-(1009122232) În baza celor gândite prin cercetările anterioare, să admitem, deci, că în jurul unui curent electric există o singură linie de câmp magnetic. Atunci, între curentul electric şi linia de câmp magnetic trebuie să existe aceeaşi relaţie precum este între axa generală a unei traiectorii şi traiectoria însăşi.
-(1009122238) De exemplu, cea mai simplă axă generală este asociată unei elice propriu-zise (de ordinul unu). Ar putea însemna atunci că în jurul celui mai simplu curent electric trebuie să se afle o linie de câmp magnetic de forma unei elice de ordinul unu.
-(1009122246) Dar ştim că liniile câmpului magnetic sunt închise şi ştim că elicea este o curbă deschisă. Ce ne facem în acest caz? Avem o singură soluţie: trebuie să admitem că prima linie de câmp magnetic este un cerc. Atunci probabil că materialitatea câmpului magnetic este echivalentă cu materialitatea curbelor închise parcurse de punctele fizice.
-(1009122308) Ceva îmi spune că prima linie de câmp magnetic, deci cercul, are legătură cu starea de supraconductibilitate a substanţelor. Deci, atunci când liniile de câmp magnetic devin cercuri, se produce starea de supraconductibilitate. Dar, evident, nu pot concretiza asta prea precis. Şi nici nu mă interesează asta acum. Acum vreau să văd cum se strecoară constanta lui Planck printre liniile câmpului magnetic.
-(1009122313) Dacă în jurul unui curent electric liniar există o singură linie de câmp magnetic sub formă de cerc, atunci cum facem să explicăm mulţimea de linii de câmp din jurul unui curent electric macroscopic? În plus, unde este localizată prima linie de câmp? În ce măsură putem spune că există un plan privilegiat în jurul unui curent electric, plan care să conţină cercul primei linii de câmp magnetic?
-(1009140940) Şi ce rază va avea primul cerc? Probabil, raza are legătură cu intensitatea curentului electric. Numai că intensitatea curentului electric ar trebui să fie şi ea ceva special la nivel fundamental, ar trebui să fie şi ea cuantificată, probabil.
-(1009140943) Ştim că doi curenţi de acelaşi sens se atrag şi că doi curenţi perpendiculari nu interacţionează (sunt în echilibru). Atunci ar fi posibil ca în jurul unui anumit punct să existe trei curenţi reciproc perpendiculari. Asta ar aminti atunci şi de cei trei cuarci. Dar nu-mi place că nu pot determina sensul acestor curenţi unul în raport cu celălalt, căci doi curenţi reciproc perpendiculari pot avea sensuri arbitrare. Sau poate că ar trebui să mă bucure bogăţia de posibilităţi care se naşte din această nedeterminare.
-(1009141027) Inerţie... Ştim că o bobină (şi un condensator) implică inerţie (defazaj) în proprietăţile curentului electric ce o (îl) parcurge. Cum integrăm toate acestea în raţionamentele anterioare?
-(1009141035) Vorbeam anterior de trei curenţi perpendiculari. De ce ar fi ei în echilibru? De ce nu s-ar atrage la nesfârşit sau să se respingă la nesfârşit? Ce i-ar împiedica să se mai apropie sau să se mai îndepărteze din poziţia stabilă? O fi cumva vorba despre principiul lui Pauli aici? Eu vreau să deduc principiul lui Pauli, nu veau să-l postulez.
-(1009141038) De fapt, nu poate fi vorba despre principiul lui Pauli, pentru că spuneam că absenţa interacţiunii dintre doi curenţi electrici perpendicular trebuie să fie independentă de sensul curenţilor. Hmmm... Dar să nu uităm că această absenţă a interacţiunii este valabilă în Fizica clasică, nu neapărat şi într-una care se vrea inovatoare, bazată strict pe cât mai puţine axiome şi pe cât mai multe raţionamente. Aşadar, există vreo raţiune pentru care să putem extrapola liber spre fundamente această absenţă a interacţiunii dintre doi curenţi perpendiculari? Nu cumva noutatea că în jurul unui curent există o singură linie aduce cu sine şi noutatea că doi curenţi perpendiculari interacţionează, totuşi?
-(1009141047) Dacă tot mă stresează această idee cu perpendicularitatea, să presupunem (prin absurd) că ar exista vreo minune de proprietate prin care doi curenţi perpendiculari ar interacţiona cumva. Ce fel de interacţiune ar trebui să fie aceasta, atracţie sau respingere? Şi cum ar trebui să depindă ea se semnele curenţilor?
-(1009141116) Poate că am putea rezolva problema dacă ne-am gândi la câmpul magnetic pe care trebuie să-l producă (în noua Fizică) un curent electric circular. În Fizica clasică, linia de câmp magnetic din centrul curentului circular trebuie să fie rectilinie. Dar linia rectilinie este deschisă şi, deci, contravine faptului că liniile câmpului magnetic sunt închise. Cum rezolvăm această dilemă?
-(1009141206) Nu există nicio altă soluţie decât aceea de a considera că prin centrul unui curent electric circular nu poate trece nicio linie de câmp magnetic. Această concluzie întăreşte presupunerea anterioară (ce părea bizară când a fost formulată) că în jurul unui curent electric nu există o infinitate de linii de câmp magnetic.
-(1009141208) Acum am mai putea ridica o minge la fileu, punând problema dacă nu cumva nu poate exista nici măcar curent electric circular. Bine, bine, dar atunci ce fel de curent electric mai poate exista?
-(1009141242) Se pare că iar am uitat ceva fundamental: orice curent electric trebuie să respecte formulele lui Frenet. Când am formulat această propoziţie m-am gândit dacă nu cumva ar trebui să adaug lângă „curent electric” şi expresia „şi orice linie de câmp magnetic”.
-(1009141247) Este evident că şi liniile câmpului magnetic trebuie să satisfacă formulele lui Frenet. Numai că, spre deosebire de curentul electric, liniile de câmp magnetic trebuie să fie linii închise. Zic „spre deosebire”, dar oare curenţii nu trebuie să fie închişi şi ei?
-(1009141251) Mă chinui fără rost! N-am decât să analizez corect doar teoria curbelor şi nu pot ajunge la concluzii ce contravin realităţii. Teoria curbelor spune că, într-un caz particular foarte important, cel al curburii şi torsiunii constante, curba este o elice. Şi n-am motive să cred că în natură nu ar exista nici curenţi elicoidali şi nici linii de câmp magnetic elicoidale.
-(1009141258) Bun, deci trebuie să analizez, de exemplu, cazul liniilor de câmp magnetic elicoidale dar şi închise în acelaşi timp. Acest caz este mai interesant, căci cazul curenţilor electrici nu este la fel de interesant din moment ce pentru ei nu avem obligativitatea de a fi neapărat închişi.
-(1009141304) Cum spuneam pe undeva, ca să fii şi elice de curbură constantă dar să mai fii şi închisă pe deasupra, trebuie neapărat să fii cerc. Deci, singura linie de câmp magnetic de curbură constantă poate fi numai sub forma unui cerc.
-(1009141324) Mai rămâne să analizăm cum e să fii elice închisă dar de curbură neconstantă. Chiar, cum e? Păi, nu poate fi altceva decât elipsă.
-(1009141403) Hmmm... Sau poate nu... Căci afirmaţia că e o elipsă pare gratuită, nejustificată riguros prin formule Frenet. Trebuie să avem grijă ca formulele lui Frenet să fie respectate. Trebuie să vedem de unde pornim şi pe ce drum mergem.
-(1009141407) Pornim de la curba de torsiune nulă şi curbură constantă (cercul). Apoi punem pe această curbă să meargă un punct fizic, cu viteză infinită. Apoi analizăm ce se întâmplă când variem curbura şi torsiunea.
-(1009141500) Nu cumva este o problemă cu ceea ce înţelegem prin curbă închisă? Ce este o curbă închisă? Cum definim riguros curba închisă? Spunem despre o curbă 
-(1009141540) Atunci va trebui să căutăm printre elicele cu torsiunea şi curbura variabile dar care să fie şi închise. Se pare că ambii parametri trebuie să varieze sinusoidal, altfel nu văd cum ar putea reveni curba de unde a plecat.
Nimeni nu postuleaza nicaieri Principiul lui Pauli, demonstratia o gasesti in orice carte avansata de mecanica cuantica.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, în Fizica cuantică există nişte (multe) postulate din care se poate deduce principiul lui Pauli, dar mă tem că asta nu garantează faptul că mecanica cuantică ar fi astfel mai cuprinzătoare, aşa cum sugerezi tu. Scopul Fizicii de care vorbesc eu este să deducă mult din cât mai puţine postulate, dacă se poate, să deducă (din postulate mai puţine decât are nevoie Fizica actuală) mai multe consecinţe decât deduce Fizica actuală din postulatele ei.
RăspundețiȘtergeremecanica cuantica are 3 postulate care-ti definesc cadrul matematic al teoriei, felul in care acesta poate fi manipulat si legatura dintre rezultatul matematic si realitate. nu e nimic in plus. Cu aceste 3 postulate poti regasi din mecanica cuantica nerelativista toata mecanica newtoniana (rezultatul se numeste teorema Ehrenfest), ca o limita clasica a valorilor medii pe care le iau observabilele sistemului fizic respectiv (presupun ca stii despre ce e vorba). Ca un exemplu concret, imagineaza-ti urma lasata de o particula cosmica intr-o camera cu ceata.
RăspundețiȘtergerepoate ti se va parea interesanta ceasta stire, dat fiind ca discutia porneste de la campul magnetic:
http://www.physorg.com/news203241923.html
Sincer, nu am înţeles mecanica cuantică şi mă bucur pentru cei care au înţeles-o. Dar pentru că nu am înţeles-o, consider că trebuie să caut o teorie care poate fi înţeleasă şi de către cei pretenţioşi ca mine. Sunt milioane de întrebări la care nu am găsit răspuns în mecanica cuantică şi ceva mă face să cred că nici n-aş putea găsi răspunsul acolo. Eu nu mă mulţumesc cu puţin în înţelegerea lumii.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, lincul dat de tine este interesant, mai ales că prezintă recunoaşterea comunităţii ştiinţifice a faptului că încă nu se ştie şi că se mai caută de ce corpurile astronomice au câmp magnetic, spre deosebire de neruşinarea şi încăpăţânarea cu care unii mai au încă tupeul să spună că teoria dinamului ar putea explica originea câmpului magnetic al corpurilor cereşti.