Aboliţi discrepanţa dintre bogaţi şi săraci!

Legea raportului dintre venituri

Există pe forumul meu un topic interesant deschis de George şi intitulat „Soluţii de ieşire din criză”. Postând azi acolo, mi-a venit ideea de a scrie un asemenea articol în care să-mi expun detaliat propunerile.

​

În ciuda numeroaselor legi democratice pe care se bazează societatea, tot apar situaţii precum actuala criză financiară. De ce apar asemenea crize? Pentru că există nişte şmecheraşi ingenioşi care, profitând de caracterul imperfect al legilor, reuşesc cumva pe cale legală să sugă doar pentru ei aproape întreaga sevă a unei societăţi, fără să poată fi sancţionaţi cumva. Rezultatul este apoi că apar nişte monştri foarte bogaţi care lasă în urma lor milioane de oameni aflaţi în pragul sărăciei.

​

Păi, unde e democraţia aici? Cât de democratic este un sistem în care există oameni extrem de bogaţi în mijlocul a milioane de săraci lipiţi Pământului? Chiar este corectă o asemenea societate? Nicidecum. Dimpotrivă! Trebuie făcut ceva pentru stoparea definitivă a unui asemenea fenomen. Oricât ai fi de deştept sau de prost, oricât ai fi de gras sau de slab, de înalt sau scund, de sănătos sau handicapat, tot nu ai dreptul să fii de milioane de ori mai bogat decât altul. Bogăţia lumii nu trebuie să fie doar a unora dintre noi, ci trebuie împărţită frăţeşte ca într-o familie. Moştenirea financiară, spirituală, morală şi de orice altă natură, pe care ne-au lăsat-o străbunii, nu este doar a unora dintre noi, ci este a tuturor. Nimeni, indiferent că este persoană sau stat, nu are dreptul să fie cu oricât mai presus decât altul, că doar nimeni nu a adus cu el bogăţia pe Pământ de pe altă planetă, ci doar a luat-o de aici de pe Pământ, luând cumva pe nesimţite de la ceilalţi ceea ce li se cuvenea de drept tuturor.

​

Limitarea decalajului dintre oamenii foarte bogaţi şi oamenii foarte săraci trebuie să fie asemănător cu modul în care o societate avansată îşi ajută handicapaţii. De ce construim peste tot platforme pentru cărucioarele handicapaţilor? De ce le oferim cele mai bune locuri de parcare? De ce femeile gravide au prioritate înaintea altora? De ce nu-i lăsăm pe toţi aceştia să suporte tot greul problemelor pe care le au? Păi, simplu, pentru că sunt categorii obiectiv defavorizate şi pentru că toate categoriile devaforizate fără voia lor trebuie ajutate.

​

Societatea nu este o junglă, în care să tolerăm discrepanţe nelimitate între cei puternici şi cei slabi. Dimpotrivă, societatea este (sau trebuie să fie) prin convenţie explicită un loc în care avem cu toţii drepturi (financiare) asemănătoare. Niciun membru de vază al societăţii nu a putut deveni ce a devenit fără ajutorul celorlalţi. Cumva, indiferent cum, trăind în societate, a fost ajutat de ceilalţi, cel puţin în copilărie, să ajungă unde a ajuns. Aşadar, nu i se cuvine numai lui ceea ce a obţinut.

​

Păi, bine, şi oamenii extrem de săraci nu sunt nişte defavorizaţi? Nu sunt şi ei nişte handicapaţi pe care trebuie să-i ajutăm din acest motiv? Evident că da. Că doar nu au ajuns cu voia lor săraci. Noi, ceilalţi suntem vinovaţi că au ajuns ei în acel stadiu de sărăcie. Sărăcia lor denotă proasta noastră înţelegere a rolului societăţii. Şi trebuie să facem cumva să rezolvăm problema de două ori: o dată să le îmbunătăţim şi lor nivelul de trai şi prin aceasta să ne plătim şi noi greşelile pe care le-am făcut când i-am lăsat să ajungă în halul în care au ajuns, privându-i de educaţie, de asistenţă şi mai ştiu eu de câte şi mai câte.

​

Să vedem acum în ce mod ar putea fi ajutaţi săracii în faţa bogaţilor. Acuma vine partea interesantă. Cum concretizăm acţiunea prin care pot fi ajutaţi cei săraci? Există o singură soluţie viabilă: limitarea raportului dintre venitul maxim şi venitul minim şi generalizarea acestei limitări la orice nivel. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât civilizaţia este mai avansată şi respectă valorificarea corectă a bunurilor pe care ni le-au lăsat strămoşii noştri. Nu putem permite ca acest raport să poată lua orice valoare. Nu există niciun om pe planeta asta care să merite cu ceva mai mult decât altul, aşa cum nu există familie în care un copil să merite mai multă mâncare decât fraţii lui. Dacă acum această frăţie se manifestă doar în familie, ar cam veni vremea să o manifestăm din ce în ce mai generalizat, adică la nivel de judeţ, de ţară şi, de ce nu, chiar la nivel de planetă, adică să limităm raportul dintre venitul minim pe ţară şi cel maxim.

​

Odată acceptată această necesitate, această soluţie, ea trebuie aplicată neîntârziat. Şi cum ea nu poate fi aplicată în totalitate brusc, este necesar să se facă diverse calcule, să se determine care este raportul actual, după care să înceapă să se micşoreze treptat acest raport, pe măsura trecerii timpului. Evident, restul sunt amănunte.

​

Cu cât acest raport va fi mai aproape de unitate, cu atât va creşte gradul de civilizaţie al întregii societăţi. Pentru că odată ce se impune limitarea raportului dintre venitul maxim şi venitul minim apare şi condiţionarea îmbogăţirii celui bogat prin îmbogăţirea celui mai sărac. Cu cât va fi mai bogat cel mai sărac dintre săraci, cu atât va putea fi mai bogat cel mai bogat dintre bogaţi. Prin aceasta, bogatul va avea interesul să tragă după el şi săracul, imaginând metode prin care să valorifice existenţa săracului. O asemenea condiţionare ar implica întreaga masă a oamenilor şi prin aceasta ar scoate ce este cel mai bun dintre cei mai mulţi. Căci, cu cât suntem mai mulţi angajaţi într-o luptă, cu atât avem şanse mai diverse să izbutim. Dacă bogatul se gândeşte doar la îmbogăţirea lui, nu poate antrena o masă foarte mare de oameni, deci nu poate beneficia de inteligenţa tuturor, dar dacă bunăstarea devine un scop comun al umanităţii, atunci evoluţia acesteia va fi incomparabil mai rapidă, mai deplină, mai durabilă.

​

După cum vedeţi, aici am demonstrat existenţa unui drept al cetăţeanului de rând. Ideea în sine a acestui drept nu este nouă. Ba chiar a fost aplicată parcă şi de către guvernul român, recent, din păcate doar bugetarilor. Nouă este însă altă idee: cea a generalizării acestui drept la orice nivel al societăţii. Recomand oricărei societăţi, tuturor managerilor acestora, să înceapă cât mai curând aplicarea acestei măsuri şi se va putea constata un progres rapid şi considerabil, atât pe plan material, cât şi pe plan spiritual.

Cercetări despre pseudoviaţă

-(1009201402) Dacă banii sunt o valoare socială pe care am învăţat prin convenţie să punem preţ cu toţii pentru a cuantifica munca depusă de fiecare dintre noi, oare nu s-ar putea realiza ceva asemănător şi pentru a cuantifica viaţa însăşi? Mă gândesc că dacă am găsi o asemenea metodă de convenţie, atunci criminalii nu ar mai ataca omul însuşi, ci ar ataca simbolul asociat omului respectiv.

-(1009201423) Deci, mă gândesc să inventăm un simbol căruia să-i asociem aceeaşi valoare pe care o asociem şi unui om. O asemenea invenţie ar permite să ucidem simbolurile, nu oamenii înşişi. Astfel am salva oamenii de la o moarte fizică şi am înlocui-o cu o moarte simbolică.

-(1009201433) Ce proprietăţi ar trebui să aibă un asemenea simbol? Cum ar putea el căpăta o valoare echivalentă cu viaţa unui om, în aşa fel încât niciun criminal să nu mai fie nevoit să ucidă oameni, ci doar simboluri? Cum am manipula aceste simboluri şi ce legi ar trebui să fie respectate de persoana privată de viaţa simbolică. Sunt multe întrebări de pus în legătură cu un asemenea concept, dar ele merită puse.

-(1009201436) De exemplu, mă gândesc să numim acest simbol drept pseudoviaţă. Apoi, mă gândesc că toate ţările ar trebui să adere la o convenţie prin care să pună un preţ deosebit pe pseudoviaţă.

-(1009201443) Pseudovieţile ar putea fi nişte acte create la naştere asemănătoare cu certificatele de naştere. Manipularea lor ar putea fi făcută de primării şi ar putea conţine un jurnal de viaţă interactiv al persoanei care deţine acea pseudoviaţă.

-(1009201454) Dacă, printr-o metodă oarecare ce poate include şi violenţa, un individ atentează la pseudoviaţă, atunci persoana posesoare a pseudovieţii va trebui să respecte nişte condiţii de recluziune specifice unui om declarat pseudomort, condiţii implicite sau pe care le poate impune pseudocriminalul.

-(1009201504) Guvernele vor trebui să trateze cu aceeaşi importanţă pseudomoartea ca şi moartea naturală, iar persoana declarată pseudomoartă va trebui să respecte cu stricteţe legile impuse unui pseudomort.

-(1009201514) Fie ca viitorul să reuşească concretizarea eficientă a unei asemenea idei, ca să nu mai fie nevoie de pierderi de vieţi umane pentru câteva capricii trecătoare ale unor oameni incapabili să-şi rezolve problemele prin metode acceptate de societate!

Omul viu este mai eficient decât omul mort

-(1009200919) Dacă oamenii sunt mai valoroşi decât banii şi decât orice altceva din lumea asta, atunci cum se face că mulţi oameni îşi ucid semenii? Da, răspunsul pare simplu: cei care ucid nu ştiu cât de valoroşi sunt oamenii. Să analizăm puţin aceste aspecte.

-(1009200931) Cel care ucide un om pentru bani consideră că pierde mai puţin decât câştigă. La prima vedere aşa ar părea, mai ales dacă acea crimă este suficient de bine gândită, iar banii obţinuţi sunt suficient de mulţi. Ce înseamnă „suficient” aici? Cine stabileşte cât este acest „suficient”?

-(1009200934) Cât de bine gândită poate fi o crimă? Poate fi ea infinit de bine gândită? Nicidecum. Ea este doar finit de bine gândită. Şi ce înseamnă „crimă bine gândită”? Este o crimă greu de descoperit sau este o crimă cu multe avantaje? Pentru cei care se sacrifică pe sine pentru a ucide este irelevant cât de greu de descoperit este crima, în schimb, este relevant câte avantaje aduce cu sine acea crimă. Aşadar, în general, o crimă este bine gândită dacă aduce multe avantaje.

-(1009201003) Să analizăm întâi acest caz interesant al sacrificiului de sine pentru a ucide. În momentul în care eşti dispus să-ţi sacrifici viaţa pentru a ucide, înseamnă că pui un preţ mai mare pe ceea ce vei obţine după moarte decât pe ceea ce poţi obţine în timpul vieţii. Cât de realistă este această concepţie? Chiar poţi obţine mai multe prin moartea ta decât în timpul vieţii tale?

-(1009201007) Având în vedere că după moarte nu mai putem acţiona mecanic asupra lumii, rămâne posibilitatea unor acţiuni nemecanice asupra acesteia. Deci, rămâne să analizăm dacă un om mort poate influenţa nemecanic mai eficient asupra lumii decât dacă este viu. Evident că este absurd să susţii că o entitate lipsită de capacităţi mecanice ar putea influenţa mai bine lumea decât o entitate cu capacităţi mecanice. Lumea este constituită şi influenţată numai de acţiunile mecanice şi de consecinţele lor. Chiar şi moartea însăşi poate fi obţinută prin acţiuni mecanice realizate de omul viu, dar invers niciodată, adică viaţa nu poate fi obţinută de un mort prin acţiunile sale nemecanice asupra lumii.

-(1009201046) În concluzie, este mai eficient pentru oricine (deci şi pentru tine însuţi) să fii viu decât să fii mort. Nu poţi rezolva mai multe probleme după moarte decât în timpul vieţii. Aparenţa faptului că ar putea fi neadevărată această concluzie se datorează doar incapacităţii de a înţelege cât de valoroasă este viaţa şi cât de multe probleme se pot rezolva în timpul vieţii.

-(1009201050) Cu aceste raţionamente consider că am demonstrat suficient de clar că este ineficient să te sinucizi pentru a rezolva probleme. Piloţii care au condus avioanele spre clădirile de la WTC sunt mai ineficienţi decât cei vii care i-au determinat (păcălit) să facă asta. Poate, dacă şi-ar fi pus mai bine mintea la contribuţie, ar fi putut realiza mult mai multe în timpul vieţii lor decât au rezolvat prin moarte.

-(1009201104) Atunci, raţionamentele anterioare pot fi transferate fără modificări şi asupra altei persoane. Altfel spus, este mai eficient să te foloseşti de viaţa altui om decât să-l ucizi. Omul viu este mai util pentru toată lumea decât omul mort.

-(1009201109) Cu toate acestea, unii oameni îşi ucid cu deliberare semenii. De ce? Pentru că nu ştiu să-i convingă sau nici măcar nu se gândesc la asta. Sau se sinucid pentru că nu ştiu cât de preţioşi sunt ei înşişi.

-(1009201117) Numai că aceste raţionamente clarificatoare nu ţin seama de iraţionalitatea omului. Există momente când omul acţionează mânat de instincte, de impresii, de presupuneri eronate. Unii fac gafe minore în asemenea situaţii, alţii fac gafe iremediabile. Şi cam aşa va fi mereu, căci omul este supus greşelilor. Important este să ştim că atunci când un om ucide, el greşeşte, iar asemenea greşeli sunt inacceptabile.

-(1009201120) Aşadar, pentru a-şi proteja indivizii faţă de greşelile de acest gen, societatea n-are alte soluţii decât să ia măsuri preventive. Asemenea măsuri pot consta în supravegherea comportamentului social de-a lungul vieţii individului, mai ales în copilăria acestuia, şi aplicarea prin vot a unor calificative avertizoare muabile de către cei mai buni psihologi acreditaţi în acest sens. În plus, având în vedere ignoranţa celor care ucid, alte măsuri pot consta în instruirea indivizilor privind valoarea absolută a vieţii oamenilor, prin relevarea cu exemple concrete a eficienţei acţiunilor mecanice şi nemecanice ale fiinţei inteligente vii în raport cu eficienţa acţiunilor nemecanice ale fiinţei moarte.

Gânduri pentru o lume mai bună

Declarându-mă cu orice ocazie ateu înverşunat, am fost întrebat de un prieten, martor al lui Iehova, în ce măsură îl pot înlocui pe Dumnezeu cu o altă entitate care să-mi îndrume paşii spre altruism. Chiar aşa, oare poate un ateu să fie altruist dacă nu mai are o teamă sfântă faţă de un tată ceresc infinit de puternic? Oare numai Dumnezeu este cel care ne-ar putea ţine în frâu pornirile sordide? Mai grav, oare Dumnezeu ne poate ţine în frâu asemenea porniri? Care ar putea fi criteriile după care să ne călăuzim în viaţă şi care să ne împiedice să fim răi? Oare din ce motiv nu facem toate rele pe care le-am putea face?

Păi, să vedem... În primul rând, consider că dacă facem binele doar pentru că ne temem să nu fim pedepsiţi de cineva, atunci nu suntem suficient de bine pregătiţi pentru a ne merita locul între semenii noştri dragi pentru că există momente ciudate în viaţă când creierul poate inhiba orice teamă, stimulându-ne curajul necontrolat, iar în acele momente am putea comite acte reprobabile, pe care le putem regreta cu siguranţă atunci când „ne trezim”.

În al doilea rând, este bine să înţelegem că nu este necesar să fim răi ca să ne rezolvăm problemele, de orice natură ar fi ele. Dimpotrivă, orice răutate din partea noastră nu face altceva decât să ne agraveze problemele şi aşa nerezolvate.

Şi nu în ultimul rând, este bine să ştim că lumea este atât de complexă, de bogată şi de minunată, încât ne poate oferi mult mai multe plăceri decât cele primitive (hrană, confort, sex) la care se opresc, din păcate, cei mai mulţi oameni.

Cu aceste cunoştinţe în minte ne este acum uşor să înţelegem că teama de Dumnezeu nu este cea mai bună soluţie pentru cultivarea unei conştiinţe sănătoase. Prin urmare, un ateu are aceleaşi şanse (sau poate chiar mai mari) să devină un altruist respectabil.

Totuşi, există un motiv foarte profund pentru care e bine să fim altruişti: capacitatea celorlalţi de a ne rezolva nouă problemele. Trăim în societate pentru că am înţeles (mai bine sau mai puţin bine) cu toţii că alături de ceilalţi putem beneficia de o bunăstare incomparabilă cu cea pe care am putea-o câştiga prin propriile noastre eforturi. Orice act împotriva semenilor noştri denotă proasta înţelegere a acestui fapt important.

Aşadar, suntem altruişti pentru că problemele noastre se rezolvă mai eficient alături de ceilalţi, decât în singurătate. Evident, alături de ceilalţi şi problemele noastre se diversifică şi ne complică viaţa. Dacă am trăi în pădure, atunci am alege ca preocupările noastre principale să fie satisfacerea unor necesităţi elementare precum obţinerea hranei sau a adăpostului. În schimb, traiul în societate ne eliberează de asemenea probleme banale, dar ne pune în faţă probleme de altă natură, poate spirituală, iar un asemenea efort intelectual produce modificări benefice în creierul nostru din ce în ce mai longeviv.

Problemele create de societate pot deveni atât de complexe, încât ele se pot prelungi chiar şi după moartea individului, determinându-l pe acesta să-şi facă planuri chiar şi dincolo de moartea sa. Ei bine, cei care ajung la un asemenea nivel de înţelegere a rolului societăţii nu mai pot fi decât altruişti. Ei vor să lase ceva cuiva în urma lor. Se poate spune că oamenii care îşi pun speranţa în faptul că societatea le va continua opera au ajuns la cele mai înalte culmi ale inteligenţei. Asemenea oameni s-au înălţat mult peste aceia care mai investesc încă timp cu problemele lor materiale egoiste. Îmi place să cred că pasiunea mea pentru Fizică este una care mă duce şi pe mine în direcţia bună.

Oamenii sunt extrem de valoroși

Oare chiar este adevărat acest lucru pe care îl repet atât de des? Oare chiar este adevărat că oamenii sunt extrem de valoroși? Care oameni? Toți sau numai unii dintre ei? De ce sunt ei extrem de valoroși și nu doar niște simpli oameni? Păi, hai să analizăm un pic acest lucru...

Ce considerăm noi că este extrem de valoros?

Probabil, unii dintre cei întrebați vor spune că extrem de valoroși sunt banii. Sunt banii mai valoroși decât oamenii? Imaginează-ți că ai fi singur pe planetă, plin de bani dar fără țipenie de om în jur. Ai mai considera că banii sunt mai valoroși decât oamenii? Evident, nu. Doar omul a făcut și banii. Deci trebuie să prețuim mai mult oamenii decât banii!

Poate altcineva ar spune că animalul său este mult mai valoros decât oamenii din jur. Așa să fie oare? Atunci imaginează-ți că ești pe patul morții, singur cu animalul tău. Îți poate aduce acesta o cană cu apă sau îți poate șterge transpirația de pe frunte? Evident, nu. Indiferent că acel om aflat lângă tine când suferi este o personalitate celebră sau doar un simplu cerșetor, valoarea lui pentru tine este enormă.

În lumina acestei concepții, mi se întâmplă foarte des ca, mergând pe stradă sau cu trenul sau aflându-mă într-o sală plină de oameni, să privesc în jur și să mă cuprindă o bucurie imensă pentru că am devenit conștient de valoarea oamenilor. Împărtășiți-mi bucuria! Aprofundați cu interes acest subiect foarte important și acționați în consecință. Renunțați la orice pentru oameni și veți câștiga înzecit de unde nici nu vă imaginați! Oamenii sunt extrem de valoroși, indiferent că sunt mari personalități sau cerșetori loviți de soartă! Ei ne pot aduce multă bucurie în viață.

Numai ei pot rezolva probleme extrem de diverse și de dificile. Numai oamenii ne pot înțelege cel mai bine frământările și le pot valorifica. Oricât de multe greșeli ar face oamenii, ele rămân mici în comparație cu binele pe care aceștia îl pot face. Dacă v-au greșit, iertați-i ori de câte ori vi se cere și aveți această putere, pentru că orice greșeală se datorează numai ignoranței! Învățați-i cu blândețe să devină mai buni prin exemplul vostru personal!

(Acest material se vrea a fi o sinteză a celor discutate și în topicul „Care sunt adevăratele valori?” de pe forumul de Astronomie.)