Căutați ceva anume?

marți, 7 noiembrie 2017

O piatră este aruncată vertical în sus. Ce curbură are traiectoria ei?

O piatră este aruncată vertical în sus, după care aceasta revine la sol. Sunt implicați următorii timpi:

  1. Timpul UNU: piatra staționează pe sol;
  2. Timpul DOI: piatra urcă vertical în sus;
  3. Timpul TREI: piatra staționează sus;
  4. Timpul PATRU: piatra coboară vertical în jos;
  5. Timpul CINCI: piatra staționează pe sol.
Ce curbură are traiectoria pietrei în fiecare dintre cei cinci timpi menționați?

miercuri, 9 august 2017

Teorema lui Bilinski

De acum înainte mă voi referi la teorema de recurență a formulelor lui Frenet ca fiind, de fapt, teorema lui Bilinski, deoarece domnul Stanko Bilinski a descoperit această teoremă înaintea mea (1963), pe vremea când eu încă nici nu eram născut.

În cele ce urmează, rolul meu va fi măcar acela de scoate în evidență utilitatea fenomenală a acestei teoreme în Știința de toate felurile. Astfel, voi face tot posibilul să fiu un urmaș demn al acestui mare matematician.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Frecarea nu este universală

Astăzi se știe că un corp lăsat liber într-un mediu va fi frânat și se va deplasa din ce în ce mai încet, până la oprirea completă. Dar nu se vorbește despre o selecție a corpurilor care sunt frânate, așadar se poate înțelege că frecarea ar fi universală. Altfel spus, astăzi se crede că un anumit mediu frânează orice corp, oricât de mic ar fi acesta.

Dar știm cu toții că pe palele unui ventilator rămân particule fine de praf. Pe fundul mării rămâne nisipul fin. Așadar, pentru orice mediu ar trebui să existe o limită inferioară a dimensiunilor particulelor pe care acel mediu le mai poate antrena. Aceasta ar însemna că frecarea nu mai poate fi considerată universală, ci este selectivă.

Desigur, motivele acestei manifestări selective ale frecării sunt explicate numai de forma traiectoriei particulelor din mediul respectiv. În acest sens, putem spune că un mediu este de fapt totalitatea particulelor pe care mediul respectiv nu le mai poate antrena sau frâna.

miercuri, 3 mai 2017

De ce este înșurubată dâra?

Azi dimineață mi-a atras atenția pe cer acest fenomen minunat și m-am gândit că ar fi bine să-l partajez cu voi ca să vă atrag și vouă atenția.



Care dintre cititorii acestui blog îmi poate explica fenomenul acestei înșurubări? De ce moleculele din această urmă se înfășoară elicoidal și nu rectiliniu? Principiul actual al inerției ne spune că lucrurile aruncate tind să se miște rectiliniu, nu elicoidal. 

Conform Fizicii actuale, cu cât trece mai mult timp, cu atât dâra ar trebui să fie mai dezordonată (cu mai multă entropie). Cu toate acestea, noi vedem acolo ordine!!! Cel puțin eu văd ordine acolo. Vedeți și voi, nu-i așa? Dac-o vedeți, cum o explicați?

duminică, 30 aprilie 2017

Teoria cinetico-moleculară este contradictorie!

Se vede treaba că pe fizicieni îi cam doare-n cot de rigurozitatea matematică a modelelor pe care le propun ei. Teoria cinetico-moleculară susține că moleculele cu care operează au covolumul nul, adică sunt punctiforme, după care ajunge la concluzia că moleculele se ciocnesc, iar între două ciocniri drumul liber mediu este invers proporțional cu pătratul diametrului moleculelor. Contradicție flagrantă! Model contradictoriu!

Păi, măi dragi fizicieni care propuneți asemenea absurdități: mai puneți-vă la punct cu logica! Asta ca să nu vă mirați apoi că gazele reale nu se comportă, săracele, precum spune că ar trebui să se comporte gazul vostru perfect. Și ca să nu vă mirați că nu toți vă înghit bazaconiile și ca să nu vă mirați că lumea se „ceartă” când e vorba de Fizică și nu se ceartă când e vorba de Matematică.

duminică, 23 aprilie 2017

Consumul de energie și ordinea

M-a incitat o poză postată de Cristian Român pe Facebook:


 

Se pare, deci, că dacă facem ordine în camera noastră, ne opunem (dez)ordinii naturale și trebuie să consumăm energie. Am putea generaliza procesul la întreaga natură și să spunem că dacă vrem să impunem ordinea noastră în Univers, atunci trebuie să consumăm energie. Asta ar mai însemna că un consum de energie este expresia discrepanței existente între dorințele noastre și stările de fapt. Altfel spus, cu cât o civilizație consumă mai multă energie, cu atât arată că este mai nemulțumită de natură, de (dez)ordinea impusă de aceasta.

Quo vadis, homo sapiens sapiens?

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Marșul pentru Știință

Azi, la 10:30 în Cluj și la 16:00 în București, va avea loc „Marșul pentru Știință”, un manifest satelit al altor manifeste asemănătoare în lume, prin care societatea oamenilor de Știință dorește să susțină apolitic tot ceea ce este științific.

N-am înțeles de ce numai în cele două orașe ale țării are loc un asemenea marș...

joi, 19 ianuarie 2017

Paradoxul informațional al repausului

Curbura unei curbe ne spune cu ce viteză se schimbă direcția curbei. Dacă direcția curbei nu se schimbă deloc, atunci curbura curbei este nulă. În acest caz, curba este o dreaptă. Dacă direcția curbei se schimbă mereu la fel, atunci curbura curbei este constantă. În acest caz, curba este o porțiune dintr-un cerc.

Dar ce putem spune despre curbura unui punct? Cum se schimbă direcția într-un punct? Habar n-avem! Curbura unui punct este nedefinită. Nu știm ce curbură are un punct. Nu știe nimeni. Și nici nu poate ști. Curbura unui punct este incognoscibilă. Curbura poate fi definită doar pentru curbe care au o anumită lungime nenulă. Avem formula curburii doar pentru curbe. 

Așadar, dacă am putea opri „complet” un corp, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului s-ar pierde în neant

De asemenea, dacă am putea porni un corp din repaus, atunci informația despre curbura traiectoriei corpului ar apărea din neant. Căci traiectoria unui corp care se mișcă are curbura bine definită.

În concluzie, dacă informația se conservă, înseamnă că repausul este o utopie.

Iar dacă este să aleg, eu prefer mai degrabă să cred că informația se conservă, decât să cred că există repaus. Îmi este mai ușor să îmi imaginez că toate corpurile care îmi lasă impresia că stau sunt de fapt în mișcare imperceptibilă ochiului meu, decât să îmi imaginez o lume în care informația despre curbură apare din neant și dispare în neant.

Opritul este doar aparent, așa cum și pornitul este doar aparent. Corpurile sunt într-o mișcare perpetuă, în așa fel încât informația despre curbura traiectoriei lor să rămână intactă.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate