De ce nu cad stelele?

Celebra întrebare pe care şi-a pus-o Newton după ce a descoperit legea gravitaţiei a rămas fără răspuns pentru marele fizician englez. Pe vremea lui nu se ştia încă faptul că toate stelele vizibile cu ochiul liber aparţin unui alt mare sistem de stele pe care noi îl numim Galaxie. Dacă ar fi ştiut aceasta, ar fi înţeles că forţele centrifuge imense şi divergente datorate rotaţiei stelelor în jurul Galaxiei oferă componente care tind să îndepărteze stelele una de cealaltă.


În desenul de mai jos se poate observa că centrul Galaxiei este schiţat printr-un cerc galben, iar două dintre stelele componente ale Galaxiei sunt schiţate cu cercuri mai mici şi roşii. 

Forţa centrifugă datorată rotaţiei stelelor se descompune astfel încât una dintre componente, schiţată în culoarea albastră este responsabilă de respingerea dintre stele.


Aşadar, acesta este mecanismul care ar putea explica de ce avem stele fixe pe cer. Desigur, la o analiză cantitativă riguroasă vom constata că stelele nu sunt chiar fixe unele în raport cu altele. Tocmai de aceea, nici forţa centrifugă datorată rotaţiei în jurul Galaxiei nu este singura responsabilă de menţinerea distanţelor dintre stele, ci mai poate apărea o forţă centrifugă locală datorată rotaţiei stelelor unele în jurul celorlalte.


Important este că îi putem răspunde acum lui Newton, acum când ştim că stelele se rotesc în jurul Galaxiei. Dar mai important este că, înarmaţi cu Fizica elicoidală, putem aduce un plus de informaţie şi putem răspunde acum chiar şi acelora care întreabă de ce nu cad galaxiile însele sau de ce nu se prăbuşeşte tot Universul în el însuşi. Şi sunt convins că deja aţi prefigurat şi voi răspunsul: Universul nu se prăbuşeşte datorită forţelor centrifuge ce apar la rotaţia sistemelor din Univers.