Căutați ceva anume?

miercuri, 4 noiembrie 2009

Avem viteza maximă faţă de Univers

Avem viteza maximă faţă de Univers

Unul dintre postulatele Fizicii elicoidale este acela că toate corpurile au viteza luminii în vid faţă de Univers. Justificarea acestui postulat este destul de simplă dacă observăm că, pe măsură ce alegem ca repere structuri din ce în ce mai mari, viteza unui corp faţă de acele structuri este din ce în ce mai mare.

De exemplu, ştim că suprafaţa Pământului are la ecuator o viteză de peste 400 de metri pe secundă faţă de centrul Pământului. Aşadar, dacă luăm ca reper Pământul, orice corp aflat în repaus pe suprafaţa Pământului la ecuator va avea o viteză de aproape o jumătate de kilometru pe secundă faţă de centrul Pământului. Dar dacă vom lua ca reper sistemul solar, vom constata că viteza corpului aflat la ecuatorul Pământului va fi mult mai mare, deoarece Pământul are o viteză de vreo 30 de kilometri pe secundă pe orbita lui în jurul Soarelui. În fine, dacă luăm ca reper tocmai Galaxia, atunci va trebui să admitem că, faţă de Galaxie, un corp aflat pe suprafaţa Pământului va avea o viteză de vreo două sute de kilometri pe secundă. Deci, pe măsură ce alegem un reper din ce în ce mai cuprinzător, trebuie să admitem că vitezele corpurilor sunt din ce în ce mai mari. Care este concluzia? Eu zic că putem extrapola constatările anterioare şi putem susţine fără să greşim că faţă de cel mai cuprinzător reper, corpurile au cea mai mare viteză posibilă!

Dar care este cel mai cuprinzător reper? Acesta nu poate fi altul decât Universul însuşi! Şi care este cea mai mare viteză posibilă? Păi, evident, viteza luminii în vid! Aşadar, putem concluziona liniştiţi că toate corpurile au viteza luminii în vid faţă de Univers.

Bine, bine, am tras noi concluzia asta, dar unii ar putea spune că se nasc o mulţime de complicaţii. De exemplu, din teoria relativităţii, ştim că un corp cu masă de repaus nenulă care merge cu viteza luminii trebuie să aibă o masă de mişcare infinită deoarece masa depinde de viteză conform relaţiei relativiste



.

Cum explicăm atunci faptul că toate corpurile au masă finită deşi se deplasează cu viteza luminii în vid? Simplu: n-avem decât să admitem fără să greşim că toate corpurile au masa de repaus nulă. Altfel spus, masa corpurilor este tocmai consecinţa faptului că ele se deplasează cu viteza luminii în vid.

O altă obiecţie adusă postulatului ar putea fi aceea că viteza luminii în vid este nemodificată faţă de orice reper, ceea ce ar însemna că dacă un corp are viteza maximă faţă de Univers, atunci, în mod obligatoriu, el trebuie să aibă viteza maximă şi faţă de orice alt observator din Univers. Într-adevăr, dacă un corp are viteza luminii faţă de un reper O, atunci el va avea viteza luminii faţă de orice alt reper O' care se deplasează cu o viteză mai mică decât viteza luminii faţă de reperul O. Acest lucru rezultă din legea relativistă de compunere a vitezelor. Numai că aceia care aduc această obiecţie uită că şi reperul O' se deplasează exact cu viteza luminii faţă de O, ceea ce anulează obligativitatea ca şi faţă de O' corpul să aibă tot viteza luminii.

Dar să facem totuşi calculele. Fie c viteza corpului K faţă de observatorul O şi v < c viteza lui O' faţă de O. Ne propunem să determinăm care este viteza u a corpului K faţă de O'. Legea relativistă de compunere a vitezelor ne spune că



.

Deci, atâta timp cât viteza v este mai mică decât viteza luminii, rezultatul calculului este invariabil egal cu c.

Să vedem acum ce se întâmplă dacă egalăm viteza v cu viteza luminii. Conform aceleiaşi relaţii, avem de data aceasta



.

Mai putem spune oare că rezultatul este tot egal cu viteza luminii? Nici vorbă! Dimpotrivă, raportul obţinut ne permite să concluzionăm că viteza corpului K faţă de observatorul O' poate fi diferită de viteza luminii, ceea ce trebuia demonstrat.

Prin urmare, putem afirma cu siguranţă că postulatul Fizicii elicoidale conform căruia toate corpurile se deplasează cu viteza maximă faţă de Univers este bine justificat.

După cum am văzut, datorită legii relativiste de creştere a masei cu viteza, una dintre consecinţele acestui postulat este aceea că masa de repaus a oricărui corp este nulă. O altă consecinţă foarte importantă a acestui postulat este faptul că toate corpurile din Univers sunt încărcate electric! Cum aşa? Păi, ştim că densitatea de sarcină electrică depinde de viteză după o lege de aceeaşi formă cu legea de variaţie a masei cu viteza. Mai precis, avem că



,

unde subînţelegem uşor semnificaţia termenilor. Dar, dacă o masă de repaus nulă implică existenţa unei mase nenule la viteza luminii, atunci şi densitatea de sarcină electrică nulă în repaus implică o densitate de sarcină nenulă pentru corpul care se mişcă cu viteza luminii în vid. Iar de aici până la a trage concluzia că orice corp în mişcare este un curent electric nu mai rămâne decât un pas. Acest pas a fost făcut de Fizica elicoidală!

În fine, aş vrea să vă mai vorbesc acum de o altă consecinţă a postulatului. Dacă toate corpurile din Univers au viteza maximă, atunci nicio interacţiune posibilă nu le poate modifica această viteză. Dar interacţiunile care nu pot modifica modulul vitezei sunt interacţiuni perpendiculare pe viteză! Aşadar, toate interacţiunile din Univers sunt perpendiculare pe viteză! Aceasta înseamnă că toate interacţiunile din Univers nu pot modifica altceva decât forma traiectoriei, adică torsiunea şi curbura acesteia!

Să mai facem atunci un pas împreună cu Fizica elicoidală şi să concluzionăm că există o legătură între densitatea de sarcină electrică a unui corp, forma traiectoriei sale şi interacţiunile posibile în Univers. Sunt aceste interacţiuni numai de natură electromagnetică? Pot ele modifica torsiunea şi curbura traiectoriei? Cu certitudine, da!


Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate