeleagă astăzi. Și am să vă dau un exemplu banal. Să presupunem că vreți să măsurați VITEZA unui corp. Să zicem că vrem să măsurăm viteza unui tren. Haideți să vedem câte probleme se nasc atunci când vrem să măsurăm viteza unui tren. 

1. În primul rând, nimeni nu poate să definească fără dubii un tren. Ce este un tren? Nu veți găsi o definiție completă a unei asemenea noțiuni, o definiție care să respecte acel „gen proxim” și „diferență specifică” de care ați învățat la Logică. Dacă sunteți suficient de critici, întotdeauna veți găsi ceva de obiectat în legătură cu definiția unui tren. Așadar, doar PRESUPUNEM că interlocutorul ne înțelege despre ce este vorba când ne referim la tren, fără să ne pese dacă înțelegem bine ce înseamnă tren.

2. Viteza este o mărime fizică asociată unui punct (punct material), nu unui corp. Așadar, eventual căutăm să măsurăm viteza centrului de masă al trenului. Dar unde se află centrul de masă al trenului? Cât de precis putem găsi poziția acestuia? Habar n-avem! Doar PRESUPUNEM cam pe unde se află centrul de masă al trenului, în funcție de greutatea trenului, în funcție de vagoanele mai aglomerate, în funcție de faptul că trenul se află în aliniament sau în curbă. Deci, o grămadă de factori influențează poziția centrului de masă al trenului.

3. Viteza trenului depinde de poziția la care se află trenul la câteva momente de timp. La un moment dat poziția trenului este una, la alt moment poziția trenului este eventual alta (dacă trenul se mișcă). Iar pentru a măsura viteza trenului facem raportul dintre lungimea drumului parcurs de tren și timpul cât a durat mișcarea. Problema este că între cele două momente de timp nu știm unde se află trenul, ci doar PRESUPUNEM că el se deplasează liniștit cu aceeași viteză mereu între cele două momente. Desigur, este doar o presupunere. Și este o presupunere cu atât mai demnă de criticat cu cât știm, mai nou, de la mecanica cuantică, faptul că un obiect cuantic (în speță, particulă foarte mică) poate sări aiurea dintr-un loc într-altul, incontrolabil, cu o probabilitate nenulă. Desigur, din punct de vedere teoretic, asta înseamnă că și trenul se poate mișca cum vrea el între cele două momente de timp în care i-am măsurat poziția. 


Unde mai este certitudinea măsurării atunci? Observați cât de dependenți suntem de PRESUPUNERI, chiar și atunci când facem măsurători? Facem presupuneri la tot pasul în așa-numita „Știință”. Ei bine, asta nu este Știință! Asta este PROTOȘTIINȚĂ. Singura Știință este MATEMATICA. Doar în Matematică avem definiții riguroase, indubitabile și teoreme DEMONSTRATE, indubitabile, așa cum cere Știința. Doar Matematica respectă cele mai clare criterii pentru dobândirea adevărului valabil pentru milioane de ani. Doar în Matematică, adevărurile stabilite deja sunt veșnice, iar adevărurile care vin după ele vin să completeze adevărurile existente, fără să le respingă vreodată. Restul „Științelor” diferite de Matematică sunt protoștiințe. Și vor rămâne protoștiințe până când nu vor deveni ele însele ramuri ale Matematicii, pornite de la noțiuni cu definiții indubitabile, axiome indubitabile, demonstrații indubitabile.


Să nu se înțeleagă de aici că am ceva împotriva procesului de măsurare sau împotriva Științei sau împotriva metodei științifice. Ci să se înțeleagă doar că am ceva împotriva întunericului din mintea ălora spălați pe creier care cred că măsurarea este totul în Știință și că fără ea suntem pseudoștiințifici. Să se știe că mă apucă sila când îi aud lăudându-se cu pompoasa lor erudiție sau îi compătimesc sau îmi pare rău că nu-i pot deștepta cu o baghetă magică. 

Să se mai înțeleagă, deci, că măsurarea și experimentul sunt doar o mică parte din metoda științifică și că teoria este mult mai importantă decât ne lasă să credem spălații pe creier, îndobitociți cu ideea că de la Galilei încoace s-ar fi dovedit că experimentul trebuie să primeze în cunoașterea științifică și că teoria nu ar avea prea multă valoare.

Și poate că dobitocii ăștia, care se cred suficient de dăștepți încât sunt convinși că au dreptul să ne tot îndruge despre diferența dintre Știință și pseudoștiință și să ne facă în fel și chip („pseudoștiințifici”) pe noi ăștialalți care vrem să schimbăm Știința oficială, nici nu sunt chiar așa de vinovați pentru ignoranța lor întunecată, ci mai degrabă sunt vinovați cei care inoculează CU INTENȚIE încă de pe băncile școlii această prejudecată în mintea tutulucilor, ca să scoată în evidență IMPORTANȚA FONDURILOR care trebuie alocate în Știință pentru experimente. Și dacă-i așa, atunci Știința adevărată se duce de râpă, lăsând loc „Științei” care aduce bani...

Viteza longitudinală şi viteza transversală