Există pe forumul meu un topic interesant deschis de George şi intitulat „Soluţii de ieşire din criză”. Postând azi acolo, mi-a venit ideea de a scrie un asemenea articol în care să-mi expun detaliat propunerile.
În ciuda numeroaselor legi democratice pe care se bazează societatea, tot apar situaţii precum actuala criză financiară. De ce apar asemenea crize? Pentru că există nişte şmecheraşi ingenioşi care, profitând de caracterul imperfect al legilor, reuşesc cumva pe cale legală să sugă doar pentru ei aproape întreaga sevă a unei societăţi, fără să poată fi sancţionaţi cumva. Rezultatul este apoi că apar nişte monştri foarte bogaţi care lasă în urma lor milioane de oameni aflaţi în pragul sărăciei.
Păi, unde e democraţia aici? Cât de democratic este un sistem în care există oameni extrem de bogaţi în mijlocul a milioane de săraci lipiţi Pământului? Chiar este corectă o asemenea societate? Nicidecum. Dimpotrivă! Trebuie făcut ceva pentru stoparea definitivă a unui asemenea fenomen. Oricât ai fi de deştept sau de prost, oricât ai fi de gras sau de slab, de înalt sau scund, de sănătos sau handicapat, tot nu ai dreptul să fii de milioane de ori mai bogat decât altul. Bogăţia lumii nu trebuie să fie doar a unora dintre noi, ci trebuie împărţită frăţeşte ca într-o familie. Moştenirea financiară, spirituală, morală şi de orice altă natură, pe care ne-au lăsat-o străbunii, nu este doar a unora dintre noi, ci este a tuturor. Nimeni, indiferent că este persoană sau stat, nu are dreptul să fie cu oricât mai presus decât altul, că doar nimeni nu a adus cu el bogăţia pe Pământ de pe altă planetă, ci doar a luat-o de aici de pe Pământ, luând cumva pe nesimţite de la ceilalţi ceea ce li se cuvenea de drept tuturor.
Limitarea decalajului dintre oamenii foarte bogaţi şi oamenii foarte săraci trebuie să fie asemănător cu modul în care o societate avansată îşi ajută handicapaţii. De ce construim peste tot platforme pentru cărucioarele handicapaţilor? De ce le oferim cele mai bune locuri de parcare? De ce femeile gravide au prioritate înaintea altora? De ce nu-i lăsăm pe toţi aceştia să suporte tot greul problemelor pe care le au? Păi, simplu, pentru că sunt categorii obiectiv defavorizate şi pentru că toate categoriile devaforizate fără voia lor trebuie ajutate.
Societatea nu este o junglă, în care să tolerăm discrepanţe nelimitate între cei puternici şi cei slabi. Dimpotrivă, societatea este (sau trebuie să fie) prin convenţie explicită un loc în care avem cu toţii drepturi (financiare) asemănătoare. Niciun membru de vază al societăţii nu a putut deveni ce a devenit fără ajutorul celorlalţi. Cumva, indiferent cum, trăind în societate, a fost ajutat de ceilalţi, cel puţin în copilărie, să ajungă unde a ajuns. Aşadar, nu i se cuvine numai lui ceea ce a obţinut.
Păi, bine, şi oamenii extrem de săraci nu sunt nişte defavorizaţi? Nu sunt şi ei nişte handicapaţi pe care trebuie să-i ajutăm din acest motiv? Evident că da. Că doar nu au ajuns cu voia lor săraci. Noi, ceilalţi suntem vinovaţi că au ajuns ei în acel stadiu de sărăcie. Sărăcia lor denotă proasta noastră înţelegere a rolului societăţii. Şi trebuie să facem cumva să rezolvăm problema de două ori: o dată să le îmbunătăţim şi lor nivelul de trai şi prin aceasta să ne plătim şi noi greşelile pe care le-am făcut când i-am lăsat să ajungă în halul în care au ajuns, privându-i de educaţie, de asistenţă şi mai ştiu eu de câte şi mai câte.
Să vedem acum în ce mod ar putea fi ajutaţi săracii în faţa bogaţilor. Acuma vine partea interesantă. Cum concretizăm acţiunea prin care pot fi ajutaţi cei săraci? Există o singură soluţie viabilă: limitarea raportului dintre venitul maxim şi venitul minim şi generalizarea acestei limitări la orice nivel. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât civilizaţia este mai avansată şi respectă valorificarea corectă a bunurilor pe care ni le-au lăsat strămoşii noştri. Nu putem permite ca acest raport să poată lua orice valoare. Nu există niciun om pe planeta asta care să merite cu ceva mai mult decât altul, aşa cum nu există familie în care un copil să merite mai multă mâncare decât fraţii lui. Dacă acum această frăţie se manifestă doar în familie, ar cam veni vremea să o manifestăm din ce în ce mai generalizat, adică la nivel de judeţ, de ţară şi, de ce nu, chiar la nivel de planetă, adică să limităm raportul dintre venitul minim pe ţară şi cel maxim.
Odată acceptată această necesitate, această soluţie, ea trebuie aplicată neîntârziat. Şi cum ea nu poate fi aplicată în totalitate brusc, este necesar să se facă diverse calcule, să se determine care este raportul actual, după care să înceapă să se micşoreze treptat acest raport, pe măsura trecerii timpului. Evident, restul sunt amănunte.
Cu cât acest raport va fi mai aproape de unitate, cu atât va creşte gradul de civilizaţie al întregii societăţi. Pentru că odată ce se impune limitarea raportului dintre venitul maxim şi venitul minim apare şi condiţionarea îmbogăţirii celui bogat prin îmbogăţirea celui mai sărac. Cu cât va fi mai bogat cel mai sărac dintre săraci, cu atât va putea fi mai bogat cel mai bogat dintre bogaţi. Prin aceasta, bogatul va avea interesul să tragă după el şi săracul, imaginând metode prin care să valorifice existenţa săracului. O asemenea condiţionare ar implica întreaga masă a oamenilor şi prin aceasta ar scoate ce este cel mai bun dintre cei mai mulţi. Căci, cu cât suntem mai mulţi angajaţi într-o luptă, cu atât avem şanse mai diverse să izbutim. Dacă bogatul se gândeşte doar la îmbogăţirea lui, nu poate antrena o masă foarte mare de oameni, deci nu poate beneficia de inteligenţa tuturor, dar dacă bunăstarea devine un scop comun al umanităţii, atunci evoluţia acesteia va fi incomparabil mai rapidă, mai deplină, mai durabilă.
După cum vedeţi, aici am demonstrat existenţa unui drept al cetăţeanului de rând. Ideea în sine a acestui drept nu este nouă. Ba chiar a fost aplicată parcă şi de către guvernul român, recent, din păcate doar bugetarilor. Nouă este însă altă idee: cea a generalizării acestui drept la orice nivel al societăţii. Recomand oricărei societăţi, tuturor managerilor acestora, să înceapă cât mai curând aplicarea acestei măsuri şi se va putea constata un progres rapid şi considerabil, atât pe plan material, cât şi pe plan spiritual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!