(Luni, 11 august 2008)
-(ora 10:49). Şi cum e până la urmă cu relaţia dintre mecanica cuantică şi recurenţa formulelor lui Frenet? N-aş putea stabili odată legătura matematică dintre cele două? Citesc acum despre începuturile mecanicii cuantice şi-mi fug prin minte o mulţime de idei privind modul în care sunt expulzaţi electronii din atom. Vreau să văd care este legătura între cuantificarea energiei oscilatorilor observată de Planck şi formula torsiunii 
Vedeţi şi voi ceva cuantificare în această formulă de recurenţă a torsiunii?
(Joi, 14 august 2008)
-(17:25). Teorema de recurenţă a formulelor lui Frenet ne spune că la orice ordin, deci şi la nivel macroscopic, vom vedea că traiectoria unui corp este o elice. Astfel, putem înţelege (şi, implicit, prevedea) de ce traiectoria unor jeturi de plasmă din Soare se deplasează pe o traiectorie elicoidală atunci când se află într-un câmp foarte intens precum e cel al Soarelui.
(Duminică, 24 august 2008)
-(21:52). Pe forumul ŞtiinţaAzi am scos în evidenţă identitatea dintre forma traiectoriilor corpurilor cereşti ce se mişcă în jurul Soarelui şi a celor care s-ar mişca în jurul unei găuri negre aflate în locul Soarelui şi avâd aceeaşi masă. Simt că aici este o consecinţă în defavoarea existenţei găurilor negre. Dar care o fi aceea? Ce consecinţe are acest fapt, dealtfel? Păi, una dintre consecinţe este aceea că un observator aflat închis într-o cutie mică situată într-un câmp gravitaţional nu poate stabili dacă el se află aproape de un corp uşor sau departe de un corp masiv. La ce ne poate ajuta asta? O altă consecinţă ar fi aceea că proprietăţile geometrice ale orbitelor corpurilor cereşti nu depind de dimensiunea corpului central, ci numai de masa acestuia.
-(22:48). Aş vrea să construiesc un raţionament cu o sferă plină cu centrul în centrul de masă şi un strat sferic cu centrul şi el în centrul de masă şi care îşi poate modifica raza. Cred că am găsit.
(Luni, 25 august 2008)
-(00:14). Am conceput o problemă de Fizică despre mişcarea într-un tunel ce traversează o gaură neagră şi am postat-o pe forumuri. Problema sună aşa:
„Să presupunem că avem o gaură neagră a cărei rază este R, iar raza orizontului este R+1. De asemenea, presupunem că un tunel vidat traversează gaura neagră de-a lungul unui diametru. De la o înălţime de R+2 lăsăm să cadă în tunel un obiect. Sub influenţa gravitaţiei găurii negre, obiectul va intra în tunel şi se va deplasa accelerat până când ajunge în centrul acestuia, după care îşi va continua drumul încetinit şi va ieşi de partea cealaltă a tunelului, urcând până la distanţa R+2 faţă de centru.
Am raţionat corect?”
(Sâmbătă, 30 august 2008)
-(22:42). Consider că cel mai relevant răspuns l-am primit de la exlaur. Acesta mi-a dat de furcă prin amânarea posibilităţii de a verifica anumite ipoteze în legătură cu subiectul găurilor negre.
Am citit de curând în legătură cu fermionii că „ particula elementara (de pilda un electron), atunci cand se roteste in jurul axei sale, trece dintr-o parte a lumii in cealalta, ca si cum ar urca pe o spirala, iar daca se roteste mai departe, ajunge din nou in lumea de unde a plecat, ca si cum spirala ar cobori inapoi.” Aceasta mi-a dat ideea de a considera că un fermion este, de fapt, un corp care se deplasează pe o elice finită. Numesc „elice finită” o elice care are două capete, un fel de curbă elicoidală a cărei rază de curbură rămâne constantă, dar pasul ei variază sinusoidal. Care ar fi ecuaţia acestei curbe? Să construim această ecuaţie. Ecuaţia elicei obişnuite este
-(23:02). Dacă elicea finită (trebuie redenumită că nu-mi place acest nume) are aceeaşi rază de curbură şi altă lege de variaţie a pasului, atunci am putea avea pentru ea ecuaţia
(Dumincă, 31 august 2008)
-(10:31). Mai există şi o altă posibilitate pentru a defini fermionul în Fizica elicoidală, deci mai există şi o altă ecuaţie care ar putea satisface condiţiile cerute de fermion. De exemplu, am putea avea şi raza variabilă, nu doar pasul. Ba chiar am putea cumva poate să construim o asemenea curbă care să aibă şi raportul dintre curbură şi torsiune constant. Sau poate că am putea alege măcar torsiunea constantă, având în vedere că presupun că sarcina electrică este torsiune.
-(10:36). Oare în ecuaţia anterioară
mai avem nevoie de produsul 
?
Dacă tot am presupus că pasul este variabil, n-am putea să presupunem că şi raza este variabilă? Am impresia că am ajunge atunci la o curbă sferică, poate chiar loxodromă. Am putea avea ecuaţia
O asemenea curbă ne-ar permite să localizăm particula undeva pe sferă, eliminând astfel nedeterminarea lui Heisenberg.
-(13:02). Dacă în conformitate cu Fizica elicoidală orice corp are o sarcină dependentă de torsiunea traiectoriei sale, înseamnă că orice corp a cărui traiectorie are torsiune reprezintă un curent electric. Doi curenţi electrici de acelaşi semn se atrag. Probabil asta explică de ce doi bosoni se atrag. Cum orice corp neutru poate fi considerat boson, mai rezultă o dată că un boson poate fi considerat un curent electric.
-(15:14). Totuşi, încă nu am stabilit de unde provine forţa dintre două corpuri care se deplasează pe elice. Nu am stabilit în ce măsură torsiunea (identificată cu sarcina electrică) face posibilă apariţia unei forţe. Trebuie să vedem cum acţionează aici o lege de conservare, probabil nouă (poate chiar conservarea impulsului volumic).
-(15:25). Respingerea dintre fermioni este electrică (deci puternică), iar atracţia dintre bosoni este magnetică (deci slabă). Ar trebui să asociez unei elice finite un cuaternion. Aşa aş putea face legătura între torsiune şi spin.
