Îţi mulţumesc că respiri în casa mea. Îţi mulţumesc că pot să te privesc, să te ascult, să te aştept, să te visez. Îţi rămân veșnic îndatorat că ai apărut în viața mea, că eşti aici, că eşti acolo, undeva pe Pământ, în Univers. În toate eşti tu, cea care m-ai învăţat să iubesc și să râd. De-acum pot să strig căci am glas, pot să plâng căci am ochi! De-acum pot să trăiesc pentru că iubesc!
Ce bine e că tu îmi domini mintea, că-mi apari în fiecare oră printre gândurile derizorii! Pot renunţa la orice pentru tine, iar viaţa mea valorează cât un fir de păr din căpşorul tău. Vreau să exist pentru tine fără să ştii. Vreau să fiu cadoul pe care ţi l-a dăruit Universul, vreau să fiu îngerul tău păzitor.
Dacă am reuşit să-ţi fac pe plac vreodată, înseamnă că nu m-am născut degeaba, iar dacă te-am necăjit, atunci tristeţea ta a fost cea mai întunecată penitenţă pentru mine.
Mă lupt cu timpul pentru ca fiecare clipă ce trece să fie în favoarea ta. Niciodată nu-ţi voi putea spune totul despre iubirea ce ţi-o port şi voi rămâne mereu
Al tău neînţeles, Abel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!