Căutați ceva anume?

luni, 23 decembrie 2019

Legile Fizicii din interiorul unei găuri negre trebuie să fie echivalente cu cele din exteriorul acesteia


Se știe că intensitatea câmpului gravitațional este direct proporțională cu masa corpului central și invers proporțională cu pătratul distanței până la centrul corpului central. Așadar, intensitatea câmpului gravitațional este direct proporțională cu raportul $$\frac{M}{R^2},$$ unde M este masa corpului central, iar R este distanța până la centrul corpului central.

De asemenea, ne amintim experimentul mental al lui Einstein în care observatorul situat în lift nu putea decide (local) dacă liftul se află în câmp gravitațional sau se află de fapt într-un câmp de accelerații.

Ei bine, același observator al lui Einstein, care nu poate decide dacă se află într-un câmp gravitațional sau într-un câmp de accelerații (căci nu poate determina în principiu neuniformitatea câmpului), nu va putea decide nici dacă intensitatea câmpului gravitațional se datorează unui corp foarte masiv dar situat la distanță uriașă de lift sau se datorează unui corp micuț, dar aflat la o distanță foarte mică de lift.

Această imposibilitate principială a observatorului din lift de a decide dacă se află aproape de un corp ușor sau departe de un corp masiv ne permite să generalizăm principiul echivalenței al lui Einstein, în sensul că:

-nu doar că un câmp gravitațional este echivalent cu un câmp de accelerații, ci, mai mult chiar, un câmp gravitațional din apropierea unui corp ușor poate fi echivalat cu un câmp gravitațional situat departe de un corp masiv.

Acest principiu generalizează principiul echivalenței al lui Einstein, deoarece un câmp de accelerații poate fi considerat un câmp gravitațional măsurat foarte departe de un corp central, deci un asemenea câmp de accelerații este un caz particular de câmp gravitațional, cazul când corpul central se află la distanță infinită de lift.

Odată înțeles acest principiu se va înțelege și faptul că toate legile Fizicii (deci și legile electromagnetismului) trebuie reformulate în așa fel încât să fie echivalente atât în interiorul unei găuri negre, cât și în afara acesteia.

Dar o asemenea consecință ne obligă să revizuim tot ceea ce știm în Fizică, tot ceea ce implică gravitația, inclusiv ceea ce știm despre găurile negre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate