Sistemele obligate să absoarbă energie satelizează componentele

Lansez aici o ipoteză ce aparține Fizicii elicoidale.

Dacă un sistem (planetar sau atomic) este obligat să absoarbă energie, atunci el este nevoit să-și satelizeze componentele. Asta înseamnă că pentru a absorbi energie, sistemul va obliga componentele sale să se miște pe traiectorii mai complicate determinate de rotații în jurul altor rotații. 

Traiectoriile mai complicate conțin mai multă energie decât traiectoriile mai simple. Astfel, un corp care se deplasează cu o anumită viteză pe o dreaptă are energie mai mică decât același corp care s-ar deplasa cu aceeași viteză pe o elice circulară. În ultimă instanță, toată energia unui corp se datorează numai gradului de întortochere a traiectoriei pe care se deplasează corpul.

Conform acestei ipoteze, Sistemul Solar a apărut deoarece a fost nevoit să absoarbă energie. În timp, pe măsură ce Sistemul Solar va pierde energie, Luna își va pierde energia și va deveni mai degrabă planetă, decât satelit al Pământului. Într-o asemenea configurație, Sistemul Solar, nesatelizat, va avea energie mai mică decât în configurația actuală, în care este satelizat.

De asemenea, mai interesant, un atom de hidrogen excitat este un atom de hidrogen al cărui electron se deplasează pe o traiectorie mai complicată decât în stare neexcitată. 

Saltul de la o traiectorie mai puțin complicată la una mai complicată se produce în momentul în care curbura traiectoriei electronului devine mai mare decât torsiunea curentă a traiectoriei. Cum torsiunea curentă (dată de radicalul sumei pătratelor torsiunilor de ordin inferior (vezi consecințele teoremei lui Bilinski)) crește pe măsură ce crește gradul de întortochere a traiectoriei, rezultă că crește și capacitatea de absorbție a energiei de către sistem. Așadar, această ipoteză a satelizării poate explica (altfel decât mecanica cuantică) de ce nu apare catastrofa ultravioletă.

Această ipoteză poate explica și turbulența. Un fluid devine turbulent deoarece componentele sale sunt obligate să absoarbă energie, deci sunt obligate să satelizeze.

Tototdată, această ipoteză ne oferă o altă perspectivă privind principiul de neteterminare al lui Heisenberg. Ea ne spune că nedeterminarea apare doar dacă măsurăm parametrii traiectoriei medii pe care s-ar deplasa particulele. Cum satelizarea nu este haotică, ci progresivă și poate fi calculată precis, nedeterminarea poate fi eliminată, cel puțin teoretic.

The Laws Of Physics Inside A Black Hole Must Be Equivalent To Those Outside It

The Laws Of Physics Inside A Black Hole Must Be Equivalent To Those Outside It

Abstract: We present the generalization of Einstein's principle of equivalence and highlight the consequences of this generalization regarding black holes.

It is known that the intensity of the gravitational field is directly proportional to the mass of the central body and inversely proportional to the square of the distance to the center of the central body. Therefore, the intensity of the gravitational field is directly proportional to the ratio

$$\frac{M}{R^2},$$

where M is the mass of the central body, and R is the distance to the center of the central body.

Also, we recall Einstein's mental experiment in which the observer in the elevator could not decide (locally) whether the elevator is in the gravitational field or is actually in an accelerations field.

Well, the same observer of Einstein, who cannot decide whether he is in a gravitational field or in a field of accelerations (because he cannot in principle determine the nonuniformity of the field), will not be able to decide whether the intensity of the gravitational field is due either to a very massive body but located at a huge distance from the elevator or due to a small body, but at a very small distance from the elevator.

This main impossibility of the lift observer to decide whether it is close to a light body or far from a massive body allows us to generalize Einstein's principle of equivalence, in the sense that:

-not only that a gravitational field is equivalent to a field of accelerations, but, even more, a gravitational field near a light body can be equivalent to a gravitational field located far from a massive body.

This principle generalizes the principle of Einstein's equivalence, because an acceleration field can be considered as a gravitational field measured very far from a central body, so such an acceleration field is a particular case of gravitational field, when the central body is at infinite distance from the lift.

Once this principle is understood, it will be understood that all the laws of Physics (so also the laws of electromagnetism) must be reformulated so that they are equivalent both inside and outside of a black hole.

But such a consequence forces us to review everything we know in Physics, everything that involves gravity, including what we know about black holes.

Legile Fizicii din interiorul unei găuri negre trebuie să fie echivalente cu cele din exteriorul acesteia

Se știe că intensitatea câmpului gravitațional este direct proporțională cu masa corpului central și invers proporțională cu pătratul distanței până la centrul corpului central. Așadar, intensitatea câmpului gravitațional este direct proporțională cu raportul $$\frac{M}{R^2},$$ unde M este masa corpului central, iar R este distanța până la centrul corpului central.

De asemenea, ne amintim experimentul mental al lui Einstein în care observatorul situat în lift nu putea decide (local) dacă liftul se află în câmp gravitațional sau se află de fapt într-un câmp de accelerații.

Ei bine, același observator al lui Einstein, care nu poate decide dacă se află într-un câmp gravitațional sau într-un câmp de accelerații (căci nu poate determina în principiu neuniformitatea câmpului), nu va putea decide nici dacă intensitatea câmpului gravitațional se datorează unui corp foarte masiv dar situat la distanță uriașă de lift sau se datorează unui corp micuț, dar aflat la o distanță foarte mică de lift.

Această imposibilitate principială a observatorului din lift de a decide dacă se află aproape de un corp ușor sau departe de un corp masiv ne permite să generalizăm principiul echivalenței al lui Einstein, în sensul că:

-nu doar că un câmp gravitațional este echivalent cu un câmp de accelerații, ci, mai mult chiar, un câmp gravitațional din apropierea unui corp ușor poate fi echivalat cu un câmp gravitațional situat departe de un corp masiv.

Acest principiu generalizează principiul echivalenței al lui Einstein, deoarece un câmp de accelerații poate fi considerat un câmp gravitațional măsurat foarte departe de un corp central, deci un asemenea câmp de accelerații este un caz particular de câmp gravitațional, cazul când corpul central se află la distanță infinită de lift.

Odată înțeles acest principiu se va înțelege și faptul că toate legile Fizicii (deci și legile electromagnetismului) trebuie reformulate în așa fel încât să fie echivalente atât în interiorul unei găuri negre, cât și în afara acesteia.

Dar o asemenea consecință ne obligă să revizuim tot ceea ce știm în Fizică, tot ceea ce implică gravitația, inclusiv ceea ce știm despre găurile negre.

Interpretarea gravitației

Putem interpreta gravitația ca fiind cauza care menține separată prezența energiei de absența ei. 

Pentru ca într-un loc să existe mai multă energie decât în alt loc, este necesar ca o cauză să aducă și să mențină acea energie în acel loc, opunându-se astfel tendinței naturale de uniformizare a energiilor.

Așadar, mai putem interpreta gravitația ca fiind cauza probabilistică ce duce la apariția fluctuațiilor de echilibru.

Information paradox of the rectilinear motion and the rest state

Despre paradoxul informațional al mișcării rectilinii și al repausului, în română:




About the information paradox of the rectilinear motion and the rest state, in English:

Strania teorie despre lumină și materie

O lectură pe care o recomand:

Viteza luminii este o consecință filozofică a vitezei infinite

Între viteza luminii și viteza infinită nu mai există altă viteză, așa cum între infinitul numărabil și infinitul nenumărabil nu mai există alt infinit. Această afirmație, după ce va fi precizată, va justifica titlul ales pentru articol.

Imaginați-vă un punct A care se mișcă pe o elice cu viteza $\vec V$. Proiecția punctului pe axa elicei este un alt punct, B, care are o altă viteză, $\vec v$, mai mică decât viteza punctului A, al cărei modul este dat de formula $$v=V\cdot\cos\alpha,$$ unde $\alpha=\arctan\frac{\kappa}{\tau}$ este unghiul format de viteza punctului A cu axa elicei (și, implicit, cu viteza punctului B), $\kappa$ și $\tau$ fiind, respectiv, curbura și torsiunea elicei.

Cu acestea în minte, observați că dacă micșorăm curbura elicei, unghiul $\alpha$ scade, viteza $\vec v$ crește, iar elicea se apropie de o dreaptă. Iar dacă micșorăm curbura elicei și mai mult, până la anularea ei, obținem faptul că punctul A se deplasează pe o dreaptă, deci obținem coincidența dintre cele două viteze (se anulează unghiul $\alpha$).

Dar ce se întâmplă dacă micșorăm torsiunea? Micșorând torsiunea, unghiul $\alpha$ crește, viteza $\vec v$ scade, iar elicea se apropie de un cerc. Astfel, la anularea torsiunii, corpul se va mișca pe un cerc, iar viteza punctului B va fi nulă.

Dacă totul a fost clar până aici, greul vine abia de-acum încolo, când vom încerca să înțelegem ce s-ar întâmpla dacă punctul A ar avea viteză infinită. Mai precis, vom încerca să înțelegem ce viteză ar avea punctul B atunci când torsiunea este anulată.

Dacă torsiunea este anulată, atunci unghiul $\alpha$ este $\frac{\pi}{2}$ sau $-\frac{\pi}{2}$, iar aceasta este deja o primă nedeterminare matematică, nedeterminarea semnului. Asta înseamnă că, în timp ce punctul A se mișcă pe un cerc cu viteză infinită, nu știm încotro va dori s-o ia punctul B, spre stânga, ori spre dreapta. De asemenea, nu vom ști nici cu ce viteză $\vec v$ va dori să se deplaseze punctul B, căci va apărea o altă nedeterminare dată de produsul dintre valoarea lui $V$, care este infinită, și valoarea lui $\cos\alpha$ care este zero, aceasta fiind nedeterminarea valorii.

De aici încolo ne ajută numai Fizica. Numai ea ne spune că punctul  B se va deplasa cu singura viteză fizică posibilă care poate fi asociată (din punct de vedere filozofic) vitezei infinite a punctului A și anume viteza luminii în vid. Așadar, nedeterminarea valorii este rezolvată de Fizică prin capacitatea ei experimentală, concretizând valoarea la o constantă universală.

Tot Fizica ne ajută și cu nedeterminarea semnului. Putem admite, tot filozofic vorbind, că semnul este determinat de natura punctului B. Dacă punctul B este asociat materiei, atunci el se va deplasa într-un sens, iar dacă este asociat antimateriei, atunci se va deplasa în sens contrar.

Desigur, argumentele filozofice invocate de mine aici nu pot fi luate în considerare decât într-o nouă Fizică, o Fizică a viitorului, construită numai pe Matematică, Filozofie și Experiment.

Trăznăi mai mari nu s-au spus din antichitate

A crede că electronul se află simultan în locuri diferite este la fel de penibil cu a crede că Pământul este susținut de patru elefanți care stau pe carapacea unei broaște țestoase uriașe.

A crede că un corp se poate afla în orice loc din Univers cu o probabilitate nenulă (așa cum susține mecanica cuantică) este la fel de penibil cu a crede că Pământul este plat sau că americanii nu au fost pe Lună. Căci, dacă particulele care constituie curbura Pământului pot fi oriunde, înseamnă că ele pot constitui și planeitatea acestuia, iar dacă americanii ar fi putut fi oriunde, atunci ar fi putut fi și doar pe Pământ.

Dacă un corp ar putea fi oriunde cu probabilitate nenulă, atunci n-ar mai exista nicio lege a naturii, căci totul ar fi posibil cu probabilitate nenulă.

Trăznăi mai mari ca astea nu s-au susținut din antichitate. Quo vadis, homo sapiens?