Cercetări februarie 2008

Am decis să postez aici în fiecare lună toate frământările mele ştiinţifice aşa cum mi-au venit în minte, fără să mă îngrijesc de redactarea lor într-o formă academică. Consider că acest lucru este util din următoarele motive:

-1). Sunt cititori care ar dori să ştie cum am gândit în cel mai elementar mod, să cunoască istoria ideilor mele ştiinţifice, modul în care le coroborez;

-2). Există idei valoroase care se pierd după redactarea lor într-o formă ştiinţifică;

-3). Nu ştiu întotdeauna să exprim cu precizie ceea ce gândesc, dar un cititor inteligent ar putea extrage ceea ce intenţionez să spun sau să fac, contribuind mai repede decât mine la aprofundarea subiectului.

În baza acestor convingeri, voi publica aici toate ideile mele dintr-o lună pe care le-am scris în fişierul numit „cercetări <<luna anul>>.odt”. De exemplu, conţinutul de mai jos este copia fidelă a fişierului „cercetări februarie 2008.odt”.

-Consider că sunt trei constante fundamentale: viteza luminii, constanta lui Planck şi sarcina elementară.

-Oare pentru vectorul de poziţie nu sunt valabile formulele lui Frenet?

-Supraforţa unui corp care se mişcă uniform pe un cerc este constantă. S-o calculăm. Avem , , . Nu cumva supraforţa este efectul unui câmp electromagnetic? Observăm că în mişcarea pe elicea circulară, supraforţa este constantă şi paralelă cu axa. Mai observăm că acea componentă a supraforţei paralelă cu tangenta nu depinde de semnul curburii. Dacă torsiunea este nulă, atunci supraforţa este perpendiculară pe planul mişcării. Nu-i adevărat! În mişcarea pe elice, supraforţa este rotitoare, perpendiculară atât pe axa elicei (deci pe ), cât şi pe normală, deci pe forţă.

Aşadar, torsiunea ne indică unghiul pe care îl face supraforţa cu planul osculator. Este ceva foarte ciudat faptul că torsiunea nu rezultă din valoarea forţei, ci este independentă! Întocmai cum câmpul magnetic este independent de câmpul electric! Putem spune atunci că nu forţa este cauza mişcării, ci supraforţa! Pentru a descrie complet mişcarea este nevoie de supraforţă. Într-un câmp constant de supraforţe, orice corp se mişcă pe o elice circulară. În mod sigur, un câmp de supraforţe este un câmp electromagnetic. Dacă aş putea demonstra asta... Componenta paralelă cu tangenta este unul dintre câmpurile electric sau magnetic, iar componenta paralelă cu binormala este celălalt câmp. Cel mai probabil, câmpul electric este cel care dă torsiunea, iar câmpul magnetic este cel care dă curbura.

-Apoi, mai este posibil ca impulsul de ordinul n+1 să fie tocmai supraforţa de ordinul n. Deci, este posibil ca impulsul de ordinul n+1 să fie derivata a doua a impulsului de ordinul n.

-Oare dacă supraforţa ar fi nulă, atunci traiectoria ar fi o dreaptă? Când este nulă supraforţa? Atunci când viteza este nulă sau când curbura este nulă sau când masa este nulă sau când . În toate aceste cazuri, forţa este constantă. Să analizăm pe rând toate aceste cazuri. Ceva mă face să cred că dacă supraforţa este nulă, atunci avem că singura posibilitate este ca . De aici rezultă că dacă supraforţa este nulă, atunci şi forţa (care depinde de curbură) este nulă. Ar mai însemna că orice forţă posibilă este însoţită de supraforţă. Prin niciun experiment nu poate fi contrazisă această presupunere, deci o vom postula. Să vedem, atunci, care sunt consecinţele ei. Mai putem postula ceva: că masa este acelaşi lucru cu ! Deci că ele se anulează simultan. Deci că ele sunt proporţionale cu o constantă. Ar însemna că poate exista supraforţă în absenţa forţei. Cum vine asta? De fapt, mai degrabă este posibil ca forţa să fie foarte mică dar să varieze foarte puternic. Asta era! Atunci, prezenţa unei forţe foarte mici dar foarte variabile ne spune că torsiunea acolo este foarte mare iar curbura este foarte mică. Asta înseamnă că acel corp se deplasează pe o elice foarte asemănătoare cu o dreaptă. Cu cât masa lui este mai mare, cu atât torsiunea traiectoriei este mai mare. Asta în ipoteza că traiectoria are o curbură foarte mică (ceea ce înseamnă că avem un corp care se roteşte foarte rapid în jurul axei sale şi merge aproape în linie dreaptă).

- Deci un corp are masă mare dacă are traiectoria cu torsiune mare sau dacă are o traiectorie cu curbura mare. Este posibil ca masa să rămână constantă în timp ce variază curbura şi torsiunea. Trecerea de la o traiectorie foarte curbată la o traiectorie foarte torsionată (cu păstrarea constantă a masei) este echivalentă cu trecerea de la momentul cinetic orbital la momentul cinetic propriu. Momentul cinetic total nu se modifică.

- Probabil, într-un câmp electric puternic, torsiunea este foarte mare, iar într-un câmp magnetic puternic, curbura este foarte mare.

- Mă gândesc să scriu pentru blog un articol cu formulele lui Frenet. Dar n-ar mai fi interesant.

-Mai bine studiez consecinţele ipotezei că orice corp merge pe o elice. Ok, am spus că orice corp liber merge pe o elice. Trebuie să înţelegem prin libertate ceva deosebit. Este o libertate relativă, o libertate de ordinul n. Să presupunem atunci că există un ordin pentru care raportul dintre curbură şi torsiune este constant. Atunci corpul se mişcă pe o elice de ordinul n. Un corp cu libertate maximă merge în linie dreaptă şi are masa nulă. Atunci, vom defini libertatea corpului ca fiind inversul ordinului său.

-un corp care merge cu viteza luminii nu are componenta tangentă a forţei. Cum arată forţa la viteză constantă? Dar supraforţa? Dacă viteza este constantă, atunci acceleraţia şi forţa sunt paralele cu normala.

-trebuie să pornesc cumva de la postulate. Pentru asta trebuie să formulez postulatele. Care ar fi postulatele?

-unul dintre ele este acela conform căruia masa de repaus depinde de curbura şi torsiunea traiectoriei, mai precis de lambda. La acest postulat va apărea constanta lui Planck şi viteza luminii;

-al doilea postulat afirmă că orice corp în mişcare pe elice produce câmp electromagnetic staţionar. La acest postulat vor apărea constantele electromagnetismului.

-alt postulat ar putea susţine că toate corpurile merg cu aceeaşi viteză (care este infinită pentru ordinul zero şi viteza luminii pentru ordinul 1).

-Dacă viteza este derivata poziţiei, atunci poziţia este mai importantă decât viteza. Dacă poziţia este constantă, atunci câmpul poziţional este nul. Există o legătură între câmpul poziţional şi timp.

-Un câmp poziţional care modifică numai modulul poziţiei corpurilor va fi numit câmp poziţional de modul, iar un câmp poziţional care modifică numai direcţia poziţiei va fi numit câmp poziţional de direcţie.

-Să studiem câmpul poziţional de direcţie. Prin definiţie, câmpul poziţional de direcţie modifică direcţia vectorului de poziţie al tuturor corpurilor din Univers. Să demonstrăm că un câmp poziţional de direcţie constant defineşte o dreaptă Un câmp poziţional de direcţie constant trebuie să modifice în mod constant direcţia vectorului de poziţie al oricărui corp din Univers în aşa fel încât modulul vectorului de poziţie să rămână constant. Direcţia vectorului de poziţie se modifică în mod constant numai dacă extremitatea vectorului de poziţie descrie un cerc.