Concepția mea științifică

Prezint mai jos o listă concisă cu ipotezele, prejudecățile și ideile mele privind lumea înconjurătoare. Alături de elementul din listă, uneori menționez și un argument mai mult sau mai puțin detaliat care susține acel element. Atunci când veți constata o eroare printre ele, nu ezitați să dăruiți puțin din timpul vostru pentru a mă învăța și pe mine ceva nou în legătură cu acestea. Mă puteți contacta la adresa de mail „abel.cavasi” de la Google sau pe ID-ul de la Yahoo Messenger prezentat în profil și mă voi strădui să vă răspund foarte prompt pentru ajutorul pe care mi l-ați oferit.

• Precesia axei de rotație a Pământului nu se datorează Soarelui (și nici Lunii), ci unei legi de conservare a impulsului volumic al Pământului care determină inerția la precesie. Dacă precesia Pământului s-ar datora gravitației Soarelui, așa cum precesia unui titirez se datorează gravitației Pământului, atunci axa conului de precesie ar fi coliniară cu liniile câmpului gravitațional, precesia s-ar anula la echinocții și ar avea același sens cu viteza unghiulară, ceea ce nu este adevărat.
• Așa cum momentul cinetic propriu al unui corp se datorează existenței unui „cuplu” de impulsuri, tot astfel, impulsul volumic se datorează existenței unui „cuplu” de momente cinetice proprii. Tot astfel cum momentul cinetic al unui corp liber se conservă, și impulsul volumic al unui corp liber se conservă, de asemenea. Pentru ca impulsurile particulelor ce compun un corp cu moment cinetic constant să varieze, sunt necesare forțe centripete care să mențină particulele pe o traiectorie cu curbură, de impuls variabil. (De regulă, aceste forțe sunt de natură gravitațională.) Tot astfel, pentru ca momentele cinetice proprii ale particulelor ce compun un corp cu impuls volumic constant să varieze, sunt necesare cupluri „axopete” care să mențină particulele pe o traiectorie cu torsiune, de moment cinetic propriu variabil. De regulă, aceste cupluri sunt de natură magnetică.
• Toate corpurile din Univers se deplasează pe o traiectorie deformată care are atât curbură, cât, mai ales, torsiune. Cazul particular în care corpul cu masă nenulă se deplasează rectiliniu este imposibil. În plus, deoarece o traiectorie mai deformată este mai greu de urmat decât una rectilinie, rezultă că energia (deci și masa) unui corp este cu atât mai mare cu cât corpul se deplasează pe o traiectorie mai întortocheată. În legătura cantitativă dintre masă și traiectorie apare viteza luminii în vid, constanta lui Planck și sarcina electrică elementară.
• Pentru orice traiectorie urmată de un anumit corp, există un număr natural (numit ordinul traiectoriei respective) care ne arată ordinul maxim al triedrului Frenet pe care îl putem construi pe acea traiectorie.
• Există o legătură directă între sarcina electrică a unui corp și torsiunea traiectoriei pe care se deplasează acel corp. Așadar, între mișcarea mecanică și proprietățile electromagnetice ale unui corp există o legătură directă. Încă nu am reușit să descriu cantitativ o asemenea legătură, dar sunt convins că ea există.
• Cozile rectilinii ale cometelor se datorează radiației emise de acestea când sunt accelerate puternic de câmpul gravitațional in apropierea Soarelui. Acest fenomen are legătură cu radiația de sincrotron și cu orice altă radiație. El rezultă din legătura directă dintre proprietățile traiectoriei unui corp și proprietățile sale electromagnetice.
• Având în vedere că forțele centrale nu pot modifica momentul cinetic al unui sistem, rezultă că studiul unor asemenea forțe este insuficient în Fizică. Un studiu mai aprofundat implică noțiunea de supraforță, adică derivată a forței în raport cu timpul.
• Rezolvând paradoxul lui Ehrenfest din teoria relativității se ajunge la concluzia existenței unor „inele elementare” al căror moment cinetic propriu este o constantă universală.
• Consider că nu există găuri negre, deoarece:

1. un corp cu masă de repaus nenulă care are viteza luminii are energie infinită, iar cu energie infinită poate evada din orice câmp gravitațional;
2. lumina are aceeași viteză în orice câmp gravitațional, oricât de intens ar fi acesta. Așadar, câmpul gravitațional nu poate micșora viteza unei raze de lumină care evadează de pe un corp;
3. razele de lumină care ies din câmpul gravitațional paralel cu liniile de câmp nu pot fi deviate de către câmp, oricât de intens ar fi acesta.

• Dacă Dumnezeu este tocmai creatorul Universului și este o persoană sentimentală și bună, înzestrată cu posibilități fizice și psihice nelimitate, atunci El nu există. Dacă ar exista, atunci lumea (fiind creată de către o perfecțiune și în armonie cu perfecțiunea) ar trebui să fie perfectă. Dar, în realitate, lumea are imperfecțiuni, deci nu a fost creată de către perfecțiune și nici în armonie cu perfecțiunea. Amănunte despre argumentele aduse de mine împotriva existenței lui Dumnezeu puteți găsi pe forumul martorilor lui Iehova sau pe forumul de Astronomie.