Căutați ceva anume?

vineri, 29 martie 2013

Nu există repaus

Ştim că puterea este forţa înmulţită cu viteza. Aşadar, puterea unei locomotive, de exemplu, este dată de produsul dintre forţa aplicată la cârligul de tracţiune şi viteza pe care o are trenul în acel moment. Dacă puterea locomotivei este constantă, atunci pe măsură ce viteza trenului creşte, forţa aplicată de locomotivă scade.

Dar acest raţionament implică ceva dezastruos: pentru trenul în repaus locomotiva trebuie să acţioneze cu o forţă infinită! Dar forţă infinită nu există. Aşadar, niciun tren nu poate fi pornit de pe loc. Unde este eroarea din acest raţionament? În singurul loc care spune că trenul poate fi în repaus! Aşadar, am demonstrat prin reducere la absurd că nu există repaus, nici măcar relativ! Aşa cum cere (postulează) Fizica elicoidală, de altfel...

luni, 25 martie 2013

Probleme cu precesia Pământului


Mulţi dintre cititorii mei ştiu deja că nu sunt de acord cu explicaţia actuală a cauzei pentru care axa de rotaţie a Pământului nu este fixă, ci precesează. Încerc mai jos să fac o sinteză a motivelor care mă determină să repudiez explicaţia actuală.

Motive de circumstanţă.

-1). Influenţa Lunii.

Se ştie că primul om care a explicat precesia axei de rotaţie a Pământului a fost marele fizician Isaac Newton. Acesta a fost atât de entuziasmat de legea gravitaţiei pe care a descoperit-o recent, încât a crezut că legea lui poate explica aproape totul, chiar şi precesia Pământului. Astfel, el a presupus că precesia axei de rotaţie a Pământului se datorează faptului că Pământul nu este sferic, ci este mai bombat la ecuator, motiv pentru care Soarele ar atrage diferenţiat aceste proeminenţe ecuatoriale, cea mai apropiată ar fi atrasă mai puternic de Soare, iar cea mai îndepărtată mai slab.


Newton a crezut că Soarele este suficient pentru a explica precesia pentru că el s-a mulţumit cu o explicaţie calitativă a fenomenului. De-a lungul anilor, însă, pe măsură ce matematicienii au început să facă tot felul de calcule, iar astronomii au început să descopere şi nutaţia Pământului şi mai ales faptul că perioada nutaţiei are legătură cu perioada de precesie a orbitei Lunii, a devenit din ce în ce mai necesar să se introducă în ecuaţie şi Luna, sfidându-se tacit explicaţia lui Newton care se baza doar pe Soare.


Cred că Newton s-ar răsuci în mormânt să vadă că astăzi pentru a se explica precesia Pământului nu mai este suficient ditamai Soarele, ci se face apel la Lună şi chiar şi la restul planetelor. Ba s-a ajuns chiar în situaţia în care Luna se consideră mai importantă în precesie decât Soarele, cuplul creat de acesta din urmă fiind calculat a fi mai mic decât cel creat de Lună. Vă daţi seama? Adică, în loc să mişte Pământul Luna, pentru că Luna este un corp mai uşor decât Pământul, am ajus de râsul curcilor să spunem că Luna reuşeşte să se menţină ea însăşi pe o asemenea orbită încât să mişte ea Pământul, nu invers.


Deci, acesta a fost unul dintre motivele care mă determină să repudiez explicaţia actuală a precesiei. Nu pot să accept că Newton a explicat precesia într-un fel, după care vin deştepţii de după el să spună că explicaţia mai are nevoie şi de Lună, fără să sublinieze faptul că aducerea Lunii în ecuaţie contrazice flagrant explicaţia dată de marele fizician.


-2). Disputa dintre d'Alembert şi Euler.

Un al motiv istoric care poate fi adus în discuţie este disputa dintre D'Alembert şi Euler în legătură cu precesia. Din această dispută reies următoarele:
-D'Alembert s-a chinuit mult cu precesia şi, în final, a susţinut că a rezolvat problema precesiei. Din păcate, rezolvarea lui d'Alembert a fost o varză foarte complicată pe care Euler n-a reuşit s-o înţeleagă (după cum era şi firesc). Dar dacă Euler n-a înţeles-o, atunci cine ar fi putut s-o înţeleagă?
-Matematician meticulos, Euler n-a reuşit iniţial să calculeze precesia, motiv pentru care d'Alembert i-a luat-o, chipurile, înainte. Probabil, Euler o fi fost mai atent decât d'Alembert la problemele cu care se confruntă cineva care încearcă să calculeze precesia şi a concluzionat corect că nu poate rezolva problema.
-Ulterior, citind varza lui d'Alembert, Euler a avut nişte sclipiri care l-au ajutat să simplifice problema precesiei şi chiar s-o generalizeze. Din păcate, influenţat de rezolvarea lui d'Alembert, a uitat şi el să rezolve nişte probleme fundamentale care au rămas în legătură cu precesia, probleme despre care vom vorbi mai jos.

Motive fundamentale.

-3). Valoarea precesiei.

În legătură cu valoarea precesiei am câteva obiecţii. În primul rând, pentru a putea calcula aşa ceva ne-ar trebui să cunoaştem cu precizie foarte bună momentul de inerţie al Pământului. Pentru aceasta ar trebui să ştim cum e structurată substanţa în interiorul Pământului. În niciunul dintre calcule nu am văzut să se ţină seama de faptul că Pământul nu este o sferă omogenă, ci dimpotrivă, mult mai multă substanţă se găseşte aproape de centru, lucru care modifică mult momentul de inerţie. Ba, mai mult, unii dau valori ale momentului de inerţie bazându-se tocmai pe valoarea precesiei, iar alţii calculează valoarea precesiei bazându-se pe momentul de inerţie astfel calculat. Un cerc vicios fără ieşire.


În al doilea rând, formulele care calculează precesia mediază valorile de-a lungul unui an, deşi o asemenea mediere nu este justificată nicăieri. Nicăieri n-am găsit demonstraţia faptului că medierea este justificată şi că perturbaţiile sezoniere ale cuplurilor implicate nu destabilizează axa de rotaţie până la haos sau până la aşezarea ei într-o poziţie în care să se evite precesia (poziţie de energie minimă).


De asemenea, formulele actuale care dau valoarea vitezei unghiulare de precesie depind de cosinusul înclinării axei, ceea ce duce la o formulă absurdă care spune că viteza unghiulară de precesie ar creşte pe măsură ce unghiul de înclinaţie al axei ar scădea. Bineînţeles, pentru a ajunge la asemenea formule se fac o mulţime de presupuneri nedemonstrate şi nejustificate, precum faptul că viteza unghiulară de precesie este mult mai mică decât cea de rotaţie (da, aşa este în realitate, dar nu rezultă aşa din teorie, ci teoria se foloseşte de ceea ce se observă, ceea ce reprezintă un alt cerc vicios).


-4). Sensul precesiei.

Deşi se explică precesia cu ajutorul analogiei cu precesia unui titirez, totuşi, sensul real al precesiei Pământului este tocmai contrar sensului de rotaţie, spre deosebire de cazul unui titirez la care sensul precesiei coincide cu sensul de rotaţie.


-5). Direcţia precesiei.

O altă ciudăţenie a precesiei este cea legată de direcţia ei. În timp ce axa de rotaţie a unui titirez descrie un con în jurul verticalei locului, cu vârful spre centrul de gravitaţie, la precesia Pământului lucrurile stau mult mai ciudat, căci axa de rotaţie a Pământului descrie un con cu axa perpendiculară pe linia solstiţiilor, cu toate că după analogia cu titirezul axa de rotaţie ar fi trebuit să descrie un con în jurul liniei solstiţiilor şi să aibă vârful orientat spre centrul de gravitaţie care produce cuplul, căci momentul cinetic tinde mereu să se culce pe cuplul care produce precesia. În teorie se trece repede peste acest aspect al direcţiei şi lumea se concentrează mai degrabă asupra valorilor numerice care trebuie să iasă, nu asupra direcţiei.


-6). Nu există o formulă.

Nu există o formulă generală a precesiei în care să putem adăuga ce valori dorim fără să ajungem la absurdităţi. De exemplu, nu există o formulă generală care să ne spună cum depinde precesia de viteza de revoluţie. O asemenea formulă ar trebui să ne dea pentru viteze de revoluţie extrem de mici o direcţie asemănătoare cu direcţia precesiei pentru titirez, iar pentru viteze de revoluţie extrem de mari ar trebui să ne dea o direcţie perpendiculară pe planul de revoluţie.


Iată, deci, câteva motive pe care le am împotriva explicaţiilor actuale care se dau precesiei. N-aş fi avut niciodată nimic împotriva acestor explicaţii dacă alte raţiuni nu m-ar fi adus în situaţia de a le pune la îndoială. Mai precis, am ajuns la concluzia că, alături de impuls şi moment cinetic, mai există o mărime fizică importantă ce poate fi asociată unui corp (mărime pe care am numit-o „impuls volumic”). Dar noţiunea nu e totul. Mai important este că, la fel ca şi impulsul şi ca şi momentul cinetic, impulsul volumic al unui corp liber se conservă. Desigur, am căutat exemple în lumea reală ca să văd cum se conservă impulsul volumic la asemenea corpuri. Primul gând a fost la Pământul însuşi. Pământul are impuls destul de constant, are moment cinetic destul de constant. Atunci oare de ce nu ar avea şi impuls volumic destul de constant? Această întrebare m-a pus să asociez precesia Pământului cu conservarea impulsului volumic şi să caut explicaţia actuală pentru precesie, explicaţie pe care am găsit-o cu aceste probleme pe care vi le-am prezentat mai sus, probleme care mi-au întărit convingerea că explicaţia corectă nu are legătură cu vreun cuplu produs de Lună şi Soare, ci are legătură cu conservarea impulsului volumic.


Nu ştiu cât de convingător am fost, dar e păcat să credeţi în continuare într-o explicaţie incorectă a precesiei. Aprofundaţi aceste lucruri pentru a putea înţelege voi înşivă cum stau lucrurile în realitate.

vineri, 1 martie 2013

Pe forumuri în februarie 2013

Pe topicul „Mișcarea în câmp central
Mi se pare mie, ori chiar aşa e: braţele [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Andromeda_Galaxy]galaxiei Andromeda[/url] nu sunt plane?
[img]http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0e/WISE-_Andromeda.jpg[/img]
[img]http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a5/Andromeda_galaxy_Ssc2005-20a1.jpg[/img]
Să fie oare dovada faptului că „particulele” din braţe se deplasează pe elice închise? Cum explică teoriile actuale neplaneitatea acestei structuri?
Pe topicul „Ce este spinul?
Oare cât de orbi trebuie să fim ca să nu vedem elicea în manifestările naturii?

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate