Ca o rectificare la articolul anterior
în care spuneam greşit că lancretianul este o funcţie polinomială de
parametrul canonic, vin astăzi să vă spun că, de fapt, lancretianul
traiectoriei pe care o poate descrie un corp este tangenta
unei funcţii polinomiale de parametrul canonic. Până când voi reuşi să
demonstrez aceasta, luaţi-o deocamdată ca pe un postulat al Fizicii
elicoidale.
Pornind
de la acest postulat, putem scrie că ecuaţiile naturale ale
traiectoriei pe care o descrie un corp din Univers sunt următoarele:
şi
,
unde
este o funcţie polinomială de parametrul canonic, iar este, pentru început, o constantă, deşi ar fi interesant de studiat ce se întâmplă dacă şi aceasta depinde de parametrul canonic. În aceste condiţii, lancretianul este
.
Aşadar, în Fizica elicoidală nu există altfel de traiectorii,
decât de această formă. Ele sunt elice de ordinul n+1. Mai precis,
pentru o dreaptă, funcţia polinomială de mai sus este polinomul nul,
pentru o elice propriu-zisă (care este elicea de ordinul întâi) funcţia
polinomială este polinomul constant, iar pentru elicea de ordinul doi
(care este o curbă de precesie constantă) funcţia polinomială este un binom. Şi aşa mai departe.
Rămâne de văzut în ce mod se poate aplica aici analiza armonică pentru a implica în studiu şi seriile Fourier.
Rămâne de văzut în ce mod se poate aplica aici analiza armonică pentru a implica în studiu şi seriile Fourier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!