Având
în vedere faptul că nu sunt de acord cu Big Bangul, am fost pus în
situaţia de a căuta o altă explicaţie pentru deplasarea spre roşu a
liniilor spectrale observate la corpurile îndepărtate. Ei bine, din punctul meu de vedere, deplasarea spre roşu este tot un efect Doppler, dar un efect Doppler transversal!
Mai
mult, această ipoteză (că e vorba, de fapt, de o ipoteză) este în acord
cu consecinţele teoremei de recurenţă a formulelor lui Frenet. În baza
acestei teoreme, rezultă obligatoriu că nu doar Pământul se roteşte în
jurul Soarelui sau Soarele în jurul Galaxiei, ci chiar şi Galaxia se
roteşte în jurul unui Centru comun. Mai departe, acest Centru comun se
roteşte şi el în jurul unui alt Supercentru, apoi Supercentrul se
roteşte în jurul unui Megacentru, Megacentrul în jurul unui Gigacentru
şi aşa mai departe (denumirile pe care le-am dat acestor centre sunt
primitive şi vă las pe voi să găsiţi altele mai bune).
În
acest context, să observăm că, pe măsură ce sistemul considerat este
mai mare, cresc şi vitezele corpurilor implicate. Mai precis, dacă
viteza de translaţie a unui om în jurul centrului Pământului este de
ordinul sutelor de metri pe secundă, deja viteza Pământului în jurul
Soarelui este de ordinul zecilor de kilometri pe secundă. Apoi, viteza
Soarelui faţă de Galaxie este de ordinul sutelor de kilometri pe
secundă. Atunci nu este greu să presupunem că viteza Galaxiei faţă de
Centrul comun este mult mai mare decât viteza Soarelui faţă de Galaxie.
De asemenea, ar rezulta că viteza de translaţie a Centrului comun faţă de
Supercentru este mai mare decât viteza de translaţie a Galaxiei faţă de
Centrul comun, apoi viteza de translaţie a Supercentrului faţă de
Megacentru ar fi mai mare decât viteza de translaţie a Centrului faţă de
Supercentru şi aşa mai departe. Mai condensat spus, viteza
de translaţie a Centrului de ordinul n faţă de Centrul de ordinul n+1 este
mai mare decât viteza de translaţie a Centrului de ordinul n-1 faţă de
Centrul de ordinul n.
Dealtfel,
nici nu ştiu dacă ultima constatare este o ipoteză sau nu. Chiar am
impresia că poate fi dedusă din teorema de recurenţă. Aşa cum am arătat
într-un material anterior, produsul dintre o viteză de rotaţie a unui sistem şi viteza lui de translaţie nu depinde de ordinul sistemului.
Doar că o concretizare în acest sens ar necesita elaborarea noţiunilor
pentru a vorbi de viteza medie de rotaţie a unui sistem în relaţie cu
viteza sa de translaţie sau de momentul său cinetic propriu în relaţie
cu impulsul. Oricum ar fi, această consecinţă a teoremei de recurenţă
sugerează posibilitatea utilizării ei în cosmologie, permiţându-ne pe
viitor să deducem (nu să presupunem) că vitezele de translaţie (rotaţie)
ale sistemelor mari sunt mai mari (mici) decât ale sistemelor mici.
Ok,
să trecem mai departe. Deci, am presupus că deplasarea spre roşu se
datorează vitezelor de translaţie din ce în ce mai mari ale sistemelor
din ce în ce mai îndepărtate. Cu cât privim mai departe, cu atât putem
vedea sub acelaşi unghi sisteme mai mari. Ba, mai mult, cu cât privim mai departe, scad şansele noastre de a mai vedea sisteme mici. Şi cum, în conformitate cu
raţionamentul anterior, sistemelor mari le corespund viteze de
translaţie (rotaţie) mari (mici), rezultă şi faptul că cu cât privim mai
departe, cu atât vedem viteze de translaţie mai mari.
Acum
se pune problema de ce vedem mai multă deplasare spre roşu decât spre
albastru. Răspunsul ni-l dă următoarele observaţii. Să presupunem că
vedem un sistem îndepărtat cu planul de rotaţie perpendicular pe raza
vizuală. În acest caz, toate componentele sale vor prezenta efect
Doppler transversal, deoarece acest efect nu depinde de sensul de
mişcare. Apoi, să presupunem că vedem un sistem îndepărtat cu planul său
de rotaţie paralel cu raza vizuală. În acest caz, cel mult sfertul
componentelor care se apropie de noi vor fi deplasate spre albastru,
restul de trei sferturi (un sfert care se îndepărtează, un sfert care
merge spre stânga (sau în sus) şi un sfert care merge spre dreapta (sau în jos)) vor fi deplasate
spre roşu. Şi cum orice altă poziţie ar avea sistemul îndepărtat, ea poate fi descompusă în acestea două analizate, rezultă că deplasarea spre roşu este mult mai probabilă decât cea spre albastru.
Desigur,
aceste raţionamente sunt valabile pentru orice direcţie în care am
privi. În orice direcţie privim cu telescoapele, creşte probabilitatea ca privind mai departe
să vedem doar sisteme mai mari, cărora să le aplicăm raţionamentele de mai
sus.
Însă,
după cum observaţi, ipoteza din acest material face previziunea că
există un Centru în jurul căruia se roteşte Galaxia, un Supercentru în
jurul căruia se roteşte Centrul, un Megacentru în jurul căruia se roteşte
Supercentrul şi aşa mai departe, la infinit. Dacă se vor descoperi
asemenea centre, atunci
ipoteza efectului Doppler transversal va trebui (re)luată serios în
discuţie, eliminându-se pentru totdeauna din Fizică toate presupunerile
privind absurdul Big Bang.
