Căutați ceva anume?

luni, 6 septembrie 2010

Principiul de corespondenţă între Fizica elicoidală şi Fizica actuală

-(1009062127) Să presupunem că un corp se deplasează prin spaţiu. Evident, traiectoria sa va fi o curbă cu torsiune şi curbură bine definite. Sunt de analizat o mulţime de cazuri, în funcţie de viteza pe traiectorie şi curbura şi torsiunea traiectoriei.
-(1009062132) Cel mai simplu caz de analizat este acela în care toţi parametrii de mişcare sunt constanţi. În acest caz simplu, corpul se deplasează pe o elice. Tot pe o elice se va deplasa corpul dacă raportul dintre curbură şi torsiune este constant, chiar dacă restul parametrilor sunt variabili.
-(1009062156) Înainte de a trece la studiul celorlalte cazuri mai complexe, este bine să observăm că, în Fizica actuală, mişcarea unui corp îndepărtat de alte corpuri este rectilinie, iar în Fizica elicoidală mişcarea unui corp îndepărtat de alte corpuri este elicoidală. Dar principiul de corespondenţă ne obligă să găsim o relaţie prin care teoria nouă o cuprinde pe cea veche ca pe un caz particular. Atunci cum se aplică principiul de corespondenţă între Fizica elicoidală şi Fizica actuală?
-(1403160735) Se pare că Fizica elicoidală trece în Fizica actuală dacă facem ca valoarea torsiunii să se anuleze. Altfel spus, în Fizica elicoidală torsiunea nu este nulă, dar în Fizica actuală torsiunea este nulă. Asta înseamnă că dacă am anula torsiunea în toate relaţiile pe care le obţine Fizica elicoidală, ar trebui să obţinem relaţiile din Fizica actuală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate