Printre alte căutări ale mele, veți găsi aici și germenii unei noi fizici, bazate pe forma elicoidală a traiectoriilor. În fizica elicoidală repausul și mișcarea rectilinie sunt imposibile (pentru că duc la paradoxul informațional). În fizica elicoidală corpurile libere se mișcă pe o elice, nu pe o dreaptă.
Motto: „Trebuie să supui îndoielii tot ce poate fi pus la îndoială, doar astfel se poate descoperi ce nu poate fi pus la îndoială.” (Tadeusz Kotarbiński)
Căutați ceva anume?
marți, 28 aprilie 2020
Curbura este egală cu torsiunea
duminică, 24 iulie 2016
Singura Știință este Matematica, restul sunt protoștiințe
Eu consider că Știința nu are nevoie de scepticism, căci, prin definiție, Știința ar trebui să fie (dacă nu cumva chiar și este deja) o colecție de cunoștințe indubitabile, pe care omenirea se poate baza. Căci dacă nu avem cunoștințe indubitabile, atunci nu putem spune că avem Știință, ci, eventual, protoștiință, adică, știință în formare. Ceea ce nu este indubitabil, nu poate fi considerat Știință.
Acuma se pune problema dacă există astfel de cunoștințe indubitabile și unde pot fi găsite acestea. Da, ele există și le putem găsi doar în Matematică. Tot ceea ce este indubitabil este parte integrantă a Matematicii și tot ceea ce este parte integrantă a Matematicii este indubitabil. Altfel spus, tot și numai ceea ce a fost clarificat pentru eternitate face cumva parte din Matematică.
Iar acolo unde domnește indubitabilul, scepticismul nu mai are loc. Că doar n-o să fiu sceptic în privința teoremei lui Pitagora.
Desigur, există și în Matematică ipoteze despre care nu știm dacă sunt adevărate sau false, dar de la a ne îndoi de câteva propoziții până la a ne îndoi de tot și toate (căci asta înseamnă a fi sceptic) este o cale prea lungă.
Așadar, scepticismul nu caracterizează Știința. Nu știu cine ne-a băgat în cap ideea asta cu scepticismul, dar, după cum vedeți, nu e bună. Ba, dimpotrivă, eu cred că este dăunătoare pentru generația tânără, care nu mai știe în ce să mai aibă încredere.
Sper să nu se supere pe mine nimeni (căci și eu mă consider un apărător al Științei), dar eu așa văd lucrurile.
joi, 22 decembrie 2011
Cunoscând un număr prim, putem cunoaşte ordinalul său
marți, 21 septembrie 2010
În natură nu există altceva decât puncte fizice
-(1009212223) Dezideratul fundamental ce trebuie să-mi îndrume paşii cercetărilor este axiomatizarea Fizicii. Această axiomatizare este echivalentă cu matematizarea Fizicii, deci cu aducerea Fizicii pe tărâmul riguros al matematicii. Un fizician dornic să axiomatizeze Fizica ar trebui să se mulţumească cu un asemenea demers de matematizare, chiar dacă matematica însăşi nu este axiomatizată perfect. N-avem decât să lăsăm greul axiomatizării exhaustive pe spinarea matematicienilor.
-(1009212227) În acest context al axiomatizării se pune problema dacă matematica este coerentă şi completă şi dacă asemenea proprietăţi pot fi transferate Fizicii. De la Gödel încoace ştim că matematica nu este completă, dar asta nu înseamnă că ea n-ar fi coerentă. Apoi, pe măsură ce un sistem coerent este din ce în ce mai vast, putem spune că şi cunoaşterea bazată pe acel sistem este din ce în ce mai cuprinzătoare.
-(1009212236) Rămâne să vedem ce înseamnă a extinde un sistem coerent şi în ce măsură o asemenea extindere ar putea intersecta domeniile Fizicii. Altfel spus, putem căuta în matematică diverse noţiuni ale căror proprietăţi să modeleze din ce în ce mai bine proprietăţile corpurilor reale.
-(1009212241) Bazându-mă numai pe intuiţie şi deci cu riscul de a face o mulţime de greşeli, aş încerca să presupun că noţiunea de „punct” din geometrie căruia să-i asociem viteză infinită (noţiune numită „punct fizic”) ar putea satisface toate cerinţele axiomatizării Fizicii. Prin aceasta ar trebui să postulez ceva extrem de bizar, dar în acelaşi timp şi eficient prin bogăţia de consecinţe logice rezultate dintr-un număr redus de axiome: în natură nu există altceva decât puncte fizice.
-(1009212249) Odată acceptată această afirmaţie bizară, restul e treaba geometriei. N-are decât să ne spună geometria ce se întâmplă mai departe şi ce structuri noi se pot crea datorită diversităţii traiectoriilor pe care le pot urma punctele fizice. Aşa mă gândesc eu acum, dar, cine ştie, poate nu este chiar atât de simplu...
vineri, 14 mai 2010
Forma exponenţială a formulelor lui Frenet
Forma exponenţială a formulelor lui Frenet
În materialul anterior am arătat că există trei unităţi imaginare şi că acestea nu pot fi reprezentate decât în spaţiul tridimensional ca fiind segmente reciproc perpendiculare între ele de lungime egală cu unitatea, adică unităţile imaginare sunt tocmai nişte versori. Să ducem acum mai departe acest raţionament.
Ştim că Euler ne-a dat formula de o rară frumuseţe
,
unde i este unitatea imaginară cunoscută pe vremea sa. Dar acum, după Hamilton, ştim că există trei unităţi imaginare, nu doar una singură. Celelalte două unităţi imaginare sunt notate cu j şi, respectiv, cu k. Aşadar, vom putea scrie formula lui Euler şi pentru restul unităţilor imaginare, adică
,
.
În plus, cum orientarea unei unităţi imaginare nu schimbă valabilitatea formulei lui Euler, vom putea să aplicăm această formulă oricărui versor din spaţiu. Mai precis, vom putea scrie
,
oricare ar fi versorul din spaţiu. Dar asta înseamnă că formula lui Euler este valabilă şi pentru versorii triedrului lui Frenet. Mai precis, putem scrie formulele
,
şi
pentru fiecare dintre versorii triedrului lui Frenet.
Ajunşi aici, ne putem întreba dacă nu cumva am putea utiliza aceste formule pentru a scrie mai elegant şi mai concis formulele lui Frenet. Pentru aceasta ar trebui să analizăm expresii de genul
,
sau
,
precum apar în formulele lui Frenet. Putem scrie sub formă exponenţială o expresie de genul ? Păi, am putea, numai că ne încurcă versorul binormalei din faţa lui cos, căci dacă nu ar fi acest versor în faţa lui cos, atunci expresia ar putea fi scrisă uşor sub formă exponenţială.
Dar nu cumva şi versorul tangentei poate fi scris cu ajutorul versorului binormalei? Cum să nu? Doar că pentru a putea justifica răspunsul trebuie să ne amintim că marele Hamilton ne-a arătat că între cele trei unităţi imaginare există relaţia ij=k, relaţie valabilă în orice ordine obţinută prin permutări circulare, deci şi în ordinea jk=i sau ki=j. Mai avem şi relaţiile ji=-k, kj=-i şi ik=-j. Asta înseamnă că şi între versorii triedrului Frenet putem scrie aceleaşi relaţii, căci şi aceşti versori sunt unităţi imaginare. Aşadar, avem relaţiile
,
şi
,
respectiv,
,
şi
,
relaţii pe care le putem utiliza pentru a scrie formulele lui Frenet sub forma exponenţială.
Acum putem reveni asupra expresiilor
,
sau
şi putem înlocui versorul tangentei, respectiv, al binormalei pentru a le scrie în forma care ne convine nouă. În plus, oricare ar fi versorul , avem şi relaţiile
şi
.
Atunci, cum ştim că formulele lui Frenet în forma lor trigonometrică sunt
,
rezultă că, în sfârşit, putem scrie formulele lui Frenet şi în forma lor exponenţială:
.
De asemenea, mai putem scrie sub forma exponenţială şi vectorul vitezei unghiulare cu care se roteşte triedrul lui Frenet
.
marți, 11 mai 2010
Există trei unităţi imaginare
Există trei unităţi imaginare
Există în matematică un număr foarte interesant. Este vorba despre numărul . Cât este radical din minus unu? Nu ştim cât este. Mai precis, nu există niciun număr cuprins între minus infinit şi plus infinit care să fie radical din minus unu. Atunci care este soluţia? Ce trebuie să facem ca să aflăm cât este acest număr? Matematicienii au inventat o soluţie. Au spus că dacă tot nu ştim cât este acest număr, atunci hai să-l notăm cu o literă anume şi să lucrăm cu el ca şi cu oricare alt număr. Zis şi făcut. Au notat
.
Vă mulţumeşte această soluţie? Păi, chiar dacă nu vă mulţumeşte, n-aveţi ce face, căci nu putem mai mult. Sau, mai ştiţi, poate putem mai mult... Altfel spus, dacă există atâta arbitrarietate legată de acest număr imaginar, atunci nu cumva o putem exploata ca să putem folosi acest număr nu doar pentru o dimensiune, ci chiar pentru trei dimensiuni?
Eu am gândit cam aşa: Dacă unitatea imaginară nu poate fi găsită nicăieri pe dreapta reală, atunci nu cumva această unitate imaginară este în afara dreptei reale? Cu certitudine, da! Cu certitudine, unitatea imaginară se află undeva în afara dreptei reale. Bine, bine, dar „în afara” unei drepte implică existenţa unui plan. Aşadar, luarea în considerare a unităţii imaginare ne obligă să aducem în discuţie un plan. Mai precis, dacă pentru mulţimea numerelor reale am găsit o analogie perfectă (numită de matematicieni drept „izomorfism”) cu mulţimea punctelor de pe o dreaptă, atunci pentru mulţimea numerelor complexe (adică acele numere care au şi parte imaginară) putem găsi o analogie cu mulţimea punctelor din plan. Acest plan chiar a primit un nume logic: „planul complex”.
Acestea fiind spuse, unde se află, totuşi, unitatea imaginară? Păi, în planul complex, unitatea imaginară defineşte un segment perpendicular pe dreapta reală. Acest segment porneşte din origine şi are lungimea egală cu unitatea.
Păi, tot n-am scăpat de arbitrarietate! De ce? Cum „de ce”? Păi dacă ştim că unitatea imaginară este un segment perpendicular pe dreapta reală, tot nu ştim cum este orientat acesta în spaţiu, căci în spaţiu putem duce o infinitate de perpendiculare pe o dreaptă. Altfel spus, în afara dreptei sunt mai multe perpendiculare, nu doar una singură. Atunci cum facem?
Acum este momentul să ne reamintim cum am început studiul despre unitatea imaginară. Am spus că vom nota pe cu o literă. Dar asta a însemnat din start că noi limităm la una numărul de soluţii pe care le are
. Păi, dacă
este ceva „în afara” dreptei şi cum în afara unei drepte există mai multe perpendiculare, atunci este firesc să luăm în calcul această alternativă. Mai precis, de ce să nu fie două unităţi imaginare, ambele perpendiculare pe dreapta reală (şi perpendiculare între ele)? Normal că aşa e mai bine! Normal că aşa e mai clar!
Dar staţi puţin! Ar însemna că într-un punct din spaţiu există o unitate reală şi două unităţi imaginare, reciproc perpendiculare. Nu vi se pare un amestec nenatural de unităţi reale şi imaginare? Dacă am şti care este unitatea reală dintr-un punct (celelalte două fiind imaginare), ar însemna că în spaţiu am putea găsi direcţii privilegiate, cărora să le asociem unitatea reală. Dar noi ştim că într-un spaţiu gol ca şi acela studiat de matematică nu există direcţii privilegiate. Înseamnă că nu e normal să facem un amestec de unităţi imaginare şi unităţi reale.
Atunci care este soluţia? Păi, dacă arbitrarietatea studiului ne-a permis să descoperim justificarea pentru două unităţi, atunci nimic nu ne mai împiedică să admitem că în spaţiu există, de fapt, trei unităţi imaginare, reciproc perpendiculare.
Aoleu! Bine, bine, am găsit noi că într-un punct din spaţiu există trei unităţi imaginare, dar unde a dispărut atunci unitatea reală? Ce facem cu ea? Hmmm... Bună întrebare! Păi, ce-ar fi să admitem că tocmai unitatea reală este cea pe care nu o putem găsi în spaţiu şi că tocmai ea este cea „perpendiculară pe spaţiu”? Asta este soluţia! Unitatea reală este perpendiculară pe spaţiu! Dar ce înseamnă „perpendicular pe spaţiu”? Păi, „perpendicular pe spaţiu” nu poate să însemne altceva decât „aflat în timp”!
Gata! Atât am vrut să vă spun aici. Cam ceea ce v-am spus eu aici a gândit şi marele matematician Hamilton atunci când a descoperit cuaternionii. Eu n-am făcut decât să încerc să aduc la un nivel cât mai inteligibil acest raţionament profund. Totuşi, visez ca într-un articol viitor să arăt la ce concluzii fascinante ajungem dacă luăm ca unităţi imaginare tocmai versorii triedrului Frenet.
vineri, 6 februarie 2009
O metodă elementară pentru calculul sumelor
0
|
1
|
||||
- Dacă
şi
sunt două şiruri definite pe
atunci
- Dacă c este o constantă, atunci
0
|
1
|
|||
- Să se calculeze suma
. Avem, conform teoremei,
- Să se calculeze suma
.
- Demonstraţi că
.
- Calculaţi
.
Postări populare
-
Imaginaţi-vă două drepte coplanare şi concurente. Dacă unghiul dintre ele nu este un unghi drept, atunci proiecţia unei drepte pe cealaltă...
-
Se ştie că dacă lăsăm împreună două sisteme cu temperaturi diferite, atunci cele două sisteme vor interacţiona în mod ineluctabil cel puţin ...
-
P e forumuri în luna august 2010 Pe topicul „ Unificarea câmpurilor ” [quote="gheorghe adrian"]Pe noi insa ne intereseaza ai...
-
Majoritatea oamenilor consideră că răspunsul la această întrebare a fost deja dat: Dumnezeu a creat Universul. Pentru aceştia, Dumnezeu este...
-
Problema eterului Problema eterului În a doua jumătate a secolului trecut, pe baza unor calcule matematice de o rară frumuseţe, fizicia...
-
Oare chiar este adevărat acest lucru pe care îl repet atât de des? Oare chiar este adevărat că oamenii sunt extrem de valoroși? Care oameni?...
-
Pe topicul „ Energia cinetică în cădere spre o gaură neagră ” Dacă tot e să scoatem în evidenţă pseudoştiinţa cu atâta zel pe aici, atu...
-
Pe forumuri în săptămâna 19.04.2010-25.04.2010 Pe topicul „ Vulcanul Eyjafjallajokull ” Superbe probleme pui, mm şi cred că merită să găsim ...
-
(Vineri, 4 iulie 2008) -(ora 9:38). Am definit vidul ca fiind acel mediu în care raportul dintre curbură şi torsiune este constant. Ar î...
-
Elicea circulară este singura curbă care are curbura şi torsiunea constante. Ea se înfăşoară în jurul unui cilindru drept caracterizat de o...
Arhivă blog
-
►
2025
(26)
- ► septembrie (5)
-
►
2023
(15)
- ► septembrie (2)
-
►
2022
(13)
- ► septembrie (2)
-
►
2021
(20)
- ► septembrie (3)
-
►
2016
(19)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(48)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(56)
- ► septembrie (7)
-
►
2011
(67)
- ► septembrie (5)
-
►
2010
(99)
- ► septembrie (17)
-
►
2009
(32)
- ► septembrie (3)
-
►
2008
(25)
- ► septembrie (1)
Etichete
- Cercetări (114)
- Fizică elicoidală (90)
- Pe forumuri (86)
- Rezultate (75)
- Diverse (52)
- Fundamente (52)
- Noţiuni noi (28)
- Filosofie (24)
- Formulele lui Frenet (23)
- Întrebări (23)
- Articles in English (21)
- Ipoteze (21)
- Principiul inerţiei (19)
- Definiţii (18)
- Impuls (18)
- Torsiune (18)
- Elice (17)
- Lancretian (17)
- Curbură (16)
- Postulate (16)
- Axiomatizare (15)
- Câmp gravitaţional (15)
- Curbă închisă (14)
- Câmp magnetic (11)
- Personal (11)
- Teorema de recurenţă (11)
- Traiectorie (11)
- Stabilitate (10)
- Baricentru (9)
- Principiul echivalenţei (9)
- Articole publicate în revista „Evrika” (8)
- Darbuzian (8)
- Găuri negre (8)
- Matematică (8)
- Punct fizic (8)
- Aproximare (7)
- Corp solid (7)
- Dreaptă (7)
- Impuls volumic (7)
- Probleme (7)
- Termodinamică (7)
- Viteza medie (7)
- Anomalia Pioneer (6)
- Foton (6)
- Informație (6)
- Materializare (6)
- Maxima (6)
- Număr complex (6)
- Observator (6)
- Precesia (6)
- Teoria relativităţii (6)
- Valoarea oamenilor (6)
- Câmp vectorial (5)
- Discrepanţa dintre bogaţi şi săraci (5)
- Dreapta caracteristică (5)
- Experimente (5)
- Fizica cuantică (5)
- Gravitație (5)
- Imposibilitatea repausului (5)
- Mișcare elicoidală (5)
- Moment cinetic (5)
- Principiul relativității (5)
- Turbulenţa (5)
- Viteză (5)
- Ciocnire (4)
- Dicționar (4)
- Rezonanță (4)
- Satelizare (4)
- Teoria corpusculară (4)
- Big Bang (3)
- Componentele elicoidale (3)
- Curbură complexă (3)
- Darbuzor (3)
- Dimensiuni (3)
- Elicea închisă (3)
- Forţe (3)
- Fulger (3)
- Interferența (3)
- Masă (3)
- Modelare (3)
- Plan de masă (3)
- Pseudoştiinţă (3)
- Rază etalon (3)
- Reper (3)
- Sarcină electrică (3)
- Stări de agregare (3)
- Torsiune complexă (3)
- Triedrul lui Frenet de ordinul al doilea (3)
- Viteza luminii (3)
- Viteză volumică (3)
- Antimaterie (2)
- Axa curbei (2)
- Calculator (2)
- Clasificare (2)
- Conspiraţie (2)
- Elice circulară (2)
- Elice perfectă (2)
- Energie (2)
- Faza lichidă (2)
- Forma traiectoriei (2)
- Frecare (2)
- Galaxii (2)
- Gaz elicoidal (2)
- Inelon (2)
- Lagrangean (2)
- Logică (2)
- Luxon (2)
- Materia întunecată (2)
- Moartea termică (2)
- Ordine (2)
- Particule (2)
- Substanță (2)
- Transformările Lorentz (2)
- Undă de probabilitate (2)
- Vectori (2)
- generalized helix (2)
- Amplitudine (1)
- Apelul la autoritate (1)
- Asteroizi (1)
- Axa diavolului (1)
- Biblioteca (1)
- Bobină (1)
- Chimie (1)
- Constante (1)
- Curbă Frenet (1)
- Curent electric (1)
- Câmp (1)
- Cărți (1)
- Democrația prin internet (1)
- Echilibru (1)
- Elicea osculatoare (1)
- Falsificabilitate (1)
- Forța de frecare (1)
- Forțe longitudinale (1)
- Forțe transversale (1)
- Interacțiune (1)
- Ipoteza Riemann (1)
- Izomorfism (1)
- Jet (1)
- Jgheabul lui AdiJapan (1)
- Kepler (1)
- Lecturi (1)
- Linii de câmp (1)
- Lucru (1)
- Lumină (1)
- Mannheim pair (1)
- Masă imaginară (1)
- Materie condensată (1)
- Matrice (1)
- Mecanica fluidelor (1)
- Mister (1)
- Navier-Stokes (1)
- Numere prime (1)
- O lume mai bună (1)
- Paradox (1)
- Particule elementare (1)
- Pas (1)
- Poezii (1)
- Principiul măsurabilității (1)
- Probabilități (1)
- Radiație (1)
- Rază complexă (1)
- Serie Fourier (1)
- Simulare (1)
- Tornadă (1)
- Transformări (1)
- Univers (1)
- Viteza de rotație minimă (1)
- Viteză aparentă (1)
- Viteză de scăpare (1)
- Viteză reală (1)
- exponențiala (1)
- matricea Frenet (1)
- publicare (1)




