Căutați ceva anume?

marți, 14 iunie 2011

Învăţ legislaţie pentru a fi un bun şofer de TIR


Am început să învăţ intens legislaţie ca să iau şi categoriile A, C, D şi E. Chiar sunt intrigat că nu am ştiut nişte lucruri elementare pe care ar fi trebuit să le ştiu de mult. Vreau să fiu un bun şofer de TIR, parcă pentru a confirma presupunerea lui Blakut de pe forumul de astronomie, în care m-a făcut „şofer” la modul peiorativ. Mi-a plăcut dintotdeauna să conduc şi am intenţia să respect cu stricteţe programul impus, ca în armată.

Ştiu că e o meserie grea, căci am citit multe despre ea, dar, având în vedere avantajele, sunt dispus să înving multe obstacole pentru aceasta. Mă obşinuiesc repede cu greutăţile, iar atunci când nu depind de nimeni, când nu trebuie să deranjez pe nimeni, respect până la perfecţiune regulile stabilite prin regulamente, pe care mi le-am însuşit (de exemplu, eu port centura chiar şi atunci când sunt pe bancheta din spate a autoturismului nostru).

Îmi place mult ideea de a fi într-o cabină liniştită cu gândurile mele, cu scumpa mea soţie alături în orice situaţie, cu libertatea de a-mi face planuri mentale bine structurate, precum şi cu pauzele acelea lungi (multe dintre ele nejustificate) în care mă voi gândi adânc la cele mai profunde mistere din Fizică. Apoi, mă gândesc că la drum lung îmi voi mai odihni şi eu ochii pe care i-am stresat atâta în faţa laptopului.

Abia aştept!

19 comentarii:

  1. Salut! As avea nevoie de ceva ajutor... mi-au fost de folos articolele de pe acest blog legate de reperul Frenet, pacat ca la unele nu pot sa vad pozele... nu stiu de ce...
    Te rog, daca imi poti explica ce inseamna : curba parametrizata prin lungimea de arc care admite reper Frenet - oarecum teoria o stiu, dar nu inteleg logic, practic ce inseamna acest lucru...
    Te rog, daca poti, sa imi raspunzi pe mail:
    cicorongho@yahoo.com
    Deasemenea daca imi poti spune de niste carti, eventual daca ai pe calculator cu probleme si rezolvari cu curbe - tangente, paralelism etc...
    Iti multumesc din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut! As avea nevoie de ceva ajutor... mi-au fost de folos articolele de pe acest blog legate de reperul Frenet, pacat ca la unele nu pot sa vad pozele... nu stiu de ce...
    Te rog, daca imi poti explica ce inseamna : curba parametrizata prin lungimea de arc care admite reper Frenet - oarecum teoria o stiu, dar nu inteleg logic, practic ce inseamna acest lucru...
    Te rog, daca poti, sa imi raspunzi pe mail:
    cicorongho@yahoo.com
    Deasemenea daca imi poti spune de niste carti, eventual daca ai pe calculator cu probleme si rezolvari cu curbe - tangente, paralelism etc...
    Iti multumesc din suflet!

    PS: Nu stiu exact daca s-a salvat comentariul postat mai devreme...nu apare nimic

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut! Mă bucur că ţi-au fost de folos câteva articole de pe blogul meu.
    Dacă ai înţeles teoria, ai înţeles şi faptul că parametrizarea unei curbe poate fi făcută în mai multe moduri. Atunci, în diversitatea (infinită) de parametrizări posibile, parametrizarea prin lungimea de arc este unică şi cea mai eficientă parametrizare, prin simplificarea pe care o aduce. Ea reprezintă parametrizarea în care se alege ca parametru tocmai lungimea de arc.

    Un material pe care ţi-l recomand ar fi „Curbe în spaţiu” al doamnei Monica Aprodu, după cu îţi spuneam şi în email.

    Mult succes mai departe în studiile tale!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, momentan nu imi pot verifica mail-ul pentru ca sunt la munca, si nu am acces la e-mail...
    E foarte interesant pentru ca dumneaei e profesoara la care voi sustine examenul peste cateva zile... In primul an de facultate, mi-a placut destul de mult algebra liniara si geometria analitica... apoi m-am angajat programator Java la o firma anume si nu am mai dat pe la facultate aproape 2 ani de zile... Acum incerc sa recuperez... cursul dumneai este bine structurat, doar ca nu am exemple si rezolvari de probleme de geometrie diferentiala...

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, momentan nu imi pot verifica mail-ul pentru ca sunt la munca, si nu am acces la e-mail...
    E foarte interesant pentru ca dumneaei e profesoara la care voi sustine examenul peste cateva zile... In primul an de facultate, mi-a placut destul de mult algebra liniara si geometria analitica... apoi m-am angajat programator Java la o firma anume si nu am mai dat pe la facultate aproape 2 ani de zile... Acum incerc sa recuperez... cursul dumneai este bine structurat, doar ca nu am exemple si rezolvari de probleme de geometrie diferentiala...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru exerciţii şi probleme este suficient să dai o căutare pe Google după expresia „curbe in spatiu exercitii probleme” şi vei obţine o listă frumoasă de rezultate. De exemplu, unul dintre rezultatele interesante pe care l-ai putea folosi este cursul domnului Halanay.

    Dacă vrei să continui această discuţie, te rog să cauţi un alt articol de pe acest blog care să fie mai în temă sau să mă contactezi prin alte mijloace.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ok, multumesc mult. Daca nu te deranjeaza si vei fi disponibil, putem sa continuam discutia pe mail, diseara si in week-end... O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut Abel! Mă bucur să aud că înveţi lucruri noi!
    Pe de altă parte, din cea ce cunosc (având un vecin şi prieten şofer pe tir, de ani buni), aş vrea să-ţi spun că nu este chiar aşa uşor şi frumos cum pare a fi la prima vedere. Gândeşte-te că foaaarte multe luni vei fi plecat de acasă. Mare parte din banii ce îi vei câştiga îi vei cheltui pe drum. Există multe tentaţii, cărora va trebui să le ţii piept. În sfârşit, până la urmă este un compromis.
    Plus că un tir nu se conduce chiar aşa de uşor: are multe viteze, reductoare, etc, aşa că mai depinde şi de talentul tău în conducere, nu numai de legislaţie. Eu, personal, îţi doresc succes!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mulţumesc, Răzvane, pentru observaţiile tale! Într-adevăr, e o meserie mai grea decât îmi imaginez acum. Din fericire, plecarea mea de acasă nu ar trebui să fie o problemă, având în vedere că soţia mea va fi (aproape) mereu cu mine, iar copiii mei sunt mari şi se descurcă bine. Sunt de acord că voi cheltui mulţi bani pe drumuri, dar sper că tot îmi vor rămâne mai mulţi decât îmi rămân acum. Nefiind fumător, băutor şi mai ştiu eu ce dependent, am nişte avantaje în această privinţă. Poate voi cheltui ceva pentru a avea acces la internet de pe drum ca să pot avea puţină grijă de acest blog şi de forum. Cu condusul, de asemenea, îmi va fi greu la început, aşa cum spui, dar voi învăţa cu seninătate şi cu drag pentru o aşa meserie şi sper să trec repede peste acest handicap.

    Încă o dată, îţi mulţumesc pentru gândurile tale!

    RăspundețiȘtergere
  10. Abel Cavasi,
    Nu te vad conducand un TIR!
    Tu ai altfel de profil...
    Mai bine ai deveni profesor...de fizica!(sau poate asistent universitar de matematica)
    Este mai aproape de parerea care ne-am format-o despre tine pe forum.
    Viata este grea ,dar trebuie sa te afirmi in domeniul pentru care ai talent si care iti place si de la care poti avea satisfactii....

    RăspundețiȘtergere
  11. Mersi pentru observaţiile tale! Poate într-o altă lume aş fi putut urma o carieră universitară, dar în lumea noastră nu (acum). Iar faptul de a fi şofer pe TIR nu va fi incompatibil cu a studia în continuare şi a avea grijă de forum (într-o măsură oarecum mai redusă). Oricum, un profesor (chiar şi universitar) este mai slab plătit decât un şofer profesionist. Asta este realitatea tristă.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cred ca nu stii ce iseamna sa fii sofer de TIR.
    Inseamna sa fii plecat cu saptamanile de acasa .Ai copii? Cine se va ocupa de ei?
    Crezi ca o saptamana intr-o luna iti va ajunge pentru ei?
    Vei avea mult de suferit, iar profilul tau psihologic se va schimba...nu iti va mai arde de ...cercetare!
    Ca sa iti completezi veniturile fa meditatii la matematica si fizica cu elevii , pe langa meseria care o ai!
    Ar fi pacat sa irosesti atatia ani de studii devenind sofer de TIR.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu siguranţă nu ştiu ce înseamnă în totalitate să fi şofer pe TIR pentru că încă nici nu am început această meserie, aşa că sunt deschis la orice informaţie pe care o pot primi despre ea şi mulţumesc pentru binele pe care mi-l arăţi prevenindu-mă cu ceea ce ştii tu.

    Din fericire, copiii mei sunt mari (cel mai mic are acum 21 de ani), deci nu trebuie să-mi fac asemenea griji.

    Interesantă chestia cu profilul psihologic de care vorbeşti, dar sunt convins că nu există nicio cauză din lume care mi-ar îndepărta pofta mea nelimitată de cercetare. Întotdeauna, în timpul meu liber, voi fi cercetător! Anii de studiu i-am „irosit” pentru ca eu să pot înţelege cât de cât uimitoarea lume înconjurătoare, nu pentru a-mi face o carieră din asta. Într-un fel, am îmbinat plăcutul (de a cerceta) cu utilul (de a obţine o diplomă), chiar dacă nu voi folosi diploma pentru a deveni profesor. Astfel, că devin şofer sau rămân impiegat, nu e mare diferenţă din acest punct de vedere.

    Mulţumesc încă o dată pentru observaţiile tale interesante!

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonim a spus: „Cum merge soferia?”
    Încă fac ore de condus pe camion (cu cutie semiautomată). Îmi place mult şi se pare că am înţeles cum se face şi ceea ce mi s-a părut a fi mai dificil: pornirea lină de pe loc. Deja conduc şi cu remorcă. Cât despre teste, sunt la care iau 26 în 10 minute, dar mai am probleme cu cele de la E, căci mă grăbesc şi nu le iau suficient în serios. Oricum, atunci când voi fi în faţa celor oficiale, promit să fiu mult mai atent :) . Mersi de întrebare!

    RăspundețiȘtergere
  15. E bine ca studiezi dar cred ca nu vei practica niciodata!Locul tau este in cercetare!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mulţumesc pentru comentariu! Într-adevăr, oarecum aşa este. Într-o lume perfectă, în care cercetarea ar fi apreciată (plătită) chiar şi dacă vine din partea unuia fără hârtii, „locul” meu ar fi în cercetare. Din păcate, problemele materiale care se înmulţesc pe zi ce trece mă obligă să nu aştept o lume perfectă. Poate mai târziu, având ceva bani la ciorap, voi putea să-mi dau şi doctoratul, după care voi începe să pot spera la un job în cercetare.

    RăspundețiȘtergere
  17. Am mai trecut un hop: de astăzi am dovada pentru categoriile B, BE, C şi CE (am renunţat la A şi D când „contabilul şef” m-a informat că, din păcate, nu avem bani de aşa ceva). Iar într-o săptămână urmează să primesc şi permisul. Sunt foarte bucuros! Încep să prind curajul de a mă gândi la un nou loc de muncă, mai bine plătit şi mai plin de libertate, chiar dacă va fi mult mai greu. Mai am de făcut atestatul şi cardul tahograf, după care voi începe să bat la porţi noi.

    RăspundețiȘtergere
  18. În sfârşit, am luat cu brio toate examenele necesare pentru atestatul de mărfuri generale. Acum aştept să primesc atestatul şi cardul tahograf, pentru a începe să caut o firmă care să mă angajeze ca şofer.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am încropit şi un CV online pentru a putea spune câte ceva despre mine în mod direct potenţialilor angajatori.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate