Căutați ceva anume?

luni, 16 august 2010

Unii oameni se tem de adevăr

Se tem oamenii de adevăr?

    Acum câteva zile m-am înregistrat pe un forum recent de Fizică şi am discutat destul de intens cu câţiva dintre distinşii săi membri despre imposibilitatea existenţei găurilor negre. Deşi n-au reuşit să mă combată, cu toate eforturile lor, trimiţându-mă ba la plimbare, ba să mai citesc, ba să-i întreb pe alţi profesori care cunosc mai bine problema, n-au recunoscut că argumentele mele sunt imbatabile, iar eu le-am amintit de umilinţă.


    Acesta a fost momentul care l-a determinat pe moderatorul alex.tudorica (cu care am mai avut ceva polemici şi pe astronomy.ro) să mă baneze fără niciun avertisment prealabil şi cu motivul „Nu suntem un site care incurajeaza discutiile aiurea si teoriile alternative”. M-am înregistrat apoi cu nickul „Abel Cavaşi2” pentru a mai putea posta un răspuns şi pentru a sesiza şi celorlalţi banarea mea, dar el a banat repede şi acest cont. Apoi mi-a şters din ultimele mesaje postate, cu toate că acestea nu încălcau nicio regulă explicită a forumului; nu sunt eu nici vulgar, nici nu înjur sau denigrez pe nimeni, nu sunt violent, etc.. Am cerut şi explicaţii, dar nu mi s-a răspuns încă. Şi, ca să fie setul complet, mai există pe saitul http://physis.ro/ şi trimiterea la forumul de genul: „Vrei să te exprimi? Intră pe forum”.


    Cum vi se pare atitudinea moderatorului în cauză, dealtfel, personalitate importantă şi de viitor în Fizica românească? Poate fi ea generalizată la toţi plafonaţii din Ştiinţă? De ce le este frică unor asemenea oameni care îi banează pe alţii? Le este frică de faptul că discuţiile pe o anumită temă ar putea epuiza spaţiul de pe harddisk smile? Le este frică de adevăr? Îi interesează, oare, adevărul? Le este frică de libertate? De ce nu m-au avertizat în prealabil şi cu decenţă? Trebuie să ne considerăm afectaţi de asemenea oameni şi să luăm măsuri legale împotriva lor pentru că au atentat la demnitatea noastră sau e mai bine să-i neglijăm pentru că sunt bolnavi de mândrie şi să ne vedem de drumul nostru? Câtă greutate are şi ar trebui să aibă cuvântul unor asemenea oameni pentru Ştiinţă?

Postări populare

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Arhivă blog

Etichete

Persoane interesate