Paradoxul informațional al repausului

Curbura unei curbe ne spune cu ce viteză se schimbă direcția curbei. Dacă direcția curbei nu se schimbă deloc, atunci curbura curbei este nulă. În acest caz, curba este o dreaptă. Dacă direcția curbei se schimbă mereu la fel, atunci curbura curbei este constantă. În acest caz, curba este o porțiune dintr-un cerc.

Dar ce putem spune despre curbura unui punct? Cum se schimbă direcția într-un punct? Habar n-avem! Curbura unui punct este nedefinită. Nu știm ce curbură are un punct. Nu știe nimeni. Și nici nu poate ști. Curbura unui punct este incognoscibilă. Curbura poate fi definită doar pentru curbe care au o anumită lungime nenulă. Avem formula curburii doar pentru curbe. 

Așadar, dacă am putea opri „complet” un corp, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului s-ar pierde în neant. 

De asemenea, dacă am putea porni un corp din repaus, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului ar apărea din neant. Căci traiectoria unui corp care se mișcă are curbura bine definită.

În concluzie, dacă informația se conservă, înseamnă că repausul este o utopie.

Iar dacă este să aleg, eu prefer mai degrabă să cred că informația se conservă, decât să cred că există repaus. Îmi este mai ușor să îmi imaginez că toate corpurile care îmi lasă impresia că stau sunt de fapt în mișcare imperceptibilă ochiului meu, decât să îmi imaginez o lume în care informația despre curbură apare din neant și dispare în neant.

Opritul este doar aparent, așa cum și pornitul este doar aparent. Corpurile sunt într-o mișcare perpetuă, în așa fel încât informația despre curbura traiectoriei lor să rămână intactă.