Amănunte privind limitarea discrepanţei dintre bogaţi şi săraci

Aşa cum am mai propus deja într-un alt articol, să presupunem că printr-o revoluţie socială adevărată oamenii cei mai săraci (şi mai mulţi) ar reuşi să facă o mare dreptate, constând în instituirea unei LEGI prin care averea mizerabililor de miliardari hoţi şi ticăloşi ar fi împărţită omeneşte tuturor celor săraci. 

Cum aţi spus? Aţi spus cumva că aşa ceva nu ar fi corect, pentru că ar încuraja lenea şi pentru că ar fi o nedreptate faţă de cei care au muncit cinstit o viaţă întreagă şi au făcut economii ca să aibă? S-ar putea să aveţi dreptate, şi nu prea. 

Să vedem întâi cum ar fi cu leneşii. Părerea mea este că nu există pe lumea asta leneşi. Fiecăruia îi place să facă ceva. Există doar un stat prost care nu ştie să valorifice omul. Şi nu cred că lenea ar fi o caracteristică generală a oamenilor într-o asemenea societate. Dimpotrivă, printr-o educaţie adevărată s-ar putea conştientiza valoarea acţiunii în detrimentul pasivităţii. În plus, chiar dacă la începutul unei asemenea societăţi ar exista o mulţime de leneşi, acesta ar putea fi considerat un impas trecător al tranziţiei de la societatea actuală la societatea pe care o propun. În ultimă instanţă, şi astăzi există handicapaţi asistaţi de societate şi nu facem din asta o tragedie. Dimpotrivă, se spune că o societate este cu atât mai avansată, cu cât îşi tratează mai bine handicapaţii. Ei bine, LENEŞII SUNT NIŞTE HANDICAPAŢI ŞI TREBUIE SĂ-I ACCEPTĂM ÎN SOCIETATE până când vom reuşi să-i învăţăm ceea ce ştim cu toţii ceilalţi care suntem activi şi ne place activitatea. La urma urmei, se poate demonstra riguros că statul este vinovat de existenţa handicapaţilor şi a leneşilor. Statul este singurul responsabil de reducerea numărului de handicapaţi şi de leneşi. Fiind responsabil, trebuie să-şi plătească greşelile.

Ok. Să vedem acum în ce fel ar fi o nedreptate faţă de cei care au muncit o viaţă întreagă ca să aibă. Să-mi fie cu iertare, dar cu toţii avem două mâini, două picioare, un creier, doi ochi, etc. Să-mi spuneţi voi mie cine ar putea prin muncă cinstită de o viaţă întreagă să strângă averi fabuloase ca să-şi poată cumpăra palate, insule, vapoare şi mai ştiu eu ce alte mizerii pe care omul de rând nici măcar nu visează să le vadă. Cât de cinstit este ca, după ce ai fost învăţat o mulţime de lucruri de către societate, fiind purtat prin şcolile statului, să mai ai tupeul să spui că „plus-valoarea” pe care ai creat-o tu îţi aparţine numai şi numai ţie? Da' ce mama şpraiţului, ai venit cu averea de pe Marte? Ai dobândit cunoştinţele tale pe Jupiter ca să vii pe Pământ să ai pretenţia că ţi se cuvine ţie totul din ceea ce ai creat? Atunci care mai este rolul societăţii? Adică, atunci când primeşti de la societate totul e ok, iar atunci când trebuie să îi dai înapoi acesteia ceva totul ţi se cuvine numai ţie? De când şi până când? Nu, oameni buni! Nu! PRIN MUNCĂ CINSTITĂ NU POŢI DOBÂNDI AVERI FABULOASE în timp ce alţii mor de foame în sărăcie lucie. Prin muncă cinstită poţi eventual să contribui la progresul societăţii şi, implicit, la progresul tău personal. Aceasta este cea mai corectă cale prin care poţi dobândi mai mult: să dobândeşti ÎMPREUNĂ cu ceilalţi. Ia du-te tu undeva în pădure şi creşti acolo în singurătate, departe de societate, să văd ce mai faci acolo cu cele două mâini ale tale şi cu toate cunoştinţele pe care le poţi dobândi DE UNUL SINGUR! Ia să te văd! Mai ajungi hiperbogat? Nici vorbă. Şi asta pentru că bogăţia ta depinde de ceilalţi, depinde de societate, PROVINE din societate. Ai luat pe nedrept de la alţii ceea ce s-ar fi cuvenit tuturor. Ai profitat în mod inuman de cea mai vulnerabilă parte a societăţii actuale şi ţi-ai însuşit ceea ce ar fi trebuit să pui la dispoziţia tuturor. Atunci când te-ai născut ai fost „tabula rasa”. Nu difereai prin mare lucru de ceilalţi. Tot ce ai primit, tot ce ai învăţat să faci, ai de la societate. Atunci să dai societăţii ceea ce îţi place să faci. Nu să profiţi de imperfecţiunea legilor ca să-ţi însuşeşti averi fabuloase. Adică noi ţi-am dat îngrijire şi cunoştinţe de mic copil, mucos fiind, ca mai apoi să creşti mare şi să profiţi de noi, furându-ne ceea ce trebuia de fapt să ne dai înapoi? Ce dreptate mai e asta?

Aaaa, şi încă ceva! Cum aţi spus? Aţi spus cumva că aşa ceva nu se poate? Adică nu se poate crea o societate echilibrată din punctul de vedere al averilor? Păi, sigur că nu se poate, din moment ce toţi susţineţi că nu se poate. Sigur că nu se poate, din moment ce nimeni nu ia măsuri să se poată. Ia să vreţi să se realizeze acest lucru; să vedeţi atunci cum vă vor veni ideile privind realizarea unei asemenea societăţi! Păi, ce-i aşa de greu? În primul rând, trebuie ca vestea despre posibilitatea unei asemenea noi societăţi să circule. Apoi, după ce lumea va înţelege că, într-adevăr, aceasta ar fi societatea armonioasă pe care ne-o dorim cu toţii, va începe să se organizeze în grupuri care vor cere ACEST lucru, nu alte bălării, precum demisia guvernanţilor sau mai ştiu eu ce mizilicuri. Odată formulată masiv această cerere, instituţiile vor fi presate să o concretizeze. Concretizarea va consta în stabilirea TRANSPARENTĂ a raportului acceptat (preferabil, cât mai aproape de unitate) între cea mai mare şi cea mai mică bogăţie, precum şi a modului în care se determină (tot în mod transparent) averea fiecărui om, mai ales a celor suspectaţi a fi extrem de bogaţi. După acestea, se trece la fapte. SE CONFISCĂ prin lege, cu forţa, averea celor mai bogaţi nesimţiţi ai societăţii din acel moment şi se distribuie ceea ce se poate distribui celor săraci, începând cu cei mai săraci, pentru a se crea echilibrul stabilit prin lege. Ulterior, se monitorizează PERMANENT şi transparent averea celor mai bogaţi pentru ca POPORUL să poată veghea la respectarea legii. Restul sunt amănunte, care cu siguranţă pot fi realizate. Important este ca esenţa să fie respectată în cele mai mici detalii. 

Cum aţi mai spus? Aţi spus cumva că aşa ceva a mai fost şi în comunism şi nu a ţinut? Nu. Aşa ceva nu a mai fost niciodată! Şi în comunism erau discrepanţe uriaşe între bogaţi şi săraci. Cei din clanul „conducătorului” aveau orice îşi doreau, iar poporul nu ştia mai nimic, ci doar bănuia. Ceea ce propun eu este cu totul altceva. Eu propun ca averile (mai ales cele evident mari) să fie monitorizate transparent (eventual pe internet). De asemenea, propun ca statul să creeze pârghii prin care omul de rând poate semnala şi verifica CU MARE UŞURINŢĂ orice suspiciune pe care o are în legătură cu averea cuiva. Statul trebuie să răspundă în mod necondiţionat şi cu cea mai mare eficienţă la orice avertisment justificat privind încălcarea LEGII DISCREPANŢEI. 

Mai aveţi ceva de spus? Dacă nu, atunci gata cu vorba! Treceţi la fapte! Nu vă trebuie conducător pentru aceasta; vă trebuie doar COMUNICARE. Comunicaţi despre aceasta unii cu alţii prin orice mijloc, internet, telefonie, direct. Asociaţi-vă în grupuri care să aibă acest obiectiv: LEGEA DISCREPANŢEI. Dacă veţi reuşi, lumea se va schimba. Oamenii nu vor mai fi lacomi după bani, căci orice avere suspectă va fi confiscată cu forţa şi distribuită celor săraci, iar cel vinovat de încălcarea legii va fi aspru pedepsit. Totodată, oamenii bogaţi nu vor mai avea puterea să-i asuprească pe cei săraci, ci va fi o armonie orientată pentru propăşirea societăţii.