-(1009212223) Dezideratul fundamental ce trebuie să-mi îndrume paşii cercetărilor este axiomatizarea Fizicii. Această axiomatizare este echivalentă cu matematizarea Fizicii, deci cu aducerea Fizicii pe tărâmul riguros al matematicii. Un fizician dornic să axiomatizeze Fizica ar trebui să se mulţumească cu un asemenea demers de matematizare, chiar dacă matematica însăşi nu este axiomatizată perfect. N-avem decât să lăsăm greul axiomatizării exhaustive pe spinarea matematicienilor.
-(1009212227) În acest context al axiomatizării se pune problema dacă matematica este coerentă şi completă şi dacă asemenea proprietăţi pot fi transferate Fizicii. De la Gödel încoace ştim că matematica nu este completă, dar asta nu înseamnă că ea n-ar fi coerentă. Apoi, pe măsură ce un sistem coerent este din ce în ce mai vast, putem spune că şi cunoaşterea bazată pe acel sistem este din ce în ce mai cuprinzătoare.
-(1009212236) Rămâne să vedem ce înseamnă a extinde un sistem coerent şi în ce măsură o asemenea extindere ar putea intersecta domeniile Fizicii. Altfel spus, putem căuta în matematică diverse noţiuni ale căror proprietăţi să modeleze din ce în ce mai bine proprietăţile corpurilor reale.
-(1009212241) Bazându-mă numai pe intuiţie şi deci cu riscul de a face o mulţime de greşeli, aş încerca să presupun că noţiunea de „punct” din geometrie căruia să-i asociem viteză infinită (noţiune numită „punct fizic”) ar putea satisface toate cerinţele axiomatizării Fizicii. Prin aceasta ar trebui să postulez ceva extrem de bizar, dar în acelaşi timp şi eficient prin bogăţia de consecinţe logice rezultate dintr-un număr redus de axiome: în natură nu există altceva decât puncte fizice.
-(1009212249) Odată acceptată această afirmaţie bizară, restul e treaba geometriei. N-are decât să ne spună geometria ce se întâmplă mai departe şi ce structuri noi se pot crea datorită diversităţii traiectoriilor pe care le pot urma punctele fizice. Aşa mă gândesc eu acum, dar, cine ştie, poate nu este chiar atât de simplu...
ce inseamna viteza infinita?
RăspundețiȘtergerePresupunând că ştii ce înseamnă „viteză” şi „infinit”, viteza infinită este viteza de modul infinit.
RăspundețiȘtergeresi de ce trebuie sa aiba punctul viteza infinita?
RăspundețiȘtergereConsider că punctul care are viteză infinită poate explica absolut tot ceea ce a fost sau n-a fost explicat până în prezent în Fizică. Punctul fără viteză infinită rămâne al geometriei, incapabil să facă saltul calitativ necesar trecerii de la geometrie la Fizică.
RăspundețiȘtergeresi ce argumente ai ca sa-ti sustii ipoteza? dezvolta ideea.
RăspundețiȘtergereArgumentele necesare pentru a demonstra eficacitatea unui postulat sunt aduse de experienţă, care poate confirma sau infirma consecinţele rezultate din postulatul respectiv. Consecinţele ce rezultă din postulatul conform căruia în natură nu există decât puncte fizice se regăsesc în geometria diferenţială a curbelor, domeniu vast ce nu poate fi dezvoltat în câteva comentarii de pe un blog. Esenţial este că recurenţa formulelor lui Frenet aplicate traiectoriilor punctelor fizice permite definirea structurilor din ce în ce mai complexe, iar prin aceasta se naşte o întreagă teorie (numită „Fizica elicoidală”) ce dă speranţa de a explica lumea mai simplu şi mai riguros doar cu ajutorul rezultatelor din matematică.
RăspundețiȘtergerese presupune ca aceasta unica teorie se poate aplica de la scara galactica la scara atomica sau chiar mai jos?
RăspundețiȘtergereDa, aşa se presupune. Este obligatoriu pentru Fizica elicoidală să poată explica natura indiferent de scară, căci postulatul punctelor fizice nu conţine nicio limitare de acest gen în formularea sa.
RăspundețiȘtergeream citit despre cum definiti masa si sarcina electrica in teorie. poti sa calculezi concret masa si sarcina electrica unui electron liber, din parametrii elicei pe care se deplaseaza?
RăspundețiȘtergereOrice teorie fizică trebuie să postuleze de la bun început anumite constante fundamentale determinate experimental, din care apoi să deducă restul valorilor mărimilor fizice. Nici Fizica elicoidală nu face excepţie de la această regulă. Altfel spus, în nicio teorie posibilă nu putem deduce logic valoarea vitezei luminii sau constanta lui Planck sau sarcina electrică elementară. Trebuie să punem în teorie anumite valori pe care le postulăm ca fiind fundamentale, iar apoi deducem din ele restul valorilor considerate valori derivate. Se pare că Fizica elicoidală va trebui să postuleze cât este viteza luminii, constanta lui Planck şi sarcina electrică elementară. Dar eu încă nu am ajuns până acolo cu aprofundarea acestei teorii, ci aştept să fac acest pas cantitativ doar după ce voi fi sigur că am înţeles toate profunzimile ei filozofice. Poate alţii vor fi mai ingenioşi decât mine şi vor face înaintea mea acest pas, spre bucuria mea.
RăspundețiȘtergerepoti proceda invers? cunoscand masa si sarcina unui electron, sa deduci caracteristicile elicei in cazul in care acesta este liber? as fi interesat de orice calcul concret pe care-l poti face in cadrul acestei teorii, care sa te duca la un rezultat verificabil experimental. posteaza, eventual separat (sau da-mi linkul daca ai facut-o deja si nu am remarcat eu), un astfel de calcul.
RăspundețiȘtergeretotodata, daca masa si sarcina electrica pot fi deduse din considerente de natura geometrica, se poate spune acelasi lucru despre sarcina de culoare (ma refer aici explicit la constituentii fundamentali ai nucleelor atomice, quarcii)? dar interactia termica, cum este ea formulata in cadrul fizicii elicoidale?
astept cu deosebit interes raspunsul tau edificator!
Da, s-ar putea proceda şi invers, dacă am cunoaşte legătura dintre parametrii fizici (masă şi sarcină) şi parametrii geometrici (curbură şi torsiune). Din păcate, ştiu prea puţine lucruri certe în acest domeniu virgin, dar întrebările tale scânteietoare luminează câte ceva din bezna acestui necunoscut.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, am impresia vagă că dacă mişcarea presupune parcurgerea cu o anumită viteză a unei anumite traiectorii de o anumită curbură şi torsiune, atunci ar trebui să existe trei constante universale din care să putem deduce restul valorilor, iar aceste constante ar trebui să fie o viteză, o curbură şi o torsiune. Mai cred apoi că din aceste constante am putea deduce constanta lui Planck şi sarcina electrică elementară.
Dar cum n-am reuşit să definesc încă sarcina electrică în funcţie doar de parametrii traiectoriei, mi-e greu să stabilesc o legătură între ceea ce ştie Fizica actuală şi ceea ce spune Fizica elicoidală. Mai precis, mi-e greu să ştiu ce este în Fizica elicoidală fotonul, cuarcul, electronul sau mai ştiu eu ce alte noţiuni din Fizica actuală. Sau invers, mi-e greu să ştiu ce nume din Fizica actuală să dau unui punct fizic ce merge rectiliniu sau pe o elice de ordinul întâi sau pe o elice de ordinul doi, etc.
la o cautare rapida, reiese ca prima postare pe tema fizicii elicoidale a fost publicata de tine pe un forum in 2008. au trecut aproape 2 ani de atunci, dar pana la urma, la teoria corzilor spre exemplu au lucrat sute de teoreticieni si matematicieni de elita, timp de zeci de ani si abia acum s-a gasit o utilitate teoriei (anume tratarea superconductivitatii la temperaturi inalte) si in continuare teoria nu produce nici o predictie verificabila (in sensul ca predictiile sunt facute dar nu avem si nu vom avea prea curand tehnologia necesara pentru a le testa). cu toate acestea, teoria este foarte riguros formulata si este consistenta. sfatul meu este sa lasi implicatiile filosofice deoparte si sa te apuci de fizica, anume apuca-te sa-ti aduci munca intr-o forma coerenta si consistenta, pentru a putea fi evaluata. porneste de la postulate si in loc de speculatii si banuieli, prezinta relatii matematice.
RăspundețiȘtergereEste bine că-mi reconfirmi stringenţa concretizării cercetărilor prin relaţii matematice verificabile şi te asigur că sfatul tău va ţiui pentru multă vreme în urechile mele. Problema este că felul meu ciudat de a gândi nu-mi permite un ritm mai alert şi mai direct în abordările teoretice fundamentale. Mai precis, prefer încet şi bine decât repede şi prost.
RăspundețiȘtergereDar ca să nu-ţi las totuşi un gust amar din cauza încăpăţânării mele, am bucuria să-ţi amintesc de una dintre primele concluzii interesante şi verificabile ale Fizicii elicoidale: existenţa axei generale asociate unei traiectorii. Această proprietate spune că Galaxia, Sistemul Solar, Pământul, molecula, atomul şi orice altă structură din Univers nu este altceva decât un fractal. Îmi place să cred că aceasta este deja una dintre previziunile verificabile ale Fizicii elicoidale. Doar că mai trebuie făcută cumva conexiunea logică şi fizică dintre axa generală a unei structuri şi axa ei de rotaţie sau magnetică. Dar nu mă grăbesc, căci vreau ca munca mea să poată dăinui peste secole.
problema este ca la nivel atomic conceptul de traiectorie nu are sens, decat ca valoare medie. cu alte cuvinte, oricat de rafinata ar fi o teorie, daca apeleaza numai la concepte deterministe (cum ar fi conceptul de traiectorie), ea este inferioara mecanicii cuantice deoarece nu poate reproduce rezultatele de natura probabilistica. gandeste-te ca daca vrei ca teoria ta sa aiba vreo valoare, ea trebuie sa fie capabila sa explice de ce, spre exemplu, sisteme preparate identic si supuse aceleasi masuratori nu dau acelasi raspuns.
RăspundețiȘtergereo teorie poate sa fie foarte rafinata si eleganta, dar ma tem ca atata vreme cat nu poate explica decat fenomenologic natura macroscopica (fie ca ne referim la mecanica, la electrodinamica sau la statistica clasica) ea nu face nici cat o ceapa degerata daca nu are o extensie si la nivel microscopic.
sunt curios sa vad daca poti obtine din teoria ta valorile nivelelor energetice ale atomului de hidrogen. nu ma astept sa reusesti azi sau maine, dar va fi cu siguranta o mare victorie.
„de ce, spre exemplu, sisteme preparate identic si supuse aceleasi masuratori nu dau acelasi raspuns.” Întrebarea e foarte importantă şi evidenţiază separarea dintre un mod corect de a gândi şi unul greşit. Dacă două sisteme nu dau acelaşi răspuns, atunci singura explicaţie este că nu sunt preparate identic sau nu sunt supuse aceloraşi măsurători, ci doar avem noi impresia asta pentru că nu vedem toate deosebirile. Este o absurditate să renunţăm la determinismul lumii bazându-ne pe presupunerea că putem prepara identic două sisteme sau că le putem supune la aceleaşi măsurători. „Identic” este un cuvânt mult mai pretenţios decât îşi imaginează fizicienii de astăzi.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, în mişcarea unui corp pe o elice circulară totul pare să se desfăşoare cam la fel („identic”), deşi dacă am ciocni acel corp, direcţia lui de mişcare după ciocnire ar depinde foarte mult de direcţia şi de momentul în care a fost lovit. În acest caz, dacă raza elicei este foarte mică, riscăm să credem că acel corp se deplasează rectiliniu şi riscăm să credem că lumea este nedeterministă, ceea ce ar fi o mare greşeală.
Ei, ceva asemănător se întâmplă cu Fizica actuală. Se crede că particulele se deplasează rectiliniu şi se constată că la ciocnirile lor cu alte particule „în aceleaşi condiţii” se produc efecte „aleatorii”. Mare greşeală!
Într-adevăr, ar fi interesant să pot obţine date cantitative privind spectrul hidrogenului, dar pentru asta ar trebui să găsesc întâi drumul care duce de la punctul fizic la hidrogen. Oare ce este hidrogenul în Fizica elicoidală?
o teorie a "variabilelor ascunse" a fost propusa inca de acum multa vreme, pe considerente oarecum similare cu ceea ce ai scris tu, numai ca s-a demonstrat ata teoretic cat si experimental (daca te intereseaza, studiaza teorema lui Bell si corelatiile cuantice) ca o astfel de teorie nu este valabila. totodata, inca nu s-a gasit experimentul ale carui rezultate sa contrazica mecanica cuantica, deci in cel mai rau caz, cel putin deocamdata, teoria poate fi considerata incompleta (nu stim cum actioneaza gravitatia la nivel microscopic, spre exemplu), in nici un caz gresita.
RăspundețiȘtergeretraseul natural in Univers este de la mic la mare, nu invers, deci determinismul pe care-l resimtim la nivelul nostru este doar o consecinta a unor procese elementare si unor medieri pe ansambluri statistice imense, nu un adevar fundamental.
teoria ta ar trebui sa explice spre exemplu, de ce doi electroni care au spinul aliniat pe aceeasi directie si orientat in acelasi sens, in momentul in care sunt supusi trecerii printr-un aparat de masura, pot iesi cu orientari opuse ale spinului pe noua directie, iar la un numar foarte mare de masuratori, reiese ca cele doua sensuri se impart echitabil, fiecare la jumatate din numarul de sisteme masurate.
Este foarte interesant argumentul bazat pe teoria variabilelor ascunse, numai că în exemplul pe care ţi l-am dat cu elicea circulară nu există nicio variabilă ascunsă şi totuşi ciocnirile par „haotice”. Singurele variabile ce definesc această mişcare sunt curbura, torsiunea şi parametrul (natural). Cum nu există variabile ascunse, nu putem aplica teoria variabilelor ascunse. Cum nu putem aplica teoria variabilelor ascunse, nu are relevanţă nici teorema lui Bell.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, nu putem contrazice o teorie care nu spune lucruri clare, o teorie care nu defineşte clar, de exemplu, ce este o particulă sau ce este spinul.
Traseul de la mic la mare nu are de ce să nu poată fi parcurs şi în sens invers dacă acesta există trasat în mod clar în natură. Dealtfel, toată cunoaşterea noastră nu este decât un ansamblu de concluzii trase din interpretările corecte sau nu pe care le dăm unor fenomene macroscopice precum nişte imagini pe un ecran sau nişte urme macroscopice din fotografiile făcute într-o cameră cu ceaţă.
Consider că Fizica elicoidală ar putea explica uşor fenomenul descris de tine cu spinul electronului pentru că introducerea torsiunii şi curburii traiectoriilor în studiul mişcării permite o mai mare diversitate în descrierea naturii. De exemplu, probabil că la trecerea prin aparatul de măsură se modifică torsiunea traiectoriei electronului şi prin aceasta este afectat spinul. Doar că nu ştiu clar ce proprietate a traiectoriei poate fi interpretată drept spinul din mecanica cuantică.
traiectoria unui electron nu poate fi determinata pentru ca insusi actul determinarii ei o perturba. tocmai asta a dus la abandonarea teoriilor clasice deterministe si la fondarea mecanicii cuantice. singurul lucru care poate fi masurat e o valoare medie, dar intre dimensiunile liniare ale electronului si dimensiunile liniare ale acelei traiectorii medii raportul este acelasi ca cel dintre dimensiunile tale si cele ale unui tunel pe care-l lasi in urma ta in timp ce strabati spatiul, tunel ce are dimensiunile Pamantului. a spune in aceste conditii ca tu "ai trecut" prin spatiul delimitat de tunel este complet imprecis si insuficient pentru a formula un adevar intr-o problema data. tocmai de aceea in mecanica cuantica s-a abandonat ideea ca un sistem fizic parcurge o traiectorie anume si se considera ca acesta "strabate" simultan toate traiectoriile posibile, iar actul masurarii produce "saltul" sistemului pe o traiectorie data, cu o anumita probabilitate. pana in actul masurarii insa este imposibil de spus cu exactitate ce drum a fost parcurs si este imposibil de spus ce drum va fi parcurs dupa masuratoare. deea asta s-a dovedit a fi senzationala. toata intelegerea actuala a lumii (si este o intelegere profunda, caci altfel n-am fi avut acceleratoare de particule sau posibilitatea de a testa cuantizarea spatiului) este bazata pe ea.
RăspundețiȘtergereceea ce propui tu este interesant, iti recomand sa studiezi teoria Hamilton-Jacobi pe spatii simplectice, daca esti curios in privinta unei teorii clasice, de natura geometrica, foarte eleganta.
nu cred insa, si nu o lua in nume de rau, ca vei avea cum sa construiesti o teorie universala de natura determinista.
traseul de la mic la mare poate (si a fost de altfel) parcurs invers, dar asta nu inseamna ca din legile corpurilor mari rezulta legile corpurilor mici. aici exista un singur sens;
nu ignora teorema lui Bell, pentru ca s-ar putea ca insusi procesul gandirii sa fie intim legat de implicatiile ei! a fost o conversatie interesanta, iti urez toate cele bune si spor la treaba!
„traiectoria unui electron nu poate fi determinata pentru ca insusi actul determinarii ei o perturba. tocmai asta a dus la abandonarea teoriilor clasice deterministe si la fondarea mecanicii cuantice. ” Într-adevăr, există o perturbare a traiectoriei electronului, dar nu înţeleg de ce această perturbare se presupune a fi haotică şi incontrolabilă. Nu înţeleg ce ne împiedică să evaluăm chiar şi perturbaţia însăşi pentru a o lua în calcul atunci când vrem să determinăm traiectoria particulei. Mai precis, dacă ştiu că privesc electronii cu raze X şi ştiu că razele X au energia cutare şi sunt orientate în direcţia cutare, atunci nu înţeleg de ce nu pot să iau în calcul şi efectele razelor X asupra electronului pentru a putea stabili unde se află electronul în urma perturbaţiei cunoscute.
RăspundețiȘtergere„in mecanica cuantica s-a abandonat ideea ca un sistem fizic parcurge o traiectorie anume si se considera ca acesta "strabate" simultan toate traiectoriile posibile” Orice sistem fizic, fie el galaxie, fie el electron, are un centru de masă unic. Acest centru de masă este un punct (unic). Acest punct nu poate parcurge altceva decât o curbă continuă unică. Singura excepţie acceptabilă în Fizica elicoidală, excepţie relevantă în acest caz pentru a face legătura cu mecanica cuantică, este cea dată de mişcarea unui punct fizic pe o curbă închisă finită, caz în care nu putem determina unde se află punctul fizic pe acea curbă din moment ce punctul fizic se deplasează cu viteză infinită, dar putem determina unde se află curba însăşi parcursă de punctul fizic.
Aş fi fericit să găsesc timp pentru a studia teoria propusă de tine, doar că în viaţa asta scurtă nu ştiu dacă merită să abandonez nişte cercetări bazate pe recurenţa inovatoare a formulelor lui Frenet pentru a mă chinui să înţeleg ceva ce s-ar părea că nu ţine seama nici pe departe de torsiune, darmite de recurenţa menţionată.
„nu inseamna ca din legile corpurilor mari rezulta legile corpurilor mici.” Eu am impresia că dacă am cunoaşte legile corecte ale corpurilor mari, nu am avea de ce să nu le putem aplica şi corpurilor mici (şi reciproc, evident). Faptul că noi nu putem aplica la corpurile mici legile actuale ale corpurilor mari, nu înseamnă că corpurile mici nu pot fi descrise de legi ale corpurilor mari. Atâta timp cât există încă grave lacune ale legilor corpurilor mari (vezi, de exemplu, anomalia Pioneer sau jeturile discurilor de acreţie), este prematur să susţinem în mod categoric că legile corpurilor mari nu pot descrie microcosmosul.
Într-adevăr, a fost o conversaţie interesantă şi mulţumesc pentru timpul acordat. Intervenţiile tale mi-au reconfirmat faptul că nu strig în pustiu şi că merită să sper în continuare că odată şi odată cineva va încerca să pună şi el umărul alături de mine la asemenea cercetări.
Geometria Universului inseamna informatia extrasa(constanta) din ...acesta.
RăspundețiȘtergereDinamica inseamna modificarea geometriei(non-constanta).
Raportata la un ciclul de evolutie a sistemului(pasul elicoidal din Fundamentul Universului) sistemele au diverse viteze de variatie a geometriilor.(energii).
Geometrodinamica Elicoidala inglobeaza, sincron,atat aspectul informational cat si cel energetic.
Orice realitate are o geometrie(informatia transpusa pe hartie)...daca nu o poti reprezenta geometric....acea realitate este "folosofie".
Din aceste considerente, punctul este o irealitate, o notiune abstracta, nu construieste o realitate ci o proiectie(in mintea noastra) a realitatii!
Ai dreptate, anonim, punctul este o noţiune abstractă. Numai că geometria, de care vorbeşti chiar şi tu, nu poate fi descrisă („reprezentată”) fără asemenea noţiuni.
RăspundețiȘtergere