Psihoterapia atacului de panică

Elemente de psihoterapie pentru eradicarea atacului de panică

Pacientul care suferă de atacuri de panică trebuie să înveţe deprinderi noi şi simple, aflate aproape în contradicţie cu deprinderile greşite al căror sclav este deja. Prin aceasta, el îşi va schimba obiceiurile proaste, care l-au deprimat de atâtea ori, cu obiceiurile bune, care îl tonifică şi îl binedispun. De exemplu, dacă până acum pacientul se întrista profund când lucrurile nu mergeau aşa cum dorea el, este momentul ca de acum încolo să dobândească deprinderea de a surmonta asemenea probleme, tratându-le de la înălţimea unui om înţelept, răbdător şi harnic.

Pacientul va căuta să fie mereu în acele situaţii de viaţă care nu i-au provocat niciodată şi nici nu i-ar putea provoca vreodată un atac de panică. Va învăţa să râdă cât mai des şi să caute situaţii care îl fac să râdă. Va învăţa să facă mai multă gimnastică, va învăţa să se relaxeze cât mai des, va învăţa să fredoneze cu bucurie cât mai multe melodii preferate. Va învăţa să acorde mai mult timp propriei sale persoane, renunţând definitiv la grijile care l-au doborât cândva. Va învăţa să fie sincer cu sine şi cu lumea, comportându-se liber, fără masca vreunui actor care vrea să facă pe placul celorlalţi.

În măsura posibilităţilor, pacientul va fi supus hipnozei şi i se va sugera un nou stil de viaţă, mult mai raţional şi mai liniştitor, precum şi capacitatea de a ieşi mai rapid şi mai eficient dintr-un eventual atac de panică apărut în circumstanţe pe care, datorită lipsei de experienţă specifică unui începător, nu le-ar putea controla aşa cum a fost învăţat.

Pacientul va căuta să conştientizeze şi să aprofundeze faptul că nu suferă de boli grave, amintindu-şi că valorile parametrilor fiziologici de la analizele medicale recente au fost aproape normale şi au indicat doar un oarecare dezechilibru psihic care va putea fi restabilit prin antrenament şi psihoterapie.

Ori de câte ori se va simţi ameninţat, pacientul va întrerupe urgent activitatea stresantă cu care s-a confruntat în acel moment şi va căuta să se liniştească foarte repede, amintindu-şi pe loc de metodele de relaxare învăţate anterior, precum şi de eficienţa râsului, a cântecului şi a gimnasticii. În acel moment va rosti (chiar şi numai în gând) câteva cuvinte relevante precum „relaxare, linişte, pace, înţelepciune” şi va căuta să râdă cu poftă, să fredoneze cu curaj o melodie frumoasă şi să iasă la o plimbare binemeritată, conştient fiind de faptul că sănătatea lui mintală este mult mai importantă decât fleacurile cu care s-a confruntat în prezent.

Pacientul va înţelege cu desăvârşire şi pentru totdeauna că atacul de panică este o reacţie exagerată, ineficientă şi anormală a organismului în faţa unor situaţii cu grad foarte mic de risc şi pe care creierul prost învăţat le interpretează greşit ca fiind situaţii dramatice şi fără ieşire pe care, chipurile, nimeni altcineva nu le-ar putea rezolva şi în care, chipurile, ar trebui investită o mare parte a energiei psihice.

Prin urmare, este indispensabilă învăţarea unor noi obiceiuri prin care un factor stresant să declanşeze automat şi ireversibil capacitatea individului de a rezolva orice problemă în mod realist şi eficient sau de a amâna cu fermitate rezolvarea problemei până la apariţia oportunităţilor necesare (dobândirea înţelepciunii omului sănătos mintal).

Pacientul va învăţa să controleze momentul producerii atacurilor şi intensitatea lor („oricând doresc, pot să declanşez eu însumi un atac pe care să-l controlez aşa cum îmi place mie”), deschizând astfel perspectiva preluării controlului asupra oricărui eventual atac din viitor („dacă eu pot să declanşez un atac şi să-i controlez intensitatea, înseamnă că pot învăţa şi îmi pot aminti cum să preiau controlul şi pe parcursul unui eventual atac care a survenit accidental fără anticiparea mea”).

Atacul de panică începe cu tristeţea, cu nemulţumirea. Aşadar, renunţaţi la prostul obicei de a vă întrista şi a vă nemulţumi din orice fleac şi dobândiţi deprinderea de a vă relaxa ori de câte ori aveţi nevoie, de a râde, a cânta şi a face gimnastică, uitând complet de grijile nemiloase care vor să vă doboare cu orice preţ. Este un efort de învăţare care merită făcut şi care nu poate fi înlocuit de medicamente.