De ce se rup spaghetti în mai multe bucăți?

Dacă știam că Feynman nu cunoaște explicația fenomenului, aș fi crescut în ochii mei, căci tare mă tem că explicația este chiar mai simplă decât cea dată pe acest sait: http://sploid.gizmodo.com .

Așa cum se arată pe arxiv (un linc primit de la Mihai Amariuței pe Facebook), știm că ORICE STÂLP LUNG ÎN CĂDERE SE RUPE ÎNAINTE SĂ ATINGĂ SOLUL.

Ei bine, la fel, un fir de spaghetti, fiind lung, are inerție la capăt și nu poate avea o accelerație unghiulară atât de mare pe cât i se impune după rupere.

Interferența particulelor

Astăzi nu se poate considera că lumina este doar un flux de particule, deoarece dacă s-ar presupune că lumina este alcătuită numai din particule, atunci nu s-ar putea explica interferența luminii.

Dar toți fizicienii care au încercat să explice interferența luminii în cazul în care aceasta ar fi constituită din particule au presupus că particulele componente ale luminii s-ar deplasa numai și numai în linie dreaptă.

Dar oare ce s-ar schimba în posibilitățile noastre de explicare a interferenței luminii în modelul ei corpuscular dacă am admite că particulele componente ale luminii se deplasează, de fapt, nu rectiliniu, ci pe elice?

Formulele lui Frenet sunt recursive

Voi începe să vorbesc aici, pe înțelesul celorlalți, despre Fizica elicoidală. Se pare că a venit vremea să fiu și aici la fel de explicit precum sunt pe blogul meu de matematică, deoarece se pare că nimeni nu înțelege mai nimic dacă vorbesc numai pe înțelesul meu.



Matematicianul francez Jean Frédéric Frenet a descoperit că, în orice moment al mișcării sale prin spațiul tridimensional, un corp (sistem) este însoțit de trei vectori foarte speciali, reciproc perpendiculari, de modul egal cu unitatea (vectori care se numesc, din acest motiv, versori). Cei trei versori sunt tangenta, normala și binormala și se pot defini în mod unic, fără niciun echivoc. 

Astfel, tangenta este unicul versor mereu paralel cu traiectoria. Normala este unul dintre infinitatea posibilă de versori perpendiculari pe traiectorie (deci și pe tangentă), dar este singurul versor perpendicular pe traiectorie și, în același timp, coliniar cu derivata tangentei. Iar binormala este un versor care este, de asemenea, perpendicular pe traiectorie (deci și pe tangentă), doar că binormala este perpendiculară și pe normală. Mai exact, binormala este produsul vectorial dintre tangentă și normală.

Mulțimea acestor trei versori se numește „triedrul lui Frenet”, căci Frenet a fost primul matematician care a scos în evidență existența și unicitatea acestor trei versori. 

Frenet nu a scos în evidență doar cei trei versori, ci ne-a dat și o legătură remarcabilă între ei, legătură numită „formulele lui Frenet”. În cuvinte, formulele lui Frenet ne spun că atât derivata tangentei, cât și derivata binormalei, sunt ambele coliniare cu normala. Vă dați seama ce interesant?! Ambele derivate sunt coliniare cu unul și același versor, normala!

Haideți să vedem cum arată efectiv aceste formule ale lui Frenet. Avem un set de trei formule, câte una pentru fiecare versor al triedrului lui Frenet, adică pentru derivata fiecăruia:


$$\color{red}{\dot{\vec T}}=\kappa\vec N;$$
$$\color{blue}{\dot{\vec N}}=-\kappa\vec T+\tau\vec B;$$
$$\color{limegreen}{\dot{\vec B}}=-\tau\vec N.$$

Derivarea se face în raport cu parametrul canonic, adică în raport cu distanța parcursă de corp de-a lungul traiectoriei, dar, dacă vreți, voi puteți folosi derivata (mai simplă) în raport cu timpul, numai că atunci va trebui să țineți seama de viteza cu care se deplasează corpul pe traiectorie (deci va apărea și viteza în formulele lui Frenet). Dacă admitem că viteza este constantă, complicațiile pe care le implică derivarea în raport cu timpul dispar.

Cei doi coeficienți de proporționalitate care apar în formulele lui Frenet se numesc „curbură” și, respectiv, „torsiune”.


Cam în vremea în care Frenet făcea descoperirile sale ce i-au adus nemurirea se năștea un alt mare gigant al matematicii: Jean Gaston Darboux. Printre multele sale realizări, Darboux ne-a mai dăruit un vector important, alături de versorii lui Frenet, vector numit ulterior tocmai „vectorul lui Darboux”. Acesta nu mai este un versor, căci nu mai are modulul egal cu unitatea. Mai exact, vectorul lui Darboux este dat de expresia
$$\vec\Omega=\tau\vec T+\kappa\vec B.$$
Observați dintru început că acest vector al lui Darboux se află în planul format de tangentă și binormală. Asta mai înseamnă că vectorul lui Darboux este perpendicular pe normală. Faptul că vectorul lui Darboux este perpendicular pe normală ne sugerează (cel puțin, mie mi-a sugerat) existența unui nou versor pe care să-l analizăm: versorul vectorului lui Darboux. Notăm acest nou versor cu ${\vec T}_2$. Avem, deci
$${\vec T}_2=\frac{\vec\Omega}{|\vec\Omega|}$$

Și, din moment ce versorul vectorului lui Darboux este perpendicular pe normală, nu cumva am putea construi un nou triedru, format cu acest versor ${\vec T}_2$ și normală și versorul perpendicular atât pe ${\vec T}_2$, cât și pe normală? Ei bine, răspunsul este afirmativ!

Și, mai ales, nu numai că putem construi un nou triedru interesant, diferit de triedrul lui Frenet, ci în mișcarea acestui nou triedru putem regăsi, din nou, formulele lui Frenet! Mai exact, dacă vă veți apuca să derivați versorul ${\vec T}_2$, veți găsi că derivata lui este coliniară cu un alt versor ${\vec N}_2$ și, mai mult, derivata normalei este și ea coliniară cu unul și același versor cu care este coliniară derivata lui ${\vec T}_2$. Totul se petrece întocmai cum s-a petrecut mai sus cu derivata versorilor ${\vec T}$ și ${\vec B}$ despre care am văzut că au derivatele coliniare cu normala (formulele lui Frenet).

Este o descoperire uriașă! Ar trebui să urlu de bucurie! Aș vrea să mă înțelegeți, măcar până aici.

Am obținut azi cartea "Fizica povestită"

După niște peripeții în care am primit vestea tristă de la elefant.ro că stocul s-a epuizat, azi am primit, în sfârșit, cartea impresionantă „Fizica povestită” a lui Cristian Presură.

Este o carte adevărată, deplină. M-au impresionat dimensiunile ei, volumul ei, cuprinsul ei. Abia aștept să găsesc ceva timp pentru a o sorbi. Sunt convins că-mi va da o mulțime de idei pentru Fizica elicoidală.

Aș prefera, totuși, mai degrabă un ebook, decât să umblu cu cartea asta grea după mine. O să vă anunț dacă apare așa ceva.

Nu putem cunoaște simultan curbura și torsiunea

Din principiul relativității (pe care l-am formulat ieri) rezultă că în interiorul unui sistem inerțial nu putem determina simultan curbura și torsiunea traiectoriei pe care se deplasează sistemul. Căci lancretianul este raportul dintre curbură și torsiune. Iar dacă am putea determina simultan curbura și torsiunea, atunci am putea determina lancretianul, fapt ce ar contraveni principiului relativității.

Să fie acesta un semn de apropiere cu principiul lui Heisenberg? Și să fie acesta un semn de apropiere între Fizica relativistă și Fizica cuantică?

Principiul relativității în Fizica elicoidală

Am bucuria să vin cu o noutate deosebită privind Fizica elicoidală: principiul relativității.

Astăzi s-a ridicat ceața pe care o mai aveam în minte privitor la acest aspect și am posibilitatea să formulez acest principiu pentru Fizica elicoidală.

În Fizica elicoidală, un sistem este inerțial dacă lancretianul său este constant. Ei bine, principiul relativității în Fizica elicoidală spune următoarele:
-Prin nicio experiență efectuată în interiorul unui sistem inerțial nu se poate determina valoarea lancretianului.

Începe adevărata revoluție în Fizică! Încep să mi se clarifice din ce în ce mai multe lucruri.

Darbuzorii au inerție

Numesc „darbuzor” tocmai vectorul lui Darboux, ca să nu tot lungesc vorba când povestesc despre acest vector. De fapt, așa cum ne spune teorema de recurență a formulelor lui Frenet, nu există doar un singur vector al lui Darboux, ci există o infinitate de asemenea vectori. Deci, există o infinitate de darbuzori.

Dar cel mai interesant lucru posibil este faptul că acești darbuzori... au inerție! Nu putem modifica oricum darbuzorii traiectoriei pe care se deplasează un corp. Avem nevoie de timp pentru a-i putea modifica!

De altfel, tocmai în aceasta constă esența Fizicii elicoidale, în relevarea faptului că darbuzorii au inerție.

Am putea simula întreaga Fizică în programul Maxima?

Am început să mă gândesc la simularea întregii Fizici în programul Maxima. Mai exact, aș dori să văd cum pot modela în acest program noțiuni precum „impuls”, „forță”, „căldură”, „corp”, „traiectorie”, „ecuație de mișcare”, „gravitație”, „constanta lui Planck” și mai știu eu ce alte chestii.

E posibil? Dacă da, cum? Ce credeți voi despre toate acestea?

Gata, profesorul de Fizică Iohannis m-a convins să mă duc la vot

Urmărind emisiunea de la Digi24, profesorul de Fizică Iohannis m-a convins să mă duc la vot. Cu toate că știu că votul meu va fi paralizat de votul altor sute de analfabeți, mai risc o dată și mă duc la vot. Nu-mi fac iluzii prea mari, căci demagogia are o mulțime de fațete, dar pentru mine este important și cum vorbește (gândește) omul, chiar dacă nu va avea faptele cu care s-a lăudat.

A apărut „Fizica povestită”!

În sfârșit, putem beneficia de cartea mult așteptată „Fizica povestită” la editura Humanitas. Sunt convins că toți pasionații de Fizică au așteptat-o și mulți dintre ei o vor cumpăra (este o carte consistentă și costă sub 100 de lei). Domnul Dr. Mircea Pentia, de la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară, București-Măgurele, cercetător științific asociat CERN, Geneva, se exprimă foarte frumos față de această carte, referindu-se la ea ca la o „muzică” ce încântă sufletul. Eu îmi permit să vă recomand această carte, dacă iubiți Fizica.

Aproape că m-a convins să mă duc la vot

Am urmărit aseară dezbaterea dintre cei doi candidați la președinție. Aproape că m-a convins să mă duc la vot. Oricum, sunt trist pentru nivelul slab al ambilor candidați. Când mă gândesc câți oameni capabili are România, nu pot pricepe de ce trebuie să aleg unul dintre aceștia doi.

The bodies tend to be associated in such a way that the total helical impulse vary as little as possible

The bodies tend to be associated in such a way that the total helical impulse vary as little as possible

What is a mystery in actual Physics, in Helical Physics is a confirmation. The helical impulse of a group of bodies is less variable than the helical impulse of a single body. More specifically, the bodies tend to be associated in such a way that their total helical impulse to be conserved. This means that the total helical force should be as small as possible.

Corpurile tind să se asocieze în așa fel încât impulsul elicoidal total să varieze cât mai puțin

Ceea ce pentru Fizica actuală este un mister, pentru Fizica elicoidală este o confirmare. Impulsul elicoidal al unui grup de corpuri este mai puțin variabil decât impulsul elicoidal al unui singur corp. Mai precis, corpurile tind să se asocieze în așa fel încât impulsul lor elicoidal total să se conserve. Asta înseamnă că forța elicoidală totală trebuie să fie cât mai mică.

“Sperm aggregation is one of the more enigmatic adaptations to sperm competition”

https://www.sciencenews.org/article/mouse-sperm-parties-make-straight-swimmers

Helical impulse and Darboux vector

Mass of turbulence

Turbulence and dark matter

Turbulence and dark matter

Lately, I just keep thinking about that the helical Physics make a significant prediction: a turbulent fluid has the mass greater than a laminar fluid. This is because in helical Physics the mass depends on the shape of the trajectory, being proportional to the darbuzian of trajectory, and the constant of proportionality may be reduced Planck constant.

Hence it follows that the mass provided of dark matter could be given from the turbulent fluid mass in the Galaxy. Thus, it would not be needed looking to any other substances in the universe, but it would be good enough to understand the link between turbulence and mass.

Turbulenţa şi materia întunecată

În ultima vreme mă tot gândesc că Fizica elicoidală face o previziune importantă: fluidul turbulent are masa mai mare decât fluidul laminar. Aceasta deoarece în Fizica elicoidală masa depinde de forma traiectoriei, fiind proporţională cu darbuzianul traiectoriei, iar constanta de proporţionalitate ar putea fi constanta redusă a lui Planck.

De aici ar mai rezulta că masa furnizată de materia întunecată ar putea fi dată de masa fluidului turbulent din Galaxie. Astfel, nu ar fi nevoie de căutarea vreunei alte substanţe în Univers, ci ar fi suficient să înţelegem bine legătura dintre turbulenţă şi masă.

My congratulations to researchers from Turkey!

 My congratulations to researchers from Turkey!

 I found something interesting: http://arxiv-web3.library.cornell.edu/pdf/1404.7369.pdf! It seems, leisurely-leisurely, the others also come after me. They also is approaching to recurrence theorem. My congratulations to researchers from Turkey!

 Felicitările mele cercetătorilor din Turcia!

Am găsit ceva interesant: http://arxiv-web3.library.cornell.edu/pdf/1404.7369.pdf ! Se pare că, copăcel-copăcel, vin şi alţii pe urmele mele. Se apropie şi ei de teorema de recurenţă. Felicitările mele cercetătorilor din Turcia!

A fundamental hypothesis about the speed module of bodies

The generalized helices of consecutively order is Mannheim pairs

A corollary of the theorem of recurrence

The generalized helix

Contemporary science is based erroneously on appeal to authority

Contemporary Science is based erroneously on appeal to authority

We all know that scientific ideas, no matter how valuable it is, not yet taken into account if they come from the profane, but only if it is found published in prestigious journals, with the competent authorities, so schooled or with much money. Also, prestigious journals do not publish material submitted by laymen or poor (and not even answer them).

More recently, even the most important scientific forums on the free internet are administrators and moderators that delete or close threads as they cut their head, sometimes without understanding a word of what is written by the author. Moreover, it actually ban respective authors of ideas, stifling unashamedly the authors ability to make logical arguments in favor of ideas that they support.

In conclusion, contemporary Science is subject to rude logical error: appeal to authority. How can we change this? How can we get rid of the appeal to authority in science? How can free science from this logical error?

Ştiinţa actuală se fundamentează eronat pe apelul la autoritate

Ştim cu toţii că ideile ştiinţifice, oricât de valoroase ar fi, nu sunt luate încă în seamă dacă provin de la profani, ci doar dacă se regăsesc publicate în reviste prestigioase, cu autori şcoliţi sau cu bani. De asemenea, revistele prestigioase nu publică materiale trimise de profani sau de cei săraci (şi nici măcar nu le răspund acestora).

Mai nou, chiar şi pe forumurile ştiinţifice mai importante de pe internetul liber există administratori şi moderatori care şterg sau închid topicele după cum le taie lor capul, uneori fără să înţeleagă o boabă din cele scrise de autor. Ba mai mult, aceştia chiar îi banează pe autorii ideilor respective, înăbuşind cu neruşinare capacitatea autorilor de a aduce argumente logice în favoarea ideilor pe care ei le susţin.

În concluzie, Ştiinţa actuală este supusă unei erori logice grosolane: apelul la autoritate. Cum putem schimba asta? Cum putem scăpa de apelul la autoritate în Ştiinţă? Cum putem elibera Ştiinţa de această eroare logică?

The circular helix is the necessary and sufficient curve

The circular helix is the necessary and sufficient curve

Suppose we want to know with largest possible accuracy the trajectory of a material point in space. We know that it can not be known with infinite precision, but only with some approximation. We are interested, therefore, which is the curve that best approximates the trajectory of the material point.

To determine this curve we have available the successive positions of material point determined at different moments of time. If we could have an infinite number of such successive positions, even when we could not be sure that we have all necessary points of trajectory, because the infinity can be countably or uncountably. So, anyway have to resort to approximations.

Then, the next question to ask is what kind of approximations we use, realizing that we can not have every points of trajectory. A first solution that comes to mind is commonly used today, namely the solution based on the assumption that between two successive points observed material point would move just on straight line. If material point would really move on straight, then of course, our assumption would be great.

But, alas, what if after several successive points we find that our material point does not move along a straight line, but on a more complicated curve? Can we also admit that is justified our assumption that the material point has moved in a straight line? Obviously not.

Then we may admit eventually that between the first two successive our material point has moved along a straight line, and between the following two successive points the material point has moved along an another straight line and so on. Such an approach would be correct? Nooooooo! Not even this approach would not be correct, because the material point can not pass suddenly from one straight line to another. No body in the universe can move in this way, so can not turn such suddenly if it has mass. So, no! We can not allow the division of trajectory in straight line segments! Therefore, the straight line is not sufficient to approximate the trajectory.

So we have to look for another solution. Another solution would be to smooth out more the trajectory and to admit that the material point moves, not in line segments, but in circular arcs. We thus obtain a more realistic approximation, which may take into account the curvature of the trajectory. Just that, in this case, we should consider three points, not two as in the line segments, because only in three points passing a unique circle.

Gooooood. So circular arcs. But is this approach sufficient? Did not appear the problems that occurred in the case of straight line segments? Did not appear here also some sudden jumps? Hmmm ... Well, let's see. The circle is a plane curve. So, if we find that the trajectory is a plane curve after any period of time, then we could say that the approximation curve with a sequence of circles is reasonable.

But, as we have not been limited to the straight line, we can not restrict on any such assumption with circles. Material points do not move in the plane curves, except in very, very specific or non-existent cases. Or, if the point does not move in the plane curves, then the triplets of points located on the trajectory we would provide circles in different planes. And switching from one plan to another, again, can not be done suddenly, but gradually, smoothly. So, circle is insufficient, also. We need to go further, to seek other solutions.

The next solution would be the circular helix. As we saw, the circular helix is at least necessary to pass from the straight trajectory to the curved trajectory in plan and from the curved trajectory in plan to the trajectory curved in space. Let us see then if it meets our fastidiousness. Let's see if it meets all the requirements to approximate the trajectory.

We can observe first that the circular helix not assume any sudden jump. Circular helix does not require us to make sudden jumps from one straight line to another, or from one plan to another plan. Why? Because it gives us the curvature and torsion. The straight line does not give us anything, no curvature, no torsion, and the circle does not give us the torsion, although gives us curvature. Circular helix, however, gives us both.

Good. If circular helix gives us both, then it is sufficient? Of course. Because anything other than curvature and torsion we do not need. Curves in space are completely described by the curvature and torsion. In conclusion, the circular helix is necessary and sufficient for approximating the curves. Therefore, it is not fair to split a trajectory into straight line segments or circular arcs either, but only into portions of the circular helix.

So, it is unfair to limit ourselves to pairs of points for straight line segments or triplets of points for circular arcs, but we must evaluate the quadruplets of points to fix a single circular helix passing through these four points. In principle, accurate approximation of the trajectory analyze oneby one the quadruplet of observed points and make a smooth connection between all possible quadruplets that we obtain with the observed points. With n points we have combination of n taken by 4  circular helices that approximate the curve. Go ahead!

Elicea ciculară este curba necesară şi suficientă

Să presupunem că dorim să cunoaştem cu o acurateţe cât mai mare traiectoria unui punct material prin spaţiu. Ştim că aceasta nu poate fi cunoscută cu precizie, ci doar cu o oarecare aproximaţie. Ne interesează, deci, care este curba ce aproximează cel mai bine traiectoria punctului material.

Pentru a determina această curbă avem la dispoziţie poziţiile succesive ale punctului material, determinate la diferite momente de timp. Dacă am putea dispune de o infinitate de astfel de poziţii succesive, nici măcar atunci nu am putea fi siguri că avem toate punctele necesare traiectoriei, căci infinitul poate fi numărabil sau nenumărabil. Aşadar, oricum trebuie să recurgem la aproximări.

Atunci, următoarea problemă care se pune este la ce fel de aproximări vom recurge, conştienţi fiind de faptul că nu putem dispune de toate punctele traiectoriei. O primă soluţie care ne vine în minte este aceea folosită azi în mod frecvent, anume soluţia bazată pe presupunerea că între două puncte succesive observate punctul material s-ar deplasa tocmai pe o dreaptă. Dacă punctul material s-ar deplasa cu adevărat pe o dreaptă, atunci, desigur, presupunerea noastră ar fi minunată.

Dar, vai, ce ne facem dacă după câteva puncte succesive constatăm că punctul nostru material nu s-a deplasat pe o dreaptă, ci pe o curbă mai complicată? Mai putem admite ca fiind justificată presupunerea noastră că punctul s-a deplasat pe o dreaptă? Evident, nu.

Atunci am putea admite eventual că între primele două puncte succesive punctul s-a deplasat pe o dreaptă, apoi între următoarele două puncte succesive punctul s-a deplasat pe o altă dreaptă şi tot aşa mai departe. Ar fi corectă o asemenea abordare? Nuuuuuuuuuuu! Nici această abordare nu ar fi corectă, deoarece punctul material nu poate trece brusc de la o dreaptă la alta. Niciun corp din Univers nu se poate deplasa astfel, nu poate coti atât de brusc, dacă are masă. Deci, nu! Nu putem admite împărţirea traiectoriei în segmente de dreaptă! Aşadar, dreapta nu este suficientă pentru aproximarea traiectoriei.

Aşa că va trebui să căutăm o altă soluţie. Altă soluţie ar fi să mai netezim puţin traiectoria şi să admitem că punctul material se deplasează, nu pe segmente de dreaptă, ci pe arce de cerc. Am obţine astfel o aproximare mai realistă, care ar putea ţine seama de curbura traiectoriei. Doar că, în acest caz, ar trebui să luăm în considerare trei puncte, nu două ca în cazul segmentelor de dreaptă, căci doar prin trei puncte trece un cerc unic.

Buuuuun. Deci, arce de cerc. Dar este această abordare suficientă? Nu cumva apar problemele care au apărut în cazul segmentelor de dreaptă? Nu cumva apar şi aici nişte salturi? Hmmm... Păi, să vedem. Cercul este o curbă plană. Aşadar, dacă am constata că traiectoria este o curbă plană după orice interval de timp, atunci am putea spune că aproximarea curbei cu o succesiune de cercuri este rezonabilă.

Dar aşa cum nu ne-am putut limita la drepte, nu ne putem limita nici la o asemenea presupunere cu cercurile. Punctele materiale nu se mişcă pe curbe plane, decât în cazuri foarte, foarte, foarte particulare sau poate chiar inexistente. Ori, dacă punctul material nu se mişcă pe curbe plane, atunci tripletele de puncte aflate pe traiectorie ne-ar furniza cercuri aflate în plane diferite. Iar trecerea de la un plan la altul, din nou, nu se poate face brusc, ci treptat, lin. Aşadar şi cercul este insuficient. Trebuie să mergem mai departe, să căutăm alte soluţii.

Următoarea soluţie ar fi elicea circulară. După cum am văzut, elicea circulară este cel puţin necesară pentru a trece de la traiectoria dreaptă la traiectoria curbată în plan şi de la traiectoria curbată în plan la traiectoria curbată în spaţiu. Să vedem atunci dacă ea ne satisface capriciile. Să vedem dacă ea îndeplineşte toate cerinţele de aproximare a traiectoriei.

Putem observa în primul rând că elicea circulară nu mai presupune niciun salt brusc. Elicea circulară nu ne obligă să facem salturi bruşte de la o dreaptă la o altă dreaptă, ori de la un plan la alt plan. De ce? Pentru că ea ne dă şi curbură şi torsiune. Dreapta nu ne dădea nimic, nici curbură, nici torsiune, iar cercul nu ne dădea torsiune, deşi ne dădea curbură. Elicea circulară, însă, ni le dă pe amândouă.

Bun. Dacă elicea circulară ni le dă pe amândouă, este ea atunci şi suficientă? Desigur. Pentru că altceva în afară de curbură şi torsiune nu ne mai trebuie. Curbele din spaţiu sunt complet descrise de curbură şi torsiune. În concluzie, elicea circulară este necesară şi suficientă pentru aproximarea curbelor. De aceea, nu mai este corect să împărţim o traiectorie în segmente de dreaptă şi nici în arce de cerc, ci numai în porţiuni de elice circulară.

Aşadar, nu este corect să ne rezumăm la perechi de puncte pentru segmente de dreaptă sau la triplete de puncte pentru arce de cerc, ci trebuie să evaluăm cvadruplete de puncte pe care să fixăm elicea circulară unică ce trece prin acele patru puncte. În principiu, pentru aproximarea corectă a traiectoriei analizăm câte un cvadruplet de puncte observate şi facem o legătură armonioasă între toate cvadrupletele posibile pe care le obţinem cu punctele observate. Cu n puncte observate vom avea combinări de n luate câte 4 elice circulare ce aproximează curba. Daţi-i bătaie!

Originary curves

The rotation movement can not be separated from the translation

The rotation movement can not be separated from the translation

After I watched this impressive movie

I have clarified another manifestation of the principle of helical inertia. More specifically, in other words this principle says that in nature there are no translational movement without rotation, or vice versa. The two types of motions can not be separated completely. Eventually, one of them may be stronger than the other, but there is never one without the other.

Returning to the movie, how can be explained the movement of water in this experiment using actual Physics?

Mişcarea de rotaţie nu poate fi separată de mişcarea de translaţie

După ce am vizionat acest filmuleţ impresionant

mi s-a clarificat încă o manifestare a principiului elicoidal al inerţiei. Mai exact, acest principiu spune cu alte cuvinte că în natură nu există mişcare de translaţie fără mişcare de rotaţie, sau invers. Cele două tipuri de mişcări nu pot fi separate complet. Eventual, una dintre ele poate fi mai pregnantă decât cealaltă, dar niciodată nu există una fără cealaltă.

Revenind la filmuleţ, cum poate fi explicată mişcarea apei în acest experiment cu ajutorul Fizicii actuale?

The experiment provides us with just a range of values​​, no a clear value

The experiment provides us with just a range of values​​, no a clear value

I read all over about how the good world extols the value of the experiment, elevating it to the status of absolute deity. The experiment is the base on the left, right, up and down, the experiment is the first and last thing in science, alpha and omega, navel of the scientific world.

What is wrong with you? Wherefrom so much blind faith in the experiment? Yeah, well, I agree that the experiment has it good determined value in Science, but remember, gentlemen (ladies) that this value is limited. Limited. Limited in what way? In that experiment we never give an exact value, but only a range of possible values​​, a range (open) where can fit parameter value. Do not forget this! Please you!

Experimentul ne furnizează un interval de valori, nu o valoare clară

Tot citesc despre cum preamăreşte lumea bună valoarea experimentului, ridicându-l la rangul de zeitate absolută. Experimentul este baza în stânga, în dreapta, în sus şi în jos, experimentul este primul şi ultimul lucru în Ştiinţă, alfa şi omega, buricul lumii ştiinţifice.

Ce dumnezeu e cu voi? De unde atâta încredere oarbă în experiment? Da, bine, sunt de acord că experimentul are valoarea sa bine determinată în Ştiinţă, dar nu uitaţi, domnilor (doamnelor), că această valoare este limitată. Limitată. Limitată în ce sens? În sensul că experimentul nu ne oferă niciodată o valoare exactă, ci numai o plajă de valori posibile, un interval (deschis) în care se poate încadra valoarea parametrului. Nu mai uitaţi asta! Vă rog eu!

There is no experimental evidence for rectilinear motion of free bodies!

There is no experimental evidence for rectilinear motion of free bodies!

Below is a portion of a straight line:

Below is a portion of a circular helix of the radius of 100000000000000000 miles:

And here is a portion of a circular helix of the radius of 0,000000000000000001 mile:

Are you notice some distinction between the three images? I doubt it. In such conditions, there are no experimental evidence that a free body is strictly moving in a straight line! Therefore, the current principle of rectilinear inertia is a simple postulate and it can be replaced with a more general principle, of the helical inertia, as it has been replaced the parallels postulate of Euclidean geometry.

Nu există dovezi experimentale pentru mişcarea rectilinie a corpurilor libere!

Iată mai jos o porţiune dintr-o linie dreaptă:

Iată mai jos o porţiune dintr-o elice circulară cu raza de 100000000000000000000 km:

Şi iată mai jos o porţiune dintr-o elice circulară cu raza de 0,000000000000000001 metri:

Observaţi cumva vreo deosebire între cele trei imagini? Mă îndoiesc. În asemenea condiţii, nu există dovezi experimentale pentru faptul că un corp liber se deplasează strict în linie dreaptă! Aşadar, principiul actual al inerţiei rectilinii este un simplu postulat şi poate fi înlocuit cu un principiu mai general, al inerţiei elicoidale, întocmai cum a putut fi înlocuit postulatul paralelelor din geometria euclidiană.