-(1011060729) Niciun corp din Univers nu poate fi în repaus, nu se poate deplasa rectiliniu și nici pe o curbă plană. Altfel spus, niciun corp din Univers nu are o traiectorie simplă într-un plan, pe o dreaptă sau într-un punct, ci are o traiectorie complexă în spațiu. Este o situație neplăcută, căci această complexitate nu ne permite să studiem și să înțelegem exhaustiv natura. Din fericire, pentru necesitățile noastre practice, putem să reducem această situație la situații mai simple, căci putem găsi corpuri în Univers care se deplasează pe traiectorii suficient de ordonate încât să le putem considera plane, rectilinii sau chiar un punct.
-(1011060737) Cu cât fixăm reperul mai departe și într-un corp mai masiv, cu atât putem considera mai ușor că acel corp se deplasează rectiliniu. De exemplu, dacă alegem ca reper Pământul, atunci va trebui să neglijăm curbura orbitei acestuia în jurul Soarelui. Dacă alegem ca reper Soarele, atunci vom considera că Soarele se deplasează rectiliniu, iar Pământul are o traiectorie curbă în jurul acestuia. Ultimul reper ne oferă mai multă precizie, dar este și mai complicat. El va introduce termeni suplimentari pe care i-am neglijat în primul caz.
-(1011060743) Esențial este să observăm că în orice studiu putem considera că există un corp care se deplasează rectiliniu și a cărui traiectorie poate fi pusă la baza unui reper. În acest caz, putem alege ca axă OZ tocmai suportul impulsului acelui corp. Dar haideți să fixăm și aici noțiunile, căci se impune! Trebuie să numim cumva corpul central. Ceva de genul „corpul universal” sau așa ceva.
-(1011060834) De fapt, mai simplu, admitem că în orice sistem putem alege axa OZ dată de impulsul total al sistemului, iar unitatea de măsură din sistem este dată de modulul impulsului. Centrul de masă al sistemului este originea reperului cartezian dat de axa OZ. Axele OX și OY sunt date de momentul cinetic total al sistemului, astfel: axa OX o alegem după dorință la momentul inițial, iar axa OY o alegem după cum este orientat momentul cinetic al sistemului (solar, că la acel sistem mă gândesc acum).
-(1011060850) Într-un sistem stabil trebuie să varieze numai direcțiile vectorilor variabili. Oare de unde am mai scos-o și pe asta? Cum aș putea s-o demonstrez? Are oare legătură cu faptul că derivata unui vector se descompune într-o sumă de doi termeni? Da chiar, ce faină-i chestia asta cu descompunerea derivatei într-o sumă de doi termeni! Îmi vine să denumesc primul termen drept „termenul cinetic”, iar pe al doilea „termenul potențial”. Ce zici, studiem puțin chestia asta? Nu se vor supăra cititorii că mă abat iar de la tema inițială? Parcă ziceai că publici numai teme individuale, nu un amestec de teme. Bun, dar dacă îmi vin alte idei imediat, ce fac? Păi, te abții pe moment și le vei scrie în alt material, dedicat acelei idei. Hmmm... Sau faci cumva o legătură între noua idee și cea veche, dacă vrei să continui în același articol.
-(1011060903) Ok, fie! Deci, în acest articolaș am arătat până acum că orice experiment am face, putem determina un reper cartezian în funcție de impulsul și momentul cinetic al corpului central lângă care ne aflăm. Cu cât corpul central este mai îndepărtat, cu atât câmpurile produse de el sunt mai uniforme, fapt pentru care putem admite că ele nu influențează fenomenele locale. Iată o constatare importantă, căci ne ajută să înțelegem esența legăturii dintre mișcarea rectilinie a corpului central și modul independent în care se desfășoară fenomenele fizice departe de corpul central. Este un efect al principiului relativității generalizate și al echivalenței câmpurilor gravitaționale.
-(1011060930) Așadar, un corp central este cu atât mai bine ales pentru un anumit experiment, cu cât câmpurile produse de acel corp central pot fi considerate mai uniforme pentru traiectoriile corpurilor din experimentul respectiv. De aici ar mai putea rezulta ușor că două corpuri masive nu pot fi foarte apropiate decât în situații de mare instabilitate.
-(1011061016) Mai trebuie să observăm ceva interesant. Odată ce am ales corpul central, am ales și impulsul acestui corp central și momentul său cinetic și am ales că acești vectori sunt constanți. Cum corpul central trebuie considerat ca fiind centrul Universului, trebuie de asemenea să considerăm și că el se mișcă cu viteza luminii și că impulsul său este produsul dintre masă și viteza luminii. Dar dacă în jurul corpului central mai există un corp, atunci acel nou corp trebuie considerat că are viteza luminii.
-(1011061023) Hmmm... Ciudată chestia asta cu viteza luminii aici! Ar fi corect să admit că toate corpurile din sistemul respectiv aflat în jurul corpului central se mișcă cu viteza luminii. Asta ar trebui să rezulte din legea de compunere a vitezelor. Dar ăsta ar trebui să fie un alt subiect.
fain :*..meee
RăspundețiȘtergere