Curbura unei curbe ne spune cu ce viteză se schimbă direcția curbei. Dacă direcția curbei nu se schimbă deloc, atunci curbura curbei este nulă. În acest caz, curba este o dreaptă. Dacă direcția curbei se schimbă mereu la fel, atunci curbura curbei este constantă. În acest caz, curba este o porțiune dintr-un cerc.
Dar ce putem spune despre curbura unui punct? Cum se schimbă direcția într-un punct? Habar n-avem! Curbura unui punct este nedefinită. Nu știm ce curbură are un punct. Nu știe nimeni. Și nici nu poate ști. Curbura unui punct este incognoscibilă. Curbura poate fi definită doar pentru curbe care au o anumită lungime nenulă. Avem formula curburii doar pentru curbe.
Așadar, dacă am putea opri „complet” un corp, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului s-ar pierde în neant.
De asemenea, dacă am putea porni un corp din repaus, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului ar apărea din neant. Căci traiectoria unui corp care se mișcă are curbura bine definită.
În concluzie, dacă informația se conservă, înseamnă că repausul este o utopie.
Iar dacă este să aleg, eu prefer mai degrabă să cred că informația se conservă, decât să cred că există repaus. Îmi este mai ușor să îmi imaginez că toate corpurile care îmi lasă impresia că stau sunt de fapt în mișcare imperceptibilă ochiului meu, decât să îmi imaginez o lume în care informația despre curbură apare din neant și dispare în neant.
Opritul este doar aparent, așa cum și pornitul este doar aparent. Corpurile sunt într-o mișcare perpetuă, în așa fel încât informația despre curbura traiectoriei lor să rămână intactă.
Printre alte căutări ale mele, veți găsi aici și germenii unei noi Fizici, bazate pe forma elicoidală a traiectoriilor. În Fizica elicoidală repausul și mișcarea rectilinie sunt imposibile (pentru că duc la paradoxul informațional). În Fizica elicoidală corpurile libere se mișcă pe o elice, nu pe o dreaptă.
Motto: „Trebuie să supui îndoielii tot ce poate fi pus la îndoială, doar astfel se poate descoperi ce nu poate fi pus la îndoială.” (Tadeusz Kotarbiński)
Căutați ceva anume?
joi, 19 ianuarie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Imaginaţi-vă două drepte coplanare şi concurente. Dacă unghiul dintre ele nu este un unghi drept, atunci proiecţia unei drepte pe cealaltă...
-
Se ştie că dacă lăsăm împreună două sisteme cu temperaturi diferite, atunci cele două sisteme vor interacţiona în mod ineluctabil cel puţin ...
-
P e forumuri în luna august 2010 Pe topicul „ Unificarea câmpurilor ” [quote="gheorghe adrian"]Pe noi insa ne intereseaza ai...
-
Problema eterului Problema eterului În a doua jumătate a secolului trecut, pe baza unor calcule matematice de o rară frumuseţe, fizicia...
-
Majoritatea oamenilor consideră că răspunsul la această întrebare a fost deja dat: Dumnezeu a creat Universul. Pentru aceştia, Dumnezeu este...
-
Pe forumuri în săptămâna 19.04.2010-25.04.2010 Pe topicul „ Vulcanul Eyjafjallajokull ” Superbe probleme pui, mm şi cred că merită să găsim ...
-
Pe topicul „ Energia cinetică în cădere spre o gaură neagră ” Dacă tot e să scoatem în evidenţă pseudoştiinţa cu atâta zel pe aici, atu...
-
Oare chiar este adevărat acest lucru pe care îl repet atât de des? Oare chiar este adevărat că oamenii sunt extrem de valoroși? Care oameni?...
-
După niște peripeții în care am primit vestea tristă de la elefant.ro că stocul s-a epuizat, azi am primit, în sfârșit, cartea impresionantă...
-
În această lucrare prezint cititorilor într-o manieră simplă un procedeu care permite calcularea sumelor de forma altfel decât apelând la ...
Arhivă blog
-
►
2023
(15)
- ► septembrie (2)
-
►
2022
(13)
- ► septembrie (2)
-
►
2021
(20)
- ► septembrie (3)
-
►
2016
(19)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(48)
- ► septembrie (3)
-
►
2012
(56)
- ► septembrie (7)
-
►
2011
(67)
- ► septembrie (5)
-
►
2010
(99)
- ► septembrie (17)
-
►
2009
(32)
- ► septembrie (3)
-
►
2008
(25)
- ► septembrie (1)
Etichete
- Cercetări (114)
- Fizică elicoidală (86)
- Pe forumuri (86)
- Rezultate (75)
- Diverse (52)
- Fundamente (52)
- Noţiuni noi (28)
- Filosofie (24)
- Formulele lui Frenet (23)
- Întrebări (23)
- Articles in English (21)
- Ipoteze (21)
- Principiul inerţiei (19)
- Definiţii (18)
- Impuls (18)
- Torsiune (18)
- Elice (17)
- Lancretian (17)
- Curbură (16)
- Postulate (16)
- Câmp gravitaţional (15)
- Axiomatizare (14)
- Curbă închisă (14)
- Câmp magnetic (11)
- Personal (11)
- Teorema de recurenţă (11)
- Traiectorie (11)
- Baricentru (9)
- Principiul echivalenţei (9)
- Stabilitate (9)
- Articole publicate în revista „Evrika” (8)
- Darbuzian (8)
- Găuri negre (8)
- Matematică (8)
- Punct fizic (8)
- Aproximare (7)
- Corp solid (7)
- Dreaptă (7)
- Probleme (7)
- Termodinamică (7)
- Viteza medie (7)
- Anomalia Pioneer (6)
- Foton (6)
- Impuls volumic (6)
- Informație (6)
- Materializare (6)
- Maxima (6)
- Observator (6)
- Precesia (6)
- Valoarea oamenilor (6)
- Câmp vectorial (5)
- Discrepanţa dintre bogaţi şi săraci (5)
- Dreapta caracteristică (5)
- Fizica cuantică (5)
- Gravitație (5)
- Imposibilitatea repausului (5)
- Moment cinetic (5)
- Principiul relativității (5)
- Teoria relativităţii (5)
- Turbulenţa (5)
- Viteză (5)
- Ciocnire (4)
- Experimente (4)
- Mișcare elicoidală (4)
- Număr complex (4)
- Rezonanță (4)
- Satelizare (4)
- Big Bang (3)
- Componentele elicoidale (3)
- Darbuzor (3)
- Dimensiuni (3)
- Elicea închisă (3)
- Forţe (3)
- Fulger (3)
- Interferența (3)
- Masă (3)
- Plan de masă (3)
- Pseudoştiinţă (3)
- Rază etalon (3)
- Reper (3)
- Sarcină electrică (3)
- Stări de agregare (3)
- Teoria corpusculară (3)
- Torsiune complexă (3)
- Viteză volumică (3)
- Axa curbei (2)
- Calculator (2)
- Clasificare (2)
- Conspiraţie (2)
- Energie (2)
- Faza lichidă (2)
- Frecare (2)
- Galaxii (2)
- Lagrangean (2)
- Logică (2)
- Luxon (2)
- Materia întunecată (2)
- Moartea termică (2)
- Modelare (2)
- Ordine (2)
- Particule (2)
- Substanță (2)
- Transformările Lorentz (2)
- Triedrul lui Frenet de ordinul al doilea (2)
- Undă de probabilitate (2)
- Vectori (2)
- Viteza luminii (2)
- generalized helix (2)
- Amplitudine (1)
- Antimaterie (1)
- Apelul la autoritate (1)
- Asteroizi (1)
- Axa diavolului (1)
- Bobină (1)
- Curbură complexă (1)
- Curent electric (1)
- Câmp (1)
- Cărți (1)
- Democrația prin internet (1)
- Dicționar (1)
- Echilibru (1)
- Elice circulară (1)
- Elice perfectă (1)
- Forța de frecare (1)
- Forțe longitudinale (1)
- Forțe transversale (1)
- Inelon (1)
- Jet (1)
- Jgheabul lui AdiJapan (1)
- Kepler (1)
- Lecturi (1)
- Linii de câmp (1)
- Lucru (1)
- Lumină (1)
- Mannheim pair (1)
- Masă imaginară (1)
- Materie condensată (1)
- Matrice (1)
- Mister (1)
- Numere prime (1)
- O lume mai bună (1)
- Paradox (1)
- Particule elementare (1)
- Pas (1)
- Poezii (1)
- Principiul măsurabilității (1)
- Radiație (1)
- Rază complexă (1)
- Serie Fourier (1)
- Simulare (1)
- Tornadă (1)
- Transformări (1)
- Univers (1)
- Viteza de rotație minimă (1)
- Viteză aparentă (1)
- Viteză de scăpare (1)
- Viteză reală (1)
- exponențiala (1)
- matricea Frenet (1)
- publicare (1)