Se vede treaba că pe fizicieni îi cam doare-n cot de rigurozitatea matematică a modelelor pe care le propun ei. Teoria cinetico-moleculară susține că moleculele cu care operează au covolumul nul, adică sunt punctiforme, după care ajunge la concluzia că moleculele se ciocnesc, iar între două ciocniri drumul liber mediu este invers proporțional cu pătratul diametrului moleculelor. Contradicție flagrantă! Model contradictoriu!
Păi, măi dragi fizicieni care propuneți asemenea absurdități: mai puneți-vă la punct cu logica! Asta ca să nu vă mirați apoi că gazele reale nu se comportă, săracele, precum spune că ar trebui să se comporte gazul vostru perfect. Și ca să nu vă mirați că nu toți vă înghit bazaconiile și ca să nu vă mirați că lumea se „ceartă” când e vorba de Fizică și nu se ceartă când e vorba de Matematică.
Printre alte căutări ale mele, veți găsi aici și germenii unei noi Fizici, bazate pe forma elicoidală a traiectoriilor. În Fizica elicoidală repausul și mișcarea rectilinie sunt imposibile (pentru că duc la paradoxul informațional). În Fizica elicoidală corpurile libere se mișcă pe o elice, nu pe o dreaptă.
Motto: „Trebuie să supui îndoielii tot ce poate fi pus la îndoială, doar astfel se poate descoperi ce nu poate fi pus la îndoială.” (Tadeusz Kotarbiński)
Căutați ceva anume?
duminică, 30 aprilie 2017
duminică, 23 aprilie 2017
Consumul de energie și ordinea
M-a incitat o poză postată de Cristian Român pe Facebook:
Se pare, deci, că dacă facem ordine în camera noastră, ne opunem (dez)ordinii naturale și trebuie să consumăm energie. Am putea generaliza procesul la întreaga natură și să spunem că dacă vrem să impunem ordinea noastră în Univers, atunci trebuie să consumăm energie. Asta ar mai însemna că un consum de energie este expresia discrepanței existente între dorințele noastre și stările de fapt. Altfel spus, cu cât o civilizație consumă mai multă energie, cu atât arată că este mai nemulțumită de natură, de (dez)ordinea impusă de aceasta.
Quo vadis, homo sapiens sapiens?
Se pare, deci, că dacă facem ordine în camera noastră, ne opunem (dez)ordinii naturale și trebuie să consumăm energie. Am putea generaliza procesul la întreaga natură și să spunem că dacă vrem să impunem ordinea noastră în Univers, atunci trebuie să consumăm energie. Asta ar mai însemna că un consum de energie este expresia discrepanței existente între dorințele noastre și stările de fapt. Altfel spus, cu cât o civilizație consumă mai multă energie, cu atât arată că este mai nemulțumită de natură, de (dez)ordinea impusă de aceasta.
Quo vadis, homo sapiens sapiens?
sâmbătă, 22 aprilie 2017
Marșul pentru Știință
Azi, la 10:30 în Cluj și la 16:00 în București, va avea loc „Marșul pentru Știință”, un manifest satelit al altor manifeste asemănătoare în lume, prin care societatea oamenilor de Știință dorește să susțină apolitic tot ceea ce este științific.
N-am înțeles de ce numai în cele două orașe ale țării are loc un asemenea marș...
N-am înțeles de ce numai în cele două orașe ale țării are loc un asemenea marș...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Imaginaţi-vă două drepte coplanare şi concurente. Dacă unghiul dintre ele nu este un unghi drept, atunci proiecţia unei drepte pe cealaltă...
-
Se ştie că dacă lăsăm împreună două sisteme cu temperaturi diferite, atunci cele două sisteme vor interacţiona în mod ineluctabil cel puţin ...
-
P e forumuri în luna august 2010 Pe topicul „ Unificarea câmpurilor ” [quote="gheorghe adrian"]Pe noi insa ne intereseaza ai...
-
Problema eterului Problema eterului În a doua jumătate a secolului trecut, pe baza unor calcule matematice de o rară frumuseţe, fizicia...
-
Majoritatea oamenilor consideră că răspunsul la această întrebare a fost deja dat: Dumnezeu a creat Universul. Pentru aceştia, Dumnezeu este...
-
Pe forumuri în săptămâna 19.04.2010-25.04.2010 Pe topicul „ Vulcanul Eyjafjallajokull ” Superbe probleme pui, mm şi cred că merită să găsim ...
-
Pe topicul „ Energia cinetică în cădere spre o gaură neagră ” Dacă tot e să scoatem în evidenţă pseudoştiinţa cu atâta zel pe aici, atu...
-
Oare chiar este adevărat acest lucru pe care îl repet atât de des? Oare chiar este adevărat că oamenii sunt extrem de valoroși? Care oameni?...
-
După niște peripeții în care am primit vestea tristă de la elefant.ro că stocul s-a epuizat, azi am primit, în sfârșit, cartea impresionantă...
-
În această lucrare prezint cititorilor într-o manieră simplă un procedeu care permite calcularea sumelor de forma altfel decât apelând la ...
Arhivă blog
-
►
2023
(15)
- ► septembrie (2)
-
►
2022
(13)
- ► septembrie (2)
-
►
2021
(20)
- ► septembrie (3)
-
►
2016
(19)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(48)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(56)
- ► septembrie (7)
-
►
2011
(67)
- ► septembrie (5)
-
►
2010
(99)
- ► septembrie (17)
-
►
2009
(32)
- ► septembrie (3)
-
►
2008
(25)
- ► septembrie (1)
Etichete
- Cercetări (114)
- Fizică elicoidală (86)
- Pe forumuri (86)
- Rezultate (75)
- Diverse (52)
- Fundamente (52)
- Noţiuni noi (28)
- Filosofie (24)
- Formulele lui Frenet (23)
- Întrebări (23)
- Articles in English (21)
- Ipoteze (21)
- Principiul inerţiei (19)
- Definiţii (18)
- Impuls (18)
- Torsiune (18)
- Elice (17)
- Lancretian (17)
- Curbură (16)
- Postulate (16)
- Câmp gravitaţional (15)
- Axiomatizare (14)
- Curbă închisă (14)
- Câmp magnetic (11)
- Personal (11)
- Teorema de recurenţă (11)
- Traiectorie (11)
- Baricentru (9)
- Principiul echivalenţei (9)
- Stabilitate (9)
- Articole publicate în revista „Evrika” (8)
- Darbuzian (8)
- Găuri negre (8)
- Matematică (8)
- Punct fizic (8)
- Aproximare (7)
- Corp solid (7)
- Dreaptă (7)
- Probleme (7)
- Termodinamică (7)
- Viteza medie (7)
- Anomalia Pioneer (6)
- Foton (6)
- Impuls volumic (6)
- Informație (6)
- Materializare (6)
- Maxima (6)
- Observator (6)
- Precesia (6)
- Valoarea oamenilor (6)
- Câmp vectorial (5)
- Discrepanţa dintre bogaţi şi săraci (5)
- Dreapta caracteristică (5)
- Fizica cuantică (5)
- Gravitație (5)
- Imposibilitatea repausului (5)
- Moment cinetic (5)
- Principiul relativității (5)
- Teoria relativităţii (5)
- Turbulenţa (5)
- Viteză (5)
- Ciocnire (4)
- Experimente (4)
- Mișcare elicoidală (4)
- Număr complex (4)
- Rezonanță (4)
- Satelizare (4)
- Big Bang (3)
- Componentele elicoidale (3)
- Darbuzor (3)
- Dimensiuni (3)
- Elicea închisă (3)
- Forţe (3)
- Fulger (3)
- Interferența (3)
- Masă (3)
- Plan de masă (3)
- Pseudoştiinţă (3)
- Rază etalon (3)
- Reper (3)
- Sarcină electrică (3)
- Stări de agregare (3)
- Teoria corpusculară (3)
- Torsiune complexă (3)
- Viteză volumică (3)
- Axa curbei (2)
- Calculator (2)
- Clasificare (2)
- Conspiraţie (2)
- Energie (2)
- Faza lichidă (2)
- Frecare (2)
- Galaxii (2)
- Lagrangean (2)
- Logică (2)
- Luxon (2)
- Materia întunecată (2)
- Moartea termică (2)
- Modelare (2)
- Ordine (2)
- Particule (2)
- Substanță (2)
- Transformările Lorentz (2)
- Triedrul lui Frenet de ordinul al doilea (2)
- Undă de probabilitate (2)
- Vectori (2)
- Viteza luminii (2)
- generalized helix (2)
- Amplitudine (1)
- Antimaterie (1)
- Apelul la autoritate (1)
- Asteroizi (1)
- Axa diavolului (1)
- Bobină (1)
- Curbură complexă (1)
- Curent electric (1)
- Câmp (1)
- Cărți (1)
- Democrația prin internet (1)
- Dicționar (1)
- Echilibru (1)
- Elice circulară (1)
- Elice perfectă (1)
- Forța de frecare (1)
- Forțe longitudinale (1)
- Forțe transversale (1)
- Inelon (1)
- Jet (1)
- Jgheabul lui AdiJapan (1)
- Kepler (1)
- Lecturi (1)
- Linii de câmp (1)
- Lucru (1)
- Lumină (1)
- Mannheim pair (1)
- Masă imaginară (1)
- Materie condensată (1)
- Matrice (1)
- Mister (1)
- Numere prime (1)
- O lume mai bună (1)
- Paradox (1)
- Particule elementare (1)
- Pas (1)
- Poezii (1)
- Principiul măsurabilității (1)
- Radiație (1)
- Rază complexă (1)
- Serie Fourier (1)
- Simulare (1)
- Tornadă (1)
- Transformări (1)
- Univers (1)
- Viteza de rotație minimă (1)
- Viteză aparentă (1)
- Viteză de scăpare (1)
- Viteză reală (1)
- exponențiala (1)
- matricea Frenet (1)
- publicare (1)