Căutați ceva anume?

sâmbătă, 26 februarie 2011

Conform explicaţiei actuale, steaua polară s-ar mişca neuniform

Dacă precesia Pământului s-ar datora Lunii şi Soarelui, atunci în absenţa influenţelor acestor două corpuri importante precesia ar dispărea, iar steaua polară ar rămâne pe loc. Dispare vreodată simultan influenţa pe care o manifestă Soarele şi Luna asupra precesiei Pământului? Se opreşte vreodată steaua polară?


Pentru a înţelege că, în conformitate cu explicaţiile actuale, răspunsul ar trebui să fie afirmativ, vom analiza ceva mai amănunţit mecanismul pe care îl presupune explicaţia actuală. Se spune că precesia Pământului se datorează celor două motive principale:

-1). Pământul este bombat la ecuator.

-2). Gravitaţia din exteriorul Pământului trage cu forţe diferite de proeminenţele ecuatoriale (trage mai puternic de partea mai apropiată decât de partea mai îndepărtată).


Deci, dacă unul dintre aceste două motive ar dispărea, precesia ar înceta instantaneu, căci, conform concepţiilor actuale, precesia nu are inerţie. Mai precis, dacă Pământul ar fi perfect sferic, atunci, cu toate că ar exista în jurul său corpuri care să tragă de el, precesia nu ar mai exista, căci acele corpuri nu ar mai găsi la Pământ nişte proeminenţe de care să tragă. De asemenea, dacă Pământul, cu toate că ar fi bombat la ecuator, s-ar deplasa de unul singur prin Univers, din nou, precesia nu ar mai exista, pentru că în această situaţie nu ar mai exista corpuri în exteriorul său care să tragă de eventualele sale proeminenţe ecuatoriale.


Surprinzător însă, mai există o situaţie interesantă în care precesia poate dispărea, cu toate că Pământul este bombat la ecuator şi cu toate că în exteriorul său există corpuri care trag de proeminenţele sale ecuatoriale.


Să analizăm, de exemplu, cum trage Soarele de proeminenţe, ţinând seama de faptul că Pământul se roteşte în jurul Soarelui o dată pe an. Trage la fel Soarele de proeminenţe, oriunde s-ar afla Pământul pe orbită, sau trage în mod diferit?


Ei bine, la solstiţiul de vară, adică atunci când polul nord este mai aproape de Soare decât polul Sud (aşa cum este figurat în desen), proeminenţa cea mai apropiată de Soare se află dedesubtul liniei roşii care uneşte centrul Pământului cu centrul Soarelui. Peste şase luni, la solstiţiul de iarnă, situaţia este simetrică, adică polul sud este de data aceasta cel mai apropiat de Soare, iar proeminenţa cea mai apropiată de Soare se află deasupra liniei care uneşte centrul Pământului cu centrul Soarelui.


În ambele situaţii cuplul produs de forţele gravitaţionale este maxim (şi are acelaşi sens), căci nu mai există vreo poziţie a Pământului pe orbită în care cuplul să poată fi mai mare. În rest, el este mai mic. Dar cât de mic? Se anulează el cumva? Păi, desigur! Se anulează la echinocţii! La echinocţii trebuie să avem o situaţie de mijloc a celor două situaţii avute la solstiţii. Mai precis, dacă la solstiţiul de vară proeminenţa apropiată se află dedesubtul liniei, iar la solstiţiul de iarnă proeminenţa apropiată se află deasupra liniei, înseamnă că într-o poziţie de mijloc, adică la echinocţii, proeminenţa apropiată se află strict pe linia care uneşte centrul Pământului cu centrul Soarelui. Dar dacă proeminenţa apropiată se află pe linie, atunci şi proeminenţa îndepărtată se află tot pe aceeaşi linie. Deci, atât forţa de gravitaţie maximă, cât şi cea minimă au ambele acelaşi suport. Prin urmare, nu mai există cuplu, căci un cuplu poate fi produs doar de forţe cu suport diferit.


Care este concluzia? Păi, concluzia este că, atât la echinocţiul de primăvară, cât şi la echinocţiul de toamnă precesia pe care o produce Soarele ar trebui să dispară. Axa de rotaţie a Pământului ar trebui să se oprească din precesia ei, ar trebui să devină imobilă pentru un lung interval de timp, steaua polară ar încetini foarte mult, până când, pe măsură ce Pământul se apropie de solstiţii, cuplul produs de Soare ar deveni din nou important, iar steaua polară ar prinde din nou viteză. Aşadar, dacă precesia ar fi produsă numai de Soare, atunci de două ori pe an steaua polară ar trebui să ne apară în repaus.


În asemenea condiţii, ar mai rămâne de analizat influenţa Lunii. Dar esenţa mecanismului de precesie este considerată aceeaşi şi pentru Lună, deci, cam o dată la două săptămâni, precesia datorată Lunii ar trebui să dispară. Înseamnă că, chiar şi dacă luăm în calcul influenţa Lunii, în perioada echinocţiilor, pentru un interval de vreo câteva zile, ar trebui să nu vedem nicio deplasare a stelei polare, iar în perioada solstiţiilor, tot pentru un interval de câteva zile, ar trebui să vedem cea mai mare viteză pentru steaua polară.


Există oare asemenea variaţii în mişcarea stelei polare? Nu cumva steaua polară se mişcă regulat pe cer cu 50 de secunde de arc pe an fără să-i pese prea mult dacă e primăvară sau vară, dacă e lună plină sau primul pătrar? Eu zic că precesia nu este influenţată prea mult de anotimp şi nici de fazele Lunii. Voi ce credeţi?


Dragi astronomi, puteţi face măsurători de acest gen pe parcursul unui an pentru a descoperi asemenea variaţii în viteza stelei polare? Eu sunt convins că puteţi! Iar dacă veţi reuşi să arătaţi lumii că, în decursul unui an, viteza stelei polare nu scade nici măcar la jumătate din valoarea ei, atunci veţi dovedi că precesia nu se datorează nici Soarelui şi nici Lunii, ci are o cauză mult mai profundă pe care o putem afla în dinamica proprie a Pământului.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate