Mass of turbulence

Turbulence and dark matter

Turbulence and dark matter

Lately, I just keep thinking about that the helical Physics make a significant prediction: a turbulent fluid has the mass greater than a laminar fluid. This is because in helical Physics the mass depends on the shape of the trajectory, being proportional to the darbuzian of trajectory, and the constant of proportionality may be reduced Planck constant.

Hence it follows that the mass provided of dark matter could be given from the turbulent fluid mass in the Galaxy. Thus, it would not be needed looking to any other substances in the universe, but it would be good enough to understand the link between turbulence and mass.

Turbulenţa şi materia întunecată

În ultima vreme mă tot gândesc că Fizica elicoidală face o previziune importantă: fluidul turbulent are masa mai mare decât fluidul laminar. Aceasta deoarece în Fizica elicoidală masa depinde de forma traiectoriei, fiind proporţională cu darbuzianul traiectoriei, iar constanta de proporţionalitate ar putea fi constanta redusă a lui Planck.

De aici ar mai rezulta că masa furnizată de materia întunecată ar putea fi dată de masa fluidului turbulent din Galaxie. Astfel, nu ar fi nevoie de căutarea vreunei alte substanţe în Univers, ci ar fi suficient să înţelegem bine legătura dintre turbulenţă şi masă.

My congratulations to researchers from Turkey!

 My congratulations to researchers from Turkey!

 I found something interesting: http://arxiv-web3.library.cornell.edu/pdf/1404.7369.pdf! It seems, leisurely-leisurely, the others also come after me. They also is approaching to recurrence theorem. My congratulations to researchers from Turkey!

 Felicitările mele cercetătorilor din Turcia!

Am găsit ceva interesant: http://arxiv-web3.library.cornell.edu/pdf/1404.7369.pdf ! Se pare că, copăcel-copăcel, vin şi alţii pe urmele mele. Se apropie şi ei de teorema de recurenţă. Felicitările mele cercetătorilor din Turcia!

A fundamental hypothesis about the speed module of bodies

The generalized helices of consecutively order is Mannheim pairs

A corollary of the theorem of recurrence

The generalized helix

Contemporary science is based erroneously on appeal to authority

Contemporary Science is based erroneously on appeal to authority

We all know that scientific ideas, no matter how valuable it is, not yet taken into account if they come from the profane, but only if it is found published in prestigious journals, with the competent authorities, so schooled or with much money. Also, prestigious journals do not publish material submitted by laymen or poor (and not even answer them).

More recently, even the most important scientific forums on the free internet are administrators and moderators that delete or close threads as they cut their head, sometimes without understanding a word of what is written by the author. Moreover, it actually ban respective authors of ideas, stifling unashamedly the authors ability to make logical arguments in favor of ideas that they support.

In conclusion, contemporary Science is subject to rude logical error: appeal to authority. How can we change this? How can we get rid of the appeal to authority in science? How can free science from this logical error?

Ştiinţa actuală se fundamentează eronat pe apelul la autoritate

Ştim cu toţii că ideile ştiinţifice, oricât de valoroase ar fi, nu sunt luate încă în seamă dacă provin de la profani, ci doar dacă se regăsesc publicate în reviste prestigioase, cu autori şcoliţi sau cu bani. De asemenea, revistele prestigioase nu publică materiale trimise de profani sau de cei săraci (şi nici măcar nu le răspund acestora).

Mai nou, chiar şi pe forumurile ştiinţifice mai importante de pe internetul liber există administratori şi moderatori care şterg sau închid topicele după cum le taie lor capul, uneori fără să înţeleagă o boabă din cele scrise de autor. Ba mai mult, aceştia chiar îi banează pe autorii ideilor respective, înăbuşind cu neruşinare capacitatea autorilor de a aduce argumente logice în favoarea ideilor pe care ei le susţin.

În concluzie, Ştiinţa actuală este supusă unei erori logice grosolane: apelul la autoritate. Cum putem schimba asta? Cum putem scăpa de apelul la autoritate în Ştiinţă? Cum putem elibera Ştiinţa de această eroare logică?

The circular helix is the necessary and sufficient curve

The circular helix is the necessary and sufficient curve

Suppose we want to know with largest possible accuracy the trajectory of a material point in space. We know that it can not be known with infinite precision, but only with some approximation. We are interested, therefore, which is the curve that best approximates the trajectory of the material point.

To determine this curve we have available the successive positions of material point determined at different moments of time. If we could have an infinite number of such successive positions, even when we could not be sure that we have all necessary points of trajectory, because the infinity can be countably or uncountably. So, anyway have to resort to approximations.

Then, the next question to ask is what kind of approximations we use, realizing that we can not have every points of trajectory. A first solution that comes to mind is commonly used today, namely the solution based on the assumption that between two successive points observed material point would move just on straight line. If material point would really move on straight, then of course, our assumption would be great.

But, alas, what if after several successive points we find that our material point does not move along a straight line, but on a more complicated curve? Can we also admit that is justified our assumption that the material point has moved in a straight line? Obviously not.

Then we may admit eventually that between the first two successive our material point has moved along a straight line, and between the following two successive points the material point has moved along an another straight line and so on. Such an approach would be correct? Nooooooo! Not even this approach would not be correct, because the material point can not pass suddenly from one straight line to another. No body in the universe can move in this way, so can not turn such suddenly if it has mass. So, no! We can not allow the division of trajectory in straight line segments! Therefore, the straight line is not sufficient to approximate the trajectory.

So we have to look for another solution. Another solution would be to smooth out more the trajectory and to admit that the material point moves, not in line segments, but in circular arcs. We thus obtain a more realistic approximation, which may take into account the curvature of the trajectory. Just that, in this case, we should consider three points, not two as in the line segments, because only in three points passing a unique circle.

Gooooood. So circular arcs. But is this approach sufficient? Did not appear the problems that occurred in the case of straight line segments? Did not appear here also some sudden jumps? Hmmm ... Well, let's see. The circle is a plane curve. So, if we find that the trajectory is a plane curve after any period of time, then we could say that the approximation curve with a sequence of circles is reasonable.

But, as we have not been limited to the straight line, we can not restrict on any such assumption with circles. Material points do not move in the plane curves, except in very, very specific or non-existent cases. Or, if the point does not move in the plane curves, then the triplets of points located on the trajectory we would provide circles in different planes. And switching from one plan to another, again, can not be done suddenly, but gradually, smoothly. So, circle is insufficient, also. We need to go further, to seek other solutions.

The next solution would be the circular helix. As we saw, the circular helix is at least necessary to pass from the straight trajectory to the curved trajectory in plan and from the curved trajectory in plan to the trajectory curved in space. Let us see then if it meets our fastidiousness. Let's see if it meets all the requirements to approximate the trajectory.

We can observe first that the circular helix not assume any sudden jump. Circular helix does not require us to make sudden jumps from one straight line to another, or from one plan to another plan. Why? Because it gives us the curvature and torsion. The straight line does not give us anything, no curvature, no torsion, and the circle does not give us the torsion, although gives us curvature. Circular helix, however, gives us both.

Good. If circular helix gives us both, then it is sufficient? Of course. Because anything other than curvature and torsion we do not need. Curves in space are completely described by the curvature and torsion. In conclusion, the circular helix is necessary and sufficient for approximating the curves. Therefore, it is not fair to split a trajectory into straight line segments or circular arcs either, but only into portions of the circular helix.

So, it is unfair to limit ourselves to pairs of points for straight line segments or triplets of points for circular arcs, but we must evaluate the quadruplets of points to fix a single circular helix passing through these four points. In principle, accurate approximation of the trajectory analyze oneby one the quadruplet of observed points and make a smooth connection between all possible quadruplets that we obtain with the observed points. With n points we have combination of n taken by 4  circular helices that approximate the curve. Go ahead!

Elicea ciculară este curba necesară şi suficientă

Să presupunem că dorim să cunoaştem cu o acurateţe cât mai mare traiectoria unui punct material prin spaţiu. Ştim că aceasta nu poate fi cunoscută cu precizie, ci doar cu o oarecare aproximaţie. Ne interesează, deci, care este curba ce aproximează cel mai bine traiectoria punctului material.

Pentru a determina această curbă avem la dispoziţie poziţiile succesive ale punctului material, determinate la diferite momente de timp. Dacă am putea dispune de o infinitate de astfel de poziţii succesive, nici măcar atunci nu am putea fi siguri că avem toate punctele necesare traiectoriei, căci infinitul poate fi numărabil sau nenumărabil. Aşadar, oricum trebuie să recurgem la aproximări.

Atunci, următoarea problemă care se pune este la ce fel de aproximări vom recurge, conştienţi fiind de faptul că nu putem dispune de toate punctele traiectoriei. O primă soluţie care ne vine în minte este aceea folosită azi în mod frecvent, anume soluţia bazată pe presupunerea că între două puncte succesive observate punctul material s-ar deplasa tocmai pe o dreaptă. Dacă punctul material s-ar deplasa cu adevărat pe o dreaptă, atunci, desigur, presupunerea noastră ar fi minunată.

Dar, vai, ce ne facem dacă după câteva puncte succesive constatăm că punctul nostru material nu s-a deplasat pe o dreaptă, ci pe o curbă mai complicată? Mai putem admite ca fiind justificată presupunerea noastră că punctul s-a deplasat pe o dreaptă? Evident, nu.

Atunci am putea admite eventual că între primele două puncte succesive punctul s-a deplasat pe o dreaptă, apoi între următoarele două puncte succesive punctul s-a deplasat pe o altă dreaptă şi tot aşa mai departe. Ar fi corectă o asemenea abordare? Nuuuuuuuuuuu! Nici această abordare nu ar fi corectă, deoarece punctul material nu poate trece brusc de la o dreaptă la alta. Niciun corp din Univers nu se poate deplasa astfel, nu poate coti atât de brusc, dacă are masă. Deci, nu! Nu putem admite împărţirea traiectoriei în segmente de dreaptă! Aşadar, dreapta nu este suficientă pentru aproximarea traiectoriei.

Aşa că va trebui să căutăm o altă soluţie. Altă soluţie ar fi să mai netezim puţin traiectoria şi să admitem că punctul material se deplasează, nu pe segmente de dreaptă, ci pe arce de cerc. Am obţine astfel o aproximare mai realistă, care ar putea ţine seama de curbura traiectoriei. Doar că, în acest caz, ar trebui să luăm în considerare trei puncte, nu două ca în cazul segmentelor de dreaptă, căci doar prin trei puncte trece un cerc unic.

Buuuuun. Deci, arce de cerc. Dar este această abordare suficientă? Nu cumva apar problemele care au apărut în cazul segmentelor de dreaptă? Nu cumva apar şi aici nişte salturi? Hmmm... Păi, să vedem. Cercul este o curbă plană. Aşadar, dacă am constata că traiectoria este o curbă plană după orice interval de timp, atunci am putea spune că aproximarea curbei cu o succesiune de cercuri este rezonabilă.

Dar aşa cum nu ne-am putut limita la drepte, nu ne putem limita nici la o asemenea presupunere cu cercurile. Punctele materiale nu se mişcă pe curbe plane, decât în cazuri foarte, foarte, foarte particulare sau poate chiar inexistente. Ori, dacă punctul material nu se mişcă pe curbe plane, atunci tripletele de puncte aflate pe traiectorie ne-ar furniza cercuri aflate în plane diferite. Iar trecerea de la un plan la altul, din nou, nu se poate face brusc, ci treptat, lin. Aşadar şi cercul este insuficient. Trebuie să mergem mai departe, să căutăm alte soluţii.

Următoarea soluţie ar fi elicea circulară. După cum am văzut, elicea circulară este cel puţin necesară pentru a trece de la traiectoria dreaptă la traiectoria curbată în plan şi de la traiectoria curbată în plan la traiectoria curbată în spaţiu. Să vedem atunci dacă ea ne satisface capriciile. Să vedem dacă ea îndeplineşte toate cerinţele de aproximare a traiectoriei.

Putem observa în primul rând că elicea circulară nu mai presupune niciun salt brusc. Elicea circulară nu ne obligă să facem salturi bruşte de la o dreaptă la o altă dreaptă, ori de la un plan la alt plan. De ce? Pentru că ea ne dă şi curbură şi torsiune. Dreapta nu ne dădea nimic, nici curbură, nici torsiune, iar cercul nu ne dădea torsiune, deşi ne dădea curbură. Elicea circulară, însă, ni le dă pe amândouă.

Bun. Dacă elicea circulară ni le dă pe amândouă, este ea atunci şi suficientă? Desigur. Pentru că altceva în afară de curbură şi torsiune nu ne mai trebuie. Curbele din spaţiu sunt complet descrise de curbură şi torsiune. În concluzie, elicea circulară este necesară şi suficientă pentru aproximarea curbelor. De aceea, nu mai este corect să împărţim o traiectorie în segmente de dreaptă şi nici în arce de cerc, ci numai în porţiuni de elice circulară.

Aşadar, nu este corect să ne rezumăm la perechi de puncte pentru segmente de dreaptă sau la triplete de puncte pentru arce de cerc, ci trebuie să evaluăm cvadruplete de puncte pe care să fixăm elicea circulară unică ce trece prin acele patru puncte. În principiu, pentru aproximarea corectă a traiectoriei analizăm câte un cvadruplet de puncte observate şi facem o legătură armonioasă între toate cvadrupletele posibile pe care le obţinem cu punctele observate. Cu n puncte observate vom avea combinări de n luate câte 4 elice circulare ce aproximează curba. Daţi-i bătaie!

Originary curves

The rotation movement can not be separated from the translation

The rotation movement can not be separated from the translation

After I watched this impressive movie

I have clarified another manifestation of the principle of helical inertia. More specifically, in other words this principle says that in nature there are no translational movement without rotation, or vice versa. The two types of motions can not be separated completely. Eventually, one of them may be stronger than the other, but there is never one without the other.

Returning to the movie, how can be explained the movement of water in this experiment using actual Physics?

Mişcarea de rotaţie nu poate fi separată de mişcarea de translaţie

După ce am vizionat acest filmuleţ impresionant

mi s-a clarificat încă o manifestare a principiului elicoidal al inerţiei. Mai exact, acest principiu spune cu alte cuvinte că în natură nu există mişcare de translaţie fără mişcare de rotaţie, sau invers. Cele două tipuri de mişcări nu pot fi separate complet. Eventual, una dintre ele poate fi mai pregnantă decât cealaltă, dar niciodată nu există una fără cealaltă.

Revenind la filmuleţ, cum poate fi explicată mişcarea apei în acest experiment cu ajutorul Fizicii actuale?

The experiment provides us with just a range of values​​, no a clear value

The experiment provides us with just a range of values​​, no a clear value

I read all over about how the good world extols the value of the experiment, elevating it to the status of absolute deity. The experiment is the base on the left, right, up and down, the experiment is the first and last thing in science, alpha and omega, navel of the scientific world.

What is wrong with you? Wherefrom so much blind faith in the experiment? Yeah, well, I agree that the experiment has it good determined value in Science, but remember, gentlemen (ladies) that this value is limited. Limited. Limited in what way? In that experiment we never give an exact value, but only a range of possible values​​, a range (open) where can fit parameter value. Do not forget this! Please you!

Experimentul ne furnizează un interval de valori, nu o valoare clară

Tot citesc despre cum preamăreşte lumea bună valoarea experimentului, ridicându-l la rangul de zeitate absolută. Experimentul este baza în stânga, în dreapta, în sus şi în jos, experimentul este primul şi ultimul lucru în Ştiinţă, alfa şi omega, buricul lumii ştiinţifice.

Ce dumnezeu e cu voi? De unde atâta încredere oarbă în experiment? Da, bine, sunt de acord că experimentul are valoarea sa bine determinată în Ştiinţă, dar nu uitaţi, domnilor (doamnelor), că această valoare este limitată. Limitată. Limitată în ce sens? În sensul că experimentul nu ne oferă niciodată o valoare exactă, ci numai o plajă de valori posibile, un interval (deschis) în care se poate încadra valoarea parametrului. Nu mai uitaţi asta! Vă rog eu!

There is no experimental evidence for rectilinear motion of free bodies!

There is no experimental evidence for rectilinear motion of free bodies!

Below is a portion of a straight line:

Below is a portion of a circular helix of the radius of 100000000000000000 miles:

And here is a portion of a circular helix of the radius of 0,000000000000000001 mile:

Are you notice some distinction between the three images? I doubt it. In such conditions, there are no experimental evidence that a free body is strictly moving in a straight line! Therefore, the current principle of rectilinear inertia is a simple postulate and it can be replaced with a more general principle, of the helical inertia, as it has been replaced the parallels postulate of Euclidean geometry.

Nu există dovezi experimentale pentru mişcarea rectilinie a corpurilor libere!

Iată mai jos o porţiune dintr-o linie dreaptă:

Iată mai jos o porţiune dintr-o elice circulară cu raza de 100000000000000000000 km:

Şi iată mai jos o porţiune dintr-o elice circulară cu raza de 0,000000000000000001 metri:

Observaţi cumva vreo deosebire între cele trei imagini? Mă îndoiesc. În asemenea condiţii, nu există dovezi experimentale pentru faptul că un corp liber se deplasează strict în linie dreaptă! Aşadar, principiul actual al inerţiei rectilinii este un simplu postulat şi poate fi înlocuit cu un principiu mai general, al inerţiei elicoidale, întocmai cum a putut fi înlocuit postulatul paralelelor din geometria euclidiană.

The field of circular helices

Nature does not make undeterminations

Nature does not make undeterminations

Nature is a logically coherent system, without internal contradictions and without undeterminations. In nature there is no dilemmas. Nature does not need to choose between possible solutions. Therefore, if would however be as nature to choose between two possibilities, one involving a determination and one that does not involve such a determination, would certainly choose the last one, because nature prefers determinism, prefer uniqueness of solutions. If we do not know something about what happens in nature, then that ignorance due to us, those who want to understand the nature, not to nature. If we think that something is indeterminate in nature, then we have some gaps in her understanding.

Therefore, if for the movement of a body from one point to another nature might choose between two paths, one that involves a determination and one that does not involve determination, surely that nature would choose the one that does not involve indeterminacy.

Let us analyze now from the people's point of view which would be the variants that nature has available to choose the path between two points. From Galileo onwards we have the temptation to believe that all free bodies moving rectilinearly. In other words, we believe that all free bodies moving on the shortest path possible, namely on a straight line.

But, from Frenet onwards we know that the straight line contains a nasty undetermination: we can not establish hers Frenet trihedral! We can not establish hers torsion! We only know that the straight line has zero curvature, but we do not know what torsion has. Namely, in the infinite multitude of curves for which the Frenet trihedral and, implicitly, the torsion, are well determined, the straight line is a strange curve which not only has zero curvature, but we can not even determine hers torsion. So, the right has two unnatural oddities: not only we can not determine hers torsion, but also has just zero curvature. But, Frenet has taught us that torsion and curvature are universal and intrinsic parameters for curves, generally. Curvature and torsion determines unequivocally the shape of a curve, and this result is so important, that he is the essence of the fundamental theorem of the theory of curves in differential geometry.

So why should we believe that nature would choose to base all movements a curve about whose torsion we can know nothing and whose curvature is zero? Why delude ourselves us with the impression that nature would choose a curve about whose shape we can not pronounce? Why not we search another possibility, one that take into account the universality of curvature and torsion, the pithiness of these two very important parameters, the determinism that must characterize the nature?

Then another possibility would be to eliminate from our thoughts all indeterminations and shift to the study of path between two points which contains no determination. What would be this path? Well, first of all, respective path should have, as we have seen, both curvature and torsion, both to be well determined. Secondly, the path to be the most simple possible. In other words, the curvature and torsion to have the slightest variations, namely to be constant. The only path that satisfies these conditions is a circular helix. The simplest possible curve is the circular helix.

So, if nature would be forced to choose between a strange curve, without curvature and with the torsion undetermined, and a simple curve with the constant torsion and constant curvature, then surely she would pick the latter. Therefore, in the motion of a free body between two points, nature will choose to carry the body on the easiest possible path well determined: a circular helix.

Natura nu face nedeterminări

Natura este un sistem logic coerent, fără contradicţii interne şi fără nedeterminări. În natură nu există dileme. Natura nu are nevoie de alegeri între mai multe soluţii posibile. Prin urmare, dacă ar fi totuşi ca natura să aleagă între două posibilităţi, una care implică o nedeterminare şi alta care nu implică o asemenea nedeterminare, în mod sigur ar alege-o pe ultima, pentru că natura preferă determinismul, preferă unicitatea soluţiilor. Dacă nu ştim ceva despre ce se petrece în natură, atunci acea neştiinţă ni se datorează nouă, celor care vor să înţeleagă natura, nu naturii. Dacă avem impresia că ceva este nedeterminat în natură, atunci avem nişte lacune în înţelegerea ei.

Prin urmare, dacă pentru mişcarea unui corp de la un punct la altul natura ar putea alege între două drumuri, unul care implică o nedeterminare şi altul care nu implică nedeterminare, în mod sigur că natura l-ar alege pe cel care nu implică nedeterminarea.

Să analizăm acum din punctul oamenilor de vedere care ar fi variantele pe care le are natura la dispoziţie pentru a alege drumul dintre două puncte. De la Galilei încoace avem tentaţia să credem că toate corpurile libere se deplasează rectiliniu. Altfel spus, credem că toate corpurile libere se deplasează pe cel mai scurt drum posibil, adică pe o dreaptă.

Dar, de la Frenet încoace noi ştim că dreapta conţine o nedeterminare urâtă: nu-i putem stabili triedrul lui Frenet! Nu-i putem stabili torsiunea! Ştim doar că dreapta are curbura nulă, dar nu ştim ce torsiune are. Adică, în noianul infinit de curbe pentru care triedrul lui Frenet şi, implicit, torsiunea, sunt bine determinate, dreapta este o curbă ciudată care nu doar că are curbura nulă, dar nici măcar nu-i putem determina torsiunea. Deci, dreapta are două ciudăţenii nenaturale: nu numai că nu-i putem determina torsiunea, dar are şi curbură tocmai nulă. Ori, Frenet ne-a învăţat că torsiunea şi curbura sunt parametri universali şi intrinseci pentru curbe în general. Curbura şi torsiunea determină fără echivoc forma unei curbe, iar acest rezultat este atât de important, încât el constituie esenţa teoremei fundamentale a teoriei curbelor în geometria diferenţială.

Şi atunci de ce să credem că natura ar alege să pună la baza tuturor mişcărilor o curbă despre a cărei torsiune nu putem şti nimic şi a cărei curbură este nulă? De ce să ne mai amăgim cu impresia că natura ar alege o curbă despre a cărei formă nu ne putem pronunţa? De ce să nu căutăm altă posibilitate, una care să ţină seama de universalitatea curburii şi a torsiunii, de pregnanţa acestor doi parametri extrem de importanţi, de determinismul ce trebuie să caracterizeze natura?

Atunci altă posibilitate ar fi să eliminăm din gândurile noastre toate nedeterminările şi să ne orientăm spre studiul unui drum între două puncte care nu ar conţine nicio nedeterminare. Care ar fi acest drum? Păi, în primul rând, drumul respectiv ar trebui să aibă, după cum am văzut, şi curbură şi torsiune, ambele să fie bine determinate. În al doilea rând, drumul să fie cel mai simplu posibil. Altfel spus, curbura şi torsiunea să aibă cele mai mici variaţii, adică să fie constante. Singurul drum care îndeplineşte aceste condiţii este elicea circulară. Cea mai simplă curbă posibilă este elicea circulară.

Aşadar, dacă natura ar fi obligată să aleagă între o curbă ciudată, fără curbură şi cu torsiunea nedeterminată şi o curbă simplă cu torsiunea şi curbura constante, în mod sigur ar alege-o pe acesta din urmă. De aceea, în mişcarea unui corp liber între două puncte natura va alege să transporte corpul pe cel mai simplu drum bine determinat şi posibil: o elice circulară.