Căutați ceva anume?

vineri, 13 februarie 2015

Avem o prejudecată fabricată față de sistemul egalitarist?

Tare mă tem că niște capitaliști putred de bogați, care își vântură banii cu buldozerul ca să nu mucegăiască, au reușit să inoculeze și să întrețină prejudecata că sistemul comunist ar fi utopic. Au inițiat această acțiune atunci când și-au dat seama că un sistem bazat pe egalitate ar pune în pericol averile lor fabuloase. Asta i-a determinat să se unească într-o societate secretă ce influențează lumea.

Și chiar mă gândesc că falimentul comunismului a fost stimulat din exterior de asemenea oameni bogați și organizați, care au reușit să corupă sau să înșele oamenii influenți din fruntea fostelor societăți comuniste într-atât încât să producă impresia cetățenilor că egalitatea este utopică și ar duce la dezastre.

Mai cred că sărăcia de pe vremea lui Ceaușescu a fost planificată de către aceștia ca să-i determine pe cetățeni să urască tot ce ține de comunism. Și mai cred că în Coreea de Nord se menține voit această stare pentru a arăta lumii că, chipurile, comunismul, egalitarismul este inuman.

Dar, dimpotrivă, inumană este societatea capitalistă, care nu diferă prin nimic de junglă. Societatea umană ar trebui să progreseze cu fiecare an în care se fac descoperiri tehnologice, iar acest progres trebuie să se reflecte fără excepție în bunăstarea fiecărui cetățean, indiferent de capacitățile acestuia, indiferent de handicapurile sale.

Dragii mei cititori, meditați la aceste lucruri! Nu vă lăsați păcăliți de prejudecata că egalitarismul ar fi utopic. Nu este utopic. Egalitatea financiară (sau măcar limitarea discrepanței dintre bogați și săraci) dintre oameni trebuie stipulată prin lege. Nimeni nu are voie să fie mai bogat decât altul în societate, căci nimeni nu am adus cu noi bogăția din altă lume când ne-am născut. Tot ceea ce am realizat pe Pământ, am realizat datorită semenilor noștri. Niciunul dintre noi nu suntem mai cu coarne ca să avem atât de mult în raport cu alții încât noi să ne vânturăm banii cu buldozerul, iar alții să se spetească muncind doar pentru a plăti rate la bancă.

Soluția este dată de următoarele etape:

  • informarea corectă a tuturor oamenilor de bine privind posibilitățile egalitarismului;
  • organizarea acestor oameni de bine într-o societate pregătită să înfrunte jungla ce domnește azi în lume;
  • conceperea și redactarea unei legi egalitariste;
  • promulgarea și aplicarea legii.

Toate necazurile societății noastre provin din faptul că trăim încă într-o junglă în care unii vor și reușesc să aibă mai mult, pe spinarea celor corecți și tăcuți care continuă să muncească sperând că odată și odată le va fi mai bine și lor.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate