Fizica elicoidală permite explicarea interferenței luminii cu teoria corpusculară

Teoria actuală a corpusculilor de lumină, bazată, sărăcuța, pe concepția mișcării rectilinii, nu poate explica în prezent interferența luminii (și, desigur, nici interferența electronilor). Din acest motiv, în Fizica actuală domnește o penibilă necesitate de a accepta concepția neclară a unui bizar și neînțeles „dualism undă-corpuscul”.

Domnul Emanuel Vasiliu, în lucrarea „Lumina - undă sau corpuscul?”, la pagina 304 ne dă detalii solide în acest sens.

Daaaar... cum ar fi revigorată această încercare de a explica interferența admițând că, de fapt, corpusculii de lumină (sau electronii) se deplasează de la sursă, nu rectiliniu, ci ELICOIDAL?

Ha, haaa! Păi, în cazul acesta, lucrurile se schimbă fundamental! Apare posibilitatea de a explica mecanismul de interferență pentru că orientarea impulsului de pe o traiectorie în formă de elice va depinde de poziția în care este atins ecranul de interferență, iar această dependență elicoidală este identică cu dependența ondulatorie, căci și elicea însăși este de o formă periodică.

Dacă repausul este imposibil, atunci viteza nu trebuie să depindă de observator

Am argumentat deja de ce repausul este imposibil. Vă reamintesc mai detaliat acum aceste argumente și voi extrage concluzii mai clare din acestea. 

Repausul este imposibil

    Este o certitudine matematică faptul că valoarea curburii unei curbe are sens doar pentru curbe regulate, adică pentru curbe a căror „viteză” (primă derivată) este nenulă. În momentul în care viteza se anulează, curbura devine un non-sens, nemaiputând fi determinată. Așadar, curbura traiectoriei unui corp care se oprește din mișcare devine nedefinită.

    Datorită acestei ciudățenii a repausului, Fizica elicoidală postulează că repausul este imposibil, argumentând că natura nu face vreo risipă de informație în acest fel, adică nu permite nicicum trecerea de la curbură definită la curbură nedefinită. Nu există nici o motivație firească pentru care natura ar permite trecerea de la cognoscibilitatea unei mărimi fizice (curbura sau torsiunea traiectoriei) la incognoscibilitatea acesteia. 

Concluzii: viteza corpurilor este invariantă

    Atunci această imposibilitate a repausului trebuie să fie universală! Altfel spus, nici un observator din Univers nu trebuie să poată constata vreodată repaus, căci dacă ar exista măcar un observator pentru care un corp ar putea ajunge în repaus, atunci acest observator ar fi prin aceasta un observator privilegiat în Univers, statut care ar contraveni tuturor legilor universale ale naturii, de exemplu ar contraveni însăși definiției observatorului și universalității acestuia, compromițând legile care permit transferul corect de informație (despre curbură, în exemplul nostru) de la un observator la altul. 

    Iar dacă nici un observator din Univers nu trebuie să poată constata vreodată repaus, înseamnă că însăși valoarea vitezei tuturor corpurilor din Univers trebuie să fie independentă de observator. Căci, dacă viteza corpurilor ar depinde de observator, atunci am putea căuta și găsi un observator privilegiat față de care anumite corpuri să ajungă în repaus, ceea ce ar contraveni legilor naturii, așa cum am arătat.

    Astfel, dacă viteza corpurilor trebuie să aibă aceeași valoare față de orice observator, atunci această viteză n-ar putea fi alta decât tocmai viteza luminii în vid, fiind singura constantă universală cunoscută cu dimensiunile unei viteze. Astfel, putem spune acum că postulatul constanței vitezei luminii din teoria relativității a primit o demonstrație profundă.

Mai există o mărime fizică invariantă

    Desigur, dacă așa cum am văzut, repausul este imposibil din motive bine întemeiate, din aceleași motive bine întemeiate este imposibilă și mișcarea rectilinie, a cărei torsiune este nedefinită. Și cum imposibilitatea repausului implică universalitatea vitezei (deci a modulului primei derivate), tot astfel, imposibilitatea mișcării rectilinii mai trebuie să implice universalitatea unei alte mărimi fizice, a cărei identitate urmează să o stabilim prin cercetări ulterioare (probabil, o fi vorba despre modulul celei de-a doua derivate).

Răspunsul expertului

Pentru cei care mai cred că torsiunea dreptei ar fi nulă, am găsit un expert care arată calculul torsiunii dreptei. Observați cuvântul „undefined”. 

Aceasta ne spune că mișcarea rectilinie (sau repausul) nu poate exista în Fizică față de niciun observator din Univers. 

Așadar, transformările Lorentz trebuie modificate în așa fel încât să nu mai permită existența mișcării rectilinii sau a repausului. 

De asemenea, trebuie modificat principiul inerției. Corpurile libere nu se mai pot deplasa rectiliniu și nici nu mai pot ajunge în repaus.

Mișcarea rectilinie și repausul sunt imposibile

Curbura punctului este nedeterminată. Torsiunea dreptei este nedeterminată.

Dacă există un observator față de care curbura și torsiunea mișcării pot fi determinate, atunci acestea vor putea fi determinate pentru orice observator din Univers.

Astfel, mișcarea rectilinie și repausul sunt imposibile. Nu există vreun observator din Univers față de care un corp să se miște rectiliniu sau să fie în repaus.