Despre dipolul gravitaţional

Să presupunem că ar exista corpuri cu masă negativă. Ne interesează aici cum ar interacţiona gravitaţional aceste corpuri cu alte corpuri normale a căror masă este pozitivă şi ce proprietăţi ar avea o pereche de asemenea corpuri legate printr-o bară rigidă.

Ştim cu toţii că acceleraţia unui corp de probă aflat în câmpul gravitaţional al unui corp masiv nu depinde de masa corpului de probă, ci doar de masa corpului central şi de distanţa la care se află corpul de probă de centrul de masă al corpului central. Aşadar, dacă un corp cu masă negativă s-ar afla, de exemplu, în vecinătatea suprafeţei Pământului, atunci acceleraţia corpului respectiv ar fi egală cu acceleraţia unui corp obişnuit, deci corpul cu masă negativă s-ar îndrepta şi el spre centrul Pământului aşa cum face orice corp de pe Pământ. Deci Pământul atrage corpurile de la suprafaţa lui, indiferent că acestea au masa pozitivă sau masa negativă. Aceasta pentru că Pământul are masă pozitivă şi deci acceleraţia gravitaţională pe care o produce el este orientată spre centrul Pământului.

Dar ce s-ar întâmpla pe o planetă cu masă negativă? Cum ar fi accelerate corpurile pe o asemenea planetă a cărei masă ar fi negativă? Evident, în sens invers decât pe o planetă obişnuită. Şi asta pentru că acceleraţia de la suprafaţa planetei depinde de semnul masei pe care o are planeta. Aşadar, spre deosebire de Pământ, o planetă cu masă negativă respinge cu aceeaşi acceleraţie absolut toate corpurile aflate la suprafaţa sa, indiferent că acestea ar avea masă pozitivă sau masă negativă.

Acestea fiind zise, să facem acum o combinaţie de asemenea două planete, una cu masă pozitivă şi una cu masă negativă. Adică, să alăturăm la o oarecare distanţă finită şi nenulă o planetă cu masă pozitivă şi o planetă cu masă negativă. Şi ca să nu apară complicaţii inutile, deci ca să înţelegem fundamentele fenomenelor, putem presupune că cele două planete au mase egale în valoare absolută. Bun. În acest caz, aşa cum am arătat în raţionamentul anterior, planeta cu masă pozitivă face ca toate corpurile din vecinătatea sa (deci inclusiv planeta cu masa negativă aflată în vecinătate) să se apropie de planeta cu masă pozitivă, pe când planeta cu masă negativă face ca toate corpurile de la suprafaţa sa (deci chiar şi planeta cu masa pozitivă din vecinătate) să se îndepărteze de planeta cu masă negativă.

Şi atunci care este efectul combinat? Cum se vor mişca cele două planete una în câmpul gravitaţional al celeilalte? Păi, să vedem. Planeta cu masă pozitivă va atrage spre ea cu o anumită acceleraţie planeta cu masă negativă, iar planeta cu masă negativă va respinge dinspre ea planeta cu masă pozitivă. Atunci există un singur răspuns: perechea de planete se va mişca cu aceeaşi acceleraţie dinspre planeta negativă (deci cu masă negativă) spre planeta pozitivă (cea cu masă pozitivă). Aşadar, un dipol gravitaţional este supus unei acceleraţii orientate dinspre masa negativă spre masa pozitivă. Aceasta este o constatare cel puţin interesantă!

Dar cât timp poate dura acceleraţia unui dipol gravitaţional care se poate deplasa liber prin spaţiu? Păi, dacă nimic nu împiedică dipolul să accelereze, şi cum masa totală de repaus a dipolulul gravitaţional este nulă, atunci el va accelera până când va atinge viteza luminii în vid. Şi ce se va întâmpla atunci când dipolul gravitaţional atinge viteza luminii în vid? Păi, la viteza luminii în vid lungimea dipolulul va deveni nulă, iar masa totală a dipolulul (care în repaus era nulă) ar putea deveni nenulă.

Atunci, nu cumva dipolul gravitaţional este tocmai un foton? Şi, reciproc, nu cumva fotonii sunt tocmai dipoli gravitaţionali? Vă las pe voi să răspundeţi...