Căutați ceva anume?

joi, 17 martie 2022

Despre rezonanța orbitală

Deși în aceste zile triste de crime împotriva unor oameni nevinovați îmi este greu să mă adâncesc în cercetări de Fizică, totuși, privind sistemul de sateliți ai lui Jupiter, îmi vine în minte un gând: fenomenul rezonanței orbitale ce caracterizează acest sistem jupiterian este un fenomen universal. Orice sistem suficient de stabil, precum un atom sau o galaxie, este guvernat de aceeași rezonanță orbitală exprimată cantitativ printr-un raport de numere întregi.


Dacă sistemul jupiterian este caracterizat de un raport de numere întregi mici, pe măsură ce coborâm mai mult către interiorul lui Jupiter (sau al Soarelui), ar trebui să găsim rapoarte de numere întregi din ce în ce mai mari în straturile atmosferei acestor corpuri cerești.

Și, nu în ultimul rând, sunt convins că există o corelație clară între acest fenomen universal de rezonanță orbitală și faptul că o curbă de precesie constantă este închisă dacă este caracterizată de un raport rațional (așa cum ne arată, de exemplu, wolfram).


luni, 7 martie 2022

Sindromul Stockholm, singura explicație pentru perpetuarea răului

Singura explicație pentru apariția și perpetuarea războaielor este sindromul Stockholm. Victima unui abuz nu poate sta mult timp nefericită și începe să-și simpatizeze agresorul, îl ascultă și se îndrăgostește de el.

Un agresor reușește să-și adune o gașcă tocmai datorită acestui sindrom. Gașca crește din ce în ce mai mult, până când devine importantă și credibilă.

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate