Căutați ceva anume?

marți, 24 ianuarie 2012

Deplasarea spre roşu este efect Doppler transversal

Având în vedere faptul că nu sunt de acord cu Big Bangul, am fost pus în situaţia de a căuta o altă explicaţie pentru deplasarea spre roşu a liniilor spectrale observate la corpurile îndepărtate. Ei bine, din punctul meu de vedere, deplasarea spre roşu este tot un efect Doppler, dar un efect Doppler transversal!
Mai mult, această ipoteză (că e vorba, de fapt, de o ipoteză) este în acord cu consecinţele teoremei de recurenţă a formulelor lui Frenet. În baza acestei teoreme, rezultă obligatoriu că nu doar Pământul se roteşte în jurul Soarelui sau Soarele în jurul Galaxiei, ci chiar şi Galaxia se roteşte în jurul unui Centru comun. Mai departe, acest Centru comun se roteşte şi el în jurul unui alt Supercentru, apoi Supercentrul se roteşte în jurul unui Megacentru, Megacentrul în jurul unui Gigacentru şi aşa mai departe (denumirile pe care le-am dat acestor centre sunt primitive şi vă las pe voi să găsiţi altele mai bune).
În acest context, să observăm că, pe măsură ce sistemul considerat este mai mare, cresc şi vitezele corpurilor implicate. Mai precis, dacă viteza de translaţie a unui om în jurul centrului Pământului este de ordinul sutelor de metri pe secundă, deja viteza Pământului în jurul Soarelui este de ordinul zecilor de kilometri pe secundă. Apoi, viteza Soarelui faţă de Galaxie este de ordinul sutelor de kilometri pe secundă. Atunci nu este greu să presupunem că viteza Galaxiei faţă de Centrul comun este mult mai mare decât viteza Soarelui faţă de Galaxie. De asemenea, ar rezulta că viteza de translaţie a Centrului comun faţă de Supercentru este mai mare decât viteza de translaţie a Galaxiei faţă de Centrul comun, apoi viteza de translaţie a Supercentrului faţă de Megacentru ar fi mai mare decât viteza de translaţie a Centrului faţă de Supercentru şi aşa mai departe. Mai condensat spus, viteza de translaţie a Centrului de ordinul n faţă de Centrul de ordinul n+1 este mai mare decât viteza de translaţie a Centrului de ordinul n-1 faţă de Centrul de ordinul n.
Dealtfel, nici nu ştiu dacă ultima constatare este o ipoteză sau nu. Chiar am impresia că poate fi dedusă din teorema de recurenţă. Aşa cum am arătat într-un material anterior, produsul dintre o viteză de rotaţie a unui sistem şi viteza lui de translaţie nu depinde de ordinul sistemului. Doar că o concretizare în acest sens ar necesita elaborarea noţiunilor pentru a vorbi de viteza medie de rotaţie a unui sistem în relaţie cu viteza sa de translaţie sau de momentul său cinetic propriu în relaţie cu impulsul. Oricum ar fi, această consecinţă a teoremei de recurenţă sugerează posibilitatea utilizării ei în cosmologie, permiţându-ne pe viitor să deducem (nu să presupunem) că vitezele de translaţie (rotaţie) ale sistemelor mari sunt mai mari (mici) decât ale sistemelor mici.
Ok, să trecem mai departe. Deci, am presupus că deplasarea spre roşu se datorează vitezelor de translaţie din ce în ce mai mari ale sistemelor din ce în ce mai îndepărtate. Cu cât privim mai departe, cu atât putem vedea sub acelaşi unghi sisteme mai mari. Ba, mai mult, cu cât privim mai departe, scad şansele noastre de a mai vedea sisteme mici. Şi cum, în conformitate cu raţionamentul anterior, sistemelor mari le corespund viteze de translaţie (rotaţie) mari (mici), rezultă şi faptul că cu cât privim mai departe, cu atât vedem viteze de translaţie mai mari.
Acum se pune problema de ce vedem mai multă deplasare spre roşu decât spre albastru. Răspunsul ni-l dă următoarele observaţii. Să presupunem că vedem un sistem îndepărtat cu planul de rotaţie perpendicular pe raza vizuală. În acest caz, toate componentele sale vor prezenta efect Doppler transversal, deoarece acest efect nu depinde de sensul de mişcare. Apoi, să presupunem că vedem un sistem îndepărtat cu planul său de rotaţie paralel cu raza vizuală. În acest caz, cel mult sfertul componentelor care se apropie de noi vor fi deplasate spre albastru, restul de trei sferturi (un sfert care se îndepărtează, un sfert care merge spre stânga (sau în sus) şi un sfert care merge spre dreapta (sau în jos)) vor fi deplasate spre roşu. Şi cum orice altă poziţie ar avea sistemul îndepărtat, ea poate fi descompusă în acestea două analizate, rezultă că deplasarea spre roşu este mult mai probabilă decât cea spre albastru.
Desigur, aceste raţionamente sunt valabile pentru orice direcţie în care am privi. În orice direcţie privim cu telescoapele, creşte probabilitatea ca privind mai departe să vedem doar sisteme mai mari, cărora să le aplicăm raţionamentele de mai sus.
Însă, după cum observaţi, ipoteza din acest material face previziunea că există un Centru în jurul căruia se roteşte Galaxia, un Supercentru în jurul căruia se roteşte Centrul, un Megacentru în jurul căruia se roteşte Supercentrul şi aşa mai departe, la infinit. Dacă se vor descoperi asemenea centre, atunci ipoteza efectului Doppler transversal va trebui (re)luată serios în discuţie, eliminându-se pentru totdeauna din Fizică toate presupunerile privind absurdul Big Bang.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate