Căutați ceva anume?

luni, 1 noiembrie 2010

Cercetări despre structura fotonului

-(1010311019) Ce este un foton, din perspectiva Fizicii elicoidale? La prima vedere s-ar părea că un foton este un sistem stabil format din două corpuri de mase egale care se rotesc unul în jurul celuilalt cu o anumită viteză de rotație. Trebuie să vedem dacă acest model explică toate fenomenele optice, precum reflexia, refracția, difracția, polarizarea.

-(1010311126) Dacă indicele de refracție al unui mediu depinde de frecvență, atunci și viteza luminii cu o anumită frecvență este diferită de viteza luminii cu o altă frecvență.

-(1010311657) În ipoteza că fotonii sunt sisteme stabile de două corpuri de mase egale, prin ce mecanism poate fi modificată viteza luminii la trecerea printr-un anumit mediu? Un sistem stabil de două corpuri de mase egale are impulsul total constant.

-(1010311710) Un inelon este un sistem stabil care se deplasează cu viteza luminii. Un flux de ineloni care ar pătrunde în substanță ar trebui să fie deranjați cumva. Dacă raza inelonilor rămâne constantă, atunci modulul impulsului este de asemenea constant. Dacă raza inelonilor se modifică, atunci impulsul fiecărui inelon variază. Variația impulsului va crea câmp în jurul inelonului, iar acest câmp va duce la asocierea inelonului cu un alt inelon al cărui impuls variază în sens invers.

-(1010311720) Am putea presupune că unul și același inelon constă din doi ineloni care se rotesc în sens invers și că la interacțiunea cu substanța acești doi ineloni se scindează îndepărtându-se unul de celălalt. Mă gândesc la aceasta deoarece lungimea se contractă, iar distanța dintre doi ineloni de sens opus ar trebui să apară nulă pentru un observator aflat în mișcare cu viteza luminii în vid față de inelonii pătrunși în substanță.

-(1010311724) Totuși, pentru simplitate, ar cam trebui să studiem separat proprietățile unui inelon cu raza variabilă. Un asemenea inelon ar avea o rază maximă pe care o atinge, raza minimă fiind nulă. De asemenea, am putea admite că variația razei este (co)sinusoidală. Am deduce atunci că există o frecvență de variație a razei. Această frecvență s-ar anula la viteza luminii în vid. Deci, asemenea presupuneri ar fi consistente cu teoria relativității.

-(1010311736) Atunci, ar trebui să definim masa inelonului ca având legătură cu raza maximă a inelonului sau cu viteza unghiulară de variație a razei. Avem aceste două alternative și trebuie să vedem care este cea corectă. Important este să deducem logic tot ceea ce poate fi dedus astfel și abia după ce am epuizat toate raționamentele posibile să facem apel la ceea ce ne spune experiența.

-(1010311747) În ciuda simplității sale aparente, problema inelonilor mai poate fi complicată adăugându-i posibilitatea ca inelonii să aibă raze multiple și echidistante. Imaginați-vă că un inelon de un anumit semn ar fi o serie de cercuri coplanare și concentrice a căror rază se micșorează necontenit cu o anumită viteză, iar un inelon de semn opus ar fi tot o serie de cercuri concentrice și coplanare dar a căror rază ar crește necontenit. Iată, deci, câte posibilități teoretice avem pentru studiu! Așa că, la un moment dat, tot va trebui să întrebăm experiența cum stau lucrurile. Dar asta nu ne îngrijorează defel, căci sunt o mulțime de experiențe gata făcute deja, pe care le putem exploata să ne spună cum arată inelonii.

-(1010311801) Dintre aceste experiențe mai importante par cele ce scot în evidență proprietățile optice ale luminii și proprietățile ei electromagnetice.

-(1011010605) Se pare că natura este mult mai restrictivă decât îmi imaginam eu înainte de această noapte și va trebui să formulez un postulat al mișcării elicoidale care să restrângă și mai mult libertatea de mișcare a unui corp. Mai precis, este adevărat că un corp se mișcă pe o elice, dar nu pe orice fel de elice, ci tocmai pe o elice circulară care are curbura egală cu torsiunea în valoare absolută. Aceasta deoarece un corp mergând pe elice va alege să se miște cu energie totală maximă și constantă.

-(1011011941) Deci, stabilitate maximă se obține atunci când corpul merge pe o elice de curbură constantă egală cu torsiunea. Poate având această cunoștință în minte, nu vom ma avea nevoie de alte experimente pentru a testa natura. Să revenim atunci la studiul fotonilor. Fotonii sunt particule stabile și se descompun greu în electron și pozitron. Ce o fi fotonul, electronul, pozitronul? Dar neutrinul și antineutrinul?

-(1011011947) Este o luptă ciudată și poate inegală să încerc să explic cu Fizica elicoidală ce sunt particulele elementare prezente în Fizica actuală. Poate ar fi mai corect să studiez cu Fizica elicoidală proprietățile noțiunilor din cadrul ei și abia ulterior să încerc să găsesc legătura dintre aceste noțiuni și cele ale Fizicii actuale. Deși este atât de tentant... Dar, oricum, până nu mă pun la punct cu mecanica cuantică nu prea am șanse să pot face corect această legătură. Deși aprofundarea teoriei mecanicii cuantice nu mă poate duce foarte departe, în schimb reinterpretarea experimentelor care au înmormântat Fizica clasică ar putea fi benefică pentru finisarea Fizicii elicoidale.

-(1011012008) Din păcate, pentru a interpreta experimentele, voi fi nevoit să fac ipoteze, poate chiar numeroase, ceea ce nu este de dorit. Cel mai corect ar fi să mă opresc la un număr redus de ipoteze și cu ele să încerc să explic experimentele cuantice.

-(1011012011) De exemplu, mă frământă gândul să explic fenomenele optice și mai ales dispersia luminii, căci aceasta m-ar apropia de explicarea spectrului atomului de hidrogen. Da', chiar așa, de ce se dispersează lumina când trece printr-o prismă? Nu cumva fenomenul este similar celui din experimentul Stern Gerlach?

-(1011012016) Într-un mediu uniform, lumina se deplasează nestingherită. Ea este deranjată doar atunci când se modifică indicele de refracție al mediului, deci doar atunci când apare o neuniformitate a câmpului prin care se propagă. Ceva similar se întâmplă și în experimentul Stern-Gerlach atunci când fluxul de particule este „dispersat” într-un mediu neuniform.

-(1011012024) Să vedem ce mecanism explică devierea selectivă a luminii la trecerea ei printr-un mediu neuniform. Am tot urlat în gura mare că lumina este un flux de particule care se deplasează pe o elice de ordinul zero, dar cu impulsul variabil în modul. Cum arată asemenea particule? Sunt cercuri, perpendiculare pe direcția de mișcare? Sau sunt elipse? De ce sunt ele perechi? Știu de ce sunt perechi! Sunt perechi pentru că impulsul lor variază în modul și că orice variație în modul produce câmp gravitațional.

-(1011012033) Este important să ne gândim mai întâi de ce se modifică viteza luminii la intrarea ei într-un mediu diferit. Pentru că suntem la un nivel foarte elementar, trebuie să găsim un mecanism care poate face trecerea de la viteza luminii în vid la o viteză mai mică. Nu trebuie să uităm de asemenea că frecvența luminii nu se modifică în aceste cazuri. Și mai trebuie să ținem seama de faptul că lumina de frecvențe mari suferă devieri mai mari ale traiectoriei.

-(1011012044) Dacă am înțeles eu bine, lumina de frecvență mare se mișcă cu viteză mai mică (pentru că indicele de refracție al luminii de frecvență mai mare este mai mare). Și cum frecvența nu se modifică, rezultă că trebuie să se modifice lungimea de undă. Deci, la intrarea într-un mediu se modifică lungimea de undă a luminii.

-(1011012223) Dacă lumina este undă electromagnetică, atunci în ea crește câmpul magnetic în timp ce scade câmpul electric și crește câmpul electric în timp ce scade câmpul magnetic, apoi procesul se repetă. Din punct de vedere mecanic, am spus că un câmp magnetic ne arată cât de repede variază momentul cinetic, iar un câmp electric ne arată cât de repede variază impulsul volumic. Atunci în foton trebuie să avem o combinație de corpuri astfel încât atunci când avem un moment cinetic puternic variabil să avem impuls volumic cât mai constant și invers, atunci când avem un impuls volumic puternic variabil, să avem un moment cinetic cât mai constant.

-(1011012230) Impuls volumic constant cu moment cinetic variabil e ușor de obținut, căci putem avea două momente cinetice care precesează. Dar cum obținem impuls volumic variabil cu momente cinetice constante? Aaaa, da, știu: în timp ce momentele cinetice sunt constante, le îndepărtăm paralel. Deci, lucrurile s-ar desfășura cam în felul următor: în faza de câmp magnetic nul avem câmp electric maxim, deci avem momente cinetice constante dar îndepărtându-se paralel, iar în faza de câmp electric nul și câmp magnetic maxim am avea momente cinetice variabile dar distanța dintre ele constantă.

-(1011012241) Nu sunt mulțumit! Pot spune că am eșuat deocamdată în clarificarea fotonului. Va trebui să amân chestiunea, studiind ceva ce-mi pare a fi acum mai pământesc: relația dintre ordinul traiectoriei și tabelul periodic al elementelor.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate