Căutați ceva anume?

marți, 2 iunie 2020

Mișcarea mecanică este singura mișcare posibilă

Veți întâlni în cărțile de Fizică obișnuită afirmația că mișcarea mecanică, deci schimbarea poziției corpului în timp, este cea mai simplă mișcare posibilă. Toate celelalte schimbări de parametri sunt alte tipuri de mișcare, diferite de mișcarea mecanică. De exemplu, schimbarea temperaturii unui corp se numește mișcare termică.

Dar natura este simplă în esențele ei. Așadar, orice paradigmă care neglijează simplitatea naturii va fi efemeră, înlocuită în timp de una mai profundă, ce reduce numărul sau complexitatea noțiunilor utilizate. În lumina acestor considerații, Fizica elicoidală îndrăznește să afirme explicit faptul că singura, nu doar cea mai simplă, ci chiar singura mișcare posibilă este mișcarea mecanică. Prin această generalizare, Fizica elicoidală se obligă să explice toate celelalte tipuri de mișcare, reducându-le la mișcarea mecanică a unor componente.

Această generalizare poate fi înțeleasă mai bine dacă este exprimată în modul următor: orice schimbare a parametrilor unui sistem poate fi redusă la o schimbare de poziție. Orice schimbare în natură implică o schimbare de poziție, se datorează unei schimbări de poziție. Și reciproc, dacă nu se schimbă poziții, atunci nu au loc schimbări de niciun fel.

Această reducție profundă a noțiunii de mișcare este extrem de utilă în cercetare, căci permite generalizarea concluziilor obținute pentru mișcarea mecanică la orice tip de mișcare. Ea permite și simplificarea obiectivelor Fizicii, reducându-le la studiul mișcării mecanice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate