Care-i treaba cu Eminescu?

Din lecturile tinereților mele am aflat că Eminescu ar fi murit de tot felul de boli ciudate. Însă n-am citit nimic ceva argumentat atât de clar despre el. Așa că materialul următor m-a pus pe gânduri. Și tare mă tem că nici astăzi nu stăm mai bine la capitolul „libertate”.

http://gandeste.org/general/adevarul-despre-cum-a-murit-mihail-eminescu-ucis-la-comanda/37025

Centrul Universului și antimateria

Toate sistemele fizice au un centru de masă, centru în care sau din care se presupune (în Fizica elicoidală) că pleacă toate celelalte corpuri ale sistemului respectiv. Corpurile sistemului parcurg elice închise, care au originea în centrul de masă.

În Fizica elicoidală, prin definiție, corpurile nu mai ating niciodată centrul, căci drumul ce trebuie parcurs până la centru este infinit de lung, căci acest drum este cu atât mai întortocheat, cu cât este mai aproape de centru. Altfel spus, centrul sistemului se mișcă pe cea mai întortocheată traiectorie posibilă și de aceea are lancretianul mediu infinit.

Corpurile care se îndepărtează de centru sunt materie, iar corpurile care se apropie de centru sunt antimaterie. Sau invers?

Viteză medie și lancretian mediu

Un corp care se deplasează pe o elice are viteza medie mai mică decât viteza cu care se deplasează el efectiv pe elice. Pentru că degeaba are el sute de kilometri pe oră de-a lungul elicei, din moment ce elicea are spire multe și corpul aproape că nu înaintează deloc.

Avem o formulă pentru viteza medie, în funcție de parametrii elicei. Dacă elicea are curbura $\kappa$ și torsiunea $\tau$, iar corpul se deplasează de-a lungul elicei cu viteza $c$, atunci viteza medie pe care o are corpul este 

$$v=\frac{c}{\sqrt{1+l^2}}.$$

Am notat cu $l=\frac{\kappa}{\tau}$ raportul dintre curbură și torsiune, adică „lancretianul” elicei.

Dacă un corp se deplasează cu viteza $c$ pe o traiectorie mult mai întortocheată decât elicea și are viteza medie $v$, atunci putem vorbi de un lancretian mediu, care rezultă din aplicarea formulei de mai sus. Adică, avem

$$l=\sqrt{\frac{c^2}{v^2}-1}.$$ 

Descompunerea Fourier seamănă cu descompunerea în elice

Se știe că seriile Fourier ne permit să descompunem aproape orice funcție în funcții sinusoidale. Acest lucru este valabil pentru funcții cu graficul în plan.

Tot astfel, teorema de recurență a formulelor lui Frenet ne spune că aproape orice curbă din spațiu (deci, grafic în spațiu) se descompune în elice elementare.

Câmp și substanță

În concepția mea, în lume există o mulțime discretă (numărabilă) de particule cu masă nenulă (substanța) și o mulțime continuă (nenumărabilă) de particule cu masă nulă (câmpul).

Deci, într-un volum finit există un număr finit de particule de masă nenulă și un număr infinit de particule de masă nulă.

Particulele de masă nenulă se deplasează cu viteză mai mică decât a luminii, iar particulele de masă nulă se deplasează cu viteza luminii.

Masa unui volum finit ocupat de substanță este produsul dintre numărul finit de particule aflate în acel volum și masa nenulă particulelor respective (presupuse identice în volumul ales). Masa este în acest caz o sumă.

Masa unui volum ocupat de câmp este dată de produsul dintre numărul infinit de particule aflate în acel volum și masa nulă a particulelor respective. Masa este în acest caz o integrală.

În ultimă instanță, substanța poate fi considerată un câmp foarte dens, iar câmpul poate fi considerat o substanță foarte rarefiată. Orice abordare unilaterală a vreunei laturi a acestei dihotomii trebuie să fie echivalentă cu cealaltă, atât din punct de vedere matematic, cât și fizic.