Căutați ceva anume?

marți, 15 martie 2016

Facem presupuneri chiar și atunci când măsurăm


Am întâlnit plafonați care o tot dădeau înainte cu dictonul că măsurarea este cel mai important proces prin care obținem cunoștințe corecte în Știință și că măsurarea ar face parte astfel din metoda științifică, metodă pe care ei, chipurile, o cunosc foarte foarte bine și că ei sunt tobă de carte și sunt dăștepții Pământului și pe ei trebuie să-i ascultăm până în pânzele albe dacă vrem să fim oameni de Știință, altfel suntem pseudoștiințifici și suntem de „bezna minții”.

Ei bine, nu! Măsurarea nu este suficientă în Știință, așa cum lasă plafonații oficiali să se înțeleagă astăzi. Și am să vă dau un exemplu banal. Să presupunem că vreți să măsurați VITEZA unui corp. Să zicem că vrem să măsurăm viteza unui tren. Haideți să vedem câte probleme se nasc atunci când vrem să măsurăm viteza unui tren. 

1. În primul rând, nimeni nu poate să definească fără dubii un tren. Ce este un tren? Nu veți găsi o definiție completă a unei asemenea noțiuni, o definiție care să respecte acel „gen proxim” și „diferență specifică” de care ați învățat la Logică. Dacă sunteți suficient de critici, întotdeauna veți găsi ceva de obiectat în legătură cu definiția unui tren. Așadar, doar PRESUPUNEM că interlocutorul ne înțelege despre ce este vorba când ne referim la tren, fără să ne pese dacă înțelegem bine ce înseamnă tren.

2. Viteza este o mărime fizică asociată unui punct (punct material), nu unui corp. Așadar, eventual căutăm să măsurăm viteza centrului de masă al trenului. Dar unde se află centrul de masă al trenului? Cât de precis putem găsi poziția acestuia? Habar n-avem! Doar PRESUPUNEM cam pe unde se află centrul de masă al trenului, în funcție de greutatea trenului, în funcție de vagoanele mai aglomerate, în funcție de faptul că trenul se află în aliniament sau în curbă. Deci, o grămadă de factori influențează poziția centrului de masă al trenului.

3. Viteza trenului depinde de poziția la care se află trenul la câteva momente de timp. La un moment dat poziția trenului este una, la alt moment poziția trenului este eventual alta (dacă trenul se mișcă). Iar pentru a măsura viteza trenului facem raportul dintre lungimea drumului parcurs de tren și timpul cât a durat mișcarea. Problema este că între cele două momente de timp nu știm unde se află trenul, ci doar PRESUPUNEM că el se deplasează liniștit cu aceeași viteză mereu între cele două momente. Desigur, este doar o presupunere. Și este o presupunere cu atât mai demnă de criticat cu cât știm, mai nou, de la mecanica cuantică, faptul că un obiect cuantic (în speță, particulă foarte mică) poate sări aiurea dintr-un loc într-altul, incontrolabil, cu o probabilitate nenulă. Desigur, din punct de vedere teoretic, asta înseamnă că și trenul se poate mișca cum vrea el între cele două momente de timp în care i-am măsurat poziția. 


Unde mai este certitudinea măsurării atunci? Observați cât de dependenți suntem de PRESUPUNERI, chiar și atunci când facem măsurători? Facem presupuneri la tot pasul în așa-numita „Știință”. Ei bine, asta nu este Știință! Asta este PROTOȘTIINȚĂ. Singura Știință este MATEMATICA. Doar în Matematică avem definiții riguroase, indubitabile și teoreme DEMONSTRATE, indubitabile, așa cum cere Știința. Doar Matematica respectă cele mai clare criterii pentru dobândirea adevărului valabil pentru milioane de ani. Doar în Matematică, adevărurile stabilite deja sunt veșnice, iar adevărurile care vin după ele vin să completeze adevărurile existente, fără să le respingă vreodată. Restul „Științelor” diferite de Matematică sunt protoștiințe. Și vor rămâne protoștiințe până când nu vor deveni ele însele ramuri ale Matematicii, pornite de la noțiuni cu definiții indubitabile, axiome indubitabile, demonstrații indubitabile.


Să nu se înțeleagă de aici că am ceva împotriva procesului de măsurare sau împotriva Științei sau împotriva metodei științifice. Ci să se înțeleagă doar că am ceva împotriva întunericului din mintea ălora spălați pe creier care cred că măsurarea este totul în Știință și că fără ea suntem pseudoștiințifici. Să se știe că mă apucă sila când îi aud lăudându-se cu pompoasa lor erudiție sau îi compătimesc sau îmi pare rău că nu-i pot deștepta cu o baghetă magică. 

Să se mai înțeleagă, deci, că măsurarea și experimentul sunt doar o mică parte din metoda științifică și că teoria este mult mai importantă decât ne lasă să credem spălații pe creier, îndobitociți cu ideea că de la Galilei încoace s-ar fi dovedit că experimentul trebuie să primeze în cunoașterea științifică și că teoria nu ar avea prea multă valoare.

Și poate că dobitocii ăștia, care se cred suficient de dăștepți încât sunt convinși că au dreptul să ne tot îndruge despre diferența dintre Știință și pseudoștiință și să ne facă în fel și chip („pseudoștiințifici”) pe noi ăștialalți care vrem să schimbăm Știința oficială, nici nu sunt chiar așa de vinovați pentru ignoranța lor întunecată, ci mai degrabă sunt vinovați cei care inoculează CU INTENȚIE încă de pe băncile școlii această prejudecată în mintea tutulucilor, ca să scoată în evidență IMPORTANȚA FONDURILOR care trebuie alocate în Știință pentru experimente. Și dacă-i așa, atunci Știința adevărată se duce de râpă, lăsând loc „Științei” care aduce bani...

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate