O altă formulare a principiului elicoidal al inerţiei

Datorită faptului că formularea anterioară a principiului elicoidal al inerţiei dată prin "orice corp liber se deplasează pe o elice circulară" nu a permis aprofundarea acestuia de către comunitate, încerc acum o altă formulare, despre care sper că va fi mai intuitivă.

Înainte de formularea propriu-zisă, aş dori să amintesc cititorului câteva elemente din geometria diferenţială a curbelor. În geometria diferenţială a curbelor se demonstrează că în fiecare punct al unei curbe obişnuite există doi parametri foarte importanţi, numiţi "curbură" şi, respectiv, "torsiune". Aceşti doi parametri au nişte proprietăţi remarcabile:

-1). Nu depind de sistemul de coordonate ales pentru a descrie curba.
-2). Sunt suficienţi pentru a construi întreaga curbă.

Aceste proprietăţi spun că tot ceea ce poate avea mai scump o curbă nu este altceva decât curbura şi torsiunea. O curbă nu "duce" cu ea nimic mai relevant decât curbura şi torsiunea ei în fiecare punct. Curbura şi torsiunea caracterizează curba. Toate celelalte lucruri diferite de curbură şi torsiune sunt dependente de factori neesenţiali pentru curba dată şi astfel nu contează în raţionamentele fundamentale pe care le-am putea formula în legătură cu acea curbă. Astfel, curbura şi torsiunea sunt parametri intrinseci curbei şi reprezintă tot ceea ce ne poate spune natura despre curba respectivă. Altfel spus, curbura şi torsiunea sunt singurii parametri obiectivi ai unei curbe. Dacă toate curbele din Univers ar fi pornit dintr-unul şi acelaşi punct (aşa cum spune cosmologia actuală), atunci singurele două elemente (sau singurul element) care mai fac distincţie între curbe sunt tocmai curbura şi torsiunea curbelor, ca funcţii de timp, de exemplu.

Aşadar, curbura şi torsiunea nu sunt doi parametri banali oarecare, ci au o însemnătate fundamentală, incomparabilă cu a altor parametri ce nu pot fi derivaţi din curbură şi torsiune.

Acestea fiind spuse despre curbură şi torsiune, consider că am pregătit terenul pentru o nouă formulare a principiului elicoidal al inerţiei, centrată de data aceasta pe aceşti doi parametri importanţi pe care i-am evidenţiat mai sus.

Mai exact, vă propun următoarea formulare a principiului elicoidal al inerţiei (echivalentă, desigur, cu formularea iniţială):

-Corpurile libere se deplasează pe curbe care au curbura şi torsiunea constante.

Observaţi, în special, legătura dintre libertatea corpurilor şi constanţa curburii şi torsiunii curbelor pe care se deplasează corpurile libere! Oare nu este firesc să presupunem că un corp liber se caracterizează tocmai prin faptul că se mişcă pe o curbă la care nu se modifică nimic esenţial, deci la care nu se modifică nici curbura şi nici torsiunea? Nu este oare firesc să tragem concluzia că un corp este supus unor influenţe externe doar dacă curbura sau torsiunea traiectoriei sale suferă modificări? Pentru mine este...