Căutați ceva anume?

marți, 28 aprilie 2015

Teorema de recurență a fost descoperită deja înaintea mea

Am primit în seara asta un email de la la domnul Vladimir Volenec prin care îmi semnalează faptul că teorema de recurență este deja prezentă în lucrări mai vechi, precum http://books.google.ro/books?id=8tgmFQ6EPTIC&pg=PA129&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false

Bucuria pe care mi-a creat-o vreau s-o împărtășesc și cu voi. Sunt bucuros că într-o lume ce părea pustie, a apărut o luminiță ce-mi dă speranța că nu voi rămâne neînțeles și că mai există pasionați ca mine de domeniu.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Noțiunea de elicor

Prin analogie cu noțiunea de vector, vom introduce aici noțiunea de elicor.

Elicorul este o porțiune elementară a unei elice circulare determinată de un pas al acesteia, deci o spiră a elicei, pe care s-a stabilit un sens de parcurs. Astfel, elicorul are următoarele proprietăți:

  • Origine. Este punctul din care pornește elicorul.
  • Extremitate. Este punctul în care se termină elicorul.
  • Direcție. Este axa elicei circulare ce definește elicorul.
  • Sens. Sensul în care se ajunge din origine în extremitate.
  • Rază. Este raza elicei circulare ce definește elicorul.
  • Pas. Este pasul elicei circulare ce definește elicorul.
  • Lungime. Este lungimea porțiunii de elice circulară ce definește elicorul.

Observați că elicorul generalizează noțiunea de vector, în sensul că vectorul este un elicor a cărui rază este nulă.

Postări populare

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate