Am argumentat deja de ce repausul este imposibil. Vă reamintesc mai detaliat acum aceste argumente și voi extrage concluzii mai clare din acestea.
Repausul este imposibil
Este o certitudine matematică faptul că valoarea curburii unei curbe are sens doar pentru curbe regulate, adică pentru curbe a căror „viteză” (primă derivată) este nenulă. În momentul în care viteza se anulează, curbura devine un non-sens, nemaiputând fi determinată. Așadar, curbura traiectoriei unui corp care se oprește din mișcare devine nedefinită.
Datorită acestei ciudățenii a repausului, Fizica elicoidală postulează că repausul este imposibil, argumentând că natura nu face vreo risipă de informație în acest fel, adică nu permite nicicum trecerea de la curbură definită la curbură nedefinită. Nu există nici o motivație firească pentru care natura ar permite trecerea de la cognoscibilitatea unei mărimi fizice (curbura sau torsiunea traiectoriei) la incognoscibilitatea acesteia.
Concluzii: viteza corpurilor este invariantă
Atunci această imposibilitate a repausului trebuie să fie universală! Altfel spus, nici un observator din Univers nu trebuie să poată constata vreodată repaus, căci dacă ar exista măcar un observator pentru care un corp ar putea ajunge în repaus, atunci acest observator ar fi prin aceasta un observator privilegiat în Univers, statut care ar contraveni tuturor legilor universale ale naturii, de exemplu ar contraveni însăși definiției observatorului și universalității acestuia, compromițând legile care permit transferul corect de informație (despre curbură, în exemplul nostru) de la un observator la altul.
Iar dacă nici un observator din Univers nu trebuie să poată constata vreodată repaus, înseamnă că însăși valoarea vitezei tuturor corpurilor din Univers trebuie să fie independentă de observator. Căci, dacă viteza corpurilor ar depinde de observator, atunci am putea căuta și găsi un observator privilegiat față de care anumite corpuri să ajungă în repaus, ceea ce ar contraveni legilor naturii, așa cum am arătat.
Astfel, dacă viteza corpurilor trebuie să aibă aceeași valoare față de orice observator, atunci această viteză n-ar putea fi alta decât tocmai viteza luminii în vid, fiind singura constantă universală cunoscută cu dimensiunile unei viteze. Astfel, putem spune acum că postulatul constanței vitezei luminii din teoria relativității a primit o demonstrație profundă.
Mai există o mărime fizică invariantă
Desigur, dacă așa cum am văzut, repausul este imposibil din motive bine întemeiate, din aceleași motive bine întemeiate este imposibilă și mișcarea rectilinie, a cărei torsiune este nedefinită. Și cum imposibilitatea repausului implică universalitatea vitezei (deci a modulului primei derivate), tot astfel, imposibilitatea mișcării rectilinii mai trebuie să implice universalitatea unei alte mărimi fizice, a cărei identitate urmează să o stabilim prin cercetări ulterioare (probabil, o fi vorba despre modulul celei de-a doua derivate).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!