[quote="mm"]Eu am fost amabil sa-ti indic o sursa care contine explicit identitatea electric=masa. Daca te interesa subiectul aveai un punct de pornire si nu unul de pocnire a persoanei care te-a servit. [/quote]„Amabilitatea” asta a ta m-a costat timp preţios în care mă puteam gândi la altceva, pentru că am avut încredere în ceea ce ai spus şi chiar am crezut că voi găsi ceva interesant în acel articol. Dar se pare că a fost atât de interesant, încât nici tu nu l-ai aprofundat ca să ştii ce conţine. Poate era mai utilă amabilitatea ta de a aprofunda ceea ce se scrie pe acest topic înainte de a mă trimite la ceva neinteresant sau neclar.[quote].
Chiar cu spusele tale ai recunoscut ca "nu l-ai putut citi cu atentie", ceea ce nu mai era problema mea.[/quote]Problema ta a devenit în momentul în care ţi s-au cerut explicaţii despre ceea ce ai înţeles tu din acel articol spre care ne-ai îndrumat pe noi să-l citim. N-ai vrut sau n-ai putut să ne dai explicaţiile, deşi ai ridicat în slăvi (habar n-am pe ce bază, din moment ce n-ai înţeles nici tu articolul lui RF) ideea că sarcina electrică ar fi de fapt masă. [quote]In plus, esti nerespectuos cu un om care a realizat ceva, a descoperit elicitatea curentilor si a si demonstrat-o experimental. Dar daca "te-a dezamagit", eu unul nu mai am ce sa adaug. Poate ca tu ai realizat mai mult decat el (si eu nu stiu). [/quote]Chiar şi gunoierul care goleşte pubela mea a realizat ceva, doar că el nu are pretenţia să-mi contrazică topicul. Dacă a descoperit „elicitatea curenţilor”, păstrează articolul pentru un eventual topic despre asemenea lucruri, nu despre ce este sarcina electrică. Asta nu-i lipsă de respect, ci o mică revoltă pentru felul tău categoric în care ai preaslăvit ideea (nefondată pe nimic) că sarcina electrică nu este masă variabilă, ci tocmai masă, eludând cu nepăsare problema care face imposibilă o asemenea identitate: faptul că sarcina electrică este invariant relativist, pe când masa nu este.
[quote]. Ca sa fiu "mai clar", daca chiar cercetezi ceva si eu, cu 30 de ani de functionare in cercetare, nu "te inteleg si "te atac cu texte" atunci ai o problema ca nu sunt mai umil. [/quote]Mie nu trebuie să mi te făleşti cu anii de cercetare (oficială, că, de’, neoficiali am şi eu bugăţi) pe care îi ai în spate, ci cu argumentele logice pe care mi le aduci.
[quote="Razvan"][justify]nu s-ar putea spune că sarcina electrică poate varia în funcţie de acceleraţia unui corp?[/justify][/quote]Hmmmm, faină observaţie! S-ar putea spune că sarcina electrică poate [b]exista[/b] (nu varia) în funcţie de acceleraţie. Mai precis, dacă ideea asta a echivalenţei dintre sarcină şi masa variabilă ar fi corectă, atunci un corp care accelerează, capătă masă, deci ar trebui să fie încărcat negativ, iar un corp care decelerează ar trebui să fie încărcat pozitiv, căci masa lui scade.
De fapt, în relaţia de mai sus e neglijat faptul că şi timpul de la numitor creşte cu viteza ca şi masa. Deci se pare că ceva este greşit. Sarcina electrică este invariant relativist, deci are aceeaşi valoare faţă de orice observator.
Atunci am putea spune că sarcina electrică este proporţională cu variaţia masei de repaus în raport cu timpul propriu.
Nu putem scrie
[quote="Razvan"]
[img]http://www.forkosh.com/mimetex.cgi?{ a=\frac{\gamma \Delta v}{\gamma \Delta t}}[/img][/quote].
Da, ceva de genul. Şi acceleraţia de repaus nu are semnificaţie în acest caz. De aceea am putea postula că sarcina electrică este proporţională cu variaţia masei de repaus în raport cu timpul propriu. Masa de repaus şi timpul propriu au semnificaţie faţă de orice observator, chiar şi în teoria relativităţii generalizate.
Trebuie să definim în mod unitar sarcina, o definiţie care să fie valabilă şi pentru repaus şi pentru mişcare. Tocmai de aceea am propus definiţia ca sarcina să fie masă de repaus variabilă în raport cu timpul propriu. Această definiţie îmi pare a fi suficientă atât pentru repaus, cât şi pentru mişcare.
Eu cred că modul în care am definit sarcina ca fiind variaţia masei de repaus în raport cu timpul propriu nu exclude variaţia masei cu acceleraţia. Este posibil să apară acceleraţie din motive mai profunde, care ţin tocmai de variaţia masei de repaus. Probabil, e necesar să înţelegem astfel de fenomene care ar putea genera acceleraţie prin variaţia masei de repaus.
Să nu uităm că un corp nu poate accelera (altfel) de unul singur. Trebuie să primească energie de undeva ca să accelereze. Impulsul său trebuie să rămână constant. Iar pentru ca impulsul să rămână constant când viteza creşte, atunci masa de mişcare (şi, implicit, cea de repaus) trebuie să scadă.
[quote="Razvan"]De ce impulsul trebuie să rămână constant? Nu înţeleg.[/quote]Mă refeream la impulsul unui corp izolat. Impulsul unui corp izolat nu poate varia de unul singur. Iar dacă acel corp, care este singur, accelerează totuşi prin cine ştie ce miracol, atunci este necesar ca miracolul acela să provină din masa lui de repaus (dintr-o energie internă a sa).[quote]Dacă sarcina electrică este variaţia energiei în unitatea de timp, poţi spune chiar că sarcina electrică este viteza de variaţie a impulsului în unitate de timp.[/quote]Energia [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Momentum#Relativistic_mechanics]poate varia şi cu impuls constant[/url]. Pentru aceasta este suficient să varieze masa de repaus.
[quote="mm"]nu inteleg de ce ar trebui sa ma rusinez[/quote]Nu pune vorbe în gura mea. Dacă am spus că nu trebuie să te făleşti cu ceva, nu înseamnă că am spus că trebuie să te ruşinezi cu acel ceva.[quote]ma falesc ca am realizat sute de lucrari care au functionat toate foarte bine (in realitatea banala)? Si nici un rebut![/quote]Probabil eşti bun la partea experimentală, dar asta nu înseamnă că nu dai greş la teorie.[quote]nu am nici o obligatie sa-ti dau raspunsuri la nenumaratele tale intrebari.[/quote]Tocmai, nu te obligă nimeni să răspunzi, dar te poate obliga să te încadrezi într-un topic. Din acest punct de vedere nu ai libertate absolută. Dacă ai susţinut că sarcina e masă, trebuia să demonstrezi asta cumva, cel puţin aşa cum mă chinuiesc eu pe aici să demonstrez că sarcina e masă variabilă.[quote]Macar daca te rugai frumos, in loc de imperativ... [/quote]Te rog frumos! Te rog frumos să te încadrezi în topic şi să încerci să-mi spui de ce, dacă sarcina e masă, sarcina este totuşi un invariant relativist în timp ce masa nu e. Dacă nu ştii asta, atunci te rog frumos să nu mai susţii că sarcina e masă, până la proba contrarie. E ok? Mulţumesc frumos! [quote]in timp ce topicul tau nu vad care ar fi utilitatea lui (practica ori teoretica).[/quote]Nu mă mir. Sunt multe lucruri pe care încă nu le vezi. Stai pe-aproape, şi-ai să le vezi. Poate în mai puţin de 10 ani iese ceva interesant din topicul acesta sau din forumul acesta.
[quote]mi-am exercitat liberul arbitru.[/quote]Continuă să ţi-l exerciţi! Poţi deschide un topic separat în care să vorbim despre relaţia noastră (destul de veche şi frumoasă, dealtfel) în văzul tuturor sau prin mesaje private. Cum doreşti. Numai străduieşte-te să te încadrezi în topice.
M-am gândit recent la ce bine ar fi dacă cercetarea noastră pe acest forum ar decurge ceva mai organizat, cam în felul următor:
-1). Cineva deschide un topic, de exemplu, la „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/f3-mistere-in-fizica]Mistere în Fizică[/url]”, topic (căruia să-i zicem topicul „A”) în care autorul ridică o [b]problemă[/b] pe care el o consideră nerezolvată încă. Topicul respectiv va conţine dezbateri în care autorul topicului şi adepţii săi vor încerca să demonstreze că, într-adevăr, problema este nerezolvată încă, în timp ce combatanţii vor încerca să demonstreze în acelaşi topic faptul că problema ridicată este, de fapt, rezolvată deja de către umanitate şi că nu merită considerată ca fiind o problemă nerezolvată. În momentul în care combatanţii reuşesc să demonstreze aceasta, topicul devine rezolvat. În acest moment, cineva (autorul topicului sau careva combatant) trebuie să ceară marcarea topicului ca fiind rezolvat (caz în care topicul poate fi redenumit, devenind din topicul „A” în topicul „[Rezolvat] A”) pentru ca alţi utilizatori care vor studia problema să ştie că în acel topic pot găsi soluţia la problema lor.
-2). În timp ce topicul A evoluează şi este încă nerezolvat, cineva poate veni cu o [b]ipoteză[/b] pentru rezolvarea lui. Pentru aceasta, acel cineva poate deschide un topic (pe care îl numim topicul „B”) la secţiunea „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/f70-ipoteze-in-fizica]Ipoteze în Fizică[/url]”. În acest topic autorul topicului şi adepţii săi încearcă să susţină ipoteza lansată, iar combatanţii încearcă să demonstreze contrariul, şi anume că ipoteza este falsă. În momentul în care combatanţii reuşesc să demonstreze aceasta, topicul se poate marca în aşa fel încât să rezulte că ipoteza lansată de autor în topicul respectiv a fost demontată. În acest moment, la fel ca în cazul topicului A, cineva trebuie să ceară marcarea topicului, acesta devenind din topicul „B” în topicul „[Demontat] B”. Dimpotrivă, dacă autorul topicului sau adepţii săi au reuşit să demonstreze că ipoteza este salvatoare, aceştia trebuie să ceară marcarea topicului din „B” în „[Demonstrat] B”. Odată cu marcarea topicului B ca fiind demonstrat, se poate marca şi topicul A ca fiind rezolvat.
Acestea au fost câteva idei de-ale mele pe moment. Puteţi veni şi voi cu adăugiri care să ne îmbunătăţească cercetarea, să o dirijeze, să-i dea o oarecare cursivitate, să o ordoneze.
[quote="Razvan"][justify]Dacă iei în consideraţie doar masa de repaus, atunci ne întoarcem de unde am plecat.[/justify][/quote]Desigur, asta nu-i din vina mea, ci din vina formulelor relativiste. Dar, totuşi, nu suntem obligaţi să luăm în considerare doar masa de repaus, decât atunci când corpul considerat este presupus izolat.
[quote][justify]Tocmai făcusem un pas înainte considerând masa totală şi concluzionând că sarcina electrică poate apare şi în prezenţa acceleraţiei.[/justify][/quote]Păi, sarcina poate apărea şi în continuare în prezenţa acceleraţiei, doar că avem de analizat două cazuri separate:
-1). Cazul 1, când corpul este izolat. În acest caz, corpul nu poate fi încărcat electric decât dacă masa lui de repaus se modifică, iar în acest caz el accelerează (sau decelerează) cu o cantitate ce rezultă exact din modul de variaţie a masei sale de repaus.
-2). Cazul 2, când corpul nu este izolat, ci poate schimba de toate (energie, impuls şi moment cinetic) cu un alt corp vecin. În acest caz, corpul poate accelera atât din cauza variaţiei masei sale, cât şi din cauza corpului vecin, caz în care nu mai putem evalua acceleraţia în modul simplu de la cazul 1.
[quote][justify]De fapt chiar mă gândeam să mergem mai departe şi să vedem dacă putem găsi o analogie între acceleraţia produsă de câmpul gravitaţional şi sarcina electrică. Cum acceleraţia apare la variaţia energiei cinetice şi cum tot ai adus vorba de relativitate, am putea analiza acceleraţia produsă de gravitaţia unui corp în metrica Schwarzschild, pe baza [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t590p90-gauri-negre-presupuneri-si-certitudini#14856]celebrei formule[/url] a energiei cinetice.[/justify][/quote]Din păcate, nu prea ne putem baza pe această formulă, pentru că o consider incorectă (implică o concluzie absurdă care contrazice realitatea).
Desigur, Fizica actuală spune că intensitatea câmpului gravitaţional produs de un corp masiv depinde (direct proporţional) de masa lui de repaus (şi invers proporţional cu pătratul distanţei). Problema este că în cazul 1 corpul este considerat izolat şi de aceea el nu poate accelera în propriul său câmp gravitaţional. Deci nu ştiu la ce fel de echivalenţă te poţi referi aici.
Sunt de acord cu asta.
Editare ulterioară:
Hmmm... Oare asta să însemne că un câmp electric poate fi echivalat cu un câmp gravitaţional variabil în timp?
Nu este exclus să ai dreptate, şi ionizarea din cazurl supernovelor să existe şi să fie datorată faptului că în zonă există câmpuri gravitaţionale variabile în timp.
Oricum, este obligatoriu ca Fizica viitorului să ia în considerare şi studiul câmpurilor gravitaţionale variabile în timp (pentru că acestea chiar există) şi să aibă „curajul” să le echivaleze cu câmpurile electrice. Ar fi absurd ca în jurul nostru să existe doar corpuri cuminţi, cu masa constantă şi cu câmpuri gravitaţionale constante în timp.
Bun. Să mergem atunci mai departe pe linia asta. [b]Să presupunem că un câmp electric este de fapt un câmp gravitaţional variabil în timp[/b] (nu ştiu dacă n-ar trebui să deschidem un topic separat cu această presupunere (ce rezultă, dealtfel, logic din aceea că sarcina electrică este masă de repaus variabilă în timp)), şi nimic altceva.
O sarcină negativă are masa în creştere, deci şi câmpul gravitaţional creşte în jurul său. Putem spune atunci că un câmp gravitaţional crescător (în timp) este un câmp electric produs de sarcini negative. Să aprofundăm acum aceste chestiuni, lăsând noaptea să se aştearnă peste gândurile noastre... Noapte bună, Răzvan! Şi mulţumesc pentru dialogul interesant!
Şi bună dimineaţa tuturor!
Ar fi interesant de văzut dacă putem scoate din câmpul gravitaţional variabil în timp ceva forţe de respingere între sarcini electrice de acelaşi fel. Am încercat să găsesc asemenea forţe cu ajutorul noii interpretări, dar încă n-am reuşit. Nu ştiu de ce se resping sarcinile de acelaşi fel.
Pe topicul „”
[quote="gafiteanu"]Sarcinile de acelasi fel sunt cu toane, cateodata se resping, alteori se atrag extrem de puternic. Si formeaza diferite corpuri, unele extrem de dure, masive, compacte, doar cu masa inertiala enorma, fara masa electrica, adica fara efecte gravitationale sau electrice, culmea...fizicii. Ganditi-va macar o clipa, ca acesta ar putea sa fie adevarul.[/quote]În ultimă instanţă, dacă Fizica elicoidală este corectă, atunci toate câmpurile sunt de fapt rezultatul legilor de conservare şi se manifestă doar între corpuri pentru care există cel puţin un parametru dinamic fundamental (energie, impuls, moment cinetic) variabil. Mai mult, în ultimă instanţă, (în Fizica elicoidală) toate corpurile au modulul vitezei constant (căci centrele lor de masă au viteza luminii în vid), deci nu poate fi modificat modului vitezei lor, ci doar direcţia vitezei lor, iar asta înseamnă multă aplicare a formulelor lui Frenet. Numai că este un drum lung de parcurs până să aduci asta la mintea tuturor.
[quote="CAdi"]particulele contin pe langa campul electric care le inconjoara si un camp magnetic .
Ori daca pui doi magneti se vede clar cum polii +cu + si - cu - se resping iar + cu - si -cu + se atrag. Deci totul depinde de directia liniilor de camp magnetic si de compunerea liniilor . [/quote]Aşa este, Adi, dar aşa cum câmpul electric nu este explicat, aşa nu este explicat nici câmpul magnetic. Vom înţelege ce sunt aceste câmpuri abia atunci când vom putea să stabilim o legătură directă între ele şi variaţiile parametrilor dinamici fundamentali (energie, impuls şi moment cinetic).
[quote="gafiteanu"]In acest caz cu micro-magnetii, totul ar trebui sa se orienteze astfel incat sa se compacteze la maximum, apoi asa sa stea pe vecie. Vezi cazul cu pilitura.[/quote]Da, e bine de ţinut minte asta.
[quote="gafiteanu"]Absolut toate problemele din fizica sunt rezolvate de fizicieni. Nu mai exista enigme. [/quote]Desigur, asta la modul ironic. Altfel acest forum nu ar mai avea obiect.[quote]cei ce stiu, nu vorbesc.
Iar cei ce vorbesc, nu stiu. [/quote]Cei ce ştiu şi nu vorbesc nu ştiu o mulţime de alte lucruri care i-ar face să vorbească. Iar printre cei care vorbesc sunt o mulţime care şi ştiu. Altfel Ştiinţa n-ar exista.[quote]In fizica oficiala nu exista nici o explicatie satisfacatoare, asta in conceptia celor mai exigenti. [/quote]Sunt de acord. Deci există enigme. Tocmai de aceea trebuie să facem lumină, aşa cum ne stă nouă în putinţă. [b]Trebuie să ne concentrăm[/b] la cele mai simple lucruri, dar în acelaşi timp la cele mai generale, mai cuprinzătoare, lucruri care cu simplitatea lor aparentă să fie totuşi atât de consistente încât să poată explica cele mai profunde fenomene ale naturii.[quote] Pentru restul, explicatiile sunt chiar prea pertinente si corecte. In general ultimii rezolva orice problema spinoasa prin sintagma: asa ceva nu exista si contravine principiilor... [/quote]Din păcate, aşa este. Iar rostul nostru, aici pe forum, este să le demonstrăm că anumite explicaţii nu sunt corecte sau sunt incomplete şi să-i incităm la căutări mai adânci.[quote]Sper sa nu ajungeti sa puneti stampila cu "REZOLVAT" pe vreun topic. [/quote]Eu, dimpotrivă, sper să punem această ştampilă pe cât mai multe dintre ele. Dar în acelaşi timp, sper şi voi veghea mereu ca această ştampilă să fie pusă doar atunci când va fi cazul.[quote]Si nu uitati, cercetarea se face si-n laborator, experimentand. [/quote]De acord. Sunt lucruri pe care le putem cerceta şi în laborator. Dar există o esenţă pe care noi vrem să o scoatem în evidenţă, o esenţă care poate fi extrasă chiar şi din experimentele pe care le-au făcut deja alţii în laborator. Sunt destule fenomene descoperite de alţii în laborator pe care încă nu le putem explica teoretic şi la acelea trebuie să ne concentrăm în special. Asta pentru că noi, de pe acest forum, nu prea avem mijloace materiale cu care să putem experimenta lucruri noi în laboratoare. În schimb, calculatorul ne este disponibil, iar acesta ne poate ajuta în cel mai înalt grad.[quote]Nu cred ca noi romanii ne mai putem permite sa judecam ideile si cercetarea, dupa ce am distrus-o. Deocamdata ciocul mic. [/quote]Te înşeli amarnic! Dimpotrivă, cei care au distrus cercetarea nu sunt români adevăraţi, ci aceia sunt români care vor să o susţină. Da, ciocu’ mic la cei care vor să saboteze cercetarea liberă şi democratică, independentă de anumite canoane caraghioase ale Fizicii actuale. Ciocu’ mic acelora! Ciocu’ mic acelora care încearcă să îngrădească exprimarea armonioasă a ideilor pe acest forum!
Şi vom avea grijă de asta, eu şi ajutoarele mele...
[quote="Razvan"][justify]Pe baza acestei ipoteze am făcut nişte raţionamente şi am ajuns la nişte concluzii. Dacă aceste concluzii nu satisfac realitatea observată, este posibil să fie ceva probleme cu ipoteza.[/justify][/quote]Aşa este. E posibil să fie ceva probleme cu ipoteza, dar numai după ce ne asigurăm că raţionamentele prin care am ajuns la concluzii sunt ele însele corecte. Altfel spus, dacă o concluzie este greşită, atunci nu neapărat ipoteza de la care s-a pornit este greşită, ci pot fi greşite chiar raţionamentele prin care am ajuns la concluzia respectivă deşi ipoteza să rămână corectă.
Mai grav, este posibil chiar şi să pornim de la o ipoteză greşită şi în acelaşi timp să facem raţionamente greşite pe marginea acelei ipoteze greşite şi să ajungem astfel la o concluzie corectă care satisface realitatea observată.
Ok. Sugerezi cumva că concluziile noastre nu satisfac realitatea observată?
[quote="mm"]cercetarea trebuie sa aiba [u]obligatoriu[/u] si parte practica.[/quote]Este opinia ta personală cu care eu [b]nu sunt de acord[/b]. Altfel spus, mai concret, desigur, orice cercetare, oricât de teoretică ar fi ea, va avea cândva o aplicaţie practică. Asta s-a demonstrat de-a lungul sutelor de ani de cercetare teoretică. Deci, nu există cercetare care să nu fie testată în practică.
Dar tu ceri ca unul şi acelaşi om care face cercetarea teoretică să facă şi cercetare practică, ceea ce, din punctul meu de vedere, este ineficient. Tendinţa este spre specializare, nu spre un amestec aiurea de talente. E foarte rar ca un teoretician bun să fie şi un experimentator bun. Şi e chiar inutil. Eu prefer un teoretician foarte bun şi separat un experimentator foarte bun, decât un amestec aiurea de asemenea calităţi din care să nu iasă mare brânză.
[quote]9. Se verifica -experimental- ca sarcina electrica a unei particule , spre exemplu a unui electron, variaza [u]exponential[/u], in functie de viteza, intocmai ca si masa (inerta) a acestuia.[/quote]Mie mi se pare a fi mult mai clara aceasta formulare de cateva randuri decat stufoasele si interminabilele tale intrebari, Abel. Tie nu? [/quote]Să-ţi spun ce mi se pare mie? Mie mi se pare a fi [b]o mare minciună![/b] Nu cred că se verifică experimental aşa ceva. Iată cine este RF, din punctul meu de vedere, un mare mincinos! Şi mai sunt mulţi „experimentatori” ca el care mint cu neruşinare că se produce un anumit efect deşi acel efect nu se produce.
[quote][i]Niciodata[/i] nu se potriveau datele teoretice cu realitatea functionala! Regula si principiu de baza in cercetare: [b]Teoria niciodata nu se potriveste in practica![/b] [/quote] Asta-i chiar culmea! Îmi închipui atunci ce fel de teorie cunoşti sau ce aiurea o aplici.
[quote]Legat de ce am spus mai sus, munca de cercetare are -ca orice activitate specializata- niste "secrete". [/quote]Mulţumim pentru informaţiile preţioase pe care le-ai postat. E bine să băgăm la cap o mulţime dintre ele, pentru că ai dreptate cu „specialiştii”.
[quote]asta e ultima mea postare, pe acest forum, ma opresc aici. Motivul retragerii: [i]nu pot accepta atacul la persoana "nici in ruptul capului"[/i] (nici macar din partea unor oameni care se autoconsidera de valoare) deoarece este o [u]josnicie[/u]. (Apararea impotriva atacurilor, chiar daca e permisa, inclusiv de Biblie, nu suna bine nici ea. Dar e sanatoasa. :D)
.[/quote]Afirmaţie copilărească, ce pare că nu vine din partea unui „moş cu barbă albă”, ci din partea unui adolescent care mai are tare multe de învăţat. Îţi spun eu de ce ai vrea să pleci de pe forum: pentru că nu suporţi să fii criticat! Este singurul motiv pentru care se izolează cineva de ceilalţi. Nu poţi spune că acest forum nu conţine oameni de mare calitate cu care merită să interacţionezi. Doar orgoliul propriu nu te lasă să vezi asta.
[quote="gafiteanu"]sa nu se afle in colective si la sefie oameni nepotriviti, fanfaroni, demagogi, perfizi, incompetenti, fara caracter, ahtiati de functii si onoruri, lacomi si dominatori.
Rezultatele cercetarii nu trebuie sub nici un motiv sa ajunga la cunostinta celor vizati mai sus, sa fie folosite de acestia.[/quote]Sunt de acord cu asta. Ai libertatea să ne ajuţi concret pentru a realiza acest deziderat, fără să te limitezi la acuze gratuite sau fără să abuzezi de ele, pentru a nu risca să fii banat.
[quote="gafiteanu"]Pentru mine doar un astfel de topic este potrivit, unde as vrea sa postez anumite idei, pe care le cunosc foarte bine despre euristica.[/quote]Dă-i bătaie! Eşti invitatul meu! Eşti liber să postezi ceea ce ştii despre euristică, ori aici pe acest topic, ori pe un topic special destinat acesteia.
Şi sunt convins că dacă nu faci referire la pesoană, ci doar la subiectul respectiv, nu vei fi atenţionat. Atenţionările vin doar atunci când se exagerează şi se jigneşte cu bună ştiinţă interlocutorul, deşi acesta a fost bine intenţionat.
[quote="meteor"]La general, sunt deacord, el are dreptate, privitor la unii utilizatori, care, in halul cel mare, scriu greseli mari cit China, FARA, a dori sa le corecteze, fara a asculta, a explica, omeneste, si aduce o discute, cit de cit "stientifica". Aceasta ar crea o nota generala, pentru toata clasa de utilizatori ce activeaza. Aici, mi se pare ca Abel C., trebue sa intervina si sa interzica total activarea lor. [/quote]Există o oarecare problemă cu intervenţia administratorilor. Ideal ar fi ca eu, ca administrator să nu trebuiască să mai intervin vreodată, ci voi ca utilizatori să-i daţi peste nas cu argumente celui care greşeşte. Dacă discuţia deviază prea mult, nici atunci n-ar trebui să intervină administratorul, decât moderatorii, care ar putea secţiona topicul în cauză şi să-l pună acolo unde îi e locul, eliberând topicul respectiv de discuţii care au deviat. Administratorii ar trebui să intervină doar acolo unde nu pot interveni utilizatorii sau moderatorii, deci în ultimă instanţă, când altceva nu mai poate fi făcut.
În plus, rolul administratorilor ar trebui să fie unul de îndrumare, de subliniere a principiilor forumului, a principiilor cercetării şi nu un rol de poliţist care să fie nevoit să tot atragă atenţia utilizatorilor mai împrăştiaţi. Rolul de poliţist este mai degrabă al utilizatorilor şi al moderatorilor. Părerea mea...
[quote="meteor"]Gresita parere.
Cit sa-i mai dai peste nas lui Sandocan (spre exemplu), ca pamintul nu e plat (si de aici rezulta ca marea majoritate a "teoriilor" sale sint gogosi)?! [/quote]Pe forumul nostru există multe modalităţi de a da peste nas. Una dintre ele este reputaţia. N-ai decât să-i dai punctaj negativ pentru mesajul care îţi displace. Sau dacă ai obosit să-i dai peste nas direct, nu te obligă nimeni să-i citeşti mesajele, ci pur şi simplu îl ignori, iar acesta este un alt fel de a-i da peste nas.
[quote]Uite, pot si eu sa emit o "teorie", ca o buburuza a zburat pe soare, si avenit inapoi, si etc. Stii cit timp putem "dezbate" "teoria"?! Cit ma vei putea interzice?! La infinit, niciodata, daca se procedeaza tactica utilizatorului dat. [/quote]Da, e o observaţie pertinentă. Doar că libertatea de exprimare este şi va fi mereu un obiectiv suprem pe acest forum şi va fi limitată doar atunci când nu vom găsi alte metode mai raţionale de a-l domoli pe utilizator. Aşa că singura consolare pe care ţi-o pot oferi este aceea că teoria cu buburuza nu va putea ajunge, de exemplu, printre [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/f55-certitudini-in-fizica]certitudinile[/url] pe care punem noi preţ pe forum. Indirect, vă transmit prin asta să faceţi mai multe eforturi de a promova idei care să ajungă printre certitudini. Sau să propuneţi o secţiune în care să adunăm ideile pe care le acceptăm cu toţii de pe acest forum.
[quote]Mari cerinte, nu se cer, inafara de acelea, insa, care sa prevada o obligatie (stricta) din partea tuturor utilizatorilor, ca sa duca un mod de discutie, stiintific.[/quote]„Obligaţia” asta există de când lumea, în sensul că toţi ar trebui să postăm numai mesaje perfecte. Dar ce să-i faci dacă nu toţi postează mesaje perfecte şi nici măcar nu se străduiesc? Deci, trebuie să propuneţi măsuri realiste, care să nu izoleze oamenii, ci ideile greşite.
[quote="omuldinluna"]Primul punct al primului mesaj mi se pare cam imprecis. Fenomenul de emisie termionica imi este cunoscut in cazul metalelor. In acest caz, energia termica furnizata de o sursa externa este suficienta pentru a permite electronilor cvasiliberi (care exista in orice retea metalica) sa depaseasca bariera potentiala care-i tine prinsi in retea, dar electronii nu devin cu adevarat "liberi" decat daca sursa care i-a emis este cuplata la o baterie, astfel incat sarcina pozitiva creata in urma emisiei sa fie neutralizata (daca nu, electronii pot "cadea" inapoi in retea). [/quote]Nu văd de ce procesul descris de tine ar face imprecis punctul 1. Imprecis în sens cantitativ, sau imprecis în sens de improbabil? Dacă e vorba de primul sens, atunci nici chiar descrierea ta (bazată pe Fizica actuală, desigur) nu pare foarte precisă cantitativ. Iar dacă este vorba de al doilea sens, nu văd în ce mod ai reuşit să faci improbabil punctul 1 cu ceea ce ai spus. Nu văd unde este problema, unde este incompatibilitatea dintre descrierea mea şi descrierea ta.
[quote]Altfel, un circuit electric parcurs de curent degaja energie prin campul electromagnetic care-l strabate, fara emisie de particule. [/quote]Fizica actuală spune că şi câmpul electromagnetic este alcătuit din particule. Deci emisia unui curent se face şi cu emisie de particule (fotoni). Dacă ne referim, desigur, la curenţi capabili de asemenea emisii, precum ar fi curenţii alternativi la rezonanţă în circuite RLC.[quote]Punctul al doilea mi se pare fals, in sensul ca atata vreme cat constituentii fundametali ai unui material sunt neutri din punct de vedere electric (fie ca vorbim de atomi sau de molecule complicate), nu conteaza cati constituenti adaug sau scot, caci neutralitatea electrica a sistemului ramane neschimbata atata timp cat numarul de sarcini pozitive este egal cu numarul de sarcini negative. Evident ca pot face electrizari intr-un sens sau altul, dar asta merge doar in cazul metalelor, un dielectric fiind cel mult doar polarizabil. [/quote]Da, ştiu, vorbeşti din perspectiva închisă a Fizicii actuale, dar nu trebuie să uiţi că aceasta nu ştie ce este sarcina electrică, ci o ia ca atare. Problema este că afirmaţia ta „[i]nu conteaza cati constituenti adaug sau scot, caci neutralitatea electrica a sistemului ramane neschimbata atata timp cat numarul de sarcini pozitive este egal cu numarul de sarcini negative.[/i]” nu este verificată sută la sută. Din moment ce există anomalii precum cea a lui Pioneer, nu poţi băga mâna-n foc că aceste anomalii nu s-ar datora faptului că se schimbă sarcina electrică a sistemului când ies sau intră în el particule cu masă. Ce să mai vorbesc de atâtea şi atâtea alte fenomene electrice pe care nu le putem explica încă, precum ar fi chiar [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t9-electricitatea-atmosferica-este-un-mister?highlight=electricitatea+atmosferic%E3]electricitatea atmosferică[/url].[quote]Un experiment simplu. Ia doua sfere metalice, avand suporti izolati, si electrizeaza puternic una dintre ele. Daca intre planeta si sfera electrizata vei gasi o forta diferita de cea dintre planeta si sfera neelectrizata (care este de natura gravitationala), inseamna ca ai intr-adevar ceva sarcina nenula in planeta. [/quote]Cred că asemenea forţe sunt foarte mici şi se pot măsura doar în perioade îndelungate de timp, precum este cazul sondei Pioneer.[quote]Totodata, daca satelitii precum Luna ar fi incarcati electric, ar trebui sa detectam emisii de unde electromagnetice din partea lor, care sa poata fi puse in legatura cu miscare accelerata a acestora (si sa nu fie cauzate de vreo sursa interna, cum este cazul multor stele). [/quote]Sateliţii emit multe tipuri de radiaţii electromagnetice de diferite intensităţi, aşa că problema este cantitativă: cât procent din această radiaţie punem pe seama încărcării electrice şi a acceleraţiei.[quote]Din cate stiu eu, legea lui Coulomb de la nivelul clasic se poate regasi pornind de la principiile fundamentale ale electrodinamicii cuantice[/quote]Ar fi interesant de văzut ce axiome introduce electrodinamica cuantică pentru a deduce legea lui Coulomb. Sper ca ele să nu fie mai bizare decât însăşi legea lui Coulomb.
Pentru moderatorii care încă nu ştiu cum să acţioneze asupra topicelor, am găsit [url=http://help.forumgratuit.ro/t114-uneltele-moderatorului]un tutorial dedicat pe forumul de suport al forumgratuit[/url]. Dacă mai aveţi întrebări, le putem discuta aici.
Cred că toate cercetările despre electromagnetism ar deveni mult mai simple şi mai clare dacă am admite că în Univers nu există decât luxoni şi dacă am aplica mişcării luxonilor formulele lui Frenet cu toate consecinţele lor (inclusiv cu teorema de recurenţă a lor). Atunci ar rezulta că toate corpurile din Univers sunt neutre din punct de vedere electric, iar sarcina lor electrică şi toate câmpurile electromagnetice pe care ele le produc sunt [b]doar efecte ale mişcării[/b] pe care o au aceste corpuri neutre din punct de vedere electric.
Aşadar, ar fi foarte util să vă îndreptaţi încet atenţia şi înspre aprofundarea formulelor lui Frenet şi a modului de utilizare a acestora în practică.
Constat cu o oarecare întârziere că [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t690-principiile-cercetarii#18131]în mesajul anterior[/url] am cam sărit calul în anumite locuri şi cer iertare lui mm şi celorlalţi cititori!
[color=red]Din categoria „aşa nu!”:
[quote="Abel Cavaşi"][color=red]Iată cine este RF, din punctul meu de vedere, un mare mincinos![/color][/quote]
[quote="Abel Cavaşi"][color=red]Îmi închipui atunci ce fel de teorie cunoşti sau ce aiurea o aplici.[/color] [/quote]
[/color]
Chiar dacă am avut cine ştie ce motive ascunse pentru asemenea cuvinte, aş prefera ca pe viitor să-mi atrageţi atenţia când mai fac asemenea gafe şi să mă avertizaţi aşa cum merit. Este unul dintre principiile cercetării care trebuie să ne călăuzească pe acest forum.
Mulţumesc!
Mulţumesc, Adi!
[quote="CAdi"]Probabil ca [i]ceva [/i]din postarile facute de mm si probabil [i]ceva[/i] din experientele lui RF nu ti-au convenit ![/quote]Aşa este, Adi, nu mi-a convenit tonul categoric cu care mm şi-a impus părerile, doar că trebuia să mă exprim mai domol, chiar dacă aş fi spus aceleaşi lucruri.
De exemplu, în loc de
[quote="Abel Cavaşi"]Iată cine este RF, din punctul meu de vedere, un mare mincinos![/quote]
trebuia să spun
„[i]Nu sunt de acord cu [b]această[/b] afirmaţie a lui RF, pentru că sarcina nu variază cu viteza.[/i]”,
iar în loc de
[quote="Abel Cavaşi"]Îmi închipui atunci ce fel de teorie cunoşti sau ce aiurea o aplici.[/quote]
trebuia să spun
„[i]Se pare că în [b]acest[/b] caz nu cunoşti teoria sau că în [b]acest[/b] caz nu ai aplicat-o suficient de corect[/i]”.
Generalizarea pe care am făcut-o la întreaga personalitate a lui RF sau a lui mm este absolut falsă şi inumană, iar aşa ceva trebuie să evităm pe cât posibil. Este necesar să ne limităm afirmaţiile strict la cazurile particulare concrete despre care discutăm şi să nu generalizăm micile greşeli pe care le face cineva la toate faptele sale.
[quote="gafiteanu"]ASCUNDETI ADEVARUL ![/quote]Nu sunt de acord. Ce se poate realiza cu ascunderea adevărului? La ce bun? La cultivarea egoismului? Sau la ce? La câştigul propriu? La ce bun?
[quote="gafiteanu"]Daca ADEVARUL nu-l ascundeti si-l oferiti gratis tuturor netrebnicilor, atunci nu mai are valoare.[/quote]Nu înţeleg. Arată-mi un mecanism prin care adevărul îşi poate pierde valoarea sa inctrinsecă. Poate se pierde altceva, se pierde puterea pe care o are deţinătorul adevărului în raport cu cel care nu deţine adevărul. Cu asta sunt de acord. De aici rezultă că singurul scop de ascundere a adevărului este protejarea puterii faţă de celălalt, iar astfel ajungem din nou la egoism, la pierderea din vedere a faptului că [b]împreună cu ceilalţi suntem mai puternici[/b] (faţă de natură) decât singuri. Dacă noi dăm adevărul nostru (descoperit de noi) celorlalţi, atunci ceilalţi îl vor duce mai departe decât putem noi să-l ducem.
Da, e cel mai bun exemplu posibil de dat atunci când vrei să discreditezi valoarea Ştiinţei, valoarea adevărului. Dar acest exemplu, oricât de bun ar fi el, nu este suficient. Dacă oamenii care vor să facă răul nu vor avea bomba atomică, vor folosi bâte şi tot vor face răul.
Aşadar, a încerca să ascunzi adevărul de oamenii răi e ca şi cum ai încerca să-ţi bagi capul în nisip ca să nu mai vezi în jur. Răul nu se evită ascunzând adevărul ştiinţific de cei răi, ci inoculând un adevăr spiritual în mintea lor. Mai important este să-i învăţăm pe cei răi de ce e mai bine să fie buni. Într-acolo trebuie să ne canalizăm energia preţioasă pe care am irosi-o cu ascunsul adevărului.
În altă ordine de idei, oamenii răi deja sunt în posesia armei care poate anihila omenirea, doar că sunt conştienţi deja că nu stârpirea omenirii este obiectivul lor, ci eventual subjugarea ei. Iar subjugarea omenirii nu mai este de natură criminală, ci de natură comercială, financiară.
[quote="gafiteanu"]Banuiesc ca suntem vinovati tot noi ca exista si nebuni. Nu au fost cum trebuie educati si vindecati nebunii.[/quote]Da, eu cred că da. Majoritatea dintre noi suntem vinovaţi pentru că nu facem mai mult decât facem pentru a eradica răul.
Dar nu cine este vinovat contează acum, ci contează ce facem ca să reparăm problema. Iar acest forum este una dintre soluţiile minunate pe care le-am ales noi ca să reparăm. Cercetarea este inevitabil una dintre soluţiile care vor duce omenirea pe calea cea bună. Învăţământul şi cercetarea pot scoate omenirea din acest impas.
[quote="meteor"]Eu nicidecum nu sustin ca e gresit a considera ca exista numere complexe (cu partea imaginara nenula) [daca nici nu le-am inteles, cum as putea sa sustin asa ceva?!], eu vreu sa aflu, cum pot sa le inteleg, cum sa ma conving ca nu e gresit privitor la existenta lor (macar teoretic, daca practic e cam dubios).[/quote]Am scris [url=http://abelcavasi.blogspot.ro/2010/05/exista-trei-unitati-imaginare.html]pe blogul meu un articol[/url] în care explicam mai pe larg cum văd eu numerele complexe. Dacă numerele reale pot fi considerate puncte ale unei drepte, atunci numerele imaginare pot fi considerate puncte din afara unei drepte. Mai precis, partea imaginară ne poate arăta [b]cât de departe[/b] suntem de o anumită dreaptă.
[quote]Aici ma voi mai gindi. Ce cind s-au descoperit numerele complexe s-a mers pe calea inversa ecuatii polinomiale=> numere complexe?! [/quote]Numerele complexe au apărut ca o necesitate, nu ca un lux. [url=http://www.math.uri.edu/~merino/spring06/mth562/ShortHistoryComplexNumbers2006.pdf]O istorioară[/url] găseşti pe net. Apoi s-a dovedit că numerele complexe sunt calitativ diferite de numerele reale, în sensul că ele constituie un „corp algebric închis”.
[quote]De ce?!
Din ce cauza e foarte neaparat sa fim obligati sa inventam altfel de numere [/quote]Obligaţiile sunt condiţionate. Dacă vrem ceva, atunci suntem obligaţi să realizăm altceva. Dacă vrem să rezolvăm anumite ecuaţii, atunci suntem obligaţi să luăm în considerare şi numerele complexe. Mai mult, cum am spus mai sus, numerele complexe au ceva [b]calitativ diferit[/b] faţă de oricare mulţime de numere dinaintea lor, prin aceea că ele constituie un corp algebric închis, proprietate pe care numerele raţionale sau reale nu o posedă.
După cum văd [url=http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_complex_numbers#History]pe Wikipedia[/url], Descartes este cel care le-a numit imaginare. Poate că Euler, care le-ar fi înţeles mai bine, le-ar fi denumit altfel.
[quote="george"]Nu stiu cine a scris asta.[/quote][url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t687p30-probabil-sarcina-electrica-este-masa-variabila-in-timp#18086]Eu am scris asta[/url], George, doar că mm nu a menţionat autorul.
[quote]Am tot sperat ca va apare cineva care sa vrea sa incerce sa ma inteleaga... Voi alegeti daca vreti sa ramanem o intreaga planeta de condamnati sau ne vom trezi,fie si numai unul cate unul.[/quote]Continuă să speri, George. Nu poţi să grăbeşti artificial pe nimeni „să se lumineze”, dar ai dreptul să insişti. Şi eu am tot sperat (dar încă mai sper) că cineva va înţelege teorema de recurenţă şi încă nu pot spune că a fost înţeleasă. Mi-a rămas speranţa. Eu am trimis această teoremă şi la instituţii din ţară şi străinătate cu acelaşi rezultat. Dimpotrivă, doar pe internet am primit feedback ştiinţific. Se pare că vina este a noastră, a celor care exprimă idei noi, pentru că nu o facem suficient de explicit. Trebuie să căutăm alte metode de exprimare, mai bogate în imagini şi filme, mai bogate în mesaje clare şi copilăreşti.
Am văzut aseară la Discovery Science că s-au descoperit legături misterioase între exploziile solare şi dezintegrările radioactive. Mai precis, în perioada exploziilor solare creşte rata de dezintegrare radioactivă a uraniului, de exemplu.
Părerea mea este că acest fenomen confirmă importanţa pe care o are [b]forma traiectoriilor[/b] în Fizică. În acest sens, legătura dintre exploziile solare şi dezintegrările radioactive ar fi dată de faptul că traiectoria sistemului solar în jurul Galaxiei nu este plană, ci este ondulată, iar aceste ondulaţii se răsfrâng simultan asupra tuturor fenomenelor fizice care se petrec în sistemul nostru solar.
Voi ce părere aveţi? Aveţi vreo idee despre ce legătură ar fi între exploziile solare şi dezintegrările radioactive?
Într-adevăr, e o explicaţie tentantă. Dar atunci oare de ce ei au numit ca fiind „misterioasă” această relaţie? Să nu fi ştiut ei de neutrini şi neutroni? Dar neutronii ăştia nu ar fi absorbiţi în drumul lor de la Soare la atomii de pe Pământ?
[quote="omuldinluna"]Se poate intampla altceva insa: neutronii liberi sunt instabili, au un timp de viata de aproximativ un sfert de ora dupa care dezintegreaza beta, caz in care mai sunt sanse ca la suprafata Pamantului sa ajunga cel mult neutrinii rezultati in urma dezintegrarii, particulele incarcate fiind in principiu deviate de campul magnetic terestru (desi evident, daca sunt suficient de energetice il pot penetra).[/quote]Prin acest mecanism, ar rezulta, totuşi, că la atomii de pe Pământ nu mai ajung altceva decât neutrini, nu şi neutroni. Aşadar, numar dezintegrările beta ar putea fi explicate astfel, dar şi asta numai calitativ.
[quote="omuldinluna"]Nu neaparat. Neutronul are in medie un sfert de ora la dispozitie sa interactioneze cu un nucleu, deci ar putea parcurge distanta Soare-Pamant in timpul acesta daca se deplaseaza la jumatate din viteza luminii (lucru care nu este deloc imposibil pentru o particula cosmica). [/quote]Ar fi aşa dacă neutronul s-ar deplasa numai prin vid până la experimentul cu pricina. Dar, dimpotrivă, există o mare probabilitate, zic eu, să se lovească de particule aflate în spaţiu sau în atmosfera Pământului. Deci, părerea mea este că numărul de neutroni care ar ajunge la experiment este prea mic pentru a explica rata de dezintegrare.
[quote="Razvan"]Eu am impresia că misterul se referă la influenţa neutrinilor solari asupra dezintegrării beta, proces ce nu este încă pe deplin cunoscut.[/quote]S-ar putea, doar că nu văd de ce neutrinii solari ar fi mai privilegiaţi decât alţii în acest proces.
Am uitat să vă spun că în documentar era un grafic care arăta că dezintegrarea începe să-şi mărească rata [b]înaintea[/b] producerii exploziei solare. Deci, dezintegrarea poate fi utilizată pentru a face previziuni privind exploziile solare. Ori, cred că această informaţie anulează toate încercările voastre anterioare.
[quote="Razvan"][justify]E normal să fie aşa. Gândeşte-te la viteza neutrinilor în raport cu viteza materiei ejectate într-o explozie solară.[/justify][/quote]Mi se pare destul de ciudat să admitem că neutrinii nu interacţionează cu nimic altceva în drumul lor decât strict cu atomii aflaţi pe masa de probă de pe Pământ, încât să se deplaseze atât de repede şi rectiliniu.[quote][justify]În plus de asta, este posibil ca şi producerea de neutrini solari să aibe un aport la declanşarea exploziilor solare.[/justify][/quote]Desigur, atunci putem emite şi ipoteza că aceeaşi cauză care duce la producerea neutrinilor în Soare poate duce şi la creşterea ratei de dezintegrare la atomii de pe Pământ.
Oricum, se pare că putem povesti la nesfârşit pe această temă dacă nu avem elemente cantitative de pus pe tapet. De aceea, rămân să-i cred pe cuvânt pe cei care spun că relaţia este misterioasă.
Totuşi, n-aş folosi ceva necunoscut pentru a explica ceva necunoscut. N-aş folosi influenţa neutrinilor asupra dezintegrărilor dacă şi aceasta este încă necunoscută. Mai mult, nu e vorba doar de dezintegrări beta, deci nu putem să ne folosim în explicaţii numai de neutrini.
[quote="Razvan"][justify]De care alte dezintegrări mai este vorba?[/justify][/quote]Dacă am înţeles bine, e vorba de toate dezintegrările, nu doar de cele beta.
Consider că mişcarea neutronilor între locul în care aceştia sunt produşi în Soare şi locul în care are loc dezintegrarea pe Pământ nu poate explica anticiparea cu care se pot prevedea exploziile solare. Deci, pe mine nu mă mulţumeşte explicaţia cu neutronii.
Da, relevant articolul! Deci, până la urmă, misterul tot rămâne, doar că cea mai mare parte a misterului ar putea fi de fapt modul în care influenţează neutrinii din Soare dezintegrările de pe Pământ.
Şi atunci revenim la principiul acela prost că explicăm un mister cu ceva ce nu înţelegem bine. Nu e bine! Mai bine preferaţi să explicaţi neexplicatul cu alt neexplicat decât să încercaţi să vedeţi cum e cu forma traiectoriei de care ziceam? Hmmm...
Deci, vrei să spui că trebuie să aşteptăm ca experimentul să ne spună în continuare ce avem de făcut?
Eu propun o nouă teorie, bazată de altfel tot pe experiment, o teorie care cere puţin şi dă mult. O teorie care spune, printre consecinţe, că toate particulele din sistemul solar conţin [b]simultan[/b] în forma traiectoriei lor proprietăţi ce ne vorbesc de mişcarea întregului sistem solar faţă de Galaxie. Dacă ar fi aşa, nu am putea explica relaţiile strânse dintre fenomenele solare şi fenomenele planetare?
Ce ne facem dacă mâine-poimâine descoperim că şi pe Neptun se produc [b]simultan[/b] cu exploziile solare nişte modificări în rata de dezintegrare a nucleelor de acolo? Cum mai explicăm asta cu ajutorul neutrinilor, care nu mai pot ajunge la timp acolo?
[quote="omuldinluna"]Si daca nu-i asa, atunci ce facem :D ? [/quote]Dacă nu-i aşa, atunci ne chinuim să înţelegem de ce matematica spune că există ceva comun traiectoriilor tuturor particulelor din sistemul solar pe când experimentul ar spune că nu. Deşi mă îndoiesc că experimentul poate contrazice matematica.
[quote]Nu am spus decat ca daca exista si un factor exterior sistemului solar acesta nu va putea fi detectat decat dupa o perioada foarte, foarte lunga de timp, asta in ipoteza in care conditiile acestea externe raman neschimbate la parcursul complet al sistemului solar in jurul centrului galactic. [/quote]Iar eu am vorbit de nişte ondulaţii ale traiectoriei sistemului solar în jurul Galaxiei, ondulaţii a căror perioadă poate fi mult mai mică decât perioada de rotaţie în jurul Galaxiei.
[size=11][Offtopic]
[quote]Obiectiile principala pe care le am eu impotriva teoriei tale (sa-mi fie scuzata divagatia de la subiect) deriva din faptul ca traiectoriile clasice au caracter relativ, nu absolut, caci depind de sistemul de referinta din care sunt urmarite [/quote]Asta este o obiecţie importantă. Dar se datorează faptului că nu a fost înţeleasă independenţa curburii şi torsiunii de reper, n-a fost înţeles faptul că [b]forma traiectoriei nu depinde de reper, ci este ceva intrinsec, obiectiv![/b]
[quote]si in al doilea rand, de faptul ca insusi conceptul de traiectorie isi pierde sensul cand vorbim de "particule" cuantice.[/quote]Când veţi înţelege importanţa formei traiectoriei în Fizică, nu veţi mai obiecta că traiectoria îşi pierde sensul în Fizica cuantică. La urma urmei, se poate demonstra că noţiunea de traiectorie nu are sens? Sau este doar o poveste fără justificare, răspândită de către cei care nu au înţeles fenomenele care se petrec la scară microscopică? Cu ce justificare îşi arogă mecanica cuantică dreptul de a se pronunţa asupra relevanţei traiectoriilor? Însăşi ecuaţia lui Schrödinger conţine referire la „poziţie”. Cum vine asta, din moment ce poziţia este un concept fără sens în mecanica cuantică?
Da, chiar e o divagaţie, dar dacă ea se amplifică, atunci îi vom deschide un topic separat, pentru că merită.
[/Offtopic][/size]
Eu vă recomand să vă gândiţi şi la mişcarea elicoidală. Faceţi cumva să folosiţi şi forma elicoidală în funcţionarea motoarelor. Nu ştiu, forţaţi cumva moleculele să se deplaseze pe traiectorii alese de voi, nu pe traiectoriile aparent aleatoare pe care se deplasează ele în motoarele clasice.
Dată fiind convingerea mea fermă că [b]forma[/b] traiectoriilor este esenţa Fizicii, voi continua aici divagaţia din topicul „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t694-exploziile-solare-i-dezintegrarile-radioactive#18327]Exploziile solare şi dezintegrările radioactive[/url]” în care, dându-i o replică lui omuldinluna, spuneam printre altele:
[quote="Abel Cavaşi"][color=blue][quote]Obiectiile principala pe care le am eu impotriva teoriei tale (sa-mi fie scuzata divagatia de la subiect) deriva din faptul ca traiectoriile clasice au caracter relativ, nu absolut, caci depind de sistemul de referinta din care sunt urmarite [/quote]Asta este o obiecţie importantă. Dar se datorează faptului că nu a fost înţeleasă independenţa curburii şi torsiunii de reper, n-a fost înţeles faptul că [b]forma traiectoriei nu depinde de reper, ci este ceva intrinsec, obiectiv![/b]
[quote]si in al doilea rand, de faptul ca insusi conceptul de traiectorie isi pierde sensul cand vorbim de "particule" cuantice.[/quote]Când veţi înţelege importanţa formei traiectoriei în Fizică, nu veţi mai obiecta că traiectoria îşi pierde sensul în Fizica cuantică. La urma urmei, se poate demonstra că noţiunea de traiectorie nu are sens? Sau este doar o poveste fără justificare, răspândită de către cei care nu au înţeles fenomenele care se petrec la scară microscopică? Cu ce justificare îşi arogă mecanica cuantică dreptul de a se pronunţa asupra relevanţei traiectoriilor? Însăşi ecuaţia lui Schrödinger conţine referire la „poziţie”. Cum vine asta, din moment ce poziţia este un concept fără sens în mecanica cuantică?
Da, chiar e o divagaţie, dar dacă ea se amplifică, atunci îi vom deschide un topic separat, pentru că merită.[/color][/quote]
Aş dori să vă pot descrie în acest topic întreaga mea concepţie despre forma traiectoriilor şi despre rolul covârşitor al acestei forme în Fizică. Voi începe prin a vă reaminti (celor care ştiu deja) că orice traiectorie „duce” cu ea doi parametri foarte importanţi, numiţi „curbură” şi „torsiune”. Aş vrea să vă pot arăta aici, printre altele, că torsiunea şi curbura joacă în Fizică un rol asemănător frecvenţelor şi amplitudinilor cu care şi-a conceput Heisenberg mecanica sa matricială.
Aş mai vrea să vă pot arăta cum torsiunea şi curbura sunt doi parametri [b]independenţi[/b] de reper şi cum lancretianul, adică raportul dintre curbură şi torsiune, este independent nu doar de reper, [b]ci chiar şi de mişcare![/b]
Încep cu speranţa că veţi fi activi, că veţi reuşi să-mi puneţi întrebările relevante, care să scoată în evidenţă întreaga mea concepţie despre forma traiectoriilor.
Vă mulţumesc!
[quote="Razvan"][justify]
Am eu, pentru început, două întrebări:
1. Faţă de ce fel de referenţial e stabilită forma traiectoriilor, respectiv curbura şi torsiunea?[/justify][/quote]Să presupunem că alegi un referenţial oarecare O1 şi calculezi curbura şi torsiunea unei traiectorii faţă de acest referenţial şi găseşti valorile C1 şi, respectiv, T1. Apoi, să presupunem că alegi un alt referenţial O2 (aflat în repaus faţă de primul) rotit sau translatat faţă de primul şi calculezi curbura şi torsiunea [b]aceleiaşi[/b] traiectorii faţă de noul referenţial. Obţii [b]aceleaşi valori[/b] pentru curbură şi torsiune, adică tot C1 şi T1. Deci, curbura şi torsiunea nu depind de vreun referenţial rotit sau translatat.
[quote][justify]2. Dacă lancetianul este independent de reper şi mişcare, cum poate fi stabilită poziţia unui punct material faţă de referenţialul respectiv, în funcţie de traiectoria sa?[/justify][/quote]Mă tem că va trebui să detaliezi întrebarea ca să văd în ce fel vrei să legăm lancretianul de poziţie. Poziţia depinde de reper, iar lancretianul nu, deci nu ştiu cum vrei să legăm cele două.
[quote="Razvan"][justify]Poţi stabili poziţia unui punct material, faţă de un referenţial, exprimată doar prin curbura şi torsiunea traiectoriei?[/justify][/quote]În principiu, nu (din moment ce curbura şi torsiunea sunt independente de translaţie şi rotaţie, pe când poziţia nu este independentă de translaţie sau rotaţie). Totuşi, ai putea găsi nişte relaţii între poziţiile unui punct material dacă ai postula că la momentul iniţial toate punctele materiale din Univers s-au aflat în centrul sistemului de coordonate. Deci, e liber la postulate, dar această libertate nu afectează câtuşi de puţin importanţa curburii şi torsiunii în Fizică.
[quote][justify] Cu alte cuvinte, curbura şi torsiunea pot deveni ele însele un sistem de coordonate faţă de un reper (adică ceva similar sistemului de coordonate polare)?[/justify][/quote]Interesantă idee! Ar merita fructificată şi e posibil să fie. Dar, cum am spus mai sus, pentru aceasta este nevoie de postulate suplimentare, precum acela că toate punctele materiale din Univers au pornit din acelaşi loc. De exemplu, dacă ne mulţumim să vorbim doar despre corpurile din sistemul solar, atunci putem presupune că toate corpurile din acest sistem au pornit din centrul său de masă, caz în care toate proprietăţile mişcărilor pot fi deduse din curbură şi torsiune.
Mai mult, în condiţiile acestui postulat, dacă fuzionăm curbura şi torsiunea într-un singur număr complex (pe care îl putem numi „[url=http://abelcavasi.blogspot.ro/2011/09/torsiunea-complexa.html]torsiune complexă[/url]”) putem găsi o legătură directă între poziţia corpurilor (particule elementare sau planete) din sistemul solar şi torsiunea lor complexă (dacă eliminăm timpul din ecuaţii).
[quote][justify]Să mai întreb şi altceva: curbura şi torsiunea pot avea valorile zero?[/justify][/quote]Matematica nu interzice această excepţie, dar poate că o interzice Fizica. Eşti liber să foloseşti aceste rezultate şi să postulezi ce vrei ca să-ţi iasă ce vrei.
[quote="Razvan"][justify][i]mişcarea rectilinie uniformă[/i] devine un caz particular.[/justify][/quote]Şi dacă totuşi în realitate nu există mişcare rectilinie şi uniformă (cu torsiune şi curbură nule), ci doar, eventual, mişcare elicoidală (cu torsiune şi curbură nenule)?
[quote][justify]care sunt forţele ce acţionează pentru a provoca mişcarea unui punct material pe o traiectorie sub formă de elice?[/justify][/quote]Am început să citesc cu deosebit nesaţ lucrarea „Gravitaţia” a domnului Ioan N. Popescu, pe care ne-[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t305p30-carti-sau-documente-de-care-avem-nevoie#15949]a pus-o la dispoziţie dragul nostru sadang[/url]. Am ajuns la pagina 100 şi sunt fascinat de actualitatea problemelor gravitaţiei relevate în carte. Dacă îţi vei face timp s-o citeşti, vei vedea că lucrurile nu sunt chiar atât de clare precum crezi acum. Mai precis, vei vedea cum se estompează necesitatea de a pune neapărat pe seama forţelor o traiectorie curbilinie.
Mai concret, vreau să spun că traiectoriile curbilinii nu sunt condiţionate neapărat de prezenţa forţelor. De altfel, relativitatea generală tocmai asta face prin generalizarea principiului inerţiei: eliberează Fizica de necesitatea forţelor pentru traiectoriile curbilinii.
Dar mai am un argument, care poate fi, eventual, mai uşor de acceptat, mai aproape de intuiţia comună: nu este exclus ca forţele care produc mişcarea curbilinie să fie produse de „energia conţinută în masa corpului” a cărui traiectorie este curbilinie.
[quote="meteor"]1) Cum, mai clar te rog. Cum adica "forma traectoriilor este esenta Fizicii"?! Tot felul de fizica?! Si la termodinamica si la cuantica si la mecanica si etc.?! Vrei sa spui ca aceasta (cercetat destul de bine) ar putea da raspuns la orice intrebare din fizica?! [/quote]Da, părerea mea este că forma traiectoriilor este singurul lucru care contează cu adevărat în Fizică, un lucru care contează atât de mult, încât va cuprinde întreaga Fizică, de la mecanică şi electromagnetism, până la termodinamică şi Fizica cuantică.
[quote]I-ti pot "reprosa" si eu cu un raspuns care sunt convins ca este adevarat:
(eu cred ca) Nu exista o teorema, teorie, lege care sa poata fi valabila pentru orice valori. Fiecare teorema,etc. e valabila doar pe un anumit domeniu de definitie. Pasind acest domeniu, apare necesitatea de a defini alta teorema,etc. [/quote]Părerea mea este că există totuşi nişte teoreme interesante care sunt valabile în toată Fizica. De exemplu, formulele lui Frenet sunt valabile în orice domeniu în care există vreun triedru drept. Dacă noi n-am găsit încă un triedru drept într-un anumit domeniu (în termodinamică, de exemplu), asta nu înseamnă că formulele lui Frenet nu sunt valabile şi în acel domeniu, ci înseamnă doar că noi încă nu ştim să folosim formulele lui Frenet în domeniul respectiv. Deci, eu cred că există teoreme valabile pentru orice domeniu, doar că nu ştim să le aplicăm pe orice domeniu.
[quote] Spre exemplu, aveti in fizica zidurile ale lui Planck, acolo cica se spune ca timp, "materie", (daca nu spun vreo greseala, posibil nici "spatiu" nu exista )etc. nu exista. Cum, aici ai putea sa aplici ceea ce spui?! [/quote]„Zidurile” Planck ar însemna nişte limite pentru valorile pe care le pot lua curbura şi torsiunea. Consider că asemenea detalii nu sunt principiale (nu afectează fundamentul teoriei), ci vor conta pe cuprinsul construirii teoriei în cele mai mici amănunte ale sale.
[quote]Din cite tin minte ce am vazut la filmuletele de la discovery, cica, in fizica cuantica domina cutotul alte legi, legi care pentru noi par absurde. Cred, ca e gresit, sa nu luam in calcul acestea. [/quote]Am dat exemplul ecuaţiei lui Schrödinger şi am arătat că această ecuaţie vorbeşte despre noţiunea de poziţie deşi nu defineşte precis această noţiune. Deci, legile din Fizica cuantică par absurde pentru că chiar [b]sunt[/b] absurde. Ele nu respectă nici cele mai elementare reguli de logică pe care trebuie să le respecte nişte legi. Eu propun o nouă lege, una care nu ne mai apare absurdă şi care îşi întinde tentaculele în întreaga Fizică. Merită să o aprofundaţi.
[quote][quote="Abel Cavaşi"]
La urma urmei, se poate demonstra că noţiunea de traiectorie nu are sens?
[/quote]
Ce?! Ce fel de sens?! Unde, cum?! Aceasta ce ai spus este o propozitie(raspuns) incompleta (care poate crea pentru altii o infinitate de interpretari). [/quote]Această propoziţie este pentru cei care „ştiu” că în mecanica cuantică noţiunea de traiectorie nu are sens. Le-am cerut prin această propoziţie să [b]demonstreze[/b] (aşa cum trebuie demonstrat un fapt ştiinţific) că noţiunea de traiectorie nu are sens. Mă aştept aici să primesc argumente precum principiul lui Heisenberg, care spune că nu putem cunoaşte simultan precis impulsul şi poziţia. Şi atunci eu îi voi întreba: „ce nu putem cunoaşte precis (din moment ce nu ştiţi ce-i aia poziţie)?”, „ce este aceea poziţie (din moment ce o folosiţi în principiul lui Heisenberg)?”. Şi mă voi aştepta la răspunsuri riguroase, care să ne scoată din cercul vicios al afirmaţiilor nefondate din mecanica cuantică.
[quote]As dori chiar si eu sa aflu. [/quote]Vei afla, dacă doreşti să afli.
[quote]De ce nu faci altfel?!
Teoriile lui Einstein (spre exemplu), sunt in ziua de az aplicate foarte larg in practica (de la GPS pina nu mai stiu unde), ei nu mai au nevoe de alte teorii, deoarece cu aceasta perfect de bine lucreaza, si nu creaza erori.
Arata simplu, unde pot fi aplicate aceasta teorie, arata ca celelalte sunt incapabile (cel putin in cazul dat), arata ca doar teoria ta poate fi aplicata (cel putin in cazul dat), si atunci nu am nici o obectie.
[/quote]Ai dreptate, trebuie să explic tot ce explică teoriile actuale şi încă ceva pe deasupra. Va veni şi ziua aia. Răbdare. De exemplu, cu Fizica elicoidală eu [url=http://abelcavasi.blogspot.ro/2012/02/axa-diavolului-confirma-fizica.html]am explicat axa diavolului[/url], în timp ce [url=http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/73-intrebari-esentiale-ce-nu-stim-inca/2993-inexplicabil-axa-diavolului-1.html]Ştiinţa actuală nu poate s-o explice[/url].
[quote="Razvan"][justify]Cumva, deplasarea pe o elice reprezintă deplasarea pe o altă metrică a spaţiului? Pentru că dacă spui că acea deplasare elicoidală se face fără acţiunea altor forţe, înseamnă că mobilul urmează geodezicele unui spaţiu cu o metrică elicoidală.
Asta doreşti, să introduci o astfel de metrică în fizică?[/justify][/quote]Mişcarea pe o geodezică într-un spaţiu neeuclidian în absenţa forţelor [b]este echivalentă[/b] cu mişcarea într-un spaţiu euclidian sub influenţa forţelor. Aşa că astea sunt doar interpretări. Alegeţi voi ce interpretări să daţi formei traiectoriilor şi cauzelor ei (postulând ceea ce vă place mai mult). Pentru mine contează mai mult rezultatele matematice (şi mai ales, cel al [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t156-teorema-de-recurena-a-formulelor-lui-frenet#2003]teoremei de recurenţă[/url]).
[quote="CAdi"]Un mobil dotat cu un mijloc de propulsare nu se deplaseaza pe o traiectorie elicoidala decat daca este raportat la scara sistemului solar sau la scara galactica .Pentru ca atunci si doar atunci putem spune ca odata cu sistemul solar si odata cu galaxia daca este in afara sistemului solar se poate deplasa pe acea traiectorie eliptica fiind prins de sistemul de forte gravitationale solare sau eliptice ...[/quote]Chiar dacă ar fi aşa, tot contează mişcarea elicoidală. Dar nu este întru totul aşa. Şi mişcarea pe suprafaţa Pământului este tot elicoidală. Mai mult, mişcarea centrului de masă al unui corp (singura care contează) poate fi mult mai complexă decât o putem constata cu mijloace rudimentare (cu ochiul liber).
[quote="virgil"]Intrebarea mea este daca fotonii crezi ca au tot o traiectorie elicoidala. [/quote]Noţiunea de traiectorie elicoidală este foarte cuprinzătoare, Virgil. Într-un sens larg, chiar nu există altfel de traiectorie (lucru demonstrat de teorema de recurenţă a formulelor lui Frenet), dacă înţelegem prin traiectorie elicoidală şi acea traiectorie care se înfăşoară în jurul unei elice, nu doar în jurul unei drepte.
Mai mult, chiar şi dreapta poate fi considerată o elice, dar e o elice cu curbura nulă (şi cu torsiunea nu neapărat nulă).
[quote]In acest caz imagini primite de la miliarde de ani lumina nu ar mai fi inteligibile decat daca toti fotonii ar fi in faza, altfel defazajul ar crea distante diferite intre fotonii care patrund in telescop, ceia ce ar distorsiona imaginea. Evident acest lucru ar depinde si de raza de curbura a elicei fotonilor.[/quote]Interesantă obiecţie. Dar, după cum ţi-am arătat mai sus, toate traiectoriile sunt elicoidale, în sensul că pentru orice traiectorie posibilă există, la urma urmei, o elice asociată traiectoriei respective (după cum ne arată teorema de recurenţă).
[quote="virgil"]Traiectoria elicoidala, trebuie sa aiba parametri diferiti in functie de viteza si masa corpurilor. [/quote]Sau, mai profund, invers, masa corpurilor depinde de parametrii traiectoriei. Căci numai parametrii traiectoriei sunt elementele obiective, independente de reper. Asta ca să fim consecvenţi cu noua Fizică, cu noua teorie.
[quote]Daca unui asteroid de masa mare ii corespunde o anumita elice cu un pas foarte mare incat aproape nu poate fi observat, ce te faci cu un asteroid mic de un miligram, care insoteste asteroidul mare, si careia iar corespunde o elice mult mai mica, sau prin extindere la un conglomerat de asteroizi de marimi foarte diferite, ar trebui sa le corespunda elice atat de diferite incat unele sa poata fi observate prin fotografiere. [/quote]Consider corectă observaţia ta şi ea se adevereşte, de exemplu, pentru [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Rings_of_Saturn#F_Ring]inelul F[/url]. Urmăreşte cu atenţie imaginea inelului F
[img]http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/e3/F_Ring_perturbations_PIA08412.jpg/2300px-F_Ring_perturbations_PIA08412.jpg[/img]
şi poate vei observa neregularităţile periodice cu ochiul liber. Desigur, nu e o elice perfectă (unică) pentru că sunt multe elemente perturbatoare acolo.
[quote]Parerea mea este ca numai deplasarea corpurilor printr-un mediu, are loc dupa o traiectorie ondulatorie, depinzand de densitatea mediului, marimea corpului, viteza acestuia si coeficientii de frecare.[/quote]Atunci, părerea mea este că orice deplasare are loc într-un asemenea mediu. Cum am spus, nu contează cum interpretezi cauza mişcării, ci contează să recunoşti că mişcarea este strict dependentă (şi exprimată) de curbură şi torsiune.
[quote="Razvan"][justify]un mobil poate prezenta o traiectorie rectilinie şi uniformă într-un spaţiu euclidian tridimensional şi simultan o mişcare elicoidală, manifestată într-un spaţiu extradimensional.
[/justify][/quote]Într-un anumit sens, mişcarea elicoidală poate fi asociată cu un spaţiu multidimensional, dacă interpretăm torsiunea de ordin superior ca fiind modulul unui vector în spaţiul multidimensional. Aceasta pentru că torsiunea de ordinul n+1 este radicalul sumei pătratelor torsiunii de ordinul n şi curburii de ordinul n. Mai precis, avem
[tex]{\tau_{n+1}}=\sqrt{\kappa_n^2+\tau_n^2}=\sqrt{\kappa_n^2+(\kappa_{n-1}^2+\tau_{n-1}^2)}=...=\sqrt{\kappa_n^2+\kappa_{n-1}^2+\kappa_{n-2}^2+...+\tau^2}[/tex].
Deci, nici Fizica elicoidală nu are repulsie faţă de spaţiile multidimensionale. Totul depinde de modul în care interpretăm rezultatele matematice.
Presupunând că ştii ce este [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Curvature]curbura[/url] şi [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Torsion_of_a_curve]torsiunea[/url] unei curbe, aşa cum au fost acestea definite deja de alţii, precum şi [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Darboux_vector]vectorul lui Darboux[/url], atunci curbura şi torsiunea de ordin superior se definesc prin recurenţă. Mai precis, dacă o curbă dată are curbura [img]http://www.forkosh.com/mimetex.cgi?{\kappa}[/img] şi torsiunea [img]http://www.forkosh.com/mimetex.cgi?{\tau}[/img], atunci curbura de ordinul doi, adică [img]http://www.forkosh.com/mimetex.cgi?{\kappa_2}[/img], şi torsiunea de ordinul doi, adică [img]http://www.forkosh.com/mimetex.cgi?{\tau_2}[/img], nu sunt altceva decât curbura (de ordinul unu) şi torsiunea (de ordinul unu) ale curbei la care este mereu tangent vectorul lui Darboux.
Aceasta înseamnă, că dacă o curbă este o elice, atunci curbura (torsiunea) ei de ordinul doi este curbura (torsiunea) dreptei în jurul căreia se înfăşoară elicea (pentru că vectorul lui Darboux al elicei este mereu tangent la o dreaptă). Aşadar, curbura de ordinul doi a elicei este nulă.
Sper că aceste exemple au fost suficiente ca să înţelegi ce sunt curbura şi torsiunea de ordin superior.
Probabil. N-am intrat în amănuntele unor asemenea redefiniri. Prefer ceea ce este mai clar. Şi, normal, vă rămâne şi vouă destul de lucru acolo unde pe mine nu mă duce mintea.
[quote="Razvan"][justify]De ce [i]probabil?[/i] Ce ne-ar împiedica să le definim astfel?[/justify][/quote]E probabil doar pentru că n-am aprofundat eu asta, nu pentru că ne-ar împiedica ceva neapărat.
[quote][justify]Şi cum ar apărea curbura de ordinul 3 din moment ce curbura de ordinul 2 este nulă? Care ar fi reprezentarea ei geometrică?[/justify][/quote]Pentru a determina curbura de ordinul 3 a unei curbe este suficient să urmăm regula procedeului de recurenţă în continuare.
Ce spune procedeul de recurenţă mai departe? Spune că dacă o curbă este o elice, atunci curba ei subordonată (adică acea curbă descrisă de vectorul lui Darboux) este o dreaptă (remarcaţi aici o nouă definiţie de care are nevoie Fizica elicoidală). Cum dreapta are curbura nulă, vom concluziona că valoarea curburii de ordinul 2 este nulă. Pentru a găsi curbura de ordinul 3 a elicei căutăm curba subordonată curbei subordonate elicei. Aşadar, avem nevoie să ştim care este curba subordonată dreptei.
Aşa cum ne spune definiţia, curba subordonată a unei curbe este curba la care este tangent vectorul lui Darboux al curbei iniţiale. Aşadar, pentru a găsi curba subordonată a unei drepte avem nevoie de vectorul lui Darboux asociat dreptei. Dar cum curbura dreptei este nulă, rezultă că vectorul lui Darboux este coliniar cu tangenta la dreaptă. Aşadar, [b]curba subordonată dreptei este tot o dreaptă[/b], care coincide cu dreapta însăşi. Deci, curbura de ordinul 3 a elicei este şi ea nulă.
[quote="CAdi"]Daca curbura de ordinul 2 este nula , nu se pune problema definirii curburei de ordinul 3 ! :) [/quote]Adi, definiţiile nu depind de valori. Vezi mai sus procedeul de obţinere a curburii de ordinul 3.
Mă bucur mult, Răzvan, când văd că cineva înţelege câte ceva din frământările mele. Cam acesta este unul dintre obiectivele mele când fac eforturi de a fi cât mai explicit.
N-am prea înţeles eu problemele pe care le ridici tu, dar este evident că Fizica elicoidală asigură gravitaţiei perspective foarte interesante.
[quote="Razvan"][justify]ce formă geometrică poate căpăta elicea iniţială, de ordinul 1, atunci când elicea de ordinul 3 devine o curbă?[/justify][/quote]Există o singură succesiune posibilă: dacă curba iniţială este o elice de ordinul n, atunci curba subordonată este o elice de ordinul n-1 şi, reciproc, dacă curba subordonată este o elice de ordinul p, atunci curba supraordonată (a cărei curbă subordonată este elicea de ordinul p) este o elice de ordinul p+1.
În acest context, un răspuns mai precis la întrebarea ta este că elicea iniţială nu mai este elice de ordinul 1 în condiţiile cerute de tine, ci este o elice de ordinul 2.
[quote="Razvan"]Deci o dreaptă.
E perfect![/quote]Mă bucur că ştii să găseşti ceva coerent în această nouă teorie.
[quote="CAdi"]Abel,
multumesc pentru explicatii ,mi-au fost de ajutor![/quote]Cu plăcere, Adi! Poate chiar de aceea am şi deschis acest topic, ca să vă îndepărtez toate îndoielile pe care le mai aveţi privind propunerea mea pentru o nouă Fizică, a elicelor.
[quote="meteor"]Dar de ce astfel de detalii "zidurile" lui Planck nu trebue de luat in seama, daca pur si simplu pasind acele limite, cum ai spus singur, nici nu exist nici un fel de curbura si torsiune?! [/quote]Trebuie să faci o diferenţă între rezultatele matematice şi cele fizice. Matematica ne permite studiul oricărei curburi şi torsiuni. Dacă Fizica va introduce vreo limită Planck pentru torsiune şi curbură (lucru de care n-aş fi chiar atât de sigur, constanta Planck limitând eventual altceva), asta nu înseamnă că studiul nostru matematic al curburii şi torsiunii ar fi fost zadarnic (iar eu îţi recomand cu căldură acest studiu).
[quote]Atunci, cum (mai are sens?!) se poate de aplicat teoria ta (si acolo, cu toate ca nici pe departe nu cred ca e adevarat, si nu are nimic de aface inafara de citeva domenii), daca pare pur si simplu absurd?!
[/quote]Eu cred că te cramponezi fără rost în nişte nimicuri care nu-ţi vor fi de folos niciodată. Şi tare mă tem că adopţi această atitudine pentru că încă n-ai înţeles valoarea practică a teoremei de recurenţă (şi, implicit, a Fizicii elicoidale), aşa cum am început s-o revelez în acest topic. Atitudinea ta este firească deocamdată, dacă nu ţine mult. Nu toţi pot înţelege din prima orice, deşi s-ar putea ca înţelegerea lor să fie apoi una mai adâncă.
Voi da acum aici câteva definiţii, unele poate noi, ca să putem să ne referim precis la noţiunile implicate.
-Dată fiind o curbă C, numim [b]curbă subordonată[/b] curbei C, şi o notăm cu CS, acea curbă la care este mereu tangent vectorul lui Darboux al curbei C. De exemplu, axa elicei este o curbă subordonată elicei.
-Dată fiind o curbă C, numim [b]curbă supraordonată[/b] curbei C, şi o notăm cu SC, acea curbă al cărei vector Darboux este mereu tangent la curba C. De exemplu, o curbă de precesie constantă este o curbă supraordonată elicei.
-Numim [b]elice de ordinul 1[/b] orice curbă de curbură şi torsiune nenule a cărei curbă subordonată este o dreaptă. Numim [b]elice de ordinul n+1[/b] orice curbă de curbură şi torsiune nenule a cărei curbă subordonată este o elice de ordinul n.
Cu aceste definiţii date, putem formula prescurtat rezultatul teoremei de recurenţă a formulelor lui Frenet. Această teoremă spune astfel că între o elice de ordinul n+1 şi o elice de ordinul n nu mai există nici un alt fel de curbă. Mai concis, nu există curbe de ordin fracţionar.
Ce părere aveţi, un asemenea rezultat poate fi pus în legătură cu fenomenul de cuantificare descoperit experimental de către mecanica cuantică şi rămas neînţeles până astăzi?
Virgil, n-am înţeles încă răspunsul tău la întrebarea mea. Este afirmativ sau negativ? Ajută-mă să te înţeleg.
Văzând că ai impresia că ar exista curbe care să nu fie elice în sensul pe care l-am definit eu mai sus, vreau să-ţi reamintesc că teorema de recurenţă este valabilă pentru [b]toate traiectoriile posibile[/b] pe care le-ar putea descrie vreun corp din Univers, fie el electron, fie el asteroid.
Deci încă nu m-ai lămurit cu ce vrei să spui...
[quote="virgil"]Daca privesti traiectoria lui Mercur de pe Pamant, adica ecliptica, ai sa vezi ca are o forma curba complicata, iar daca privesti traiectoria lui Mercur de pe Luna, ai sa vezi o alta curba si mai complicata. [/quote]E foarte bun exemplul, pentru că îl înţelegem amândoi. Tocmai cu această ocazie vreau să-ţi spun că teorema de recurenţă spune în acest context că traiectoria lui Mercur văzută de pe Lună este o elice de ordin cu [b]exact o unitate[/b] mai mare decât traiectoria lui Mercur văzută de pe Pământ. Deci, acolo unde tu vezi doar o curbă complicată, eu văd o elice de un ordin bine determinat.
[quote]Daca insa privesti din afara sistemului solar, dintr-o pozitie perpendiculara pe planul sistemului vei constata ca Mercur descrie o elipsa cu excentricitatea mica. Concluzia o tragi tu, in functie de scopul lucrarii tale.[/quote]Matematica nu poate fi înşelată. Matematica ne spune cum se clasifică traiectoriile şi nu o putem neglija. Ceea ce pierzi din vedere aici, însă, este faptul că [b]chiar şi observatorul[/b] respectă matematica, nu doar corpurile fizice neînsufleţite. Mai precis, cazul pe care mi-l dai cu exemplul din afara sistemului solar [b]este imposibil[/b]. Acest lucru este fundamental pentru Fizică. Este imperios necesar să înţelegem că chiar şi observatorul trebuie să se mişte pe o elice de un anumit ordin. Trebuie să înţelegem că [b]orice observator din Univers se află pe un anumit corp ceresc[/b], într-un anumit sistem solar, într-o galaxie anumită. În aceste condiţii, observatorul nu poate vedea orice fel de traiectorie pentru Mercur, ci una strict elicoidală.
Consider că aici este esenţa unificării dintre teoria relativităţii şi mecanica cuantică. Acesta este faptul pe care l-a neglijat teoria relativităţii şi care nu i-a permis apropierea de mecanica cuantică. Teoria relativităţii lasă impresia că observatorii se pot mişca oricum, ceea ce este greşit şi trebuie corectat în noua Fizică, în Fizica elicoidală.
[quote="CAdi"]Abel,elicea deschisa, sau spirala in 3D , cum ai defini-o ?[/quote][url=http://en.wikipedia.org/wiki/Helix]Elicea[/url] este o curbă pentru care vectorul ei tangent face un unghi constant cu o direcţie fixă. Altfel spus, elicea este o curbă pentru care vectorul lui Darboux păstrează mereu aceeaşi direcţie.
Lancret a arătat ceva minunat despre elice. El [url=http://mathworld.wolfram.com/LancretsTheorem.html]a demonstrat[/url] că pentru ca o curbă să fie o elice este necesar şi suficient ca raportul dintre curbură şi torsiune să fie constant. Din acest motiv, eu am numit acest raport drept „lancretian”, în onoarea marelui matematician francez.
Elicea circulară, adică elicea pentru care atât curbura, cât şi torsiunea sunt constante (nu doar raportul lor) este un exemplu de elice deschisă. Dar există şi elice închise, despre care [url=http://abelcavasi.blogspot.ro/2012/05/elicea-inchisa-are-torsiunea-variabila.html]am demonstrat[/url] că ele trebuie să aibă obligatoriu torsiunea variabilă.
Pentru cei pasionaţi de termodinamică mai am o surpriză.
În acest context, al studiului formei traiectoriilor, m-am gândit că moleculele unui gaz nu se deplasează rectiliniu, ci se deplasează pe o traiectorie elicoidală. Din acest motiv, mi se pare plauzibil că legea gazelor perfecte ar putea rezulta din asemenea considerente, dacă am găsi o analogie între [b]cei trei[/b] parametri ai mişcării moleculelor (viteză, curbură şi torsiune) şi [b]cei trei[/b] parametri ai gazului (temperatură, volum şi presiune).
Bine zic?
Adi, browniană este numită mişcarea întregului ansamblu de molecule, nu mişcarea unei singure molecule. Iar noi vorbim aici de relevanţa traiectoriei unei singure molecule. Astăzi se consideră că în gazul ideal moleculele se deplasează rectiliniu (nu brownian) între două ciocniri, dar eu propun să se considere că ele se deplasează elicoidal. Această ultimă propunere este mult mai plauzibilă şi mai bogată în consecinţe. Cine vrea să înţeleagă, înţelege...
[quote="CAdi"]Cu miscarea unei singure molecule sunt de acord ! [/quote]Asta-i super!
[quote="Razvan"]Nu pot fi definite şi de forma n+a, unde a să poată fi orice număr real?[/quote]Din câte îmi spune mie teorema de recurenţă, nu există elice de ordin fracţionar. Deci răspunsul pare negativ.
Foarte bună observaţia privind fractalitatea, Răzvan! Într-adevăr, Universul este un fractal, iar teorema de recurenţă scoate în evidenţă acest fapt.
În principiu, fractalitatea Universului, aşa cum o prezintă teorema de recurenţă, constă în următoarea succesiune: orice corp din Univers se deplasează pe o elice de un anumit ordin în jurul unui alt corp care se deplasează pe o elice de ordin mai mic cu una sau mai multe unităţi.
Dar nu văd necesitatea ordinelor fracţionare aici. Dimpotrivă, ar cam încurca lucrurile.
Admiţând că torsiunea complexă este un număr complex, aşa cum am arătat în [url=http://abelcavasi.blogspot.ro/2011/09/torsiunea-complexa.html]articolul meu[/url], putem construi funcţia generatoare pentru fractalul (pe care îl putem numi „[b]fractal elicoidal[/b]”) la care cred că vrea să se refere Răzvan:
[tex]{f(z,t)=|z|+ \mathbf{i}\frac{d\left(\arctan{\frac{Im(z)}{Re(z)}}\right)}{dt}}[/tex] .
Aşadar, fractalul elicoidal este definit de recurenţa
[tex]{Z_{n+1}=f(Z_n,t)}[/tex],
unde [tex]{f(Z_n,t)}[/tex] este funcţia definită mai sus.
Nu am analizat încă proprietăţile acestei funcţii, dar ea rezultă din modul de definire a curburii şi torsiunii de ordin superior, definire sugerată de teorema de recurenţă a formulelor lui Frenet.
Dacă linia dreaptă este doar un caz particular de elice (elice de ordinul 0), înseamnă că şi liniile drepte ale unui câmp pot fi considerate elice de ordinul 0, iar acel câmp poate fi considerat câmp de ordinul 0.
Dar atunci înseamnă că putem generaliza noţiunea de câmp, la câmp de ordinul 1, sau 2, sau 3, sau aşa mai departe. Ce proprietăţi fizice ar avea un câmp gravitaţional ale cărui linii de câmp nu ar mai fi linii drepte, ci elice de ordinul 1? Nu cumva un asemenea câmp ar fi tocmai câmpul electromagnetic?
Nu cumva, pe măsură ce ne apropiem de sursa câmpului gravitaţional, creşte ordinul liniilor de câmp gravitaţional? Nu cumva, departe de sursă, liniile câmpului gravitaţional par linii drepte, iar pe măsură ce ne apropiem de sursa câmpului gravitaţional începem să constatăm linii de câmp din ce în ce mai complicate?
Nu cumva, liniile complicate de câmp gravitaţional din apropierea surselor de câmp gravitaţional ar putea fi interpretate ca fiind tocmai liniile de câmp electromagnetic?
În topicul „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t690-principiile-cercetarii#18115]Principiile Cercetarii[/url]”
[quote="mm"]tu cu talentul tau de a "infrunzi" subiectul
......................
tu ai o inclinatie naturala spre [i]infrunzirea[/i] subiectelor discutate
......................
tu -fara sa vrei- mergi pe directia [u]"infrunzirii"[/u] subiectelor examinate (deci ai sanse reale sa nu le mai rezolvi [u]niciodata[/u]) si nicidecum nu mergi spre [u]rezolvarea[/u] lor ci din contra - spre [u]marea disperare a tuturor[/u] celor ce se afla in dialog cu tine. Dar asta e libera ta alegere si eu ti-o recunosc, desi nu o apreciez.
.......................
[b]feriti-va![/b] de informatia [u]cetoasa[/u], [u]infrunzita[/u],
.......................
[/quote]
Sunt dator cu o explicaţie pentru această obiecţie a lui mm pentru că e posibil ca şi alţii să gândească la fel ca el şi asta îmi pare a fi dăunător.
Într-adevăr, recunosc că îmi place să [b]diversific cât mai mult mijloacele prin care ne apropiem de adevăr[/b], motiv pentru care consider că „înfrunzirea” forumului (cum o numeşte mm) [b]este benefică[/b] cercetării pentru că deschide perspective diferite pentru a rezolva diverse probleme.
Dacă am avea un forum cu doar 3 topice, să zicem, care s-ar lungi forţat doar pentru a nu deschide altele, am avea o varză de nedescris şi care ar fi o sfidare a răbdării cititorilor noştri.
Imaginaţi-vă un fluture care se zbate necontenit într-un geam şi nu explorează alte posibilităţi, alte zone ale ferestrei, prin care şi-ar putea împlini dorinţele. Un forum neînfrunzit ar semăna cu un asemenea fluture plafonat şi condamnat iremediabil la eşec.
Un copac cu multe frunze are bucătăria mai bogată şi este mai independent de dispariţia unor crengi datorată vijeliilor.
Acestea sunt motivele care mă determină să cred că este mai util să avem cât mai multe topice şi cât mai specifice decât un forum care să semene cu un blog sau cu o carte lungă şi plictisitoare.
Voi cum preferaţi forumul?
Sunt de acord cu faptul că informaţia trebuie bine sistematizată, dar nu cred că această sistematizare se obţine prin economie de topice. Fenomenul de clic poate fi evitat (dar nu întotdeauna) dacă alături de lincul cu detalii scriem cam tot ce trebuie pentru ca cititorul să nu fie nevoit să plece în altă parte (deşi cu CTRL+clic putem deschide lincul în alt tab pentru o lectură ulterioară pe îndelete).
Cuprinsul topicelor nu contravine înfrunzirii forumului. Eu, ca administrator, nu pot face prea multe în această privinţă. Dimpotrivă, responsabilitatea privind crearea cuprinsului respectiv este a celui care a deschis topicul în cauză.
[b]Decât un forum perfect şi sărac în informaţie, mai bine unul în care informaţia există[/b], chiar dacă ea este răsfirată peste tot. Desigur, preferăm o sistematizare a informaţiei, dar cine şi când să o facă? Cine şi când poate stabili fără echivoc că un subiect a fost epuizat? Cine şi când are curajul să considere că nu se mai poate spune nimic despre un anumit subiect?
Şi eu [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t689-idei-privind-o-cercetare-mai-eficienta#18088]am propus[/url] un fel de sistematizare a informaţiei. Rămâne să începem să o aplicăm din ce în ce mai mulţi.
[quote="Razvan"][quote="Abel Cavaşi"]Din câte îmi spune mie teorema de recurenţă, nu există elice de ordin fracţionar. Deci răspunsul pare negativ.[/quote]Poate că ar trebui să mai meditezi la acest aspect. [/quote]În ce sens să meditez? Să refac anumite calcule? Crezi că e ceva greşit cu teorema de recurenţă? Sau e ceva greşit cu modul în care am definit elicele de un anumit ordin?
[quote]Mă gândeam şi dacă s-ar putea substitui valoarea torsiunii cu valoarea spinului unei particule. O ieşi ceva din asta?[/quote]Şi eu sunt convins că există o legătură între spin şi vreun parametru al traiectoriei particulei. Dar nu ştiu care dintre aceşti parametri ar putea fi considerat spin, pentru că n-am aprofundat (înţeles) ce este spinul.
Sunt mulţi parametri interesanţi ai traiectoriei, neluaţi în seamă încă de Fizica actuală: curbura, torsiunea, lancretianul, darbuzianul şi toţi aceşti parametri de ordin superior. Deci există o mare varietate de interpretări posibile. Acuma rămâne să vedem ce semnificaţie fizică vom acorda acestor parametri interesanţi.
[quote="CAdi"]1.De ce sa avem linii de camp gravitational mai simple sau mai complicate ? [/quote]Pentru că nimic nu interzice asta.
[quote]Liniile ce definesc un camp gravitational sunt de aceeasi natura nu pot sa fie mai simple sau mai complicate [/quote]Ai tu vreo demonstraţie undeva în acest sens? Sau e doar o presupunere de-a ta, fără vreo justificare aparentă?[quote]2. Deocamdata nu s-a putut demonstra compatibilitatea dintre campul electromagnetic si campul gravitational.[/quote]Asta ştim cu toţii. Dar dacă alţii nu au putut, nu înseamnă că noi trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să aşteptăm totuşi să facă alţii unificarea. Sau tu ce ne propui cu acest punct 2, să renunţăm la cercetări?
[quote="CAdi"]Abel, cei cu tonul si cu orgoliul asta ? [/quote]Scuze dacă te-ai simţit ofensat! Totuşi, încearcă să reciteşti întrebările mele şi să-ţi imaginezi că le-am pus cu sinceritate, fără nicio intenţie rea. Atunci îţi vei da seama că de fapt tu eşti cel care mă jigneşti acum că aş avea cine-ştie-ce ton. Chiar nu am dreptul să pun orice întrebare fără să fiu acuzat de cine-ştie-ce ton? Fii bun şi încearcă să răspunzi la întrebările pe care ţi le-am pus în legătură cu topicul, sau cel puţin la:
[quote="Abel Cavaşi"][quote]Liniile ce definesc un camp gravitational sunt de aceeasi natura nu pot sa fie mai simple sau mai complicate [/quote]Ai tu vreo demonstraţie undeva în acest sens? Sau e doar o presupunere de-a ta, fără vreo justificare aparentă?[/quote]
[quote]A fost doar o constatare ,din partea mea nu ai decatsa faci unificarea ![/quote]Atunci să încercăm pe viitor să nu mai facem constatări inutile, care nu ajută cu nicio informaţie suplimentară progresul cercetării.
[quote]In ceea ce priveste liniile de camp gravitational acestea nu pot sa aiba decat un
singur sistem de ecuatii asa cum sunt ecuatiile de camp ale lui Maxwell pentru campul electromagnetic etc,etc . [/quote]Sunt de acord cu asta, dar nu înseamnă că aceste ecuaţii sunt cunoscute sau bătute în cuie. Dacă vei studia şi tu, de exemplu, lucrarea „[url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t305p30-carti-sau-documente-de-care-avem-nevoie#15949]Gravitaţia[/url]” a domnului Ioan N. Popescu, vei vedea că lucrurile nu sunt chiar aşa de clare cum crezi tu acum că ar fi. Deci e loc destul pentru îmbunătăţiri.
[quote="CAdi"]restul sunt vorbe ....[/quote]Ale mele sau ale tale?
Bun, atunci să ne rezumăm la cele care nu sunt vorbe:
[quote="CAdi"]Abel, important este sa retii acest lucru :,,[i]Liniile ce definesc un camp gravitational sunt de aceeasi natura [b]nu pot[/b] sa fie mai simple sau mai complicate[/i]''[/quote]Spune-mi, de ce „nu pot”. De ce nu avem dreptul să studiem un câmp gravitaţional ale cărui linii de câmp să fie mai complicate decât o dreaptă? Ne împiedică ceva? Ne este interzis de vreo lege a naturii să presupunem că în Univers ar exista linii de câmp gravitaţional mai complicate decât o dreaptă?
[quote="CAdi"]Ca aceste linii ,,teoretice'' sunt drepte sau ,,elicoidale ''
ramane de cercetat ,dar ceea ce vreau sa transmit este ca ele nu pot sa fie odata drepte ,odata elicoidale, sau de orice alta natura in acelasi timp ...[/quote]Propunerea mea era să considerăm că liniile câmpului gravitaţional al [b]aceluiaşi corp[/b] să le considerăm linii drepte [b]doar la distanţe mari[/b] de corpul respectiv şi să le considerăm din ce în ce mai complicate pe măsură ce ne apropiem de corp. Mai precis, eu propun să admitem că ordinul de complexitate al liniilor de câmp gravitaţional scade cu distanţa, fiind nul doar la infinit.
[quote="CAdi"]Asta incerc sa-ti spun :
ca nu se poate asa ceva ! [/quote]Şi eu încerc să-ţi spun că nu văd de ce nu se poate.[quote]Campul se manifesta [i]mai slab sau mai intens[/i] (adica are un flux mai mare sau mai mic ) dar liniile de camp ,,teoretice'' trebuie sa aiba aceeasi natura adica aceleasi ecuatii :
Deci ar trebui sa introduci in calcule si notiunea de intensitate sau de flux... [/quote]Câmpul, pe lângă intensitate mai are şi [b]direcţie[/b]. Mai precis, există şi câmpuri care nu sunt linii drepte, ci sunt cercuri concentrice.
De exemplu, câmpul magnetic creat în jurul unul conductor rectiliniu lung. Acest câmp are şi intensitate, dar are [b]şi direcţie[/b].
Deci, [b]liniile unui câmp pot avea orice formă[/b], în funcţie de sursa câmpului.
[quote]Campul de fapt ce transmite ? niste forte care se manifesta mai mult sau mai putin in spatiul respectiv (adica mai tare sau mai slab) in functie de anumite legi caracteristice campului studiat si stabilite prin experiment (fixate apoi in formule matematice)[/quote]Forţele au, pe lângă intensitate, şi direcţie. Deci, nici o lege a naturii nu interzice ca un corp să producă în jurul său forţe care să nu fie orientate strict spre centrul de masă al corpului. Asta încerc să-ţi spun...
[quote="CAdi"]La marginea campului ,,liniile de camp'' sunt mai rare deci fortele transmise sunt mai slabe sau mai putin intense ....Acest lucru cred ca trebuie sa-l iei in considerare nu sa schimbi natura ecuatiilor...[/quote]Nu este necesar să schimbăm nicio natură a ecuaţiilor. Pur şi simplu, în ecuaţiile liniilor de câmp, când vrem să le calculăm concret, înlocuim la distanţă numărul 5 km cu 5^100 km, caz în care liniile de câmp vor căpăta o altă [b]formă[/b], una mai puţin complicată decât în apropierea corpului. Ce, doamne, e atât de greu de înţeles? Chiar aşa rău mă exprim eu?
Bineînţeles, nu cunosc încă o asemenea formulă, dar vă prezint o modalitate de a o concepe ca să puteţi să înţelegeţi cum ar putea depinde forma liniilor de câmp de distanţă.
Ştim că forma liniilor de câmp este dată de curbură şi torsiune, dar mai exact de lancretian. Cu cât lancretianul variază mai „urât” (adică, are derivate de ordin cât mai mare nenule), cu atât forma traiectoriei este mai complicată. Cu cât lancretianul variază mai „frumos” (adică, are derivatele de la un anumit ordin mic în sus nule), cu atât forma traiectoriei este mai simplă. Asta o spune teorema de recurenţă.
Atunci, putem admite că ordinul de derivare al lancretianului liniilor de câmp gravitaţional scade cu distanţa, în sensul că [b]la distanţe mari, variaţiile superioare devin neglijabile[/b].
De exemplu, ştim că orice funcţie „normală” poate fi descompusă într-o serie infinită de termeni. La fel, putem descompune şi lancretianul, ca o serie infinită de termeni în funcţie de distanţă. Putem avea atunci ceva de genul
[tex]{l(r)}=\frac{a}{r}+\frac{b}{r^2}+\frac{c}{r^3}+...[/tex].
Iată cum, pentru distanţe mari ar conta doar primii termeni. E mai clar aşa?
Haideţi să încercăm să detaliem acum în ce fel forma traiectoriilor depinde de variaţia lancretianului. Pentru aceasta vom porni de la următoarele fapte:
-1). Lancret a demonstrat că o curbă este o elice dacă şi numai dacă lancretianul ei (raportul dintre curbură şi torsiune) este constant.
-2). Teorema de recurenţă ne arată că vectorul lui Darboux asociat unei curbe A este mereu tangent la o curbă B, în care [b]curba B este mai simplă decât curba A[/b] în sensul că torsiunea curbei B în funcţie de parametrii curbei A este
[tex]{\tau_B=\sqrt{\tau_A^2+\kappa_A^2}}[/tex],
iar curbura curbei B în funcţie de parametrii curbei A este
[tex]{\kappa_B=\frac{l_A^\prime}{1+l_A^2}}[/tex],
unde [tex]{l_A^\prime}[/tex] este derivata lancretianului curbei A.
Sper că din aceste consideraţii se înţelege mai bine de ce curba B este mai simplă decât curba A (curba B depinde de [b]variaţiile[/b] curbei A).
În acelaşi spirit vă reamintesc ce putem face noi, cei de pe acest forum, pentru binele ţării: să ne înţelegem (mai bine) ca fraţii pentru a [b]cerceta[/b] liberi adevărul şi pentru a-l dărui celor însetaţi de el. Asta ştim noi să facem cel mai bine.
Nu merită să ne acrim sufletele acordându-le atenţie hoţilor din conducerea ţării, dornici de o îmbogăţire grabnică, indiferent de consecinţe. Impotriva unor asemenea hoţi trebuie să [b]acţionăm[/b], nu să ne lamentăm. Iar acţiunea noastră cea mai eficace este şi va rămâne cercetarea celor mai ascunse taine ale naturii şi ale societăţii.
Să studiem acum o altă noţiune foarte importantă pentru curba A: unghiul dintre curba A şi curba B. Să notăm acest unghi cu [tex]{\theta}[/tex]. El este dat de unghiul dintre tangenta la curba A şi tangenta la curba B.
Dar tangenta la curba A este tocmai versorul tangentă [tex]{\vec T}[/tex] al triedrului lui Frenet. Rămâne să vedem care este tangenta la curba B. Păi, cine este curba B? Este, prin definiţie, tocmai curba la care este tangent vectorul lui Darboux. Dar vectorul lui Darboux are expresia
[tex]{\vec D=\tau\vec T+\kappa\vec B}[/tex].
Aşadar, unghiul dintre curba A şi curba B va putea fi obţinut din produsul scalar al tangentei şi al vectorului lui Darboux. Mai precis, avem:
[tex]{\vec T\cdot\vec D=|\vec T|\cdot|\vec D|\cdot\cos\theta}[/tex],
de unde rezultă
[tex]{\cos\theta=\frac{\vec T\cdot\vec D}{|\vec T|\cdot|\vec D|}}[/tex].
Dar [tex]{\vec T\cdot\vec D=\vec T\cdot(\tau\vec T+\kappa\vec B)=\tau}[/tex].
Deci,
[tex]{\cos\theta=\frac{\vec T\cdot\vec D}{|\vec T|\cdot|\vec D|}=\frac{\tau}{1\cdot\sqrt{\kappa^2+\tau^2}}}[/tex].
Înlocuind cu lancretianul
[tex]{l=\frac{\kappa}{\tau}}[/tex],
obţinem că
[tex]{\cos\theta=\frac{\tau}{\sqrt{\kappa^2+\tau^2}}}=\frac{1}{sqrt{1+l^2}}[/tex].
Din identitatea trigonometrică
[tex]{\cos\theta=\frac{1}{\sqrt{1+\tan^2\theta}}}[/tex], observăm că putem să identificăm lancretianul tocmai cu tangenta unghiului, adică
[tex]{l=\tan\theta}[/tex].
Aşadar, [tex]{\theta=\arctan l}[/tex].
Şi acum să observăm ceva remarcabil:
[tex]{\theta^\prime=(\arctan l)^\prime=\frac{l^\prime}{1+l^2}=\kappa_B}[/tex].
Adică
[tex]{\kappa_B=\theta^\prime}[/tex].
Am obţinut un rezultat surprinzător! Curbura curbei B este tocmai variaţia unghiului dintre cele două curbe!
[quote="CAdi"]Vrei sa spui ca variatia unghiului se transmite din aproape in aproape la
fiecare linie de camp. [/quote]Putem spune şi aşa. Nu ştiu ce înţelegi tu din această transmitere, dar s-ar putea să-i spunem şi aşa.
Eu prefer totuşi să interpretez asta în alt fel. Să presupunem că Luna descrie curba A. Atunci, ceva îmi spune mie că Pământul (sau, mai precis, centrul de masă al sistemului Pământ-Lună) ar descrie curba B. Iar Soarele ar descrie curba C, (adică curba la care este tangent vectorul lui Darboux al curbei B).
[quote]Aceasta inseamna ca prin acest mod se poate explica una din caracteristicele undelor ,
cum este aceea a undei sonore de exemplu ,si anume [i]plierea[/i] pe obstacole .[/quote]Să înţeleg că acest fenomen nu este încă explicat?
[quote="CAdi"]Cred ca ai avea o contributie majora daca ai duce ideea pana la capat si ai explica cum sunt deviate
undele ,atunci cand lovesc un obstacol ![/quote]Dacă voi avea timp, voi studia şi problema asta. Pân-atunci, însă, mă fascinează problema asta a traiectoriilor, mult, mult mai clară decât restul şi cu perspective nebănuite în întreaga Fizică.
Mă gândesc dacă să am curajul sau nu să [b]identific[/b] efectiv corpurile cu traiectorile lor. Oare ce ar ieşi din asta?
Bună întrebare! Păi, tocmai asta e, că, din punctul meu de vedere, traiectoria Pământului nu este orbita aceea în jurul Soarelui. Orbita Pământului în jurul Soarelui este cel mult proiecţia adevăratei traiectorii pe planul eclipticii. Mai mult, traiectoria Pământului este, de fapt, traiectoria centrului său de masă.
Şi, având în vedere că masa Pământului este foarte mare, mecanica cuantică spune că Pământului i se asociază o undă cu lungime de undă foarte mică. În asemenea condiţii, avem libertatea să presupunem că centrul de masă al Pământului descrie o traiectorie cu oscilaţii foarte rapide şi că putem asocia Pământului o bucată de asemenea oscilaţie, care apoi se repetă la nesfârşit (în condiţii de stabilitate).
Cum convingerea mea este că forma traiectoriilor este [b]decisivă[/b] pentru întreaga Fizică (iar cei care vor urma această convingere vor începe să descopere din ce în ce mai multe afinităţi ale acestei teorii cu experienţa), această convingere este atunci şi aceea că forma traiectoriei permite unificări grandioase între toate domeniile Fizicii şi, implicit, permite descoperirea unor relaţii matematice directe între constantele fundamentale ale Fizicii.
Încă nu ştiu cum se pot face asemenea unificări, încă mintea mea nu percepe clar legăturile dintre consecinţele teoremei de recurenţă şi Fizica actuală, dar nu din cauza unei matematici vagi, ci mai degrabă din cauza unei Fizici actuale vagi, pe care eu n-am reuşit încă să o înţeleg, (dacă aş putea s-o înţeleg vreodată).
[quote="gafiteanu"]Deci iti trebuie doua ecuatii ale spiralelor, din care una trebuie sa fie conventional imaginara. [/quote]Sunt miliarde de asemenea ipoteze posibile. Cum reuşim să le găsim pe cele cu adevărat conforme cu realitatea?
[quote]Si nu e corect forma traiectoriilor, ci forma cuantelor luate ca o unitate.[/quote]Ce nu e corect în „forma traiectoriilor”? De ce ar fi mai corect „forma cuantelor luate ca o unitate” din moment ce noţiunea de traiectorie este mult mai clară decât cea de cuantă?
Am ajuns la pagina 200 a acestei [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/t305p30-carti-sau-documente-de-care-avem-nevoie#15949]cărţi deosebite[/url] pe care ne-a pus-o la dispoziţie sadang (nu ştiu în ce măsură nu încalcă prin aceasta dreptul de autor al acestui mare gânditor român) şi consider că sunt suficient de încântat de ea încât să vă sugerez şi vouă să începeţi s-o citiţi [b]cu atenţie[/b].
Veţi găsi lucruri foarte interesante cu privire la limitele grosolane ale teoriei relativităţii generale şi ale altor teorii care nu ţin seama de fenomene fizice evidente care se petrec în sistemul nostru solar sau în Galaxie, teorii care se încăpăţânează să se rezume la un cerc restrâns de fenomene pe care le pot explica.
Iată câteva:
[quote="Ioan N. Popescu"]Faţă de cele mai precise calcule care au fost efectuate, celebra cometă Halley a trecut la periheliu - cu ocazia reîntoarcerii din 1910 - cu o întîrziere de 3 zile; o astfel de defecţiune a·mişcării cometei Halley este de-a dreptul enormă în raport cu minuscula abatere săvîrşită de periheliul simpaticei planete Mercur în raport cu canoanele newtoniene. Cauzele acestor discrepanţe nu sînt cunoscute şi au fost imaginate diferite mecanisme fizice, negravitaţionale pentru explicarea lor, despre care vom discuta pe larg ulterior (cap. 10).[/quote]
[quote="Ioan N. Popescu"]anularea mişcarii nodului lui Venus, mişcare pe care teoria relativităţii generale nu o poate explica.[/quote]
[quote="Ioan N. Popescu"]Nici o planetă a sistemului solar nu este observată a se mişca pe traiectoria calculată conform teoriilor existente. Cauzele acestei situaţii stranii sint, după cum scrie R.H. Dicke [60], necunoscute şi noi incompatibilităţi continuă să apară pe măsura perfecţionării continue a preciziei de observaţie.
[/quote]
[quote="Ioan N. Popescu"]cu toată seria de lucrări excelente care i-au fost dedicate, mişcarea Lunii nu este nici pînă în prezent explicată exact prin teoria gravitaţiei.[/quote]
Şi mai sunt...
Suntem un popor de oameni capabili, excelăm în multe domenii, chiar şi în sport. Avem o ţară frumoasă şi bogată. Trebuie să se poată face ceva pentru o revenire spectaculoasă a acestui popor. Poate acel ceva suntem mâna asta de oameni de pe acest forum care încercăm să urnim nişte munţi. Ne trebuie multă răbdare, dar mai ales perseverenţă, iniţiativă, dăruire, inventivitate. Haideţi să vedem ce putem face aici pentru viitor!
[quote="gafiteanu"]Abel, teoria relativitatii nu are limite grosolane, este „grosolan” de GENIALA !!! Este MAREATA !!! gross=mare. [/quote]Într-adevăr, este genială. Doar că mă refeream la limitele pe care i le semnalează Popescu în cartea lui.
[quote] Unul la mana, gravitatia niciodata nu contribuie la miscarea de revolutie sau de rotatie, pe care o au toate corpurile mari cu magnetism, Luna, Pamant, Stele, bratele spirale galactice, galaxii sferice. [/quote]Foarte interesant ce spui aici! Aşa este! Să bage lumea bine la cap asta! Gravitaţia nu poate produce rotaţie! Dacă laşi două corpuri libere să cadă unul spre celălalt, [b]fără niciun impuls iniţial[/b] (care ar trebui să fie de origine „divină”, cum spune Newton), atunci, cum bine subliniază I.N. Popescu, gravitaţia (oficială) doar le va accelera într-o linie dreaptă, [b]fără să le rotească[/b] nicium.
Şi cum rotaţia există, mai trebuie să existe şi un alt câmp care poate produce rotaţie. Care să fie oare acest câmp, când toate corpurile mari au şi magnetism? Ghici ghicitoarea mea...
[quote]I.N.Popescu, regretatul meu prieten din Colentina-Voluntari [/quote]Ai fost prieten cu acest mare om? Dumnezeule! Ce mă bucur că, prin intermediul tău, avem cu noi o frântură din el!
[quote="CAdi"]Astazi gravitatia si rotatia este explicata prin teoria gravitomagnetismului [/quote]Pot să văd şi eu teoria asta? Este o teorie acceptată oficial?
[quote]Rotatia in general pe langa impuls mai este data si de [i]campurile magnetice[/i] ale soarelui si planetelor (pentru sateliti). [/quote]Serios? E ceva oficial aici? Astea sunt lucruri ce se învaţă la şcoală sau sunt doar afirmaţiile tale? Nu că n-aş fi de acord, dar sunt surprins să văd că se ştie astăzi că rotaţia ar fi produsă de câmpul magnetic. Ne poţi descrie mecanismul?
[quote]Dar luati in calcul si faptul ca forta de atractie gravitationala este foarte complexa si este generata de soare, planete , galaxii , sisteme de galaxii etc. deci o intreaga increngatura de forte de atractie, ceea ce complica foarte mult problema....[/quote]Iar tu trebuie să iei în calcul faptul că toate aceste forţe se însumează vectorial într-una singură care produce o singură acceleraţie spre unicul centru de masă al corpurilor care generează câmpurile gravitaţionale. Aşa că toate corpurile pot fi considerate unul singur.
[quote="CAdi"][quote="gafiteanu"]
Unul la mana, gravitatia niciodata nu contribuie la miscarea de revolutie sau de rotatie, pe care o au toate corpurile mari cu magnetism, Luna, Pamant, Stele, bratele spirale galactice, galaxii sferice.
[/quote]
Pana la urma Gafiteanu, nu stiu ce mare stiinta este aici: [/quote]O să înţelegi ce mare ştiinţă-i aici când o să intrăm în amănuntele „teoriei gravitomagnetismului” de care vorbeai mai sus. Până atunci n-ar strica puţină modestie, Adi.
Adi, nu mi-ai răspuns la întrebări :( . Este o teorie acceptată oficial? Şi nici măcar nu te-ai obosit să-mi dai un linc?
Adi, teorii neoficiale sunt cu duiumul, dar tu te-ai dat mare că problema rotaţiei este gata rezolvată şi că nu-i mare scofală. De-aia te-am întrebat dacă teoria e oficială. Dar văd că o tot dai cotită...
Adi, vrei să spui că Popescu s-a obosit degeaba cu teoria lui a gravitovortexului şi că gravitomagnetismul de care vorbeşti a rezolvat problema rotaţiei?
Iată ce m-am gândit azi. Văd că forumul e plin de „idioţi” plini de idei (printre care, cu mândrie, mă număr şi eu, s-o recunoaştem). Unu zice una, altu zice alta, dar cu toţii tindem să ne apropiem de un adevăr absolut, numai că o facem separat. Ce-ar fi dacă am pune gând la gând şi am construi în comun o teorie de la temelii, o teorie care să crească văzând cu ochii şi să fie mai înaltă decât oricare alta de până acum?
Mai concret, mă gândesc ca, dacă se adună idei eficiente pentru aceasta, să înfiinţăm ad-hoc o secţiune separată în care să prezentăm definiţiile, axiomele, concluziile, previziunile şi aplicaţiile teoriei. Pentru aceasta, trebuie ca în acest topic să văd că se adună idei concrete cu care să fim cu toţii de acord. Dacă va exista o singură obiecţie la o anumită idee, atunci aceasta va mai trebui dezbătută până când nu mai există obiecţii sau până când ideea este aruncată la gunoi. Dezbaterile trebuie să fie privitoare la definiţiile teoriei, la axiomele ei, teoremele ei, etcetera.
Aşadar, ce părere aveţi? O punem de-o teorie universală? Putem construi aşa ceva? Cum ar arăta o teorie universală? De la ce fel de noţiuni ar porni ea şi pe ce drumuri ar merge?
De exemplu, eu aş răspunde astfel la întrebările anterioare:
-da, putem construi o teorie universală;
-teoria universală ar trebui să pornească de la punctul geometric care se mişcă cu viteza luminii în vid (luxoni);
-să se bazeze numai pe matematică.
Vă mulţumesc şi ne doresc succes la dezbateri!
Începe să mă „îngrijoreze” teoria gravitovortexului. Constat că şi ea are probleme cu singularitatea din centrul de atracţie şi, din acest motiv, introduce artificial o condiţie de frontieră pentru care nu am găsit încă o justificare logică în cadrul teoriei. Dar mai citesc şi vă ţin la curent cu lucrurile care mi se par interesante.
[quote="curiosul"]Putem dezvolta un rationament care sa certifice faptul ca realitatea nu poate functiona altfel ?
Nu are importanta cum, eu ma refer doar la unicitatea modului de functionare a realitatii.
In orice moment din timp si in orice colt din spatiu, in aceleasi conditii ?[/quote]Putem dezvolta un raţionament prin care să [i]postulăm[/i] că realitatea nu poate funcţiona aiurea, ci doar într-un singur fel şi ordonat de o ordine care poate fi cunoscută. Dacă nu ne-am putea baza pe un asemenea postulat, atunci asta ar echivala cu a crede în ceva supranatural care poate interveni oricând în bunul mers al naturii. Dar chiar şi acel supranatural ar trebui să fie condus de legi precise care or fi rămas necunoscute încă. Aşadar, a crede în ceva supranatural este echivalent cu a crede că o anumită parte a realităţii este condusă de nişte legi care nu sunt încă cunoscute.
[quote="gafiteanu"]-Totul se face doar prin ciocniri !.[/quote]Aproape întru totul de acord, cu menţiunea că orice interacţiune este în ultimă instanţă ciocnire şi orice ciocnire este în ultimă instanţă interacţiune. Diferenţele dintre cele două sunt vagi, în sensul că interacţiunea este un termen generic, iar ciocnirea este un termen specific care se referă la ceva foarte vag, la interacţiuni care durează „puţin” şi produc efecte „puternice”. Ce înseamnă „puţin” şi „puternic” este la latitudinea noastră.
[quote="CAdi"]Noi nu ne intelegem asupra unei teorii sau asupra unei idei a unuia
dintre noi pe niciun topic , dar sa mai construim o teorie impreuna pas cu pas . Mi se pare cam utopic
ce vrei tu Abel ,desi ideea in sine este un fapt laudabil ...[/quote]Nu ştiu, dar mie mi se pare că ne înţelegem de minune :) . Dacă nu suntem de acord cu toţii privitor la un anumit subiect, nu înseamnă că subiectul nu trebuie dezbătut. Ori, construcţia unei teorii nu se poate face fără dezbateri, chiar dacă acestea sunt simple monologuri din mintea unui geniu. Îmi place să cred că forumul nostru devine un asemenea geniu colectiv care, pentru moment, doar monologhează.
[quote="meteor"]
DAR, ...
Se pare ca orice marime, teorie, etc. are un domeniu de definitie, si aici este calciiul lui Abel! :)
Caci, pasind domeniul de definitie, nu mai facem nimic cu supermarimea (superteoria), si avem nevoe de alta.[/quote]Ar fi fost frumoasă „demonstraţia” ta dacă nu ar fi conţinut acest „Se pare”. Într-adevăr, orice teorie are un domeniu de definiţie, dar asta nu înseamnă că domeniul de definiţie trebuie să fie neapărat limitat în vreun fel de nedorit.
Într-un anumit sens, chiar şi realitatea însăşi este limitată, în sensul că nu poate conţine orice fenomene fizice, ci numai fenomene fizice [i]explicabile[/i], adevărate, posibile. Iar matematica este atât de bogată în modele, încât nu este exclus ca o infinitate dintre ele să fie echivalente realităţii.
Eu cred că singurele limite de principiu dintre matematică şi realitate nu sunt domeniile de definiţie, ci capacitatea noastră limitată de a calcula cu precizie infinită constantele e şi 𝛑. Nu avem alte limite între matematică şi realitate. Aşadar, cu siguranţă, există o teorie care modelează perfect realitatea, numai că noi ne vom opri întotdeauna la „primii termeni” ai seriei pe care o generează modelul.
Asta crezi tu, dar poate nu ai reţinut tu că eu am răspuns şi la partea asta.
Eu n-am contrazis existenţa domeniului de definiţie, ci limitările sale. Sunt de acord că teoria va avea domeniu de definiţie, dar nu sunt de acord că acest domeniu de definiţie nu poate fi suficient pentru întreaga realitate.
Numai să am timp să le parcurg pe toate, că, deh, sunt şi eu om. Aş prefera nişte sinteze care nu mă obligă să pun deoparte cercetările mele.
[quote="meteor"]Ce mai inseamna aceasta [i]intreaga realitate[/i]?! :scratch: [/quote]Păi, tot ce nu este o parte a realităţii. Tu ar trebui să ştii ce este o parte a realităţii: acea parte a realităţii descrisă bine pe un domeniu (particular) de definiţie.
[quote]Cum sa cercetam ceva, daca nu intelegem/stim definitiile ei?! [/quote]Da cine ne obligă să cercetăm fără să înţelegem? Normal, şi eu am propus să pornim de la definiţii şi restul. Uite ce spuneam mai sus:
[quote="Abel Cavaşi"]să înfiinţăm ad-hoc o secţiune separată în care să prezentăm definiţiile, axiomele, concluziile, previziunile şi aplicaţiile teoriei.[/quote] Nu ziceam şi eu acelaşi lucru?
Păi dacă nici pe asemenea lucruri nu mă pot baza în construcţia Fizicii elicoidale, atunci pe ce să mă mai bazez? Să renunţ oare la Fizică şi să mă dedic doar matematicii?
Vă mulţumesc pentru ideile bogate şi interesante pe care le formulaţi şi le dezbateţi în acest topic!
Între timp, pentru a putea estompa dezordinea, mi-a venit ideea să actualizez primul mesaj al topicului pe măsură ce evoluează discuţia. Puteţi observa că primul mesaj conţine o secţiune denumită „Evoluţia topicului” în care încerc să fac un minirezumat al celor discutate (aşa cum sugera cândva eugen).
Aş avea rugămintea combatanţilor [b]să-mi semnaleze[/b] cu o culoare albastră ideile importante care ar dori să apară în acest rezumat. Apropo! Vă sugerez să procedaţi la fel pe toate topicele.
Citind mesajele voastre mă gândesc că o teorie care să poată explica totul, precum aceasta pe care dorim să o începem aici, trebuie să fie de fapt o ramură a matematicii. Matematica este suficient de riguroasă pentru practică chiar dacă fundamentele ei sunt încă tulburi.
De aceea, şi teoria noastră va trebui să fie doar [i]suficient[/i] de riguroasă, nu infinit de riguroasă, căci infinit de riguroasă nu e nici măcar matematica.
Cea mai importantă calitate a unei noi teorii în Fizică trebuie să fie [b]universalitatea[/b] ei. Azi există în Fizică o mulţime de teorii care explică fiecare câte un domeniu foarte restrâns al naturii, ajungându-se în situaţia absurdă ca două teorii diferite să spună chiar lucruri contradictorii.
Aşadar, care este cel mai universal lucru, pe care merită să-l studieze teoria noastră? [b]Mişcarea[/b] este cea mai importantă noţiune a teoriei noastre! Mişcarea este însuşirea comună tuturor fenomenelor fizice. Nimic nu se petrece în lume fără mişcare şi tot ceea ce se petrece în lume se datorează mişcării.
Gândiţi-vă, aşadar, la tot ceea ce putem spune cu certitudine despre mişcare. Gândiţi-vă cum putem formaliza matematic mişcarea. Vrem să folosim [i]numai adevărurile matematice[/i] pentru a obţine toate concluziile teoriei noastre, căci atunci nu va putea fi contrazisă niciuna dintre concluzii, căci nimeni nu poate contrazice adevărurile matematice.
Este foarte important să avem grijă să nu cădem în capcanele pe care ni le întinde Fizica actuală. Mai precis, este foarte important să nu ne pierdem raţionamentele în învolburatul microcosmos până când nu epuizăm [b]absolut toate[/b] raţionamentele posibile despre macrocosmos. Fizica actuală eşuează tocmai din cauză că a pierdut pe drum nişte verigi din lanţul raţionamentelor prin care a pornit de la macrocosmos. Este necesar să reluăm cu rigoare raţionamentele Fizicii, pornind de la macrocosmos, de la singurele certitudini pe care le avem la dispoziţie. Nu putem să vorbim despre particule elementare până când nu ştim ce sunt acestea. Şi nu putem şti ce sunt acestea până când nu înţelegem complet cadrul teoretic în care ele pot apărea.
Totodată, nu putem absolutiza rolul observatorului în obiectivitatea naturii. Natura trebuie să poată fi descrisă corect indiferent de perspectiva observatorului. Mai mult, [b]descrierea corectă a naturii din perspectiva unui singur observator este suficientă![/b] Dacă am înţeles corect cum funcţionează natura din punctul de vedere al unui singur observator, atunci trebuie să fie infinit de uşor să ştim cum funcţionează ea din punctul de vedere al oricărui altui observator. Singurele modificări care trebuie să apară ar consta doar în complexitatea legilor naturii.
Mai precis, dacă am reuşit să descriem corect natura din punctul de vedere al unui observator, ca şi cum acesta s-ar mişca rectiliniu şi uniform, atunci mişcarea naturii faţă de un alt observator nu va diferi prin nimic altceva decât prin ordinul de complexitate al traiectoriilor.
O asemenea trecere de la un observator la altul trebuie să fie asemănătoare cu trecerea de la geocentrism la heliocentrism. Geocentrismul a reuşit să descrie suficient de bine natura faţă de observatorul considerat solidar cu Pământul. Când au apărut probleme datorate complexităţii şi insuficienţei descrierii naturii, a fost de ajuns să mutăm observatorul de pe suprafaţa Pământului în centrul Soarelui pentru ca legile naturii să devină mai simple şi cu capacitatea de previziune mai mare. Dar această trecere de la un centru (presupus cu o mişcare mai complexă) la altul (presupus cu o mişcare mai simplă) este o „[i]transformare elicoidală[/i]” (în lipsa altei exprimări, daţi-mi voie s-o numesc aşa), iar o transformare elicoidală nu poate aduce alte modificări în legile naturii decât că le măreşte precizia cu un ordin.
Gata, deocamdată am spus prea multe şi n-aş vrea să nu aprofundaţi cumva ceva din aceste lucruri pe care le consider de o importanţă capitală pentru reconstrucţia Fizicii.
[quote="virgil"]Asa cum in scrierea binara putem exprima orice ideie folosind doua semne (0 si 1), tot asa existenta universului poate fi explicata prin folosirea celor doua componente (+1 si -1).[/quote]Într-adevăr, aşa cum au observat şi antevorbitorii mei, se cuvine să punem mare preţ pe această exprimare genială a lui Virgil! Şi pentru că m-aţi „obligat” să aprofundez importanţa acestei idei, am constatat că ea are „loc” şi în Fizica elicoidală. Mai precis, în Fizica elicoidală „nimicul” care se descompune în -1 şi +1 este ca şi corpul care se deplasează rectiliniu pe o dreaptă D şi care, sub influenţa unei cauze interioare, se descompune în alte două corpuri mai mici ce se vor deplasa [b]pe două elice „paralele şi opuse”[/b], ambele având aceeaşi axă ce coincide tocmai cu dreapta D. Descompunerea corpului iniţial în cele două corpuri componente lasă impulsul total nemodificat şi momentul cinetic total nemodificat. Iată, deci, cum poate fi fructificată această idee frumoasă în Fizica viitorului ce se prefigurează aici.
[quote="curiosul"]Microcosmosul si macrocosmosul suntun tot unitar. [/quote]Sunt de acord cu asta. Şi tocmai de aceea eu consider că aprofundând logic suficient de mult macrocosmosul vom obţine concluzii corecte despre microcosmos.
[quote]Putem analiza macrocosmosul complet doar intr-o vedere de ansamblu. [/quote]E suficient. Chiar şi dintr-o vedere de ansamblu (dar completă) putem obţine informaţii despre (întregul) microcosmos.
[quote]nu putem analiza complet macrocosmosul. [/quote]Este prematur să spui aşa ceva. Orice fenomen microscopic ([b]fără excepţie[/b]) are consecinţe directe în lumea macroscopică. Aşadar, dacă înţelegem ([b]absolut toate[/b]) fenomenele macroscopice, atunci înţelegem şi fenomenele microscopice, asta tocmai datorită faptului că, aşa cum ai susţinut şi tu mai sus, macrocosmosul şi microcosmosul formează un tot unitar.
Am creat la profil o nouă zonă de text numită „Concepţie despre lume”. În această zonă de text merită să spuneţi câteva cuvinte (15000 de caractere) despre felul în care vedeţi voi lumea (aveţi un exemplu în [url=http://cercetare.forumgratuit.ro/u3]profilul meu[/url]).
Această zonă de text destinată descrierii mai pe larg a concepţiei despre lume apare numai în profil ca să nu încarce mesajele utilizatorului. În schimb, zona de text numită „Comentarii” apare şi în dreptul mesajelor, aşa încât în această zonă puteţi descrie pe scurt concepţia voastră pentru ca utilizatorii care vă citesc mesajele să nu uite care sunt opiniile voastre despre lume şi să vă interpreteze mesajele în spiritul acelor opinii.
Părerea mea este că merită să faceţi un minim de efort pentru a ne spune şi nouă câte ceva din concepţia voastră. Poate unii chiar vor să ştie cum gândiţi despre lume şi, cine-ştie, poate chiar vă vor provoca la un „duel” în care să dezbateţi liber pe forum ideile fundamentale personale pe care le aveţi despre lume.
[quote="luciadorina"]- Auzi mă?!...dar parca tu nu eşti ăla de anul trecut, nu-i aşa?[/quote]Supeeeeeerb! O exprimare extrem de consistentă! Am râs cu poftă! :D Mersi!
Pe topicul „Există Dumnezeu?”
Aşa cum printre noi există atei şi credincioşi, aşa există şi printre fizicieni. Iar fizicienii care cred în Dumnezeu au inventat măgăria asta care se numeşte Big-Bang (aşa cum a numit-o fizicianul Fred Hoyle care nu credea în această prostie). [url=http://en.wikipedia.org/wiki/Big_Bang#Development]Ideea a fost valorificată de un [b]preot[/b][/url] care, în şmecheria lui, ştia că această concepţie va fi favorabilă bisericii.
[quote=”Wikipedia”]Georges Lemaître, a Belgian physicist and Roman Catholic priest, proposed that the inferred recession of the nebulae was due to the expansion of the Universe.[/quote]
Există mari fizicieni care nu cred în această măgărie. Nu vă lăsaţi duşi de nas de această teorie oficială care are o mulţime de neajunsuri, cel puţin la fel de mari precum au alte teorii care încearcă să explice altfel Universul.
Ar fi bine ca teoria noastră [b]să deducă[/b] logic necesitatea existenţei constantei Planck, nu s-o postuleze. Şi nu doar constanta Planck, ci, de ce nu, chiar absolut toate constantele din Fizică.
Pentru aceasta, însă, cred că ar fi interesant să explorăm eventualitatea de a accepta în această teorie [b]vitezele infinite[/b]. Cum ar fi să ne jucăm cu o noţiune nouă: [b]tahionul care se deplasează cu o viteză infinită pe o curbă închisă[/b]?!
Ajutaţi-mă să înţeleg dacă este sau nu este fructuoasă această noţiune eminamente matematică, noţiune care ne-ar putea elibera de multe incertitudini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile vor fi moderate în măsura timpului meu disponibil, după care vor apărea pe blog. Voi încerca să public doar comentariile consistente sau interesante sau adevărate sau corecte sau la obiect. Voi căuta să le elimin pe cele din care nu avem nimic de învățat sau pe cele care afectează negativ mintea cititorului sau reclamele fără legătură cu blogul. De asemenea, voi face tot posibilul să răspund la comentariile care cer un răspuns. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a scrie în lumina acestor consideraţii!