Căutați ceva anume?

marți, 27 august 2019

Viteza luminii este o consecință filozofică a vitezei infinite

Între viteza luminii și viteza infinită nu mai există altă viteză, așa cum între infinitul numărabil și infinitul nenumărabil nu mai există alt infinit. Această afirmație, după ce va fi precizată, va justifica titlul ales pentru articol.


Imaginați-vă un punct A care se mișcă pe o elice cu viteza $\vec V$. Proiecția punctului pe axa elicei este un alt punct, B, care are o altă viteză, $\vec v$, mai mică decât viteza punctului A, al cărei modul este dat de formula $$v=V\cdot\cos\alpha,$$ unde $\alpha=\arctan\frac{\kappa}{\tau}$ este unghiul format de viteza punctului A cu axa elicei (și, implicit, cu viteza punctului B), $\kappa$ și $\tau$ fiind, respectiv, curbura și torsiunea elicei.

Cu acestea în minte, observați că dacă micșorăm curbura elicei, unghiul $\alpha$ scade, viteza $\vec v$ crește, iar elicea se apropie de o dreaptă. Iar dacă micșorăm curbura elicei și mai mult, până la anularea ei, obținem faptul că punctul A se deplasează pe o dreaptă, deci obținem coincidența dintre cele două viteze (se anulează unghiul $\alpha$).

Dar ce se întâmplă dacă micșorăm torsiunea? Micșorând torsiunea, unghiul $\alpha$ crește, viteza $\vec v$ scade, iar elicea se apropie de un cerc. Astfel, la anularea torsiunii, corpul se va mișca pe un cerc, iar viteza punctului B va fi nulă.



Dacă totul a fost clar până aici, greul vine abia de-acum încolo, când vom încerca să înțelegem ce s-ar întâmpla dacă punctul A ar avea viteză infinită. Mai precis, vom încerca să înțelegem ce viteză ar avea punctul B atunci când torsiunea este anulată.

Dacă torsiunea este anulată, atunci unghiul $\alpha$ este $\frac{\pi}{2}$ sau $-\frac{\pi}{2}$, iar aceasta este deja o primă nedeterminare matematică, nedeterminarea semnului. Asta înseamnă că, în timp ce punctul A se mișcă pe un cerc cu viteză infinită, nu știm încotro va dori s-o ia punctul B, spre stânga, ori spre dreapta. De asemenea, nu vom ști nici cu ce viteză $\vec v$ va dori să se deplaseze punctul B, căci va apărea o altă nedeterminare dată de produsul dintre valoarea lui $V$, care este infinită, și valoarea lui $\cos\alpha$ care este zero, aceasta fiind nedeterminarea valorii.

De aici încolo ne ajută numai Fizica. Numai ea ne spune că punctul  B se va deplasa cu singura viteză fizică posibilă care poate fi asociată (din punct de vedere filozofic) vitezei infinite a punctului A și anume viteza luminii în vid. Așadar, nedeterminarea valorii este rezolvată de Fizică prin capacitatea ei experimentală, concretizând valoarea la o constantă universală.

Tot Fizica ne ajută și cu nedeterminarea semnului. Putem admite, tot filozofic vorbind, că semnul este determinat de natura punctului B. Dacă punctul B este asociat materiei, atunci el se va deplasa într-un sens, iar dacă este asociat antimateriei, atunci se va deplasa în sens contrar.

Desigur, argumentele filozofice invocate de mine aici nu pot fi luate în considerare decât într-o nouă Fizică, o Fizică a viitorului, construită numai pe Matematică, Filozofie și Experiment.

miercuri, 21 august 2019

Trăznăi mai mari nu s-au spus din antichitate

A crede că electronul se află simultan în locuri diferite este la fel de penibil cu a crede că Pământul este susținut de patru elefanți care stau pe carapacea unei broaște țestoase uriașe.

A crede că un corp se poate afla în orice loc din Univers cu o probabilitate nenulă (așa cum susține mecanica cuantică) este la fel de penibil cu a crede că Pământul este plat sau că americanii nu au fost pe Lună. Căci, dacă particulele care constituie curbura Pământului pot fi oriunde, înseamnă că ele pot constitui și planeitatea acestuia, iar dacă americanii ar fi putut fi oriunde, atunci ar fi putut fi și doar pe Pământ.

Dacă un corp ar putea fi oriunde cu probabilitate nenulă, atunci n-ar mai exista nicio lege a naturii, căci totul ar fi posibil cu probabilitate nenulă.

Trăznăi mai mari ca astea nu s-au susținut din antichitate. Quo vadis, homo sapiens?

duminică, 22 iulie 2018

O fi asta o inconsistență a electrodinamicii cuantice?



Fiind în vacanță, am și eu timp de lăfăială (a se citi „lectură”). Și tot citind și citind din cartea lui Feynman („QED, strania teorie despre lumină și materie”) despre cum se deplasează lumina, constat o ciudățenie tacită în raționamentul mecanicii cuantice privitor la deplasarea luminii în cazul reflexiei și refracției, prezentat cu atâta acuratețe de către marele Feynman, unul dintre puținii fizicieni în care pot avea încredere și pe care îl înțeleg cu lux de amănunte atunci când vorbește despre Fizica cuantică.

Mai exact, întreg raționamentul privitor la reflexie și refracție se bazează pe premisa (ce consider eu că e greșită) cum că pe măsură ce drumul parcurs de lumină este din ce în ce mai scurt, el devine și drumul parcurs cel mai repede. Și bazat pe această premisă, se descompune drumul lung în drumuri multe și scurte, cu speranța că pe asemenea drumuri scurte lumina s-ar deplasa în linie dreaptă.

Să vedem de ce cred eu că este greșită o asemenea premisă. Pe scurt, greșeala constă în presupunerea tacită și neevidentă conform căreia pe distanțe scurte mediul prin care se deplasează lumina ar fi omogen și nu ar produce refracție.

Dar cât de fondată este o asemenea presupunere, în contextul în care tocmai Feynman ne vorbește de implicațiile experimentale dramatice ale unei rețele de difracție în ceea ce privește reflexia și refracția luminii? Pe ce dovezi experimentale ne putem baza când facem presupunerea că mediul este omogen la scară oricât de mică? Ce ne obligă să nu luăm în considerare cazul în care mediul ar avea tot felul de salturi, de neomogenități de-a lungul unor nanometri?

sâmbătă, 21 iulie 2018

Feynman și reflexia luminii

Feynman, unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii, a înțeles că mecanica cuantică nu poate fi înțeleasă. El afirmă, de exemplu, în 1985, în lucrarea "QED, strania teorie despre lumină și materie" (https://vdocuments.site/qed-strania-teorie-despre-lumina-si-materie.html), că:
"Actualmente, situația este că nu avem la dispoziție un model viabil care să explice reflexia parțială".
Ce s-a mai descoperit de atunci? Avem astăzi vreun model care să EXPLICE fenomenele?

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate