Căutați ceva anume?

joi, 23 februarie 2012

Despre forma descoperirilor


Care sunt rezultatele pe care le poate obţine un cercetător? Ce formă pot avea ele? Care este cea mai generală formă a lor, una care să poată fi tradusă şi în limbajul calculatorului?
Un răspuns direct este că orice cunoştinţă posibilă poate fi scrisă sub forma generală: „dacă P, atunci Q”, unde P este o propoziţie simplă (sau o conjuncţie de propoziţii simple), iar Q este o propoziţie simplă (sau o disjuncţie de propoziţii simple).
Într-un asemenea context, orice nouă descoperire se concretizează prin adăugarea unei propoziţii simple la conjuncţia din P (sau echivalent, la disjuncţia din Q). Înaintea unei descoperiri, omenirea consideră, de exemplu, că este adevărată propoziţia „dacă X, atunci Z”, iar după descoperire omenirea constată că abia propoziţia „dacă X şi Y, atunci Z” este adevărată (nefiind suficient doar X ca să Z). Aşadar, o descoperire nouă aduce o condiţie suplimentară în premisa unei implicaţii.
Să luăm un exemplu concret. Înaintea descoperirii teoriei relativităţii se considerau valabile transformările lui Galilei. Însă, după apariţia teoriei einsteiniene, transformările lui Galilei rămâneau valabile doar dacă puneam condiţia suplimentară ca raportul v/c să fie mic.
În limbajul propus aici, acest exemplu poate fi tradus astfel: înaintea lui Einstein am avut adevărul (cunoştinţa) „dacă evaluăm compunerea vitezelor, atunci putem folosi transformările lui Galilei”, iar după Einstein avem adevărul „dacă evaluăm compunerea vitezelor şi aceste viteze sunt mici în comparaţie cu viteza luminii în vid, atunci putem folosi transformările lui Galilei”.
N-am întâlnit cunoştinţe care să nu poată fi puse sub forma generală „dacă P, atunci Q”. Dar, bineînţeles, această formă este greu de utilizat pentru a formaliza unitar toate cunoştinţele omenirii.

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate