Ştim că momentul cinetic al unui inel este egal în modul cu J=mrv.
Un sistem izolat nu poate avea un moment cinetic variabil, o masă
variabilă sau impuls variabil. Pentru un sistem izolat toţi aceşti trei
parametri rămân constanţi. Aşadar, pentru ca momentul cinetic al unui
inel să poată varia este necesar ca în vecinătatea inelului să mai
existe un alt sistem al cărui moment cinetic să varieze de asemenea,
încât momentul cinetic total al celor două sisteme să rămână
nemodificat.
Să presupunem, de exemplu, că al doilea corp care compensează momentul cinetic al inelului iniţial este el însuşi un alt inel de rază mai mică. În acest caz, dacă raza primului inel scade, atunci raza celui de-al doilea inel trebuie să crească. Periodicitatea acestor variaţii trebuie să fie aceeaşi pentru ambele inele, altfel momentul lor cinetic total nu s-ar conserva. Menţinerea acestei periodicităţi se datorează unei cauze ce se stabileşte între cele două inele şi prin care acestea îşi comunică reciproc informaţii despre momentul lor cinetic instantaneu. Asemenea informaţii nu pot fi comunicate altfel decât prin intermediul unui câmp ce se manifestă între cele două inele, câmp care veghează la conservarea momentului cinetic total al celor două inele.
Interesant este că cu cât variaţiile momentelor cinetice ale celor două inele sunt mai mari, cu atât câmpul dintre cele două inele trebuie să fie mai intens. Şi reciproc, pe măsură ce variaţiile se estompează în timp (probabil, datorită frecărilor, care uniformizează totul), câmpul dintre cele două inele se estompează şi el, sfârşind prin a dispărea total, nemaiavând cauză şi nici efect. În momentul dispariţiei câmpului dintre cele două inele, acestea devin libere unul faţă de celălalt, putând avea loc chiar o desprindere efectivă ce permite îndepărtarea unuia dintre inele în raport cu celălalt inel.
În acest context, putem presupune că inelele lui Saturn respectă şi ele ceva din aceste raţionamente. Mai precis, e posibil ca momentele cinetice ale inelelor lui Saturn să varieze uşor, iar această variaţie să producă un oarecare câmp măsurabil prin care aceste inele să se menţină strâns legate unul faţă de celălalt.
Desigur, raţionamentele anterioare nu sunt valabile doar pentru inele, ci chiar şi pentru sisteme planetare ce se mişcă în raport cu un corp central. Asta înseamnă că dacă sistemul de planete ce se mişcă în jurul Soarelui are un anumit moment cinetic variabil în timp, atunci conservarea momentului cinetic total al sistemului solar obligă cumva şi Soarele să îşi modifice momentul său cinetic cu aceeaşi periodicitate cu care se modifică şi momentul cinetic total al sistemului de planete. Şi nu este exclus ca acel ciclu solar de 11 ani să reprezinte tocmai periodicitatea cu care se modifică momentul cinetic total al sistemului de planete ce se rotesc în jurul Soarelui.
Să presupunem, de exemplu, că al doilea corp care compensează momentul cinetic al inelului iniţial este el însuşi un alt inel de rază mai mică. În acest caz, dacă raza primului inel scade, atunci raza celui de-al doilea inel trebuie să crească. Periodicitatea acestor variaţii trebuie să fie aceeaşi pentru ambele inele, altfel momentul lor cinetic total nu s-ar conserva. Menţinerea acestei periodicităţi se datorează unei cauze ce se stabileşte între cele două inele şi prin care acestea îşi comunică reciproc informaţii despre momentul lor cinetic instantaneu. Asemenea informaţii nu pot fi comunicate altfel decât prin intermediul unui câmp ce se manifestă între cele două inele, câmp care veghează la conservarea momentului cinetic total al celor două inele.
Interesant este că cu cât variaţiile momentelor cinetice ale celor două inele sunt mai mari, cu atât câmpul dintre cele două inele trebuie să fie mai intens. Şi reciproc, pe măsură ce variaţiile se estompează în timp (probabil, datorită frecărilor, care uniformizează totul), câmpul dintre cele două inele se estompează şi el, sfârşind prin a dispărea total, nemaiavând cauză şi nici efect. În momentul dispariţiei câmpului dintre cele două inele, acestea devin libere unul faţă de celălalt, putând avea loc chiar o desprindere efectivă ce permite îndepărtarea unuia dintre inele în raport cu celălalt inel.
În acest context, putem presupune că inelele lui Saturn respectă şi ele ceva din aceste raţionamente. Mai precis, e posibil ca momentele cinetice ale inelelor lui Saturn să varieze uşor, iar această variaţie să producă un oarecare câmp măsurabil prin care aceste inele să se menţină strâns legate unul faţă de celălalt.
Desigur, raţionamentele anterioare nu sunt valabile doar pentru inele, ci chiar şi pentru sisteme planetare ce se mişcă în raport cu un corp central. Asta înseamnă că dacă sistemul de planete ce se mişcă în jurul Soarelui are un anumit moment cinetic variabil în timp, atunci conservarea momentului cinetic total al sistemului solar obligă cumva şi Soarele să îşi modifice momentul său cinetic cu aceeaşi periodicitate cu care se modifică şi momentul cinetic total al sistemului de planete. Şi nu este exclus ca acel ciclu solar de 11 ani să reprezinte tocmai periodicitatea cu care se modifică momentul cinetic total al sistemului de planete ce se rotesc în jurul Soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!