Impuls elementar și moment cinetic elementar

Dacă, în baza raționamentelor mele matematice precedente care au scos în evidență cât de paradoxale sunt repausul și mișcarea rectilinie, acceptăm să le eliminăm definitiv pe acestea două din Fizică, atunci rămâne un gol pe care trebuie să-l umplem. 

Mai exact, dacă nu există repaus, înseamnă că există o cantitate de mișcare minimă ce are caracter universal, trebuind să fie independentă de observator, pentru ca legile naturii să fie identice în orice sistem de referință. Altfel spus, există o constantă universală cu dimensiunile unui impuls: impulsul elementar.

Considerațiile precedente despre repaus ne-au condus la existența unui impuls elementar. Tot astfel, inexistența unei mișcări rectilinii ne va conduce la concluzia existenței unui moment cinetic minim, universal, elementar, același pentru orice observator din Univers. Probabil, acest moment cinetic este deja descoperit în „persoana” constantei lui Planck.

Formarea compușilor chimici și rezonanța orbitală

Oare există vreo legătură între formarea compușilor chimici și rezonanța orbitală? Mă gândesc că așa cum sateliții lui Jupiter sunt în rezonanță orbitală în jurul acestuia și s-au legat astfel puternic de planetă, tot astfel compușii chimici se formează atunci când se produce rezonanța la nivel molecular. Mai rămâne de analizat prin ce diferă, dacă diferă, rezonanța electrică de rezonanța gravitațională.

O asemenea analogie sugerează, de exemplu, că sistemul galilean format de Jupiter cu cei patru sateliți galileeni este asemănător cu molecula de metan. Până unde merge această analogie?

Lumea este un punct care se mișcă cu viteză infinită

Întreaga complexitate a lumii va fi cuprinsă în următoarea propoziție:

„lumea este un punct care se mișcă cu viteză infinită”.

Cu viteză infinită poți fi peste tot în același timp. Iar forma traiectoriei punctului universal, dependentă de perspectiva observatorului, va furniza proprietățile lumii.

Mișcarea mecanică este singura mișcare posibilă

Veți întâlni în cărțile de Fizică obișnuită afirmația că mișcarea mecanică, deci schimbarea poziției corpului în timp, este cea mai simplă mișcare posibilă. Toate celelalte schimbări de parametri sunt alte tipuri de mișcare, diferite de mișcarea mecanică. De exemplu, schimbarea temperaturii unui corp se numește mișcare termică.

Dar natura este simplă în esențele ei. Așadar, orice paradigmă care neglijează simplitatea naturii va fi efemeră, înlocuită în timp de una mai profundă, ce reduce numărul sau complexitatea noțiunilor utilizate. În lumina acestor considerații, Fizica elicoidală îndrăznește să afirme explicit faptul că singura, nu doar cea mai simplă, ci chiar singura mișcare posibilă este mișcarea mecanică. Prin această generalizare, Fizica elicoidală se obligă să explice toate celelalte tipuri de mișcare, reducându-le la mișcarea mecanică a unor componente.

Această generalizare poate fi înțeleasă mai bine dacă este exprimată în modul următor: orice schimbare a parametrilor unui sistem poate fi redusă la o schimbare de poziție. Orice schimbare în natură implică o schimbare de poziție, se datorează unei schimbări de poziție. Și reciproc, dacă nu se schimbă poziții, atunci nu au loc schimbări de niciun fel.

Această reducție profundă a noțiunii de mișcare este extrem de utilă în cercetare, căci permite generalizarea concluziilor obținute pentru mișcarea mecanică la orice tip de mișcare. Ea permite și simplificarea obiectivelor Fizicii, reducându-le la studiul mișcării mecanice.